Obligaţie de a face. Decizia nr. 681/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 681/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 577/191/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 681/2013
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta S. S., împotriva deciziei civile nr. 121/A/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă S. S. asistată de avocat T. C., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul pârât B. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat și nu este timbrat.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât B. I..
Mandatara recurentei reclamante depune la dosar chitanță reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru de 11 lei. Solicită comunicarea întâmpinării formulată în cauză de către intimatul pârât și menționează că nu solicită termen pentru studiul acesteia.
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării formulată de intimatul pârât cu mandatara recurentei reclamante.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara recurentei reclamante, avocat T. C. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în temeiul art. 312 C. pr. civ, raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ.
În ce privește pct. 7 teza I a art. 304 C. pr. civ, consideră că este incident în cauză, față de faptul că instanța de apel nu prezintă motivele pe care se sprijină hotărârea pronunțată. Se arată că s-a respins apelul declarat de reclamantă, însă în motivarea hotărârii sunt reiterate motivele instanței de fond și nu se face referire la probele noi administrate în fața instanței de apel. Din punctul său de vedere, hotărârea instanței de apel este nemotivată, ceea ce duce la casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 7 teza a III-a C. pr. civ., hotărârea atacată cuprinzând motive străine față de acțiunea formulată și probele administrate în cauză. Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă fără dubiu, o construcție făcută de către intimatul pârât, fără respectarea distanței de 60 cm de linia de graniță între cele două proprietăți. Instanța de apel, reiterând motivarea instanței de fond a reținut existența unei convenții între părți, însă această convenție nu există nici scris și nici oral nu a fost făcută.
În ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. pr. civ, arată că acesta este aplicabil în speță, referitor la motivul doi de recurs. Hotărârea atacată este lipsită de temei legal, astfel că aceasta este dată cu încălcarea greșită a legii. Temeiul de drept al acțiunii au fost prevederile art. 612 din Noul cod civil iar instanțele de fond și apel și-au motivat hotărârile în temeiul art. 561 și 662 din noul Cod civil, astfel că, consideră că hotărârile au fost date cu aplicarea greșită a legii.
Pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
După dezbaterea cauzei, se prezintă în instanță, mandatarul ales al intimatului pârât, avocat I. L. care solicită a fi luat prezent și menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub dosar nr._, reclamanta S. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. I., obligarea acestuia ca, pe cheltuiala sa, să demoleze gardul construit pe linia ce desparte imobilele părților și să scoată arborii plantați la o distanță mai mică de 2 m.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională ca, pe cheltuiala sa, să scoată arborii plantați la o distanță mai mică de 2 m.
Prin sentința civilă nr. 154/2013, Judecătoria B. a respins acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect obligarea pârâtului la demolarea gardului, a luat act de renunțarea reclamantei la cererea vizând obligarea pârâtului la scoaterea arborilor plantați la o distanță mai mică de 2 m. și a respins cererea reconvențională, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că imobilele părților sunt situate în localitatea Crăciunelu de Jos, învecinându-se. Imobilele sunt delimitate printr-un gard din plasă de sârmă, iar întinderea proprietăților nu este contestată. După cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit în cauză, pârâtul a edificat pe terenul proprietatea sa un gard realizat din tablă zincată, montată pe un cadru metalic, la o distanță variind între 17 și 24 cm de linia de hotar, gardul fiind menit să obtureze vederea spre proprietatea sa.
Potrivit dispozițiilor art. 561 NCC orice proprietar poate să-și îngrădească proprietatea, iar potrivit dispozițiilor art. 662 NCC oricare dintre vecini îl poate obliga pe proprietarul fondului învecinat să contribuie la construirea unei despărțituri comune. Calitatea despărțiturii comune trebuie să fie de așa natură încât să asigure intimitatea și confortul necesar fiecărui proprietar vecin în domiciliul său. Renunțând la dreptul său de a pretinde înlocuirea gardului vechi cu unul care să nu mai permită vederea nestingherită în curtea sa, pârâtul a ridicat pe proprietatea sa, pe cheltuiala sa exclusivă, un gard obturant, care nu prejudiciază în nici un fel reclamanta. Acționând astfel, reclamantul și-a exercitat drepturile în limitele recunoscute de lege, astfel încât, demersul reclamantei în sensul obligării pârâtului la demolarea gardului s-a apreciat ca neîntemeiat, iar cererea a fost respinsă. Faptul că nu a obținut în prealabil autorizație de construcție nu conduce automat la obligarea la demolarea gardului. Îi va revine autorității administrative sarcina sancționării pârâtului, obligării la . în caz de neconformare, solicitarea de către aceasta a demolării gardului.
În temeiul art. 246 C. pr. civ. s-a luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere vizând obligarea pârâtului la desființarea pomilor plantați la o distanță neregulamentară.
S-a apreciat neîntemeiată și solicitarea pârâtului reclamant în sensul obligării pârâtei reclamante la a scoate proprii arbori, pârâtul reclamant neproducând nici o dovadă în sensul că pe proprietatea reclamantei sunt plantați arbori la mai puțin de 2 metri.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. S. solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă.
In motivarea apelului a susținut că hotărârea nu este motivată corespunzător, nu conține răspunsul la argumentele formulate de părți, sub acest aspect fiind dată cu încălcarea principiilor de drept intern și a jurisprudenței CEDO. Hotărârea atacată nu conține niciun indiciu cu privire la elementele care au format opinia instanței și care au condus la soluția pronunțată, ceea ce încalcă drepturile substanțiale procedurale conferite de Convenție.
S-a mai susținut că hotărârea este dată cu omisiunea de a analiza probele administrate în cauză, respectiv proba cu înscrisuri și raportul de expertiză tehnică. Din probele administrate rezultă că pârâtul nu deține autorizație de construcție pentru gardul în litigiu, iar din raportul de expertiză rezultă că acest gard este situat la o distanță ce variază între 17-24 cm față de gardul preexistent, probă clară și necontestată, dar căreia instanța de fond nu i-a dat nici o relevanță.
S-a arătat că soluția dată litigiului este nelegală, întrucât nu a ținut cont de faptul că acest gard a fost edificat la o distanță mai mică de 60 cm față de linia despărțitoare dintre cele două imobile, ceea ce încalcă dispozițiile art. 612 Cod civil. Reclamanta nu și-a dat niciodată acordul pentru edificarea acestui gard, în instanță nu se poate dovedi un fapt negativ, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 612 Cod civil orice derogare de la distanța minimă se poate face numai prin înscris autentic, aspect pe care pârâtul nu l-a dovedit.
Prin decizia civilă nr. 121/A/2013, Tribunalul A. a respins apelul reclamantei, pe care a obligat-o să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre în considerentele căreia a expus cererea formulată de reclamantă, apărarea pârâtului, starea de fapt existentă și textul de lege incident în cauză. Prin urmare, s-a apreciat că hotărârea atacată a fost motivată corespunzător și că a analizat probele administrate în dosarul cauzei și în expunerea considerentelor le-a și reținut ca atare.
Raportat la textele legale aplicate, s-a reținut că cele două imobile sunt situate în Crăciunelul de Jos, .. 140 imobilul reclamantei și nr. 138 imobilul pârâtului. Cele două imobile sunt separate de un gard despărțitor preexistent construit din soclu de beton și panouri din rame de metal cu plasă de sârmă împletită prinsă pe stâlpișori din ramă de oțel. Nu a fost contestată linia de graniță dintre cele două imobile și care este situată pe amplasamentul gardului despărțitor preexistent. Deși în prezenta cauză nu au fost depuse extrase de CF care să ateste proprietatea reclamantei și proprietatea pârâtului, părțile și-au recunoscut reciproc calitatea de proprietar asupra acestor imobile.
Pârâtul a construit ulterior pe proprietatea sa, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică și susține și reclamanta, un alt gard despărțitor, realizat din tablă cutată montată pe cadru metalic, amplasat direct pe pământ. Acest gard are o înălțime de 2 m și este situat la o distanță cuprinsă între 17-24 cm față de gardul preexistent. Pârâtul nu deține autorizație de construcție pentru acest gard, dar acest aspect va fi analizat de autoritatea administrativă, singura în măsură să stabilească dacă respectiva lucrare se încadra în lucrările pentru care se solicită autorizație de construire, precum și să dispună măsurile ce se impun pentru .>
Raportat la probele administrate, s-a apreciat că pârâtul nu a făcut altceva decât să realizeze pe cheltuiala sa o despărțitură comună între proprietatea sa și cea a reclamantei, construită în așa fel încât să îi asigure intimitatea în curtea casei de locuit. Sigur, pârâtul avea la îndemână posibilitatea de a solicita în temeiul art. 561 și 662 din noul C. civ, efectuarea unui nu gard despărțitor între cele două proprietăți, amplasat eventual pe soclul de beton preexistent edificat de reclamantă, dar folosind materiale de natură să împiedice vizibilitatea între cele două curți, urmând ca ambii proprietari să suporte costurile zidului despărțitor comun. Pârâtul a ales varianta de a edifica pe proprietatea acest gard, care să-i asigure atât lui dar și reclamantei intimitatea în propria gospodărie a fiecăruia, fără a aduce nici un prejudiciu prin aceasta reclamantei. Practic, gardul construit de pârât intră sub incidenta dispozițiilor legale anterior menționate, fiind o delimitare a acelor două proprietăți. Delimitarea a două proprietăți se face pe linia de graniță, indiferent de distanța dintre construcții și această linie de graniță stabilită legal sau convențional.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 612 din noul C. civ. distanța legală dintre construcții și linia de hotar și nu distanța dintre două linii de hotar cum este cazul de față. Construcția edificată de pârât este o construcție de delimitare a două proprietăți și nu o construcție care ar afecta gardul preexistent sau proprietatea reclamantei pentru a fi amplasată la distanța de 60 cm de linia de graniță necontestată. Instanța de fond a înlăturat susținerea reclamantei privind incidența dispozițiilor art. 612, în mod corect deoarece acest text de lege nu este aplicabil prezentei spețe, raportat la starea de fapt reținută, inclusiv din raportul de expertiză tehnică prin care a fost descrisă construcția edificată de pârât, așa cum este ea în realitate, un gard despărțitor din panouri fără soclu de beton, menit de a proteja intimitatea pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantă și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta susține că instanța de apel a reluat motivele instanței de fond, fără a se pronunța asupra probelor administrate în fața sa și fără a adăuga noi argumente, ceea ce în opinia recurentei echivalează cu o nemotivare, care atrage casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului.
Se susține de asemenea că decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, că în cauză este vorba despre distanța dintre două linii de hotar și nu despre distanța dintre construcții și linia de hotar și motivează construirea de către pârât a gardului pe stabilirea în mod convențional a liniei de graniță, în condițiile în care, între părți nu a existat o convenție pentru stabilirea unei noi linii de hotar.
Recurenta arată că instanța de apel a constatat fără fundament legal, fără înscris sau acord între părți că, este vorba de o stabilire convențională a liniei de hotar, acolo unde s-a construit gardul a cărei demolare s-a solicitat și că în cauză nu este vorba despre distanța dintre hotar și noua lucrare ci despre distanța a două linii. Aceasta înseamnă în opinia recurentei că instanța de fond și-a motivat hotărârea pe o ipoteză posibilă și nu pe un fapt cert și real.
O ultimă critică vizează împrejurarea că deși norma de drept aplicabilă situației de fapt este art. 612 Noul Cod civil, instanțele de fond au considerat că sunt incidente dispozițiile art. 561 și 662 Noul C. civ., recurenta susținând că aceasta reprezintă o aplicare greșită a normei incidente.
În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. pr. civ.
Recursul este legal timbrat (filele 16, 17).
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat( filele 12 – 13).
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere atât probele administrate la fond, cât și cele din apel, respectiv declarațiile celor doi martori audiați de tribunal, toate conturând starea de fapt reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel. Împrejurarea că probele nu au fost analizate în mod individual sau că instanța de apel nu a făcut distincție între probatoriul de la fond și cel din apel nu este de natură să ducă la concluzia că Tribunalul nu a analizat probele administrate în apel.
Se reține de asemenea, contrar susținerilor recurentei, că instanța de apel nu a reluat motivele instanței de fond, ci a analizat criticile aduse sentinței atacate, arătând de ce consideră că hotărârea instanței de fond este corectă.
Față de cele reținute, Curtea constată că aceste critici nu sunt fondate, decizia atacată cuprinzând considerentele pe care se sprijină.
Nici criticile referitoare la existența unor motive străine de natura pricinii nu pot fi primite. Tribunalul nu a reținut că în cauză ar fi vorba despre distanța dintre două linii de hotar și nu despre distanța dintre construcții și linia de hotar. Ceea ce a reținut instanța de apel a fost că temeiul invocat de reclamantă vizează distanța legală dintre construcții și linia de hotar, iar în cauză este vorba de distanța dintre două linii de hotar. De asemenea, s-a constatat atât la fond cât și în apel, că între părți există o linie de hotar, necontestată de acestea, iar nu că ar fi existat o convenție privind amplasarea de către pârât a gardului, așa cum eronat susține recurenta.
În ce privește aplicarea normelor legale incidente, Curtea constată că, raportat la starea de fapt reținută de instanțele de fond și care nu mai poate face obiectul controlului în calea de atac a recursului, instanțele au determinat în mod corect dispozițiile legale aplicabile. Astfel, ceea ce a edificat pârâtul este un gard, o despărțitură între proprietățile părților, iar destinația acestuia a fost aceea de a asigura intimitatea și confortul în exercitarea dreptului de proprietate, opturând vederea spre și dinspre proprietatea reclamantei.
Ca urmare, prevederile aplicabile sunt cele care reglementează despărțiturile comune, respectiv art. 661-662 Noul C. civ., iar nu cele referitoare la distanța minimă dintre construcții, respectiv art. 612 Noul C. Civ. Acest gard se construiește pe linia de hotar dintre proprietăți, dar cum între imobilele părților exista deja un gard, care însă nu obtura vederea între proprietăți, pârâtul a ales să edifice pe terenul său un alt gard, care să nu mai permită vederea spre proprietatea sa. Faptul că acest gard nu a fost construit exact pe linia despărțitoare, ci la o distanță de 17-24 cm față de gardul preexistent nu produce reclamantei nicio vătămare, câtă vreme granița dintre imobile este menținută pe linia gardului deja existent.
(continuarea deciziei civile nr. 681/27.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Pentru cele expuse, Curtea constată că criticile formulate de reclamantă nu se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 C. pr. civ., astfel că în temeiul art. 312 C. pr. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.
Recurenta nu va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată deoarece, deși intimatul a solicitat aceste cheltuieli, nu a făcut dovada lor.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S. S. împotriva deciziei civile nr. 121 /A/2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.09.2013.
Președinte, D. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, M. A. M. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
2 ex/21.10.2013
Jud. fond – L. D.
Jud. apel – L. D./L. P. P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 63/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Partaj judiciar. Decizia nr. 310/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
