ICCJ. Decizia nr. 9987/2003. Civil. Revendicare - art. 480 Cod civil Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9987
Dosar nr. 9657/1/2003
(Nr. vechi 2597/2003)
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1740 din 9 decembrie 2002, pronunţată în dosarul nr. 5504/2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A.A.G., M.D.S., A.M. şi O.C. în contradictoriu cu pârâţii SC F. SA, Municipiul Bucureşti prin Primar General şi SC S.O. SA având ca obiect solicitarea reclamanţilor de a le fi restituite în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, cinci imobile preluate abuziv de stat în baza Legii nr. 119/1948.
Argumentele prezentate în considerentele sentinţei vizează împrejurarea că cererea de restituire, adresată direct instanţei, fără a respecta procedura specială reglementată prin Legea nr. 10/2001, apare ca inadmisibilă potrivit art. 109 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a apreciat că cererea nu poate fi calificată ca şi contestaţie împotriva deciziei emise la data de 10 iulie 2001 de pârâta SC F. SA, câtă vreme nu se aduc critici modului în care a fost soluţionată, prin respectiva decizie, notificarea depusă în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar reclamanţii au susţinut constant că Decizia nu le-a fost comunicată.
Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanţi, potrivit deciziei civile nr. 196/A din 3 aprilie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 458/2003.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, că reclamanţii nu au îndeplinit procedura prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001 şi a înlăturat susţinerea făcută de reclamanţi prin cererea de apel, în sensul că cererea lor constituie de fapt o contestaţie împotriva deciziei emisă de SC F. SA, cu motivarea că o asemenea modificare a obiectului cererii de chemare în judecată nu poate fi primită, în lumina prevederilor art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul acţiunii şi nici nu se pot face alte cereri noi.
Împotriva deciziei au declarat recurs apelanţii reclamanţi A.A.G., M.D.S., A.M. şi O.C.I., criticând-o în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 5-10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
1. Încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, constând în aceea că, atât la fond cât şi în apel, S.I.F. O. „nu a fost legal citată (art. 921 C. proc. civ.) sau deloc".
Critica este nefondată, eventuala neregularitate a procedurii de citare, neputând fi invocată în căile de atac decât de partea care nu a fost legal citată, singura care are interes să o invoce, în măsura în care prin aceasta i s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură nelegal îndeplinit [art. 105 alin. (2) şi art. 108 alin. (2) C. proc. civ.].
2. Instanţele nu au reţinut că acţiunea este o contestaţie la Decizia SC F. SA „prin care aceasta nu a restituit în natură bunul".
Legea nr. 10/2001, în art. 24 alin. (7) nu vorbeşte explicit de contestaţie, ci prin termenul de „adresare la instanţă" subliniază natura unei contestaţii sub forma unei acţiuni judecătoreşti; temeiul acţiunii a fost Legea nr. 10/2001; stadiile parcurse sunt acelea ale legii; s-a cerut restituirea în natură, contrar deciziei care prevedea dreptul reclamanţilor la despăgubiri.
Recursul este fondat, în limita acestor motive ce se încadrează în cazul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Este adevărat că cererea introductivă (18 iulie 2001) avea caracterul unei acţiuni directe în instanţă, justificată de faptul că pârâţii chemaţi în judecată nu au soluţionat notificările depuse de reclamanţi pentru restituirea în natură a imobilelor indicate în cuprinsul acţiunii.
În timpul procesului, însă, după acordarea mai multor termene, pârâta SC F. a depus la dosar, în şedinţa publică din 23 septembrie 2002 (fila 240 dosar fond), Decizia „din data de 10 iulie 2001" în cuprinsul căreia se menţionează că imobilele solicitate intră sub incidenţa art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 (societatea având capital privat 100%) şi nu pot fi restituite în natură.
Urmare a depunerii acestei decizii, la 18 noiembrie 2002, reclamanţii au formulat „precizări privind temeiul de drept al cererii", susţinând că imobilele au fost naţionalizate fără titlu valabil [art. 2 alin. (1) lit. a)], că restituirea trebuie să se facă în natură şi că în conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), coroborate cu art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 247/2005) este îndeplinită şi condiţia prevăzută de lege pentru restituirea în natură a imobilelor şi activelor preluate de stat din patrimoniul persoanelor juridice ai căror asociaţi erau membrii aceleiaşi familii.
Faţă de aceste precizări, este evident că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată îl constituie Legea nr. 10/2001, că reclamanţii au invocat posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, contrar susţinerilor făcute de pârâta SC F. SA în cuprinsul deciziei de respingere şi prin întâmpinare.
De asemenea, în condiţiile în care pârâta a depus Decizia de respingere a notificării, aprecierea instanţelor anterioare, în sensul că nu s-a respectat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, situaţie în care, potrivit art. 109 alin. (1) C. proc. civ., cererea ar fi admisibilă, este neîntemeiată.
Împrejurarea că reclamanţii nu au indicat în mod expres, cu ocazia precizării cererii de chemare în judecată, prevederile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, nu este de natură să conducă la concluzia că cererea lor nu ar putea fi calificată drept o contestaţie, în accepţiunea acestui text de lege.
Formularea cererilor de chemare în judecată nu este condiţionată de legiuitor de respectarea unor condiţii de formă sacramentale, singurele cerinţe impuse sub sancţiunea nulităţii fiind cele prevăzute de art. 133 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., indiferent de modul în care este denumită, cererea trebuie interpretată potrivit cu natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii, chiar dacă acesta este redactată deficitar.
Din această perspectivă, având în vedere prevederile art. 84 C. proc. civ., conţinutul cererii introductive şi al celei precizatoare depunerea de către intimata pârâtă SC F. SA a deciziei de respingere în cursul procesului, calificarea reală a acţiunii, ce corespunde scopului urmărit de reclamanţi este cea de contestaţie, în sensul prevăzut de art. 24 alin. (7)-(8) din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (3)-(4) din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005].
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul, să caseze hotărârile pronunţate în fazele procesuale anterioare şi să trimită cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii A.A.G., M.D.S., A.R.M. şi O.C.I. împotriva deciziei nr. 196/A din 3 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 1740 din 9 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi trimite cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1073/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9109/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
