Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 454/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 454/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 2224/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 454/2013
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător Mariu A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Grefier E. M. H.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul L. W., continuat de moștenitoarea acestuia L. M. E. și L. W., împotriva sentinței civile nr. 57/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, inclusiv cu moștenitorii recurentului reclamant.
Reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată că este încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Procuror V. L. solicită instanței respingerea recursului întrucât deportarea și prizonieratul în URSS, în cauza de față, nu fac obiect al legii speciale, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.
Față de cele ce preced, precum și lucrările dosarului, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr._, reclamantul L. W. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin D.G.F.P. Sibiu, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care:
- să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru prejudiciu moral suferit urmare a deportării în U.R.S.S. a tatălui său Lopprich I. în valoare de 100.000 lei;
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 euro echivalentul bunurilor mobile și imobile confiscate;
- fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că tatăl său a fost înrolat în armata germană la data de 15.05.1943 și a căzut prizonier în U.R.S.S. În anul 1945, în baza Lg. 187/1945 tatălui său i-au fost confiscate 42 ha teren agricol și casa din B. nr. 211 pe care C.A.P.-ul a demolat-o.
În drept s-au invocat prevederile Legii 221/2009.
Reclamantul prin precizare de acțiune a solicitat contravaloarea averii confiscate, respectiv a 6 ha teren și o casă, respectiv echivalentul a 500.000 euro.
Conform actelor anexate tatăl reclamantului a fost înrolat în armata germană în anul 1943 – Artileria SS și a fost luat prizonier în anul 1945 din Austria și trimis în lagăr în U.R.S.S.
Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 57/2013 Tribunalul Sibiu a respins acțiunea reclamantului, reținând în considerente următoarele:
Reclamantul L. W. a solicitat despăgubiri morale și materiale pentru prejudiciul suferit de tatăl său Lopprich I. pentru perioada de prizonierat din U.R.S.S. și pentru terenul și casa confiscate.
Tatăl reclamantului Lopprich I. născut la data de 15.08.1924 în B. a decedat la 17.07.1980, a fost înrolat în armata germană Artileria SS în anul 1943, iar în anul 1945 a fost luat prizonier din Austria și trimis în U.R.S.S.
În ceea ce privește perioada de prizonierat această măsură trebuia să fie luată de organele statului român ceea ce în cauză nu s-a probat.
De asemenea, potrivit Dec. I.C.C.J. nr. 15/2012 în interesul legii obligatorie instanței, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S. anterior datei de 6.03.1945 nu reprezintă măsura administrativă cu caracter politic în sensul Lg. 221/2009.
Astfel că instanța a dat eficiență acestei decizii și a respins capătul de cerere privitor la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantului.
S-a reținut că acordarea despăgubirilor morale nu mai poate fi realizată și față de Dec. 1358/2010 a Curții Constituționale care a statuat neconstituționalitatea art. 5 al. 1 lit. a Lg. 221/2009 ceea ce face ca acest text de lege să nu mai producă efecte juridice.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, privind bunurile din categoria imobile (teren, casă) cererea a fost respinsă ca nefondată deoarece nu pot fi solicitate pe această cale. Reclamantul avea la dispoziție prevederile legilor speciale Lg. 18/1991 și Lg. 112/1995, Lg. 10/2001 ori derogarea de la aceste prevederi prin solicitarea despăgubirilor în temeiul Lg. 221/2009 ar însemna o eludare a principiilor de drept consacrate, specialia generalisus derogant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul L. W., decedat în cursul procesului, calea de atac fiind continuată de moștenitorii L. M. E. și L. W., prin care a solicitat casarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, s-a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor Legii 221/2209, tatăl său fiind luat prizonier și deportat în URSS de autoritățile române, care i-au confiscat averea în mod savamolnic. Reclamantul a solicitat aplicarea legilor speciale 18/1991, 112/1995, 10/2001 și 247/2005, dar organele abilitate tergiversează luarea unei soluții cu privire la cererile formulate.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Pârâtul S. R. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate constată că prezentul recurs nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării în URSS a tatălui său în anul 1945 și obligarea pârâtului la despăgubiri morale și materiale, suferite de familia sa ca urmare a acestei măsuri.
Temeiul de drept al cererii sale este Legea 221/2009, lege a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f. În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supus antecesorul reclamantului, respectiv prizonierat și deportare în URSS, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamantul să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea unor fapte anterioare, antecesorul său a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, și anume persoana respectivă să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoana în cauză.
Art. 2, alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, prevede că constituie infracțiuni săvârșite din motive politice
infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii fata de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forța a regimului comunist;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989.
Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța de recurs nu poate reține că antecesorul reclamantului a desfășurat activități care să urmărească scopurile anterior arătate, și anume nu rezultă că ar fi participat la acțiuni de împotrivire la regimul comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că acesta și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsura deportării în străinătate, luată în ianuarie 1945, nu poate avea caracter politic în sensul legii speciale, cu atât mai mult cu cât a fost luată anterior instaurării regimului politic la care se referă legea specială (6 martie 1945).
Este de observat, în aceeași ordine de idei că, măsurile invocate de reclamant au fost măsuri avute în vedere de OUG 105/1999, care se referea la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Astfel, antecesorul reclamantului se putea încadra în art. 1 alin. 1 lit. a din OUG 105/1999, care se referă la persoane deportate în ghetouri sau în lagăre de concentrare din străinătate, fiind persoană deportată în lagăr de concentrare, în URSS, măsură luată de regimul politic existent în România înainte de 6 martie 1945, din motive etnice, antecesorul reclamantului fiind persoană de etnie germană.
Din cele arătate mai sus rezultă că voința legiuitorului care a adoptat Legea 221/2009 a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. comunist instaurat la 6.03.1945, prin guvernul P. G., or măsurile care au fost luate anterior acestei date nu puteau viza răsturnarea acestui regim politic, fiind evident că, măsurile luate în speță au avut legătură directă cu înfrângerea României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și a celorlalte Națiuni Unite. În urma acestui război s-a încheiat Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 între guvernul român pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, decizia de deportare aparținând Comisiei Aliate de Control pentru România, deportarea cetățenilor români de etnie germană și maghiară, în URSS, nefiind prevăzută în Convenția de Armistițiu.
Față de cele arătate mai sus, se constată că instanța de fond a dat o interpretare corectă prevederilor legii speciale, deportarea realizată de armata sovietică cu privire la cetățenii români de etnie germană și maghiară, nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009.
Pe de altă parte, această practică constantă a Curții de Apel A. I. fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a pronunțat Decizia în interesul legii nr. 15/12.11.2012, prin care a statuat că deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii 221/2009.
Ca urmare a respingerii capătului de cerere principal, referitor la caracterul politic al măsuri administrative, se impune respingerea și a capătului de cerere accesoriu, referitor la obligarea Statului R. la plata de despăgubiri morale, conform principiului accesorium sequitur principalem. De asemenea, este corectă și reținerea instanței de fond cu privire la aplicarea Deciziei CCR 1358/2010, publicată în MO 761/15.11.2010, de la acea dată nemaifiind posibilă acordarea daunelor morale în temeiul Legii 221/2009, aspect statuat cu putere de lege de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 12/2011.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor materiale, art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 acordă posibilitatea de a obține contravaloarea bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, măsură al cărei caracter politic să fie prevăzut expres de lege, în sensul art. 3 sau să fie constatat de instanță, în sensul art. 4 alin. 2 din aceeași lege. Or, așa cum s-a arătat mai sus, măsura la care a fost supus antecesorul reclamantului nu are caracter politic în sensul aceste legi speciale, astfel că nu se pot obține nici despăgubiri pentru bunurile de care acesta a fost lipsit, nefiind făcută nici dovada confiscării, iar dacă a existat o deposedare fizică de anumite bunuri, reparația nu se poate obține în baza acestei legi.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 indice 1 cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului, continuat de moștenitorii acestuia și va menține sentința 57/2013 a Tribunalului Sibiu ca fiind legală și temeinică.
(continuare decizia civilă 454/6.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil_ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul L. W., decedat și continuat de L. M. E. și L. W. împotriva sentinței civile 57/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6.06.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. A. M. | Judecător, A. N. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. CMC
2 ex/04.07.2013
Jud. fond - D.R. L.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 351/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 474/2013. Curtea de... → |
|---|
