Acţiune pauliană. Decizia nr. 324/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 324/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 10593/306/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 324/2013
Ședința publică de la 25 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Grefier M. R.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către reclamantul L. C. împotriva deciziei civile nr. 238/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea recurentului reclamant L. C. prin procurator G. I. (fax și original).
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 18 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3386 din 27.04.2912 a Judecătoriei Sibiu a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul L. C. în contradictoriu cu pârâții M. M. și M. L..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că prin sentința penală nr. 2288/2010 a Tribunalului Ordinar din Salerno, Italia definitivă și executorie la data de 19.05.2010, pârâtul M. M. a fost obligat către reclamant la plata sumei de 28.381,43 € = (18.075,99 € debit + 10.305,44 € accesorii). Reclamantul a început executarea silită pentru recuperarea creanței în sumă de 28.381,43 €, exclusiv în procedura execuțională bazată pe codul de procedură civilă aplicabil în România, deși toate părțile litigante sunt cetățeni italieni, cu domiciliul în Italia. Reclamantul s-ar fi adresat prioritar executorului judecătoresc din Italia pentru punerea în executare a sentinței civile și datorită constatării stării de insolvabilitate, s-ar fi demarat apoi procedura execuțională în România. Afirmațiile reclamantului sunt contrazise de înscrisurile depuse în probațiune, respectiv de cererea de executare silită formulată la data de 28.09.2010 de către L. C. către B. C. H. (fila 48) și de certificatul notarial emis în Italia potrivit căruia M. M. nu este titular de drepturi de proprietate, emis la 22 decembrie 2011, chiar posterior promovării acțiunii pauliene (fila 153). Constatarea insolvabilitătii pârâtului s-a făcut mai întâi în România de către B. C. la 29.07.2011, care a sesizat faptul înstrăinării imobilului.
Din interpretarea disp. art. 975 Cod civil, rezultă că pentru admisibilitatea acțiunii pauliene este nevoie a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu, frauda debitorului, creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și în principiu, anterioară actului atacat, complicitatea la frauda a terțului cu care debitorul a încheiat contractul. Din condițiile enumerate, doar anterioritatea creanței poate subzista, în sensul că sentința 2288/2010 a rămas definitiva în data de 19.05.2010, iar contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 03.08.2010. Prin acesta a fost înstrăinat imobilul din Sibiu .. 30, pârâtului M. M. către pârâtul M. L. contra sumei de_ euro fiind făcută dovada plătii. În ceea ce privește condiția referitoare la prejudicierea creditorului, se constată ca aceasta nu este îndeplinita, atâta timp cât prin transferarea dreptului de proprietate, debitorul vânzător nu și-a cauzat starea de insolvabilitate.
Din administrarea probei cu interogatoriul, cât și din înscrisuri, a rezultat ca este posibilă stingerea creanței datorate reclamantului prin executarea silită a unui imobil teren deținut în Italia, a unor autoturisme marca Nissan și F. cu o valoare apreciabilă, dar și a veniturilor salariale obținute de pârât în țara de domiciliu. Astfel, nu se poate susține că a fost eliminată orice posibilitate practică de încasare a creanței datorate, însă reclamantul a vizat direct imobilul casa de locuit deținut de pârât în România, deși firesc era să debuteze mai întâi în Italia, procedura executării silite, în oricare din formele ei.
Instanța a constatat că în contextual dat, insolvabilitatea nu a fost indusă fraudulos de paratul de rang 1 prin încheierea contractului de vânzare în favoarea fiului său.
Prin prisma dispozițiilor incidente care reglementează acțiunea pauliană, nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acesteia, atâta timp cât actul încheiat prin vânzare de câtre debitorul pârât nu a produs un prejudiciu creditorului, nu a mărit insolvabilitatea celui dintâi, nu a fost un act fraudulos pentru că nu a urmărit ca prin acest contract să prejudicieze reclamantul. Nici intenția pârâtului M. L. nu a fost dolosivă, el arătând că tatăl său s-a retras în Italia având multiple probleme în familie.
Sediul materiei se regăsește în Codul civil (în vigoare) la art. 975, care prevede că “creditorii pot să atace, în numele lor personal, actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”, iar Noul cod civil la art. 1562 prevede ca “Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate” iar la alin. (2) completează ca “Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate’’
Nu s-a făcut dovada nici a caracterului subsidiar al acțiunii revocatorii, întrucât ea se justifică numai în situația în care creditorul nu-și poate realiza creanța împotriva debitorului ce a devenit insolvabil. În această privință s-a dovedit că reclamantul ar putea recupera creanța doar prin plățile succesive efectuate din veniturile obținute ca salariat al pârâtului M. M., dar și optând pentru execuția mobiliară sau cea imobiliară a unor bunuri din Italia, țara de origine și domiciliu a tuturor părților litigante. S-a făcut dovada cu înscrisuri că pârâtul M. Michelle este proprietar prin cumpărare al unui autovehicul în valoare de_ euro marca NISSAN Z50, certificatul de proprietate fiind emis la data de 8.09.2010 (fila 132, 133), precum și al unui autovehicul F. AUTO SPA LANCIA K( fila 159). De asemenea s-a dovedit potrivit răspunsului la interogatoriu, întrebarea nr. 4 că pârâtul deține un teren în Italia așa încât certificatul de insolvență pe care reclamantul l-a obținut în această țară, posterior promovării acțiunii prezente, nu exprimă realitatea.
Relativ la actele viclene ale debitorului”, fără o circumstanțiere a acestora, apare ca întemeiată, teza potrivit cu care toate actele prin care o persoana își diminuează patrimoniul, daca sunt frauduloase pentru creditor, pot fi atacate pe calea acțiunii pauliene. Condițiile privind actul implică un element material și unul moral – prejudiciul și frauda – ce nu au fost dovedite în cadrul procedurii judiciare de către reclamant, respectiv de creditorul fraudat, astfel ca în vreme ce elementul prejudiciu, ca element material, poate fi în mod facil dovedit prin orice mijloc de probă, elementul fraudă (elementul moral) ce reprezintă un element de natura psihică (format în mintea debitorului) este mai dificil de probat, și oricum imposibil prin mijloace de probă directe. Acest element s-a dovedit printr-un mijloc de probă (indirectă) ce a evidențiat acele împrejurări care au format convingerea instanței că debitorul la data facerii actului (sau anterior) nu intenționa să-l prejudicieze pe creditor, altfel nu se explică de ce și-a păstrat terenul din Italia și cele două autoturisme care pot forma obiect al executării silite. Astfel, data la care pârâtul și-a vândut cota de proprietate și existența motivului pentru care a făcut actul de înstrăinare către fiul său, nu dovedesc intenția de a-și pune la adăpost patrimoniul de o executare silită, ci exprimă modul de a se elibera de frecventele drumuri între Italia și România, de afacerile de aici, preluate de descendentul său, pentru ca el să se poată consacra integral de îngrijirea mamei bolnave. În plus, practica judiciară a relevant faptul că noțiunea de fraudă – condiție a acțiunii pauliene – are un înțeles special, ce nu se confundă cu dolul contractual, ci este suficient ca debitorul să fi avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor. Or, păstrând in patrimoniu bunurile de valoare enumerate și având venituri salariale, debitorul nu a avut reprezentarea păgubirii reclamantului creditor. Pentru aceste motive nu poate fi atrasă ineficacitatea actului fraudulos în raporturile dintre creditor și terțul pârât, sub forma sancțiunii inopozabilității, acțiunea nefiind întemeiată.
Jurisprudența invocată de pârât printr-o decizie de speță a Tribunalului Municipiului București cu nr. 1252/1990 este absolut inadecvată cazului dedus judecății pentru că vizează ipoteza în care creditorul nu avea un titlu executoriu, ori anterioritatea acestuia este neechivocă de vreme ce sentința Tribunalului Ordinar din Salerno, devenise executorie la data de 19.05.2010 .
Tribunalul București a statuat că dacă la data când s-a încheiat, în formă autentică, contractul de vânzare-cumpărare pretins a fi fraudulos, creditorul însă nu obținuse un titlu executor, iar bunul vândut nu era supus nici unei măsuri asiguratorii de natură să constituie o împiedicare se consideră că la acea dată reclamantul, care a formulat acțiunea revocatorie, avea numai un drept eventual, viitor și imprevizibil. Într-o atare situație, promovarea acțiunii revocatorii nu poate avea loc, deoarece actul prin care se tinde la fraudarea creditorilor se apreciază în raport cu momentul încheierii sale și nu în raport cu împrejurările ulterioare (art. 957 C.civ.). Ca atare apărarea fundamentată pe acest argument al pârâtului vizând un drept eventual, a fost înlăturată ca nepertinentă cauzei, dimpotrivă formulată speculativ.
Văzând că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii prevăzute de art. 975 Cod civil și art. 1562 Cod civil vechi, tribunalul a respins acțiunea.
Pârâtul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, motiv pentru care nu au fost acordate.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, care critică soluția pentru greșita reținere a faptului că executarea silită a început doar pe teritoriul României, aceasta începând în Italia, unde s-a stabilit că debitorul nu are bunuri, fiind insolvabil, ca urmare trecând la urmărirea lui în România, declarația privind posesia de alte bunuri și venituri în Italia este falsă, vânzarea bunului de către tată și către fiu este evident frauduloasă, el apelează la forța coercitivă a statului pentru punerea în executare a titlului său, imobilul în litigiu fiind singurul bun al debitorului, care și-a înstrăinat către fiul său chiar și părțile sociale pe care le are la S.C. Millenium Glass S.R.L. Sibiu.
Prin decizia civilă nr. 338/2012 Tribunalul Sibiu a respins apelul declarat de apelantul L. C. împotriva sentinței civile nr. 3386/27.04.2012 a Judecătoriei Sibiu, pe care a păstrat-o, nefiind acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
În termenii art. 975 C.civ., admisibilitatea acțiunii pauliene impune a fi îndeplinite cumulativ condițiile ca actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu (frauda debitorului, care există), acesta sa aibă o creanță certa, lichida și anterioara actului atacat (creanța e ulterioară), să existe complicitate la fraudă a terțului, cu care debitorul a încheiat contractul (care nu s-a dovedit). În cauză s-a reținut îndeplinită condiția privind faptul că creanța este anterioară (sentința 2288/2010, definitivă la data de 19.05.2010, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 03.08.2010), căci prejudicierea creditorului nu a fost realizată, prin transferarea dreptului de proprietate, debitorul nu și-a provocat insolvabilitate, fiind făcută dovada proprietății sale asupra altor bunuri mobile, în România și în Italia și altor venituri bănești. Actele de executare silită asupra debitorului au fost inițiate după înstrăinarea imobilului, astfel că operează prezumția că această convenție a fost încheiată cu bună-credință(la data de 3.08.2010). În economia de piață, este posibil ca un proprietar să-și înstrăineze dreptul, uneori chiar membrilor familiei, atributul de disponibilitate al proprietății semnificând tocmai libertatea de a face ce dorește cu bunul propriu, simpla înstrăinare neînsemnând automat fraudă, chiar dacă proprietarul are datorii la acea dată, cât timp are totodată alte bunuri mobile (autoturisme, cazul de față). De aceea, textul legal referitor la această problemă a stabilit condiții restrictive, neîndeplinirea lor cumulativă ducând la respingerea acțiunii.
Cheltuieli de judecată nu s-au cerut sau dovedit.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probelor solicitate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
În expunerea criticilor se arată în esență următoarele:
- eronat reține instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii deoarece în prezent debitorul este solvabil iar creditorul își poate recupera creanța fie din veniturile obținute de pârât ca salariat, fie prin valorificarea bunurilor acestuia respectiv două autoturisme și un teren în Italia. Debitorul se află în stare de insolvabilitate întrucât acesta nu are calitatea de salariat și nu are alte venituri, nu deține terenuri pe teritoriul Italiei și nici pe teritoriul României din care să fie recuperată suma. Singurul bun este un autoturism vechi de 15 ani care nu poate îndestula creanța întrucât celălalt autoturism Nissan a fost vândut la 20.12.2010;
- eronat instanța de apel a reținut data începerii executării silite la 28.09.2011, în realitate executarea a început la 27.07.2010 așa cum rezultă din notificarea 170/2010 aflată la fila 124 la dosarul instanței de fond. Prima notificare s-a făcut la 28.05.2010;
- eronat s-a reținut neîndeplinirea condițiilor acțiunii pauliene sub aspectul anteriorității actului atacat, față de data începerii executării stabilită la 27.07.2010 iar data reală a actului de vânzare cumpărare este 03.08.2010. La dosar nu există dovezi cu privire la imobilul teren din Italia iar instanța nu a solicitat documente doveditoare;
- eronat reține instanța că solvabilitatea nu a fost indusă fraudulos de către pârâtul de rang I;
- eronat reține instanța de apel că s-ar fi făcut dovada proprietății debitorului asupra altor bunuri mobile și venituri, documente care nus eregăsesc la dosar.
La dosar s-au depus înscrisuri, respectiv procură specială din 29.11.2012, notificarea nr. 170/27._ a B. C. H., certificat notarial pentru M. M., extras de cont asigurări sociale M. M., copie carte de muncă M. M., proces verbal dos. exe. 311/2010 din 18.02.2013, și copie după certificatul de înmatriculare din 12.03.1993.
Intimații nu au formulat întâmpinare însă prin concluzii scrise au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată prins prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele:
Reclamantul recurent a investit instanța de judecată cu o acțiune pauliană solicitând revocarea actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 3.08.2010 și autentificat sub nr. 955/2010 încheiat între pârâți.
Pentru a fi operantă acțiunea pauliană se impun a fi întrunite cumulativ mai multe condiții, respectiv: să existe fraudă din partea debitorului sau se fi cauzat un prejudiciu a drepturilor creditorului care să constea în micșorarea gajului general, de natură să determine insolvabilitatea debitorului; actul atacat să nu constituie exercițiul unui drept strict personal al debitorului, creanța debitorului să fie anterioară actului atacat, să fie certă, lichidă și exigibilă și, în cazul actului cu titlu oneros, terțul să fi participat în complicitate cu debitorul la fraudare.
În lumina dispozițiilor art. 975 Cod civil vechi acțiunea pauliană are la bază principiul responsabilității delictuale, în sensul că atât debitorul cât și terțul dobânditor trebuie să fie de conivență la momentul încheierii actelor de înstrăinare și să urmărească fraudarea intereselor creditorului.
Insolvabilitatea debitorului reprezintă în esență, depășirea valorică în patrimoniul debitorului a elementelor active de către elementele pasive cu consecința imposibilității pentru creditorul acestuia de a obține plata datoriei scadente prin executare silită.
În mod greșit, cu interpretarea greșită atât a dispozițiilor legale cât și a actelor juridice instanțele de fond au reținut lipsa insolvabilității cât și neîndeplinirea celorlalte condiții, așa cum se va arăta în cele ce succed, criticile formulate de recurent fiind fondate.
Așa cum s-a precizat, una din condițiile admiterii acțiunii pauliene o reprezintă creanța creditorului care se impune a fi, în baza disp. art. 975 Cod civ., anterioară actului atacat, certă, lichidă și exigibilă. În speță această condiție este îndeplinită întrucât titlul executoriu, sentința 2288/2010 a Tribunalului Ordinar din Salerno, Italia a rămas definitivă la 19.05.2010 iar contractul s-a încheiat la data de 03.08.2010.
În cauză nu prezintă relevanță data începerii executării silite, cum greșit reține instanța de apel ca fiind o condiție a acțiunii pauliene.
Mai mult, Tribunalul Sibiu reține greșit și data începerii executării silite, interpretând eronat actele depuse la dosarul cauzei. Corect susține recurentul că executarea silită a fost începută înainte de încheierea actului solicitat a fi revocat, conform notificării nr. 170/27.07.2010. Însă aceste aspecte, așa cum s-a arătat, nu prezintă o condiție a admisibilității acțiunii pauliene, astfel că, greșit au fost reținute și sub acest aspect de către instanța de apel.
Și susținerile recurentului referitoare la starea de solvabilitate și bunurile debitorului sunt fondate.
Instanța de apel, reține că debitorul nu și-a provocat insolvabilitatea, fiind făcută dovada proprietății sale asupra unui bun imobil, în România și în Italia, și a altor venituri bănești însă nu arată care sunt înscrisurile, probele care fac aceste dovezi. Or, din dosarul cauzei, înscrisurile depuse la dosar rezultă tocmai contrariul, în sensul că debitorul nu are alte bunuri, cu excepția autoturismului înmatriculat în 1993, care are o vechime de peste 20 ani.
Certificatul notarial emis la 22.12.2011, și reconfirmat la 29.01.2013, arată expres că pârâtul M. M. nu deține drepturi de proprietate, uz, uzufruct sau imobile pe teritoriul național al Italiei, iar din cartea de muncă nu reiese că ar fi salariat în prezent.
În concluzie, înscrisurile depuse în recurs cât și cele aflate la dosarul cauzei fac dovada fără echivoc a stării de insolvabilitate a debitorului pârât.
(continuarea deciziei civile nr. 324/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Însă, instanța de apel nu a verificat și analizat îndeplinirea condiției fraudei cumpărătorului, în sensul că acesta cunoștea că debitorul și-a creat sau și-a mărit starea de insolvabilitate prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Prin urmare, întrucât sub acest aspect starea de fapt nu a fost lămuriră, fiind necesară administrarea de probe noi, nefiind analizată una dintre condițiile acțiunii pauliene, cererea recurentului de casare cu trimitere este fondată.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeil dispozițiilor art. 312 alin 5 Cod pr. civ. va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamantul L. C. împotriva deciziei civile nr. 238/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R. |
Red. CGN/26.04.2013
Tehn. MR
2 ex/27.05.2013
Jud. apel – V. A., M. D.
Jud. fond- M. T.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 14/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 81/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
