Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 355/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 2888/175/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 355/2013
Ședința publică de la 14 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N. - vicepreședinte
Judecător M. A. M.- vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Grefier E. M. H.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții S. F., S. E. și S. P. (F. T. Z. D.) împotriva deciziei civile numărul 228/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. Baco în reprezentarea recurenților și mandatara intimatei reclamante P. (fostă T.) F., avocat D. S., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Mandatara recurenților, cu privire la procedura cu instituția bancară CAJA Madrid, lasă la aprecierea instanței situația restituirii citației comunicate pentru prezentul termen de judecată.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere mențiunile de pe plicul de corespondență trimis la sediul instituției bancare, respectiv „non reclame” în sensul că acest plic nu a fost ridicat de la oficiul poștal, apreciază procedura cu această instituție bancară CAJA Madrid ca fiind îndeplinită.
Se acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de intimata P. (fostă T.) F..
Mandatara intimatei susține că recurenții S. F. și E. nu justifică interes în declararea recursului de față, nici măcar cu privire la imobilul proprietatea lor, asupra căruia nu s-a dispus nimic prin hotărârea atacată, având în continuare drept de uzufruct viager. Apreciind astfel calea de atac ca fiind neîntemeiată, solicită admiterea excepțiilor și respingerea recursului declarat de aceștia.
Mandatara recurenților învederează că, într-adevăr, hotărârea dată nu-i vizează pe recurenții S. F. și E., lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi dată excepției, cu mențiunea că aceștia au apreciat că se impune a-și susține fiul, recurentul S. P., în recursul declarat de acesta.
Instanța, conform art. 137(2) C. proc. civ., unește cu fondul excepțiile invocate, urmând a se pronunța asupra acestora odată cu pronunțarea asupra recursului de față.
Mandatarele părților, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată că este încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat D. Baco, în reprezentarea recurenților, solicită admiterea recursului declarat, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu greșita aplicare a art. 20, 147 și 148 din Legea 105/1992, vizând relațiile patrimoniale dintre soți, care, fiind cetățeni români, s-a apreciat că sunt supuse a fi soluționate conform cu legea românească. Consideră că acest fapt ar fi fost pe deplin aplicabil dacă în cauză ar fi fost părți doar cei doi soți, însă, față de pasivul ce face obiect al acțiunii, în cauză sunt părți și aceste instituții bancare străine ce dau un element de extraneitate cauzei de față.
Mai susține că prin acțiune nu s-a solicitat doar constatarea existenței acestui pasiv, ci și partajarea acestuia, în sensul că aceste sume de bani, reprezentând datorii comune ale soților, să fie atribuite în lotul unuia sau altuia dintre aceștia, soluție care implică acordul și avizul băncilor părți în cauză, fiind vorba, prin partaj, și de o diminuare a garanțiilor inițiale vizate de instituțiile creditoare.
Astfel, față de cadrul juridic al speței, consideră că sunt incidente prevederile art. 148 și 149 din Legea nr. 105/1992, iar legalitatea hotărârii instanței de fond constă și în aprecierea corectă a aplicabilității acestor texte legale cu privire la pasivul comun și citarea ca părți în cauză a acestor bănci nu doar pentru opozabilitate, ci și pentru respectarea principiului contradictorialității.
În concluzie, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată conform înscrisului justificativ pe care îl depune la dosar.
Avocat D. S., în reprezentarea intimatei P. (fostă T.) F., solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a soluției din apel.
Învederează că, în fața instanței de fond, prin precizarea de acțiune, s-a solicitat expres partajul bunurilor comune, iar problematica aplicabilității prevederilor art. 20, respectiv 148 – 149 din Legea nr. 105/1992 a fost corect tranșată de instanța de apel. Astfel, susține că alin 1 pct. 1 al art. 149 din legea sus menționată prevede situația când unul din soți este cetățean român, cu domiciliul în România, fiind aplicabilă legea națională, cu atât mai mult în cauză, privind raporturile patrimoniale dintre doi soți, ambii cetățeni români.
Mai susține că soluția de partaj a acestor bunuri comune, inclusiv a pasivului, nu defavorizează cu nimic instituțiile bancare citate în cauză față de garanțiile ce au făcut obiect al creditului, iar, întrucât reclamanta este deja executată silită în Spania, s-a solicitat atribuirea acestui pasiv în lotul său, ea fiind cea care achită ratele la aceste bănci.
În concluzie, competența instanței române este evident definită de dispoziții exprese, iar existența elementelor de extraneitate nu înlătură aplicarea dispozițiilor legale ale art. 20 din legea menționată. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată ocazionate în recurs.
Față de lucrările dosarului și cele expuse, cauza rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 1646/2011 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar civil nr._ a fost admisă excepția netimbrării acțiunii reconvenționale formulată de către pârâtul reclamant reconvențional S. P. ( fost T. Z. D.).
A fost anulată acțiunea reconvențională formulată de către pârâtul reclamant reconvențional S. P. ( fost T. Z. D.), în contradictoriu cu reclamanta pârâtă P. F. (fostă T.), ca netimbrată.
A fost admisă în parte acțiunea principală formulată și precizată de reclamanta P. F. (fostă T.), în contradictoriu cu pârâtul S. P. ( fost T. Z. D.), și pe cale de consecință:
S-a constatat că reclamanta și pârâtul au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de contribuție, următoarele bunuri comune: dreptul de nudă proprietate asupra bunului imobil situat în Teiuș, ., jud. A.
S-a dispus sistarea comunității de bunuri în valoare totală de 136.400 lei după cum urmează:
A fost atribuit reclamantei în natură imobilul situat administrativ în Teiuș, ., jud. Aba.
A fost obligată reclamanta P. F. la plata în favoarea pârâtului a sumei de_ lei cu titlu de sultă.
A fost respinsă în rest acțiunea principală, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea de la termenul din data de 20.06.2011, instanța a pus in vedere paratului reclamant sa achite suma de 5118 lei cu titlu de taxa judiciara de timbru. La termenul din 05.09.2011 paratul reclamant a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, soluționată in sensul respingerii acesteia prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 12.09.2011 motivat de nedepunerea înscrisurilor in dovedirea acesteia potrivit dispozițiilor imperative ale OUG 51/2008.
Potrivit dispozițiilor art .20 alin 1 și 3 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea de către reclamant a obligației de plată până la termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. Aceleași prevederi legale se regăsesc și în art. 35 alin.1,2 și 5 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997.
Deși reclamantul reconvențional a fost citat cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 5118 lei și timbru judiciar de 5 lei, până la termenul de judecată din data de 03.10.2011 nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 169/05.05.2005 de către BNP K. Marton A., în timpul căsătoriei, părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului construcție si curte intravilan înscris în CF nr. 295 Teius în suprafață de 859 mp (fila 231). Referitor la cota de contribuție, instanța a reținut că reclamanta a susținut faptul că a imobilul bun comun a fost obținut in cote egale de contribuție de 50 – 50 %.
Prin expertiza efectuată în cauză (filele 228-232), imobilul construcție si curte intravilan a fost evaluat, expertul stabilind o valoare de circulație de 170.600 lei, valoare necontestată de părți.
Potrivit dispozițiilor Art. 30 C. Fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. Textul instituie totodată și prezumția relativă de contribuție egală a soților la dobândirea bunurilor comune, prezumție care poate fi răsturnată însă prin orice mijloc de probă. C. propriu zisă ce se cuvine din devălmășie fiecărui soț în parte se stabilește pe baza contribuției efective a fiecăruia, fie prin venituri, fie prin aportul adus sporirii și conservării patrimoniului prestând activități casnice ori gospodărești. Contribuția se apreciază global și nu raportat la obținerea fiecărui bun în mod individual.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că în 05.05.2005 între N. M., în calitate de vânzătoare și reclamanta împreună cu paratul reclamant P. F. (fosta T.) si T. Z. D., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul compus din 5 camere, doua cămări, anexe gospodărești si curte intravilan, în suprafață de 855 mp, înscris în CF nr. 295 Teius, stabilindu-se ca prețul să se achite integral la data încheierii actului. Bunul imobil fiind dobândit în timpul căsătoriei reclamantei cu pârâtul se consideră a fi bun comun, prezumția instituită prin Art. 30 C. Fam. nefiind răsturnată. Părțile in cursul demersului judiciar nu au contestat faptul ca bunul imobil ce intra in masa partajabila a fost dobândit in cote egale de contribuție.
Instanța a reținut totodată ca reclamanta parata si-a precizat in mod succesiv cererea de chemare in judecata, astfel ca prin precizarea depusa la data de 11.11.2009 la dosarul cauzei a solicitat sa se ia act de renunțarea la judecata a petitului având ca obiect împărțirea datoriilor comune contractate in timpul căsătoriei, mai puțin creditul de_ de Euro obținut in Spania. Astfel, prin incheierea de la termenul de judecata din data de 01.02.2010, in baza Art. 246 C. instanța a luat act de manifestarea de voința a reclamantei. Cu privire la creditul contractat in Spania, in suma totala de 40.000 Euro instanța, prin încheierea de la termenul de judecata din 14.03.2011 a admis excepția inadmisibilității, iar in privința imobilului apartament din Spania, la termenul din 05.09.2011 s-a luat act de renunțarea la judecata formulata tot de catre reclamanta parata prin cererea depusa la fila 384.
Prin urmare, s-a constatat că părțile in timpul căsătoriei, reclamanta în cotă de 50% și pârâtul în cotă de 50%, au dobândit cu titlu de bun comun dreptul de nuda proprietate asupra imobilului construcție si curte intravilan (in cota de 800/859, in ceea ce privește curtea) situat în Teius, ., jud. A., compus din 5 camere, doua cămări, terasa acoperita si pivnița, în suprafață totală de 855 mp prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 05.05.2005. La stabilirea valorii masei partajabile instanța a avut in vedere faptul ca părțile au asupra imobilului bun comun doar dreptul de nuda proprietate. In doctrina juridica s-a reținut ca dreptul de uzufruct poate fi evaluat la 20% din valoarea bunului, pe cale de consecință dreptul de nuda proprietate ar putea reprezenta un procent de 80% din valoarea totala stabilita prin expertiza a imobilului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. F.. Reclamanta a declarat apel și împotriva Încheierii interlocutorii pronunțată de aceeași instanță în acest dosar, la data de 14 martie 2011, încheiere prin care a fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere din acțiunea principală și a celui din acțiunea reconvențională privind atribuirea creditului în valoare de 40.000 de Euro invocată de pârâta Instituția B. Banco Santender Central Hispano, prin întâmpinare.
Apelanta a solicitat în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, iar, în subsidiar, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii principale în totalitate așa cum a fost formulată și precizată în scris și obligarea pârâtului T. Z. D. la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului se aduc critici de nelegalitate hotărârilor atacate, nelegalitate care, susține apelanta, rezidă din admiterea excepției inadmisibilității acțiunii cu privire la includerea în masa bunurilor partajabile a unei datorii comune a soților.
Apelanta susține că admiterea excepției de inadmisibilitate a fost dispusă de instanța de fond prin Încheierea de ședință din data de 11 martie 2011, încheiere care în baza dispozițiilor art. 299 alin. 1 teza finală și art. 282 alin. 2 C. pr. civ., poate fi atacată cu recurs odată că fondul cauzei, acesta fiind motivul pentru care a formulat această cale de atac o dată cu atacarea soluției pe fondul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 228/A/2012 Tribunalul A. – Secția I Civilă a admis apelul declarat de reclamanta P. F. împotriva sentinței civile nr. 1646/2011 a Judecătoriei Aiud pronunțată în dosar nr._ și, în consecință:
A desființat în tot sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei în integralitatea sa, ci doar parțial în ceea ce privește activul partajabil, nu și pasivul, pasiv cu privire la care a soluționat greșit cauza pe excepția inadmisibilității.
Astfel, instanța de fond a fost investită prin cele două acțiuni, principală și reconvențională, cu rezolvarea unui partaj judiciar. Pentru o soluționare completă și echitabilă a unei asemenea cauze, s-a apreciat necesar a se analiza nu doar situația bunurilor comune ale soților ci și aceea a datoriilor comune, deci valoarea masei de împărțit, funcție de care se determină integralitatea masei de partajat, partajarea echitabilă a acesteia și eventualele sulte pe care părțile se impune a le plăti pentru egalizarea loturilor.
O asemenea acțiune, ori este în totalitatea ei de competența instanțelor române, ori în totalitatea ei de competența instanțelor străine. Această competență se stabilește potrivit dispozițiilor Legii nr. 105/1992 – art. 20, 148 și 150, precum și de art. 2597 și 2602 NCC. Față de data la care s-a soluționat cauza în fond, se va face referire doar la legea în vigoare în acel moment, respectiv Legea nr. 105/1992.
Potrivit art. 20 din sus-menționata lege, relațiile patrimoniale dintre soți sunt supuse legii naționale comune a soților.
În speță, ambii soți au cetățenia română dovedită cu înscrisurile de la dosar. Divorțul părților a fost pronunțat de o instanță română și chiar partajul activului (bunurilor comune ale soților) s-a apreciat chiar și de prima instanță, a fi de competența instanțelor române. Ori, nu se poate stabili diferit competența în ceea ce privește pasivul (datoriile) comune, față de activul (bunurile) comune, ale masei de partajat.
Greșit a apreciat instanța de fond faptul că există elemente de extraneitate în cauză prin faptul că datoriile comune ale soților sunt contractate la bănci străine care au fost părți în cauză; acestea au fost părți în cauză doar pentru opozabilitatea hotărârii care se va pronunța, iar nu părți ale partajului judiciar. Interesul băncii este să recupereze creanța, fără a interesa sub acest aspect dacă de la unul sau altul dintre soți, ori de la amândoi. Funcție de lotul în a cărui lot va intra creanța, banca, fiindu-i opozabilă hotărârea ce se va pronunța, își va recupera creditul.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții S. F., S. P. și S. E., invocând în drept prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ..
În expunerea criticilor, recurenții arată în esență că instanța de apel greșit a admis apelul întrucât, conform art. 149 pct. 2 din Legea nr. 105/1992, în cazul litigiului cu un element de extraneitate, instanței române sunt competente să soluționeze litigiul dedus judecății doar în pârâtul, persoană juridică, are sediul în România, ori instituțiile bancare, în speță, au sediul în Spania.
Instanța de apel aplică greșit art. 20 din Legea nr. 105/1992, făcând abstracție că în litigiu au calitatea de părți atât fosta soție și un terț, persoană juridică străină, astfel competența se stabilește conform art. 148 – 149 din același act normativ.
- Greșit reține instanța de apel că prezentul litigiu este guvernat de dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, în condițiile în care prezentul proces a fost promovat în anul 2008, sub imperiul legii vechi.
Prin întâmpinare, intimata P. F. a solicitat respingerea recursului formulat de S. P. ca nefondat, iar a recursurilor formulate de S. F. și S. E., ca fiind formulate de persoane care nu justifică un interes legitim.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele, cu referire la recursul declarat de pârâtul S. P.:
E de menționat că petentul, deși indică dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., nu arată distinct criticile ce fundamentează fiecare motiv de recurs.
Recurentul critică decizia de apel sub aspectul aplicabilității dispozițiilor art. 20 și art. 148 – 149 din Legea nr. 105/1992 privitoare la reglementarea raporturilor de drept internațional privat (astfel cum erau în vigoare la data introducerii acțiunii), susținând în esență că litigiul are un element de extraneitate (cele două bănci străine, de unde s-a contractat creditul) și nu poate fi soluționat de instanțele române, astfel, desființarea cu trimitere este nelegală.
Aceste susțineri nu pot fi primite.
În mod corect instanța de apel a desființat sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare, reținând corect că părți ale prezentului dosar ce are ca obiect partaj de bunuri comune sunt foștii soți, iar cele două bănci au fost chemate în judecată pentru opozabilitatea hotărârii.
Prezentul litigiu nu are ca obiect analizarea contractului de credit încheiat de foștii soți cu instituțiile de credit, ci partajul bunurilor și datoriilor comune, cum corect a reținut instanța de apel, iar ambele părți sunt cetățeni români.
D. în situația în care se pune în discuție valabilitatea sau executarea contractului de credit, iar una din părți era străină, era aplicabile dispozițiile art. 149 din Legea nr. 105/1992. Reiterăm, în prezenta cauză nu se pune în discuție raportul contractual de credit, ci partajul acestor datorii comune.
În concluzie, instanța de apel corect a aplicat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 105/1992 ce statuează neechivoc că relațiile personale și patrimoniale dintre soți sunt supuse legii naționale comune a soților.
Este adevărat că prezentul litigiu, față de data introducerii acțiunii, este supus reglementărilor vechiului cod civil, însă aceste aspecte nu justifică admiterea recursului, față de corecta reținere a instanței de apel a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 105/1992.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtului S. P..
Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și soluția dată recursului, în cauză nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de ceilalți doi pârâți, S. F. și E., va fi respins ca fiind formulat de către persoane care nu justifică interes legitim, sub acest aspect excepția formulată de intimată prin întâmpinare fiind fondată.
(continuarea deciziei civile 355/2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr._ )
Acești doi pârâți nu justifică interes legitim, personal, de a declara calea extraordinară de atac a recursului, ce vizează partajul datoriilor comune a foștilor soți, astfel recursul pârâților S. Francis și S. E. va fi respins ca fiind formulat de persoane ce nu justifică interes legitim.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. P. împotriva deciziei civile nr. 228/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă.
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de pârâții S. F. și S. E. împotriva aceleiași decizii.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. A. M. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc.CGN
Tehnoredc.EH/2 ex/29.05.2013
Jud. fond: C. I. L.
Jud. apel: G. B. P./S. I.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
