Expropriere. Decizia nr. 63/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 63/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 2205/97/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 63/2013
Ședința publică de la 26 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de P. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia – Procuror V. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul S. R. PRIN S.C. HIDROELECTRICA S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR EURO INSOL SPRL, împotriva sentinței civile nr. 93/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr._, având ca obiect expropriere.
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și concluzii scrise formulate de intimatul reclamant B. F. și de către .>
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 19.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării, care face corp comun cu prezenta decizie.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.05.2010 pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._, reclamantul B. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin ., pronunțarea unei sentințe prin care:
- să se constate calitatea sa de proprietar, ca fiu și nepot al defuncților B. I. – tată decedat la data de 13.02.1976 și B. M. – bunic decedat la data de 4.05.1941 și de legatar al numiților J. I. și J. E. asupra terenului în suprafață de 18.142,96 mp ocupat de pârâta . anul 1989 și expropriat pentru cauză de utilitate publică prin HG nr. 392/2002, fără despăgubiri,
- să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 232.015 lei reprezentând valoarea de piață a terenului și suma de 185.620 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului respectiv, în perioada 1990-2010, iar în subsidiar obligarea la plata sumei de 83.529 lei reprezentând folos de tras pe perioada 2002-2010. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1-4, 21, 25-26, 30, 38 din Legea 33/1994, art. 16 alin. 2, art. 21 alin. 1 și 2, art. 44 alin. 1-3 din Constituția României și art. 6 din Convenția EDO.
Pârâtul S. R. prin . depus întâmpinare, invocând pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, a prematurității acesteia, a lipsei calității procesuale active și a lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la cadrul legal al exproprierii, astfel cum este reglementat de Legea nr. 33/1994, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Pârâtul S. R., prin . cerere de chemare în garanție prin care a solicitat, ca în situația în care ar cădea în pretenții față de reclamant, Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat a-l despăgubi, în calitate de gestionar al fondurilor bănești ale statului și de entitate abilitată la efectuarea de plăți în numele acestuia, precum și de unic beneficiar al investiției și singur organism îndrituit a deține dreptul de proprietate publică asupra unui imobil.
Chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 93/2013, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. R. reprezentat de . împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
A admis în parte acțiunea reclamantului B. F. împotriva pârâtului S. R. prin ., a constatat că reclamantul are calitatea de persoană expropriată, cu privire la terenul agricol în suprafață de 5507 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, și a obligat pârâtul să plătească reclamantului cu titlu de despăgubiri, suma de 231.275 lei, din care suma de 170.111 reprezentând valoarea terenului expropriat și suma de 61.164 lei, reprezentând prejudiciul creat acestuia pentru lipsa folosului de tras, pe perioada 2002-2010 și suma de 6000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice s-a reținut că este întemeiată, și a fost admisă, întrucât raportat la disp. art. 12 al. 2 din Legea nr. 33/1994 și art. 2 din HG nr. 392/2002 nu există nici o obligație de garanție instituită în sarcina Ministerului Finanțelor Publice față de reprezentanta pârâtului . se află în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului.
În ce privește excepțiile prematurității acțiunii reclamantului B. F. și a lipsei calității procesuale active a acestuia, s-a reținut că sunt neîntemeiate și au fost respinse, câtă vreme prin HG nr. 392/2002 s-a dat eficiență Decretului nr. 40/21.02.1989 declarându-se de utilitate publică și expropriate în favoarea statului toate terenurile necesare amenajării hidroenergetice a râului Strei, pe sectorul Subcetate – S. cu toate consecințele ce decurg din Legea nr. 33/1994.
Prin urmare, toți proprietarii sau moștenitorii acestora care fac dovada că au calitatea de persoane expropriate dobândesc calitatea procesuală activă în cauză. Mai mult, odată cu apariția Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care completează cadrul legal instituit de Legea nr. 33/1994 și persoanele expropriate dobândesc calitatea procesuală activă putându-și valorifica drepturile cuvenite în justiție.
Cu referire la fondul cauzei, s-a reținut că la începutul anului 1990 prepușii . procedat la decopertarea terenurilor agricole riverane albiei râului Strei, la confluența cu râul M., în scopul înfăptuirii amenajării hidroenergetice a răului Strei pe sectorul Subcetate-S., potrivit Decretului nr. 40/1998.
Această lucrare de amenajare hidroenergetică s-a pornit în lipsa unui cadru legal explicit și fără acordarea de despăgubiri proprietarilor terenurilor afectate, în situația în care regimul juridic al acestor terenuri nu era stabilit, Legea nr. 18/1991 nefiind adoptată la data începerii lucrărilor.
Odată cu apariția Legii nr. 392/2002 întreaga lucrare de amenajare hidroenergetică a fost declarată de utilitate publică de interes național urmând ca toate suprafețele de teren afectate să fie expropriate în favoarea Statului R. reprezentat prin Societatea de Producere a Energiei Electrice „Hidroelectrica” SA București .
Nici în acest nou context legislativ pârâta . a depus diligențele necesare și nu a reușit parcurgerea procedurii de acordare a despăgubirilor persoanelor expropriate, situație care trenează și în prezent astfel încât, proprietarii terenurilor afectate de lucrările de amenajare se găsesc în situația de a fi lipsiți atât de folosința, cât și de dreptul de a dispune de terenurilor lor, pentru o perioadă de peste 20 de ani.
În această situație se află și reclamantul B. F. care, în calitate de moștenitor al proprietarilor tabulari B. M., B. I., B. C., J. I., J. I. și J. I., aspect dovedit cu actele de stare civilă depuse la dosar și a arborelui genealogic anexat (fila 264, vol.1) a fost lipsit de dreptul de a folosi și de a dispune de terenurile antecesorilor săi în suprafață de 5.507 mp, ce au fost inițial ocupate abuziv de către pârât, așa cum rezultă din declarația martorului J. I. (fila 231).
Potrivit dispozițiilor art. 1-4 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea ce se cuvine persoanelor expropriate se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, care în speță se cuantifică în beneficiul nerealizat de reclamant reprezentând contravaloarea producției agricole anuale pe perioada în care acestea au fost lipsite de folosința terenului.
Prin urmare, raportat la aceste considerente, instanța a avut în vedere valoarea reală a terenului în sumă de 170.111 lei calculată la valoarea de 30,86 lei/mp stabilită conform raportului de expertiză (fila 200, vol.1), precum și venitul mediu net ce se putea realiza într-un an agricol pe acest teren, estimat la suma de 6796 lei/an agricol (0,55ha X 12.357lei/ha=6796 lei, fila 201,251, vol.1.)
În ceea ce privește perioada avută în vedere la calculul folosului de tras, instanța a reținut că în mod legal și echitabil aceasta începe din anul 2002, și până în prezent, întrucât o dată cu apariția HG nr. 392/2002 se clarifică situația juridică a terenurilor, ca fiind terenuri expropriate, reprezentanta pârâtului . recunoscută de la această dată ca beneficiar de jure al exproprierii de facto înfăptuită din 1990.
Astfel, perioada pentru care s-a calculat folosul de tras este 2002 – 2010, dată la care se face referire în expertiza de evaluare (fila 193) rezultând o sumă de 61.164 lei (6796 lei/anx9 ani=61.164 lei).
Așa fiind, în baza textelor legale arătate mai sus și raportat la art.1 din Protocolul I din Convenția EDO a fost admisă în parte acțiunea reclamantului B. F., cu consecința constatării calității de persoană expropriată cu privire la terenul de 5507 mp identificat prin raportul de expertiză dispus în cauză, și obligarea pârâtului Statului R. reprezentat de . plata sumei totale de 231.275 lei, cu titlu de despăgubiri.
Pentru același motive, precum și pentru faptul că reclamantul nu a făcut dovada că îl moștenește și pe proprietarul tabular B. Firucă, ce deținea în proprietate terenul de 1970 mp echivalent cotei de 1/3 părți din terenul înscris în CF 1167 Subcetate, nr. top 867, 940, instanța a respins în rest acțiunea reclamantului.
În baza art. 274 al. 3 și art. 276 cod procedură civilă pârâtul a fost obligat la plata sumei de 6.000 lei cheltuieli de judecată parțiale în fond din care, 3000 lei onorar pentru expertiză și 3000 lei parte din onorariul de avocat, diminuat proporțional cu gradul de complexitate a cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice . a solicitat desființarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului.
În expunerea de motive apelantul a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii 33/1994, apelantul susține că prin cerere, reclamantul solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivității legii. Reclamantul nu a probat preluarea terenului de către antecesori în anii 1991-1992. Conform susținerilor pârâtului, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situat în județul Hunedoara. În susținerea acestei excepții, apelantul invocă faptul că reclamantul putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.
În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, apelantul susține că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea 33/1994 și nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Se invocă de asemenea excepția lipsei calității procesuale pasive a . aspectul plății despăgubirilor, pârâtul susținând că expropriatorul este S. R., iar obiectivul este unul de interes național, astfel că S. este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor, și nu . este întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăți.
O altă critică vizează excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, apelantul susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a reclamantului pe terenul în litigiu, acesta nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Se susține că reclamantul nu a formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută de apelantă, ceea ce înseamnă că au acceptat tacit oferta și că nu a făcut dovada calității de proprietari, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor.
În ce privește cererea de chemare în garanție, apelantul susține că în mod greșit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Se susține de asemenea că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar, ca urmare a declarării utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâtul a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar reclamantul nu au formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, prețul propus de aceasta a fost acceptat de reclamant și, în consecință, despăgubirile acordate de instanță sunt neîntemeiate. Se susține de asemenea că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă.
O ultimă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretențiilor, apelantul susținând că reclamantul ar fi putut fi îndreptățit la acordarea acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei de timp, respectiv 1989-2007, acțiunea în pretenții fiind prescrisă.
Intimatul chemat în garanție, Ministerul Finanțelor Publice, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului pârâtului ca nefondat.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate, CURTEA reține următoarele:
În ce privește criticile pârâtului apelant vizând soluționarea excepțiilor, Curtea reține următoarele:
Reclamantul este moștenitor al proprietarilor tabulari B. M., B. I., B. C., J. I., J. I. și J. I. așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, aspecte necontestate de pârât.
Imobilele în litigiu, înscrise în CF 225, 1170, 1165, 948, 1167, 1114, 1171, 1140, 258, 461, 216, 97 Subcetate au fost cooperativizate, o parte din acestea făcând obiectul restituirii în temeiul legilor fondului funciar, fiind emise titlurile de proprietate nr._/1997 și_/2003, în care nu au fost incluse terenurile în litigiu. Conform adeverințelor nr. 3599/2009 și 3678/2009 emise de Primăria comunei Sîntămărie O., terenurile ocupate de amenajarea hidroelectrică a râului Strei nu s-au restituit, pentru acestea urmând a fi parcurse căile procedurale instituite de Legea nr. 33/1994.
Contrar susținerilor pârâtului, terenurile în litigiu nu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989. Prin acest decret s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru obiectivul „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”. Pentru executarea acestor lucrări, fostul CAP a avizat favorabil exproprierea unei suprafețe de 59,92 ha teren, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de predare a terenurilor. În acest din urmă proces-verbal sunt identificate topografic terenurile expropriate, iar imobilele aparținând antecesorilor reclamantului nu figurează între aceste terenuri. Ca urmare, susținerea pârâtului în sensul că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989 nu sunt fondate.
Imobilele în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”, expropriator fiind S. R. prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice Hidroelectrica SA.
Expropriatorul a demarat procedura de expropriere și implicit de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii în acest sens. În acest scop, pârâtul i-a notificat și pe antecesorii reclamantului (filele 78-81, dosar fond), aceștia fiind decedați la momentul emiterii notificărilor.
Față de această stare de fapt, Curtea constată nefondate excepțiile invocate de apelant, pentru considerentele ce vor fi expuse.
În ce privește excepția inadmisibilității, apelantul susține în sprijinul acestei excepții, două argumente, și anume: că terenul era ocupat înainte de apariția Legii nr. 33/1994, astfel că această lege nu este aplicabilă, și că exproprierea a operat în baza Decretului nr. 40/1989.
Așa cum s-a reținut, prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu, ci pe cele care figurează în procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul CAP și-a dat avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în 2002, prin HG 392, astfel că Legea nr. 33/1994, în vigoare la data emiterii hotărârii menționate, este pe deplin aplicabilă, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că în fapt ocuparea terenului a avut loc înainte de declararea utilității publice.
De altfel, câtă vreme, până la apariția HG nr. 392/2002 terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme (decizia civilă nr. 3383/2011).
Nu este lipsită de importanță nici atitudinea pârâtei . calitate de reprezentant al expropriatorului care, deși susține în prezent că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, ea însăși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege și i-a notificat pe antecesorii reclamantului, considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și că li se cuvin despăgubiri conform legislației ce reglementează exproprierea.
Reținând că exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin HG. nr. 392/2002, Curtea nu poate primi argumentele apelantului pârât în sensul că reclamantul putea beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii și ea nu își poate produce efecte ultraactiv.
Pentru cele expuse, se constată că instanța de fond, în mod corect, a respins excepția inadmisibilității.
În ce privește excepția prematurității, Curtea constată că susținerile apelantului sunt de asemenea nefondate, întrucât nu poate fi imputată reclamantului nici lipsa procedurilor prealabile stabilite de Legea nr. 33/1994, la care face referire apelantul și nici lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de construcțiile hidroenergetice și de apele lacului de acumulare din zona Bucium – Subcetate. Contrar susținerilor apelantului, procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, reclamantul fiind îndrumat să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a . poate fi primită, câtă vreme prin actul normativ de declarare a utilității publice, s-a stabilit că expropriatorul S. R. este reprezentat de pârâtă (art. 2 din HG nr. 392/2002). Aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului și nu în nume propriu. Ca urmare, în această calitate, pârâtul justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, se constată, din cele ce preced, că reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate de la autorii săi inclusiv terenurile în litigiu. Dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantului a fost recunoscut atât prin eliberarea titlurilor de proprietate pentru o parte din imobile, cât și prin recomandarea făcută reclamantului de organele statului, în speță Primăria comunei Sîntămăria O., de a urma procedura Legii nr. 33/1994 pentru a obține despăgubiri pentru imobilele în litigiu care, fiind expropriate, nu mai puteau face obiectul restituirii în natură.
De altfel, îndreptățirea antecesorilor reclamantului la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscută de S. R. prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzută de legea de expropriere, aceasta, după apariția HG nr. 392/2002, notificându-i pe proprietarii tabulari, antecesorii reclamantului, cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor. Această procedură însă nu a fost finalizată, întrucât la data notificării, persoanele notificate erau decedate, iar reclamantul nu a avut cunoștință de aceste notificări.
Este de reținut, sub acest aspect, că limitele investirii instanței sunt clar determinate de reclamant și ele vizează cererea de despăgubiri în calitate de persoană expropriată. Expropriatorul nu a formulat vreo cerere prin care să pună în discuție nulitatea actelor administrative emise în procedura prealabilă prin care s-a recunoscut antecesorilor reclamantului calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri. Ca urmare, dacă s-ar accepta ipoteza susținută de pârâtul apelant, că reclamantul nu are calitate procesuală activă, s-ar ajunge ca, prin promovarea acțiunii de față, reclamantului să i se creeze o situație mai grea decât aceea pe care o avea înainte, în sensul că dacă nu ar fi contestat cuantumul despăgubirilor ar fi fost îndreptățit să primească despăgubirile stabilite de expropriator, astfel cum au fost comunicate prin notificările adresate antecesorilor ei. În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă (decizia nr. 5045/2012 a Secției I Civilă).
Fată de aceste circumstanțe, se constată că reclamantul justifică legitimare procesuală activă, dreptul său de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut atât de pârât, prin emiterea notificărilor, cât și de autoritățile administrative, prin decizii emise, astfel că reclamantul are un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sub acest aspect se reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 poate să acopere atât bunuri actuale cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un petent poate pretinde să aibă cel puțin o speranță legitimă să obțină beneficiul efectiv a unui drept de proprietate (Gratzinger și Gratzingerorea contra Republicii Cehe).
În hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții împotriva României, CEDO a reanalizat noțiunea de bun, subliniind că pentru a exista o valoare patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar ca și instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul conferit prin lege. Potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudența CEDO, „bunul actual” presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate.
În speță, prin titlurile de proprietate nr._/1997 și_/84/2003 și adeverința nr. 3559/2009, statul, prin instituțiile sale administrative, a recunoscut reclamantului îndreptățirea acestuia la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare și respectiv la despăgubiri pentru terenul expropriat. Mai mult, expropriatorul a făcut o ofertă de despăgubiri, ceea ce implică și recunoașterea dreptului de proprietate al autorului reclamantei. Ca urmare, reclamantul are cel puțin o speranță legitimă de despăgubiri, protejată de Protocolul 1 adițional la Convenție.
În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca această lipsire de libertate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al termenului în care trebuie să intervină (cauza Akkus contra Turciei, cauza Zubani contra Italiei).
În speță, este de necontestat că preluarea în fapt a terenurilor s-a realizat în anii 1991-1992, exproprierea formală operând prin HG nr. 392/2002. Reclamantul, în calitate de moștenitor ai proprietarilor tabulari, nu a primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina sa o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ca urmare, Curtea constată că în cauză reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate, astfel că sub acest aspect justifică legitimare procesuală activă.
Apelantul pârât invocă în susținerea excepției lipsei calității procesuale active și împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Din cele ce preced rezultă că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantului asupra terenurilor în discuție a fost recunoscut, pârâta notificându-i în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform înscrisurilor depuse la dosar - acte de stare civilă, certificat de moștenitor, arbore genealogic - reclamantul este succesorul proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu, în calitate de fiu și nepot ai defuncților B. I. și B. M., și în calitate de moștenitor testamentar al numiților J. I. și J. E.. Potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, reluate și în art. 26 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenit din succesiune este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară.
Ca urmare, câtă vreme dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor după aceștia, Curtea nu poate primi argumentele apelantului în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor și că reclamantul nu a făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea.
Față de toate aceste considerente, Curtea reține că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului este nefondată, fiind respinsă în mod corect de prima instanță.
Pârâtul, prin reprezentantul său, . și soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Prin această cerere, s-a solicitat ca, în cazul în care . cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să o despăgubească cu sumele ce urmează a le plăti reclamantului. Pârâta și-a justificat această cerere, susținând că statul, ca beneficiar al investiției și a dreptului de proprietate publică asupra terenurilor expropriate, este singurul care trebuie să suporte costurile exproprierii, iar Ministerul Finanțelor Publice este cel care gestionează fondurile bănești ale statului.
Curtea constată nefondate și aceste critici. Potrivit art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, statul, ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Așa cum s-a reținut, pârâta nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Statului. Această calitate a fost stabilită printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 al HG 392/2002. Ca urmare, se constată că prima instanță, în mod corect, a respins cererea de chemare în garanție.
Referitor la fondul cauzei, Curtea constată că pârâtul aduce critici vizând valoarea terenului expropriat precum și valoarea folosului de tras acordat de instanța de fond, considerând că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă.
Prin expertiza și suplimentul la expertiză efectuate în fața primei instanțe, experții au arătat că pe piața imobiliară nu se tranzacționează terenuri similare cu cel în litigiu, întrucât acesta este acoperit de apele lacului Strei din anii 1990, astfel că există o imposibilitate obiectivă de determinare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de genul celui în cauză.
Experții au propus prin raportul de expertiză ca variantă de determinare a cuantumului despăgubirilor, stabilirea prețului terenului prin metoda de evaluare a terenului pe bază de profit, metodă recomandată de Ghidul evaluatorilor funciari din România (fila 200). Pe baza acestei metode, experții au stabilit un preț de 30,89 lei/mp, echivalentul a 7,254 euro/mp.
Prin suplimentul efectuat ca urmare a încuviințării obiecțiunilor pârâtei, experții au mai propus alte variante de stabilire a prețului terenului în litigiu (filele 249-251), pe baza ofertei de vânzare și respectiv de cumpărare a unor terenuri similare, neocupate de apele lacului. În aceste variante, experții au calculat un preț de 6,16 euro/mp (pe baza ofertelor de vânzare), un preț de 9,06 euro/mp (pe baza ofertelor de cumpărare) și respectiv un preț de 7 euro/mp (pe baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de S. H. Hațeg în 2003 și 2008 în zona Hațeg).
În apel, pârâta a solicitat efectuarea unei noi expertize de evaluare a despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, susținând că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă. Pârâta a depus în fața instanței un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2006, având ca obiect o suprafață de_ mp pe raza satului Covragiu, . 36 apel).
Curtea constată că dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 prevăd, în ce privește calculul cuantumului despăgubirilor, că experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Cum în cauză experții au arătat că în zonă nu sunt tranzacții cu imobilele de același fel cu cel în litigiu, iar pârâta nu a făcut dovada unor asemenea tranzacții (contractul depus neavând relevanță deoarece este încheiat cu 7 ani în urmă), Curtea constată că varianta care corespunde cel mai bine criteriilor stabilite prin art. 26 din lege este cea de evaluare a terenului pe bază de profit.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că despăgubirile acordate de instanța de fond în cuantum de 170.111 lei, reprezentând valoarea terenului expropriat în suprafață de 5507 mp (5507 mp x 30,89lei/mp), au fost corect stabilite, motivele de apel care vizează acest aspect fiind nefondate și urmează a fi respinse.
În ce privește despăgubirile reprezentând valoarea lipsei de folosință, Curtea constată că apelantul critică raportul de expertiză pentru faptul că experții au stabilit un profit avându-se în vedere culturile de grâu, în contextul în care este de notorietate specificul culturilor de cartofi și porumb în zona Țării Hațegului.
Criticile astfel formulate sunt nefondate, apelantul fiind în eroare cu privire la culturile avute în vedere de experți, aceștia arătând că terenul în litigiu este în zonă de luncă, terenurile fiind fertile și pretabile cultivării legumelor diverse și cartofilor, aspecte confirmate de martorul J. I., care a arătat că în zonă se cultivau legume, cartofi, porumb (f. 233, dosar fond).
Experții au determinat profitul mediu pe an, luând în calcul venitul mediu ce s-ar fi putut realiza dacă întreaga suprafață de 5507 mp ar fi fost cultivată cu legume, cu cartofi și cu porumb, fiind deci avute în vedere exact culturile arătate de apelant, și nicidecum culturi de grâu. Prin această metodă, experții au determinat un profit mediu pe hectar de 12.353 lei/an, ceea ce înseamnă un profit mediu de 6.796 lei/an pentru suprafața în litigiu, de 5507 mp (fila 201, 251-257, dosar fond).
Față de cele ce preced, Curtea constată că valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza efectuată în primă instanță este corect determinată, astfel că sub acest aspect, criticile apelantului pârât sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
În ce privește prescripția dreptului material la acțiunea prin care reclamantul solicită lipsa de folosință pe ultimii 20 de ani, se constată că această cerere este una patrimonială. Potrivit art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani.
Terenul în litigiu a fost ocupat de lacul de acumulare încă de la începutul anilor 1990, exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind dispusă numai prin HG nr. 392/2002. Temeiul în care se naște dreptul la despăgubiri pentru folosul nerealizat prin lipsa de folosință îl reprezintă ocuparea terenului de către expropriator fără drept, înainte de transferul dreptului de proprietate. Așadar, aceste despăgubiri izvorăsc dintr-un fapt ilicit, iar potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Ca urmare, cererea reclamantului, în calitate de proprietar al terenului în litigiu, pentru obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință, ca urmare a ocupării fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, pentru restul perioadei, acțiunea fiind prescrisă.
Curtea nu poate primi susținerile reclamantului în sensul că despăgubirile privind echivalentul lipsei de folosință se circumscriu noțiunii de prejudiciu în înțelesul art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Este de observat, în primul rând, că despăgubirile la care se referă dispozițiile art. 26 includ valoarea reală a imobilului și prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecința exproprierii, și nu că este anterior acesteia. Despăgubirile la care este îndreptățită persoana expropriată cuprind valoarea de înlocuire a imobilului expropriat și eventualul prejudiciu produs prin expropriere, cum ar fi cheltuielile de amenajare a unei căi de acces, diminuarea valorii terenului rămas neexpropriat ca urmare a schimbării categoriei de folosință din teren arabil în cale acces și alte asemenea despăgubiri.
Ocuparea fără drept a terenului, anterior exproprierii și acordării despăgubirilor, reprezintă o faptă ilicită ce excede sferei Legii nr. 33/1994, neputându-se accepta ipoteza că legiuitorul a înțeles ca prin dispozițiile Legii nr. 33/1994 să acopere și un astfel de prejudiciu.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 reglementează situația în care instanța este sesizată de expropriator pentru a se pronunța cu privire la expropriere, respectiv cu privire la propunerile de expropriere și la ofertele de despăgubiri. Aceste despăgubiri vizează valoarea imobilelor ce urmează a fi expropriate, deci sunt ulterioare exproprierii, astfel că despăgubirea reprezentând lipsa de folosință, anterioară emiterii hotărârii de expropriere și stabilirii despăgubirilor, nu poate face obiectul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994.
Curtea reține că și în ipoteza în care s-ar accepta susținerile reclamantului că aceste despăgubiri ar putea fi circumscrise noțiunii de prejudiciu în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție al dreptului material la acțiune pentru despăgubiri reprezentând lipsa de folosință este cel de la care reclamantul a cunoscut faptul ocupării și pe cel care l-a ocupat, astfel că și în această situație cererea este prescriptibilă.
Termenul de prescripție al dreptului de a cere acordarea despăgubirilor pentru valoarea terenului nu este același cu cel pentru acordarea echivalentului lipsei de folosință, întrucât izvorul acestor cereri este diferit.
Astfel, în cazul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului, cauza cererii o reprezintă transmiterea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, iar dreptul la acțiune curge de la data notificării – în condițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 33/1994 - sau, în lipsa acesteia, de la data solicitării instanței de a stabili aceste despăgubiri.
În cazul pretențiilor vizând lipsa de folosință, temeiul cererii îl reprezintă ocuparea fără drept a terenului proprietatea reclamantului, astfel că dreptul la acțiune pentru recuperarea acestui prejudiciu începe să curgă de la data când proprietarul terenului a cunoscut faptul ocupării și pe cel care l-a ocupat.
Pentru cele ce preced, Curtea constată fondate criticile formulate de apelantul pârât cu privire la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, va reduce cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007-2010 la suma de 20.388 lei (6.796 lei/an x 3 ani).
(continuare decizia civilă 63/26.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civilă, Curtea va admite apelul pârâtei, va schimba în parte sentința atacată, numai sub aspectul despăgubirilor și rejudecând în aceste limite va pârâtă să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 190.499 lei, din care suma de 170.111 lei, reprezentând valoarea terenului expropriat în suprafață de 5507 mp, și suma de 20.388 lei, reprezentând lipsa de folosință pe perioada 2007-2010, menținând în rest sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice .. împotriva sentinței civile nr. 93/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I Civilă și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată, numai sub aspectul despăgubirilor acordate reclamantului B. F. și rejudecând în aceste limite:
Obligă pârâta să plătească reclamantului despăgubiri în sumă de 190.499 lei, din care suma de 170.111 lei, reprezintă valoarea terenului expropriat și suma de 20.388 lei, reprezintă lipsa de folosință pe perioada 2007-2010.
Menține în rest sentința atacată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.09.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. A. M. | |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
9 ex/28.10.2013
Jud. fond: I.E. I.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 81/2013. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 681/2013. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
