Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 183/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 183/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 3994/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 183/2013
Ședința publică de la 14 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Procuror A. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul S. B. Z., împotriva sentinței civile nr. 1270/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ.
Se constată că s-a înregistrat la dosar prin registratura instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond întrucât deportarea etnicilor germani în URSS nu se circumscrie prevederilor Legii nr. 221/2009, așa cum a reținut ICCJ prin decizia nr. 15/2012 în recurs în interesul legii și conform practicii instanței.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr._, reclamantul S. B. Z. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative de deportare la muncă forțată în URSS a tatălui său S. B., în perioada 26.01._45 și să fie obligat pârâtul la plata de daune morale de_ euro, în baza art. 5 din Legea 221/2009.
În motivarea acțiunii se arată că tatăl său a fost deportat în URSS în perioada 26.01._45.
Reclamantul a depus la dosar acte de stare civilă privind calitatea de moștenitor și adeverință din care rezultă perioada de muncă în URSS.
Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă, prin sentința civilă nr. 1270/2012 a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S. B. Z. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut și motivat în esență că măsura administrativă a deportării în URSS nu constituie măsură cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul care a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, arătând în esență că deportarea la munca de reconstrucție în URSS a etnicilor germani constituie măsură cu caracter politic în sensul Legii 221/2009.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 299 - 316 și urm. Cod pr. civ.
Intimatul pârât prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate constată următoarele:
Reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în deportarea tatălui său S. B. în URSS – Siberia și internarea în lagărul de muncă forțată de la Dombas în perioada 28.01.1945 – 07.10.1945, unde a fost supuși la muncă obligatorie pentru reconstrucția acestei țări.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată a rămas Legea 221/2009, în ceea ce privește petitul formulat în principal, respectiv caracterul politic al măsurii administrative, lege a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 3 din Legea 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe actele normative enumerate limitativ la literele a-f. În cazul acestor măsuri administrative, instanța nu mai este îndrituită să cerceteze dacă faptele imputate persoanei au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, legiuitorul considerând că toate faptele enumerate în aceste texte de lege au urmărit un astfel de scop.
Măsura la care a fost supusă reclamanta și soțul ei Dorr M. respectiv ridicare forțată de la domiciliu, deportare și internare în lagăr de muncă în URSS și supunerea la muncă forțată, nu se încadrează în prevederile limitative ale art. 3 lit. a-f din Legea 221/2009.
Pentru ca această măsură să fie considerată măsură administrativă cu caracter politic, era necesar ca reclamanta să dovedească, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 1 alin. 3 din Legea 221/2009, că prin săvârșirea unor fapte anterioare, el a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, și anume persoana respectivă să fi participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945 și că datorită acestor acțiuni s-a luat măsura administrativă față de persoana în cauză.
Art. 2, alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, prevede că constituie infracțiuni săvârșite din motive politice
infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politica;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente pana la 22 decembrie 1989 sau manifestarea impotrivirii fata de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forța a regimului comunist;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limba ori de religie, de apartenența sau opinie politica, de avere ori de origine socială.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie1989. Pentru a se admite acțiunea reclamantului era necesar ca în speță, aceasta să dovedească că tatăl său a săvârșit fapte care au avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999.
Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța de recurs nu poate reține că tatăl reclamantului a desfășurat activități care să urmărească scopurile anterior arătate, și anume nu rezultă că ar fi participat la acțiuni de împotrivire la regimul comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că aceștia și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsura deportării în străinătate, luată în ianuarie 1945, nu poate avea caracter politic în sensul legii speciale, cu atât mai mult cu cât a fost luată anterior instaurării regimului politic la care se referă legea specială (6 martie 1945).
Indiferent că este vorba de internare în lagăr de muncă și deportare în URSS, sau de supunere la muncă forțată, considerentele de mai sus care justifică lipsa caracterului politic al acestei măsuri, în sensul Legii 221/2009, sunt valabile. Corect a reținut instanța de fond că măsurile la care a fost supus tatăl reclamantului, fie că este vorba deportare în URSS, fie că este vorba de ridicare de la domiciliu și ducerea la muncă forțată în URSS nu au caracter politic în sensul Legii 221/2009, așa cum acest caracter a fost privit de legiuitor în art. 1 alin. 3 din lege.
Este de observat, în aceeași ordine de idei că, măsurile invocate de reclamante au fost măsuri avute în vedere de OUG 105/1999, care se referea la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice”. Astfel, reclamanta Dorr se puteau încadra în art. 1 alin. lit. a din OUG 105/1999, care se referă la persoane deportate în ghetouri sau în lagăre de concentrare din străinătate, fiind persoană deportată în lagăr de concentrare, în URSS, măsură luată de regimul politic existent în România înainte de 6 martie 1945, din motive etnice, tatăl reclamantului fiind etnic german.
Din cele arătate mai sus rezultă că voința legiuitorului care a adoptat Legea 221/2009 a fost aceea de a reglementa exclusiv consecințele măsurilor represive dispuse de S. comunist instaurat la 6.03.1945, prin guvernul P. G., or măsurile care au fost luate anterior acestei date nu puteau viza răsturnarea acestui regim politic, fiind evident că, măsurile luate în speță au avut legătură directă cu înfrângerea României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii și a celorlalte Națiuni Unite.
În urma acestui război s-a încheiat Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944 între guvernul român pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii, pe de altă parte, decizia de deportare aparținând Comisiei Aliate de Control pentru România, deportarea cetățenilor români de etnie germană și maghiară, în URSS, nefiind prevăzută în Convenția de Armistițiu.
(continuarea deciziei civile nr. 183/14.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Față de cele arătate mai sus, se constată că instanța de fond a dat o interpretare corectă prevederilor legii speciale, deportarea realizată de armata sovietică cu privire la cetățenii români de etnie germană și maghiară, nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod pr. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul S. B. Z. împotriva sentinței civile nr. 1270/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.03.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. C.G.N/15.03.2013
Tehn. N.P./2 ex/10.04.2013
Jud. fond – Ghe. C.
| ← Expropriere. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 265/2013. Curtea de... → |
|---|
