Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 769/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 769/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 5270/107/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 769/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Grefier E. M. H.
Cu participarea Ministerului Public reprezentat de doamna procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 1342/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței; la data de 4.11.2013 întâmpinare formulată de către Agenția Domeniilor Statului; la data de 5.11.2013 concluzii scrise formulate de recurentul C. A., precum și împuternicire avocațială și înscrisuri anexă (filele 42-52).
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 3.10.2013 fiind consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 1342/2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I a civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția Domeniilor Statului și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. și în consecință:
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C. A. împotriva pârâților M. A. și Dezvoltării Rurale – Agenția Domeniilor Statului și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A..
S-a respins acțiunea civilă formulată de același reclamant împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamantul C. Augstin a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – DGFP A., M. A. și Dezvoltării Rurale - Agenția Domeniilor Statului și Direcția S. Veterinară - Circumscripția S. Veterinară Ocoliș solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul de ordinul 1 la acordarea despăgubirilor în sumă de 100.000 euro reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate antecesorului său C. I. prin sentința nr. 937/27.11.1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosar nr. 1001/1950.
În expunerea de motive arată că prin hotărârea sus menționată antecesorul său a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și confiscarea averii, respectiv a imobilelor înscrise în CF 936 Ocoliș ( CF vechi 743 Ocoli), nr. top 279, 280/1 și 280/2 compuse din casă și curte, casă și curte și respectiv grădină, grajd cu șură în suprafață de 6388 mp, sens în care a fost întocmit procesul verbal de confiscare la data de 16.10.1951.
Susține reclamantul că bunurile confiscate nu i-au fost restituite în natură și nu i s-au acordat despăgubiri în condițiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005.
În drept invocă disp. art. 5 pct.1 lit. b din Legea 221/2009, art.112 și urm. Cod procedură civilă.
Pârâții de ordin 2-3 au depus întâmpinare în cauză invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora iar pe fond arătând în esență că imobilul în litigiu nu a constituit proprietatea antecesorului reclamantului, susținând că acțiunea formulată se impune a fi respinsă.
Asupra excepției invocate de pârâții antemenționați, în baza art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat în sensul admiterii acesteia, reținând că raportat la actul normativ pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea, aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cauză. Pe cale de consecință și reținând prevederile art. 4 al. 4 din Legea 221/2009, cererea formulată împotriva acestora a fost respinsă.
Din analiza probatoriului administrat, rezultă că reclamantul este fiul defunctului C. I., astfel cum reiese din certificatul de moștenitor depus la fila 6 a dosarului de fond.
Prin sentința 937/1950 pronunțată de Tribunalul M. Cluj Secția I în dosar 1001/1950 antecesorul reclamantului a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare corecțională,_ lei amendă corecțională, 3 ani interdicție corecțională și confiscarea averii pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale (f. 3-5).
Potrivit art. 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv, pot solicita instanței obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 rep. cu modificările și completările ulterioare sau ale Legii 247/2005 cu modificările și completările ulterioare.
În speță, s-a constatat că legitimarea procesuală activă a reclamantului este justificată prin calitatea de descendent al persoanei care a suferit o condamnare cu caracter politic.
Din procesul verbal întocmit la data de 16.10.1951 de Corpul Portăreilor Tribunalului T. rezultă că în baza sentinței nr. 937/1950 s-a procedat la inventarierea și confiscarea următoarelor bunuri:
- aproximativ 50 arii grădină cu pomi și diferiți arbori, cu o casă compusă din 4 camere, verandă deschisă cu pivniță sub ea, construcție din lemn acoperită cu țiglă, magazie pentru lemne și coteț de porci ambele uzate;
- un grajd mare pentru vite, construcție din lemn, acoperită cu țiglă
- aproximativ 2 ha teren fânaț situat în punctul de hotar „F. micului”
- aproximativ 50 arii teren arător situat în punctul de hotar „Sinislav”
- aproximativ 60 de arii teren arător situat în punctul de hotar denumit „Brebeni”
Reclamantul susține că bunurile imobile confiscate antecesorului său se identifică din punct de vedere al publicității imobiliare cu cele înscrise în CF 936 Ocoliș (Cf vechi 743 Ocoliș) având nr. top 279, 280/1 și 280/2/1 în suprafață totală de 6333 mp fiind compuse din casă și curte, casă și curte și respectiv grădină, grajd cu șură.
Din extrasul CF 743 Ocoliș depus la f. 173-176 din dosar rezultă că imobilele în litigiu înscrise sub nr. ord. A+7 au constituit proprietatea numitei M. M. (respectiv ale mamei reclamantului și nu ale tatălui acestuia), imobile care într-adevăr au fost preluate de S. R. care s-a întabulat sub B.2 prin încheierea de CF nr. 95/21.05.1975.
În anul 1992, prin încheierea de C.F 1788 și în baza certificatului de moștenitor nr. 502/1992 emis în dosar succesoral 258/1992, asupra imobilelor de sub A+1-27 din C.F 743 Ocoliș s-a întabulat dreptul de proprietate al numitului B. A. sub B4 ( f.175).
Ulterior, toate imobilele ( cu excepția celui în litigiu) au făcut obiectul dezbaterii succesiunii defunctului B. A., dreptul de proprietate asupra acestora fiind întabulat în favoarea numiților B. I. și C. I. în cotele de ¾ și respectiv ¼ părți sub B5-6.
Din operațiunea efectuată sub B2 rezultă că imobilul de sub A+7 a fost transcris în CF 936 Ocoliș și ulterior parcelat și înstrăinat sau atribuit în folosință în favoarea pârâtei de ordin 3 și respectiv în favoarea unor persoane fizice ( f. 180-182).
Pe de altă parte, din operațiunile efectuate sub B 4-6 din CF 743 Ocoliș a rezultat că imobilul înscris sub A+7 ar fi rămas în proprietatea numitului B. A., acesta nefăcând obiectul dezbaterii succesiunii.
Cert este că la data preluării imobilului de S. R., antecesorul reclamantului condamnat politic prin sentința la care s-a făcut referire mai sus, nu avea calitatea de proprietar al acestuia și nici de moștenitor al proprietarului tabular, cu toate că reclamantul a invocat testamentul olograf depus la fila 111 dosar fond, dar care n-a fost valorificat de antecesorul său niciodată.
Prin urmare, s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul antecesorului său așa încât nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea 221/2009.
De altfel reclamantul a avut pe rolul instanței încă o cauză având ca obiect acest imobil, acțiune înregistrată sub dosar nr. 5893/2003 și întemeiată pe Legea 10/2001, soluționată prin sentința civilă nr. 577/2003 în sensul respingerii acesteia, hotărâre rămasă definitivă prin decizia1241/A/2004 a Curții de Apel A. I. și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4293/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar_/2004.
În considerentele deciziei civile nr. 1241/A/2004 Curtea de Apel reține că problema moștenirii, a calității de moștenitor a numitului C. I. după defuncta M. M., și a valorificării testamentului, a fost tranșată prin hotărârile judecătorești intrate în puterea lucrului judecat iar împrejurarea că S. R. a confiscat imobilul de la defunctul C. I., s-a apreciat că nu echivalează cu recunoașterea calității de moștenitor a acestuia în condițiile în care nu a fost dezbătută succesiunea, fiind vorba de un act abuziv de confiscare a unui imobil de la o terță persoană, alta decât proprietarul tabular al imobilului ( f.85 dosar 140/2004 atașat cauzei).
În concluzie, câtă vreme antecesorul reclamantului nu a avut calitatea de moștenitor al proprietarului tabular al imobilului preluat de stat, nu s-a putut reține că imobilul în discuție ar fi fost confiscat de la acesta, așa încât, s-a apreciat că prevederile art. 5 lit. b din Legea 221/2009 nu-i sunt aplicabile reclamantului, împrejurare față de care prezenta acțiune a fost respinsă.
Împotriva sentinței civile nr. 1342/2013 a Tribunalului A. – Secția I a Civilă a declarat recurs reclamantul C. A., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că este necesară administrarea de noi probe și extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză și a altor pârâți, eventual Primăria Comunei Ocoliș, care administrează terenurile preluate de la C. I..
Era necesară și o expertiză topografică, întrucât situația juridică a imobilului confiscat este incertă, existând mai multe extrase de CF, cu corecturi și operări greșite. Este greu de crezut că S. R. putea confisca un imobil de la o persoană care nu era proprietar. Instanța de fond nu a avut în vedere CF nr. 632 Ocolișu M. și faptul că prin testamentul olograf, frații defunctei M. M. au fost gratificați cu alte terenuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 312 alin 3 C. proc. civ.
Prin întâmpinările formulate, intimații pârâți Agenția Domeniilor Statului, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor A. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că, atâta timp cât reclamantul nu a făcut dovada faptului că antecesorul său a avut calitatea de moștenitor al proprietarului tabular al imobilului preluat de stat, dispozițiile Legii nr. 221/2009 nu-i sunt aplicabile.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Potrivit art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, descendenții persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pot solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, dacă bunurile nu au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005.
Restituirea imobilelor în litigiu, înscrise în CF 936 Ocoliș, a fost solicitată de reclamant în condițiile Legii nr. 10/2001, cererea acestuia și contestația formulată fiind respinse prin sentința civilă nr. 577/2003 a Tribunalului A., rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 124/A/2004 a Curții de Apel A. I. și irevocabilă prin decizia nr. 203/2010 a ÎCCJ.
S-a reținut astfel cu putere de lucru judecat că reclamantul nu este îndreptățit să solicite restituirea imobilelor, întrucât antecesorul său, defunctul C. I., este străin de moștenirea defunctei proprietare tabulare M. M..
Problema moștenirii defunctei M. M., căsătorită C., care a fost a doua soție a tatălui reclamantului, a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 1646/1996 a Judecătoriei Cîmpeni. Ulterior, reclamantul a mai promovat împotriva pârâților C. I. și B. I. o acțiune în constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 502/1992, acțiune ce a fost respinsă, dată fiind autoritatea de lucru judecată a sentinței civile nr. 1646/1996 a Judecătoriei Cîmpeni.
Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită să solicite despăgubiri, în condițiile Legii nr. 221/2009, pentru un bun imobil a cărui restituire în natură s-a dispus prin sentința civilă nr. 648/2003 a Tribunalului A. în favoarea contestatorilor C. I. și B. I., moștenitori ai proprietarei tabulare M. M..
Invocarea testamentului olograf întocmit de defunctă în favoarea soțului supraviețuitor C. I., nu legitimează pretențiile reclamantului, odată ce problema moștenirii defunctei M. M. a fost irevocabil tranșată prin sentința civilă nr. 1646/1996 a Judecătoriei Cîmpeni.
Nici împrejurarea că în procesul verbal întocmit la 16.10.1951 de Corpul Portăreilor Tribunalului T. au fost menționate bunuri ce s-au dovedit a fi proprietatea defunctei soții a condamnatului C. I., nu justifică solicitarea de acordare a unor despăgubiri reprezentând echivalentul loc, întrucât cerințele art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 nu sunt întrunite, pentru bunurile respective fiind dispuse măsuri reparatorii în favoarea altor persoane.
(continuare decizia 769/7.11.2013 pronunțată în dosar_ )
Solicitarea reclamantului de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru administrarea unor probe suplimentare nu poate fi primită odată ce instanța de fond s-a pronunțat în limitele învestirii sale, asupra imobilului indicat în cererea de chemare în judecată.
Nu se poate reține lipsa de rol activ a instanței, dedusă din neobservarea necesității întocmirii unei expertize topografice și eventuale extindere a cadrului procesual, în condițiile în care reclamantul nu a înțeles să indice alte imobile ce ar fi aparținut antecesorului său, confiscate în baza hotărârii de condamnare.
Acțiunea sa a vizat doar imobilele ce au aparținut defunctei M. M., căsătorită C., pentru care în mod corect s-a reținut că nu are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri.
Pentru toate aceste considerente, recursul dedus judecății se privește a fi nefondat, urmând a fi respins.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 1342/2013 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.11.2013.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. A. M. | Judecător, A. N. |
Grefier, E. M. H. |
Redc.MAM/18.03.2014
Tehnoredc. EH/2 ex/20.03.2014
Jud. fond: L V.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 265/2013. Curtea de... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 842/2013. Curtea de... → |
|---|
