Legea 10/2001. Decizia nr. 527/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 527/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 4143/107/2007
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 527/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
Judecător C. M. C.
Judecător A. N.
Grefier M. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții S. M. și S. I. (I.) împotriva sentinței civile nr. 83/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat E. Mancaș pentru recurenții reclamanți, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Completul de judecată a fost constituit în raport de dispozițiile art. 99 alin 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanței judecătorești fiind întregit cu participarea judecătorului din planificarea de permanență, în persona doamnei judecător A. N., față de recalificarea în recurs.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită.
Mandatara recurenților reclamanți arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Mancaș E. mandatara recurenților reclamanți solicită admiterea recursului declarat, în principal modificarea hotărârii atacate sub aspectul măsurilor reparatorii dispuse și modificarea dispoziției emisă de P. municipiului B. și în sensul restituirii în natură a imobilului revendicat, precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată efectuate în prima instanță. În subsidiar solicită admitere recursului, modificarea sentinței în sensul stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent la suma stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, în lei sau euro, precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată suportate în fața primei instanțe.
Precizează temeiul în drept al recursului ca fiind art. 304 pct. 9 Cod pr. civ. și art. 304 ind. 1 Cod pr. civ. urmare recalificării în recurs.
În susținerea criticilor arată că, urmare hotărârii judecătorești din 2005, irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a donației și de radiere a dreptului de proprietate a Statului român cu restabilirea situației anterioare de CF, statul nu a avut niciodată calitatea de proprietar asupra imobilului proprietatea reclamanților, iar aceștia nu și-au pierdut niciodată proprietatea. Cum regula prevăzută de Legea 10/2001 este restituirea în natură, iar din compararea titlurilor rezultă că titlul reclamanților este mai caracterizat iar aceștia nu și-ai pierdut niciodată proprietatea, prin sentință instanța de fond trebuia să admită în întregime contestația reclamanților și să oblige pârâții la restituirea în natură a construcțiilor și terenului aferent.
În ce privește cererea subsidiară, arată că în mod greșit instanța de fond nu a stabilit cuantumul despăgubirilor prin hotărâre judecătorească deși s-a încuviințat și efectuat o expertiză în acest sens, și s-au efectuat cheltuieli constând în plata acesteia. Mai arată că de la data formulării notificării și până în prezent nu s-au plătit nici un fel de despăgubiri, și că potrivit art. 1 din Protocolul 1 Adițional la CEDO instanța era datoare să înscrie măcar valoarea despăgubirilor.
Cu cheltuieli de judecată în ambele grade de jurisdicție.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ reclamanții S. M. și S. I. (Johana) au chemat în judecată pârâții P. B. și P. municipiului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se dispună anularea Dispoziției nr. 657/16.10.2007 emisă de P. M. B. prin care s-a respins notificarea reclamanților pentru restituirea în natură a imobilului casă și curte, situat în Mănărade, înscris în CF 1533 Mănărade, nr. top 388,389,390,
- să se dispună restituirea în natură a acestui imobil,
- să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată .
În expunerea de motive s-a arătat că imobilul sus menționat a constituit proprietatea acestora, dobândit prin cumpărare în anul 1960, la data cumpărării, pe teren existând o casă veche de piatră, pe care reclamanții au demolat-o, edificând în locul acesteia o altă casă de locuit, compusă din 3 camere, bucătărie, bucătărie de vară, garaj și un atelier de tâmplărie.
Apreciază că respingerea cererii de restituire în natură este nelegală câtă vreme, prin anularea actului de donație s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, actul de înstrăinare încheiat cu Statul Român care la data vânzării nu era proprietar, fiind nul.
În drept se invocă prevederile art. 9 din Legea 10/2001.
Acțiunea a fost completată și ulterior precizată (f. 10 și 66) în sensul că reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate că aceștia au demolat vechea casă înscrisă în CF 1533 Mănărade urmare a transcrierii proprietății asupra imobilului din CF 192 Mănărade și au edificat casa existentă în 1975 și în prezent, compusă din 3 camere, bucătărie și anexe, respectiv bucătărie de vară, garaj și atelier tâmplărie, în cotă de 1/1 părți cu titlu construire, bun comun,
- să se dispună în principal restituirea în natură a construcțiilor casă și anexe și a cotei de ½ părți teren din imobilul înscris în CF 1533 Mănărade iar în subsidiar, acordarea de despăgubiri.
Pârâtul P. M. B. a depus întâmpinare în cauză solicitând respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, susținând că reclamantul S. M. are doar cota de ½ din imobilul înscris în cf 1533 Mănărade, restul de ½ părți aparținând lui Sifft G. întabulat cu titlu de moștenire.
Pe de altă parte, arată că asupra imobilului în litigiu sunt proprietari numiții B. G. și soția S. în cotă de 1/1 părți asupra construcțiilor cu titlu cumpărare în baza Legii 112/1995, având drept de folosință asupra terenului.
În contextul celor expuse apreciază că solicitarea reclamanților de restituire în natură a imobilului este neîntemeiată, în speță fiind incidente prevederile art. 20 alin. 2 al Legii 10/2001 precum și dispozițiile HG 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001 potrivit cărora, în cazul înstrăinării imobilului notificat cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil teren și construcții.
Prin sentința civilă nr. 83/2013 Tribunalul A. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a dispus anularea parțială a Deciziei 657/2007 emisă de P. Mun. B. pe care a modificat-o în sensul constatării calității reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ părți teren și 1/1 părți construcții din imobilul înscris în CF 1533 Mănărade, nr. top 388, 389, 390 – casă și curte intravilan în suprafață de 558 mp, fiind respinsă în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a analizat legalitatea și temeinicia Dispoziției 657/2007, dispoziție care sub aspectul respingerii solicitării de restituire în natură a imobilului înscris în cf 1533 Mănărade, nr. top. 388, 389 și 390 compus din casă și curte intravilan în suprafață de 558 mp a fost apreciată a fi temeinică și legală.
Astfel, imobilul în litigiu face parte din categoria celor înstrăinate în baza Legii 112/199, 5 iar potrivit art. 7 alin. 1 indice 1 și alin. 5 al Legii 10/2001 acestea nu se restituie în natură, fostul proprietar putând primi numai măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.
Singura excepție în care aceste dispoziții legale nu se aplică este dată de situația în care, contractul de vânzare cumpărare ce are ca obiect un imobil înstrăinat în temeiul Legii 112/1995, a fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ceea ce nu este cazul în speță.
Dispoziția atacată stabilește însă la art. 2 calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, însă doar pentru cota de ½ părți din imobilul ce a făcut obiectul notificării.
Tribunalul a reținut că asupra cotei reclamanților din construcții instanțele s-au pronunțat în sensul că aceasta este de 1/1 părți și nu ½ cum greșit s-a dispus în cuprinsul actului atacat.
Prin urmare, sub acest aspect cererea reclamanților a fost apreciată ca întemeiată și a fost admisă în sensul anulării parțiale a dispoziției atacate care a fost modificată sub aspectul articolului 2 a, în sensul constatării calității de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/1 părți din construcții și ½ părți din teren pentru imobilul înscris în cf 1533 Mănărade.
Deși reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului, s-a reținut că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, este compatibilă cu limitările acceptate de CEDO care impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
În acest sens, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în (…) despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, stabilirea cuantumului despăgubirilor făcându-se de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. 6 și 7 al textului de lege invocat.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ, însă doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin urmare, mecanismul de achitare al despăgubirilor nu poate fi schimbat, așa încât, expertiza de evaluare efectuată în cauză nu a fost reținută.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au solicitat modificarea acesteia sub aspectul măsurii reparatorii dispuse, în sensul de a se restitui în natură construcțiile în cotă de 1/1 părți și terenul, în cotă de ½ părți, precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată. În subsidiar, reclamanții au solicitat modificarea sentinței în sensul stabilirii măsurilor reparatorii în echivalent la suma de_ lei, adică 34.712 euro, stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
La termenul din 20 iunie 2013 calea de atac declarată de reclamanți a fost calificată ca fiind recurs, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea 202/2010.
În expunerea de motive, recurenții au arătat în esență că ei au fost deposedați fără titlu de Statul Român, iar prin hotărâre irevocabilă le-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 1533 Mănărade – B., a fost constatată nulitatea absolută a ofertei de donație autentificate prin încheierea nr. 3855/1975 și s-a dispus restabilirea anterioară de carte funciară. Prin urmare, ei nu au pierdut niciodată proprietate asupra imobilului, iar Statul Român nu vinde imobilul, actualilor proprietari. În ceea ce privește despăgubirile acordate, se arată că raționamentul instanței de fond este greșit și contrar practicii instanței europene, de vreme ce un organ administrativ are competența de a evalua imobilul, ceea ce echivalează cu împiedicarea accesului la justiție al reclamantei.
Recursul a întemeiat pe art. 294 cod pr. civilă, art. 9 și 26 din Legea 10/2001.
Intimatul pârât P. Mun. B. nu a depus la dosar întâmpinare.
CURTEA, analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, și prin raportarea la art. 304/1 cod pr. civilă, constată următoarele:
În ceea ce privește restituirea imobilului în natură, cererea reclamanților nu poate fi primită, dispozițiile Legii 10/2001 referitoare la restituirea în natură sau prin echivalent fiind clare. Astfel, art. 1 și 9 din Legea 10/2001 consacră regula restituirii imobilelor în natură, însă la art. 18 sunt stabilite și excepții de la această regulă, acest articol prevăzând la litera c) că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul notificat a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
Or, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995 prin care Statul Român a vândut imobilul chiriașilor B. G. și B. S. nu a fost anulat, aceștia deținând imobilul în baza unui titlu care nu mai poate fi contestat. Susținerile recurenților în sensul că titlul lor este mai caracterizat și instanța trebuia să procedeze la compararea titlurilor exced obiectului cauzei, întrucât instanța de fond nu a fost sesizată cu o acțiune în revendicare pentru a proceda la compararea titlurilor, iar actualii proprietari nici măcar nu au fost chemați în judecată. Obiectul litigiului de față este verificarea valabilității Dispoziției 657/2007 emisă de P. mun. B., prin raportare la prevederile Legii 10/2001, acțiune ce nu permite compararea titlurilor de proprietate deține de foștii proprietari și de actualii proprietari.
Prin urmare, modalitatea de restituire a imobilului a fost corect stabilită de P. Mun. B., astfel că motivele de recurs prin care se solicită restituirea imobilului în natură sunt nefondate și urmează a fi respinse, în speță fiind incidente disp. art. 1 alin. 2 și art. 18 lit. c) din Legea 10/2001.
În ceea ce privește propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, se constată că și această dispoziție a primarului este dată în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 3 din Legea 10/2001, în conformitate cu care măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri și servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor se propun a fi acordate prin decizia, sau dispoziția motivată a entității investite cu soluționarea notificării.
Dispoziția emisă la data de 16.10.2007 a fost dată în conformitate și cu legea specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor, adică Titlul VII al Legii 247/2005 care reglementează procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură. Conform art. 13 și următoarele din acest Titlu, competența de a stabili cuantumul final al despăgubirilor aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are obligația de a dispune evaluarea imobilului de către un evaluator autorizat sau o societate de evaluatori, pe baza standardelor internaționale de evaluare.
Susținerile recurenților în sensul că evaluarea imobilului de către un organ administrativ ar însemna încălcarea dreptului de acces la instanță consacrat de art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO, sunt nefondate, întrucât Decizia Comisiei
(continuarea deciziei civile nr. 527/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este supusă analizei unei instanțe de judecată, respectiv instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 19/1 din Titlul VII al Legii 247/2005, care are plenitudine de jurisdicție.
Pe de altă parte, este de subliniat faptul că la data de 17 mai 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 278/2013, Legea nr. 165/2013 care, în temeiul art. 4, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării ei în vigoare, iar conform acestei legi evaluarea imobilelor se face prin aplicarea grilei notariale de către Secretariatul Comisiei Naționale, deci se vor avea în vedere alte criterii de evaluare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți, recursul acestora este nefondat, tribunalul acordând acestora suma de 1500 lei reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la fila 166. Onorariul expertului nu poate fi acordat devreme ce expertiza nu a fost avută în vedere la soluționarea cauzei.
Pentru motivele mai sus expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304/1 cod pr. civilă, Curtea va respinge recursul reclamanților ca nefondat, sentința Tribunalului fiind legală și temeinică, la adăpost de toate criticile formulate.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții S. M. și S. I. împotriva sentinței civile 83/2013 pronunțată de Tribunalul A. – secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.06.2013.
Președinte, M. A. M. - C.O. semn. conf. art. 261 C. Vicepreședintele Curții de apel C. G. N. | Judecător, C. M. C. | Judecător, A. N. - C.O. semn. conf. art. 261 C. Vicepreședintele Curții de apel C. G. N. |
Grefier, M. R. |
Red. CMC
Tehn. CMC/16.07.2013
2 ex/MR
Jud. fond- L. V.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 64/2013. Curtea de... | Grăniţuire. Decizia nr. 519/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
