Executare silită. Act de executare emis pentru înfiinţarea popririi. Contestaţie la executare. Competenţă
Comentarii |
|
Atunci când obiectul contestaţiei îl constituie actul de executare emis pentru înfiinţarea popririi, de către executorul judecătoresc, iar motivul priveşte executarea voluntară în natură a obligaţiei de a face, instituită prin titlul executoriu, ceea ce atrage inadmisibilitatea executării daunelor cominatorii, instanţa competentă să judece contestaţia este judecătoria. Conform art. 399 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie", care se "introduce la instanţa de executare" [art. 400 alin. (1) C. proc. civ.].
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 5250 din 9 Decembrie 2003
Obiectul cauzei îl constituie contestația la executare privind anularea formelor de executare silită în dosarul execuțional nr. 90/2002, pentru suma de 238.000.000 lei, adică a popririi instituite la 8 august 2002, pe contul bancar al contestatorului, cu titlu de daune cominatorii.
Conflictul negativ de competență s-a produs prin cele două hotărâri: sentința civilă nr. 2826 din 8 octombrie 2002 a Judecătoriei Sighișoara, în care se reține că “se contestă însuși titlul executoriu, respectiv înțelesul și întinderea lui, contestând atât suma (_), cât și caracterul daunelor", și sentința civilă nr. 335 din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Tg. Mureș, prin care s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sighișoara, întrucât obiectul contestației se referă la executarea silită propriu-zisă, situație în care conform art. 400 alin. (1) și art. 373 C. proc. civ., competența este a judecătoriei.
Această soluție a fost confirmată prin încheierea nr. 12 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Tg. Mureș, deoarece se invocă executarea voluntară a obligației de a face, astfel că poprirea instituită ar fi nelegală. Contra încheierii, intimata-creditoare a declarat recurs, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând generic că “prin reiterarea apărărilor formulate cu ocazia judecării fondului litigiului, contestarea daunelor cominatorii în ansamblul lor, precum și cuantumul acestora, se vizează înțelesul și întinderea titlului executoriu".
Recursul este nefondat.
Conform art. 399 alin. (1) C. proc. civ., “împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație", care se “introduce la instanța de executare" [art. 400 alin. (1) C. proc. civ.]. Obiectul contestației îl constituie, fără echivoc, actul de executare emis pentru înființarea popririi, de către executorul judecătoresc, iar motivul privește executarea voluntară în natură a obligației de a face, instituită prin titlul executoriu, ceea ce atrage inadmisibilitatea executării daunelor cominatorii.
Drept urmare, încheierea recurată a soluționat corect conflictul negativ creat printr-o eroare de apreciere a obiectului contestației la executare, stabilit clar de către contestatoare.
← Contestaţie la executare. Titlu executoriu. Dobânzi.... | Hotărâre judecătorească de trecere a unui imobil în... → |
---|