Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 202/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 3992/85/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 202/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror A. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanta T. P. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1515/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Părțile solicită judecarea în lipsă.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului declarat de reclamantă, schimbarea hotărârii de fond doar în ce privește constatarea caracterului politic al degradării socio-profesionale, o consecință față de măsurile luate față de soțul ei. În ce privește capătul de cerere privind daunele morale corect au fost respinse de instanță față de temeiurile invocate, declarate neconstituționale astfel că nu mai pot fi aplicate; în ce privește restul pretențiilor soluția este corectă acțiunea fiind admisă așa cum a fost formulată.
În ce privește recursul pârâtului MFP pune concluzii de nulitate a acestuia, pentru nemotivare.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 08.06.2012 pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr._, reclamanta T. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, constatarea caracterului politic al măsurilor administrative luate cu privire la soțul acesteia, defunctul T. Ghe. T., prin aplicarea Decr. nr.83/1949, HCM nr.1154/1950, Deciziei nr.239/1952 și HCM nr. 1554/1952, obligarea pârâtului la plata sumei de 512.400 Euro despăgubire pentru prejudiciul suferit (5124 zile X 100 Euro), urmare a măsurilor abuzive, pentru suferința cauzată defunctului și familiei sale și la cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1515/2012, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantei, a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate cu privire la defunctul T. Ghe. T., prin aplicarea Decr. nr. 83/1949, HCM nr. 1154/1950, Dec. nr. 239/1952 și HCM nr. 1554/1952, respingând celelalte cereri.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este soția defunctului T. Ghe. T., care a fost persecutat politic prin aplicarea D. nr.83/1949, HCM nr.1154/1950, D. nr.239/1952 și HCM nr. 1554/1952, viața și activitatea acestuia și a familiei sale fiind fundamental afectate, fiind justificată solicitarea de despăgubiri prin suferințele încercate.
Dispozițiile art. 3 din Legea 221/2009 reglementează expres și limitativ situațiile în care măsura luată pe cale administrativă are caracter politic, ca fiind orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu. Aceleași dispoziții legale impun, ca o condiție, pentru ca măsura administrativă să aibă caracter politic, ca aceasta să fie întemeiată pe unul din actele normative enumerate de textul legal menționat.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 4 alin 2 din Legea 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, fiind cazul de față.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 1.358/2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 lit. a Legii nr. 221/2009, constatându-se că acestea sunt neconstituționale. Cu prilejul soluționării excepției, instanța de contencios constituțional a examinat și normele dreptului internațional în materie și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului justificând admiterea excepției prin raportare la acestea.
Reclamanta a ales calea legii speciale, investind Tribunalul cu o acțiune întemeiată pe aceasta (normele dreptului comun stabilind o altă competență și procedură) însă, nu există temei legal pentru acordarea daunelor morale solicitate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii formulate.
În expunerea motivelor, recurenta susține că măsurile administrative cu caracter politic aplicate soțului său se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, așa cum corect a reținut prima instanță și că drepturile acordate în temeiul DL. 118/1990 sunt insuficiente față de măsurile administrative luate și nu acoperă prejudiciul provocat. Recurenta consideră că cererea de acordare a daunelor morale este întemeiată, față de consecințele negative suferite pe plan psihic și fizic și față de importanța valorilor materiale lezate și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării acestor valori.
Recurenta susține că drepturile stabilite soțului său în 1991, în baza DL. 118/1990 nu reprezintă o formă de reparație morală a prejudiciului suferit și că acestea trebuie cumulate cu daunele morale solicitate prin prezenta acțiune.
Recurenta expune pe larg argumentele cu privire la cuantumul despăgubirilor morale ce ar trebui să i se acorde.
Pârâtul a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii în întregime a acțiunii, susținând că, faptele invocate de reclamantă nu sunt dovedite cu înscrisuri și nu se încadrează în cele enumerate în art. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009, ceea ce impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
O altă critică vizează nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii atacate, recurentul susținând că prima instanță nu a arătat în cuprinsul hotărârii considerentele avute în vedere la pronunțarea ei.
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul reclamantei, se constată că aceasta a investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea caracterului politic al condamnării suferite de soțul său și acordarea de daune morale pentru prejudiciul suferit de către acesta din urmă.
Prin Decizia nr. 1358/2010 s-a constatat neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Instanța de contencios constituțional a reținut faptul că persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă au dreptul la daune morale, iar acest drept este recunoscut încă din 1990, prin Decretul-lege nr. 118/1990. Ceea ce s-a considerat contrar Constituției a fost atingerea adusă valorii supreme de dreptate, prin intervenția legiuitorului, care, după 20 de ani, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 reglementează același drept la daune morale pentru persoanele condamnate politic.
Declararea neconstituționalității textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituțional.
Art. 147 alin. (4) din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor, nu și pentru trecut. Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat Decizia nr. 12/2011 dată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, care a statuat drept urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010, „dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of."
În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a reținut că invalidarea art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 de către Curtea Constituțională a urmărit un obiectiv de interes public, legat de buna administrare a justiției, așa cum rezultă din motivarea Curții Constituționale, care a criticat modul vag de redactare a dispozițiilor legale în cauză și a subliniat necesitatea de a evita coexistența mai multor acte normative referitoare la despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele persecutate politic în timpul regimului comunist (cauza Unédic contra Franței, cauza Nastaca D. și alții împotriva României).
CEDO a considerat că, chiar dacă reclamanții percep ca pe o nedreptate faptul că instanțele de judecată au dat curs deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale, o astfel de nedreptate este inerentă oricărei schimbări în soluția juridică ce ar apărea, ca urmare a exercitării unui mecanism de control normal într-un stat democratic. Curtea a reamintit, de asemenea, în acest sens, faptul că și cerințele securității juridice și protecției încrederii legitime a justițiabililor nu consacră un drept legitim la o jurisprudență constantă.
Prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar fi ea însăși generatoare de situații discriminatorii.
În același sens CEDO a reținut că statului nu îi revine nicio obligație, în temeiul art. 6 și 14 combinate sau al oricărei alte dispoziții a Convenției, de a contesta actele sau situațiile juridice anterioare pronunțării deciziei Curții Constituționale (cauzele Marckx contra. Belgiei, cauza Nastaca D. și alții împotriva României). Curtea a considerat, de asemenea, că dezvoltarea jurisprudenței instanțelor naționale pentru a aplica decizia Curții Constituționale ce constata neconstituționalitatea dispoziției ce fusese temeiul juridic al acțiunii reclamanților nu este contrară unui bune administrări a justiției.
Ca urmare, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 nu mai pot constitui temei al acordării daunelor morale pentru măsurile administrative cu caracter politic luate față de soțul reclamantei.
Curtea nu poate primi nici susținerile reclamantei recurente în sensul că drepturile acordate în temeiul Decretului–lege nr. 118/1990 sunt insuficiente față de măsurile administrative luate și nu acoperă prejudiciul provocat. Instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele deciziei nr. 1358/2010 că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor. S-a apreciat astfel că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Pe cale de consecință, în mod corect a reținut prima instanță că reclamanta nu este îndreptățită la daune morale, în baza Legii nr. 221/2009.
Față de cele reținute, Curtea constată că recursul reclamanților nu este fondat, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304-3041 C. pr. civ., astfel că îl va respinge, în temeiul art. 315 C. pr. civ.
În ceea ce privește recursul pârâtului, Curtea constată că măsurile administrative luate față de soțul reclamantei sunt dovedite cu înscrisurile de la dosar, iar aceste măsuri au caracter de drept conform art. 3 lit. b și e din Legea nr. 221/2009, astfel că criticile pârâtului sub acest aspect sunt nefondate.
În ce privește susținerea recurentului pârât în sensul că hotărârea nu este motivată în drept și în fapt, Curtea constată că într-adevăr sub acest aspect hotărârea este deficitară, dar, față de soluția corectă pronunțată aceste critici nu sunt de natură a duce la modificarea sentinței.
Pe cale de consecință, hotărârea primei instanțe va fi menținută, urmând a fi suplimentate considerentele cu cele ce preced.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. pr civ., Curtea va respinge și recursul declarat de pârât.
(continuarea deciziei civile nr. 202/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de către reclamanta T. P. și de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1515/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. G. N. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn.. MFC/01.04.2013
2 ex/MR
jud. fond- V. A.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 52/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 485/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
