ICCJ. Decizia nr. 9018/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9018
Dosar nr. 3038/2003
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.I., în temeiul art. 24 alin. (7) şi (8) şi a art. 48 din Legea nr. 10/2001 a contestat dispoziţia nr. 39 din 23 aprilie 2002 emisă de Primarul oraşului Băile Olăneşti solicitând anularea acesteia şi pe cale de consecinţă restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 1525 mp, respectiv vila 21 situată în Băile Olăneşti, jud.Vâlcea.
În susţinerea contestaţiei, reclamantul a învederat că prin dispoziţia nr. 39 din 23 aprilie 2002 emisă de Primarul oraşului Băile Olăneşti i-a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a imobilului în discuţie, ce a aparţinut autorului F.N. (decedat la 21 ianuarie 1951) în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13846 din 24 aprilie 1935 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, imobil ce a fost preluat abuziv de stat prin aplicarea greşită a dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 cu motivarea că nu ar avea calitatea de moştenitor al autorului F.N.
Reclamantul a susţinut că au fost încălcate prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a fost invitat în scris şi în timp util să ia parte la lucrările organului de conducere al unităţii deţinătoare şi că s-au nesocotit şi dispoziţiile art. 48 din lege deoarece soluţia s-a întemeiat pe o hotărâre judecătorească ce nu a fost transcrisă în registrul de transcripţiuni şi prin urmare în ceea ce-l priveşte, nu exista întrucât nu îmbrăca forme legale.
A mai precizat că autorul F.N. (decedat în 1981) a fost moştenit de fiul său N.P.D.R. (decedat în 1990) care a fost căsătorit cu N.I. (decedată în 1993) ce la rândul ei şi-a moştenit soţul şi apoi l-a instituit legatar universal pe reclamant prin testamentul autentificat sub nr. 14042 din 5 noiembrie 1990. În acest sens reclamantul a depus certificatele de moştenitor atestatoare şi a susţinut că a probat calitatea sa de a culege succesiunea autorului F.N., proprietarul vilei nr. 21 din Băile Olăneşti, jud. Vâlcea.
Astfel fiind, primarul avea obligaţia să se pronunţe în raport de actele anexate notificării iar nu să invoce o hotărâre judecătorească a Curţii de Apel Piteşti pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, respectiv a Primarului oraşului Băile Felix, M.A., solicitând respingerea plângerii.
Intervenienta a susţinut că prin hotărârea nr. 164 din 1 aprilie 1997 emisă de Comisia judeţeană Vâlcea pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 s-a stabilit că imobilul în litigiu constituie proprietatea sa în calitate de moştenitoare a proprietarei iniţiale N.R.B. şi i-a fost retrocedat administrativ în baza Legii nr. 112/1995 soluţie menţinută de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998, hotărâre irevocabilă şi opozabilă reclamantului D.I. care a fost parte în proces.
Prin urmare, la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul în discuţie nu se mai afla în proprietatea statului şi ca atare nu putea forma obiect al menţionatei legi.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 676 din 4 decembrie 2002 a admis cererea de intervenţie formulată de M.A. în interes propriu şi în interesul Primarului oraşului Băile Olăneşti şi a respins contestaţia formulată de D.I. împotriva dispoziţiei nr. 39 din 23 aprilie 2002 emisă de Primarul oraşului Băile Olăneşti privind restituirea în natură a imobilului vila nr. 21, Băile Olăneşti jud. Vâlcea.
Instanţa a reţinut că prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au caracterul unei recomandări şi prin urmare nesocotirea lor nu conduce la nulitatea dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare; iar dispoziţiile art. 48 din lege care recunosc dreptul persoanelor îndreptăţite cărora li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat de a solicita în condiţiile legii, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent nu erau aplicabile în speţă.
Astfel, probele administrate în cauză atestau că imobilul în discuţie fusese restituit intervenientei în temeiul Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 164 din 1 aprilie 1997 a comisiei judeţene Vâlcea de aplicare a Legii nr.112/1995.
Aceeaşi comisie, prin hotărârea nr. 163 din 1 aprilie 1997, a respins cererea formulată de D.I. în temeiul Legii nr. 112/1995 de restituire în proprietate a menţionatului imobil, cu motivarea că acesta nu avea calitatea de moştenitor a proprietarului iniţial care a fost N.R.B., autoarea intervenientei.
Ambele hotărâri au format obiect de contestare în justiţie, iar prin Decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, hotărâre irevocabilă şi opozabilă reclamantului care a fost parte în cauză, s-a decis că imobilul a aparţinut autoarei intervenientei căreia de altfel i-a şi fost restituit în baza Legii nr. 112/1995.
Ca urmare întrucât prin hotărârea judecătorească menţionată s-a stabilit cu putere de lucru judecat şi în contradictoriu şi cu reclamantul D.I. că proprietara imobilului solicitat a fost N.R.B. la succesiunea căreia reclamantul nu avea vocaţie, reiterarea de către acesta a solicitării de restituire în natură sau prin echivalent a bunului, în baza Legii nr. 10/2001 nu mai putea fi primită.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 27/A din 28 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul D.I. împotriva sentinţei civile nr. 676 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea care şi-a însuşit motivarea instanţei de fond în sensul că proprietara imobilului în dispută a fost N.R.B. a cărei unică succesoare era intervenienta M.A. în calitate de descendentă şi prin urmare numai aceasta era îndrituită să primească în proprietate imobilul.
În contra menţionatei decizii a declarat recurs reclamantul D.I. fără a indica vreunul din motivele de casare prev. de art. 304 C. proc. civ., însă criticile formulate pot fi incluse în pct. 9 al menţionatului text.
Astfel, recurentul s-a declarat vătămat în drepturile sale prin hotărârile pronunţate între părţi în litigiile ce s-au purtat în perioada 1996-2003 cu privire la imobilul în dispută atât cele date de Comisia judeţeană Vâlcea de aplicare a Legii nr. 112/1995 cât şi cele pronunţate de instanţele judecătoreşti respectiv Decizia nr. 27/A/2003 a Curţii de Apel Piteşti prin care s-a statuat că imobilul din Băile Olăneşti, vila 21, a aparţinut autoarei N.R.B. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 723/1934.
În realitate menţionatul imobil a constituit proprietatea autorului F.N. conform probelor administrate în cauză şi în raport de care recurentul are statutul de persoană îndreptăţită.
În acest sens a citat Decizia nr. 1079/1998 a Tribunalului Vâlcea devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1558/R din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, care a statuat că bunurile succesorale aparţin lui F.N. decedat în România şi nu fiicei sale N.R.B. decedată în străinătate.
A mai pretins recurentul că înscrisurile folosite de M.A., în perioada 1996-2003 „nu conţin toate elementele juridice cerute" de lege, unele fiind plastografiate şi a exemplificat o serie de acte apreciate de recurent ca fiind false cât şi împrejurarea că intervenienta a refuzat să prezinte justiţiei, parchetului, poliţiei actele pe care recurentul le-a considerat a fi false şi care arată „cu ce calitate de moştenitoare şi cui a aparţinut imobilul în cauză".
În fine, recurentul a învederat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13846 din 24 aprilie 1935 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat şi respectiv autorizaţia de construcţie nr. 113-159/1934 a probat că proprietarul terenului şi a construcţiei în dispută a fost F.N., astfel că greşit instanţele au restituit intervenientei M.A. imobilul cât timp aceasta nu a probat cu acte originale calitatea de moştenitoare.
Recursul nu este fondat.
Prin dispoziţia nr. 39 din 23 aprilie 2002 emisă de Primarul oraşului Băile Olăneşti, s-a respins cererea pentru restituirea în natură a imobilului Vila 21 cu teren aferent, situat în Băile Olăneşti, formulată prin notificările cu nr. 2825 din 2 iulie 2001 şi nr. 3252 din 23 iulie 2001 de către petentul D.I. (f.5 dosar nr. 2457/2002).
În motivarea dispoziţiei a fost invocată Decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, irevocabilă prin care i s-a recunoscut A.M. calitatea de unică proprietară a imobilului în dispută ca succesoare a proprietarei iniţiale N.R.B.
În mod constant, reclamantul D.I. a pretins că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorul său F.N., tatăl autoarei R.B.N., conform contractului de vânzare autentificat sub nr. 13846 din 24 aprilie 1935 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, prin care R.B.N. a înstrăinat terenul în suprafaţă de 1525 mp din lotul 67 Băile Olăneşti tatălui ei F.N. (f.9-12 dosar nr.2457/2002). Ulterior, pe acest teren F.N. a edificat construcţia, vila 21. Întreg imobilul, teren şi construcţie a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 în anexa căruia a figurat la poziţia 146 ca fiind preluat de N.F. (f. 15 şi 120 dosar nr. 2457/2002).
N.F. a decedat la 25 ianuarie 1951, iar conform certificatului de moştenitor nr. S 672 din 18 iunie 1971 emis de Notariatul de stat local al sectorului 6 Bucureşti, succesiunea acestuia a fost culeasă în cote de ½ de către descendenţii lui, N.R. şi V.R.B. (n. N. f.26 dosar nr. 2457/C/2002). De asemenea, conform certificatului de moştenitor nr. 531 din 18 aprilie 1991 emis de Notariatul de stat al sectorului 3 Bucureşti, N.P.D.R. a decedat la 20 septembrie 1990 şi a fost moştenit de soţia supravieţuitoare de la acea dată N.I. f.21 dosar nr. 2457/C/2002). În fine, la succesiunea I.N. decedată la 22 iulie 1993 a venit, ca legatar universal D.I., în baza testamentului autentificat sub nr. 14042/1990 de Notariatul de stat al sectorului 3 Bucureşti, aspect atestat de certificatul de moştenitor nr. 2187 din 13 octombrie 1993 eliberat de Notariatul de stat al sectorului 3 Bucureşti (f. 22 dosar nr. 2457/P/2002).
Întemeindu-se pe aceste înscrisuri recurentul reclamant a învederat că a dovedit atât calitatea de proprietar al imobilului în dispută a autorului F.N. cât şi a faptului că a devenit beneficiar al moştenirii lăsate de acesta.
În realitate, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă însă că pretenţiile recurentului sunt nefondate.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 789 din 23 decembrie 1943 Tribunalul Ilfov, secţia a VI-a civilă, a admis acţiunea introdusă de N.R.B. în contradictoriu cu pârâtul F.N. şi a constatat inexistentă vânzarea atestă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13846/1935 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, şi transcris sub nr. 2520/1935 de Tribunalul Vâlcea intervenit între reclamanta R.B.N. şi pârâtul F.N. (f. 259-260 dosar nr. 2457/2002).
În considerentele sentinţei s-a reţinut că deşi notificat pârâtul F.N. nu a plătit preţul stipulat în contract iar prin contraînscrisul depus la dosar, reclamanta R.B.N. a probat că pârâtul şi-a luat obligaţia de a achita preţul însă nu a făcut-o astfel că potrivit art. 1365 C. civ. reclamanta era îndrituită să ceară rezoluţiunea vânzării.
Prin urmare, în baza hotărârii judecătoreşti menţionate imobilul în dispută a revenit în patrimoniul vânzătoarei R.B.N., aceasta redevenind proprietara bunului.
N.R.B. a decedat la 14 ianuarie 1989 la Paris şi a fost moştenită de fiica acesteia M.A. (f.240 dos. nr. 2457/2002) intervenienta din dosar.
Ulterior, aşa cum deja s-a relevat în baza Legii nr. 112/1995 au formulat cereri pentru retrocedarea imobilului în dispută atât reclamantul D.I. cât şi intervenienta M.A. Comisia judeţeană Vâlcea de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 164 din 1 aprilie 1997 a dispus restituirea în natură a imobilului către M.A., iar prin hotărârea nr. 163 din 1 aprilie 1997 a respins solicitarea petentului D.I.
Apoi, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, Decizia nr. 1661/R din 16 iulie 1998 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, litigiu în care au figurat ca părţi atât D.I. cât şi M.A., s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul, teren de 1525 mp şi construcţia denumită vila 21 din Băile Olăneşti, jud.Vâlcea se cuvenea a fi restituit către M.A.
Astfel fiind, hotărârea menţionată este opozabilă reclamantului D.I.
Mai mult, imobilul fiind retrocedat în baza Legii nr. 112/1995 prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu mai putea forma obiect al Legii nr. 10/2001 întrucât la data intrării în vigoare a acestui act normativ nu se mai afla în proprietatea statului.
Din această perspectivă susţinerile recurentului D.I. potrivit cărora în litigiile purtate cu M.I. aceasta s-ar fi folosit de înscrisuri false, în condiţiile în care nu a şi probat respectivele afirmaţii, nu pot fi primite şi nici nu sunt de natură a schimba soluţia dată de instanţa de apel.
De altfel, cât timp în cauză s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că imobilul în dispută a constituit proprietatea autoarei R.B.N., iar recurentul nu a probat că avea calitatea de succesor al acesteia, el nu poate pretinde statutul de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de D.I. împotriva deciziei nr. 27/A din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.I. împotriva deciziei nr. 27/A din 28 februarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10379/2003. Civil. Legea nr.10/2001 anulare dis... | ICCJ. Decizia nr. 8959/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
