Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 654/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 654/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 3614/306/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 654/2013
Ședința publică de la 20 Septembrie 2013
Completul compus din:
Președinte D. M.
Judecător M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier C. C.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâtul M. C. împotriva deciziei nr.86 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial .
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de amânare a pronunțării din 6 septembrie și 13 septembrie 2013, care fac parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față ;
Prin sentința civilă nr. 2380/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea de partaj formulată de reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâtul M. C., s-a constatat că părțile au dobândit, prin contribuție egală, în timpul căsătoriei cota de 2/3 părți din imobilul situat administrativ în Sibiu ., înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 5202/1/1/1/3/2 în valoare de 475.000 lei; s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 1/3 parte din imobilul de mai sus; s-a sistat starea de indiviziune cu privire la imobilul de mai sus; s-a atribuit imobilul pârâtului M. C.; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 316.666 lei, reprezentând contravaloarea cotei sale de proprietate de 2/3 (1/3 bun propriu, 1/3 cota bun comun); s-a respins cererea cu privire la includerea în masa bunurilor de împărțit a autoturismului cu nr.de înmatriculare_ și cererea privind atribuirea provizorie a imobilului; s-a luat act de tranzacția încheiată de părți cu privire la bunurile mobile; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2327,56 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că părțile au fost căsătorite în perioada 25.10.1986–22.12.2009 și că în timpul căsătoriei au dobândit bunurile mobile care fac obiectul tranzacției încheiate și depuse la dosar, precum și cota de 2/3 parte din imobilul – casa situat administrativ în Sibiu ., înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 5202/1/1/1/3/2.
Cu privire la autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare_, instanța a constată că acest bun, în valoare de 3500 Euro a fost dobândit de pârât în data de 20.12.2010, fiind înmatriculat pe numele conform cărții de identitate a vehiculului. Față de valoarea ratelor plătite în perioada căsătoriei în funcție de cota de contribuție, reclamanta are un drept de creanță împotriva pârâtului, însă nu are drept de proprietate cu privire la bunul dobândit ulterior desfacerii căsătoriei prin divorț. Întrucât nu s-a solicitat includerea dreptului de creanță în masa partajabilă, ci a bunului mobil, față de dispozițiile art. 129 alin 6 C. pr. civ, instanța a respins cererea de includere a autoturismului în masa partajabilă, ca fiind nefondată.
Cu privire la imobilul dobândit în timpul căsătoriei înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 5202/1/1/1/3/2 situat administrativ în Sibiu ., Sibiu, evaluat conform raportului de expertiză efectuat de expertul H. V. la valoarea de circulație de_ lei, instanța a constatat că părțile l-au dobândit în data de 01.11.1995, conform contractului de schimb, autentificat sub nr._ din data de 01.11.1995.
Pentru achiziționarea imobilului situat administrativ în Sibiu ., părțile au transmis dreptul de proprietate asupra a două apartamente - unul din Sibiu . prin construire de reclamanta M. A. în baza contractului de construire din data de 06.08.1985, deci anterior încheierii căsătoriei, bun propriu al acesteia, și un alt apartament recunoscut de ambele părți ca fiind bun comun al soților. Din raportul de expertiză efectuat în cauză expertul H. V. instanța a reținut că valoarea tehnică a unui apartament similar celui care a aparținut reclamantei, adus ca și contribuție exclusivă la dobândirea bunului comun este de_ lei, valoare care, raportată la valoarea totală a imobilului, dobândit în timpul căsătoriei, reprezintă cota de 1/3 parte. Ca atare, în baza art. 31 lit. f C. fam., instanța a constatat că prin probele administrate în cauză s-a răsturnat prezumția relativă de comunitate instituită de dispozițiile art. 30 C. fam. și astfel s-a dovedit că reclamanta M. A. a avut o contribuție exclusivă asupra dobândirii cotei de 1/3 parte din imobilul achiziționat în timpul căsătoriei, ca urmare a împrejurării că la dobândirea imobilului a stat un bun proprietate personală.
Împrejurarea plății ratelor în timpul căsătoriei pentru achitarea împrumutului care a stat la baza achiziționării imobilului de către reclamanta în anul 1985, naște în favoarea pârâtului, în limita cotei sale de contribuție, un drept de creanță constând în contravaloarea ratelor plătite de acesta în timpul căsătoriei, în nici un caz un drept de proprietate asupra imobilului achiziționat anterior și nici nu poate influența cota de contribuție a acestuia la dobândirea bunurilor comune. Cum nu s-a formulat cererea de obligare a reclamantei la plata creanței rezultate din plata de către pârât a împrumutului care a stat la baza achiziționării imobilului bun propriu, instanța, față de dispozițiile art. 129 alin 5 C. evocate mai sus, nu a analizat acest aspect.
În baza considerentelor de mai sus, în baza art. 30 C. fam., instanța a constatat că în masa bunurilor de împărțit intră doar cota de 2/3 parte din imobilul – casa situat administrativ în Sibiu ., înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 5202/1/1/1/3/2.
Cu privire la cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, instanța, în baza actelor depuse la dosar în probațiune și a declarațiilor martorilor, a reținut că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune, ambele părți desfășurând activități remunerate, reclamanta desfășurând și munca în gospodărie. Astfel, în baza art. 25, 30 C. fam. a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, prin contribuție egală bunuri mobile care au făcut obiectul tranzacției, precum și cota de 2/3 parte din imobilul – casa situat administrativ în Sibiu ., înscris în CF_ Sibiu, nr. top. 5202/1/1/1/3/2.
Având în vedere prevederile art. 728 C. civ. precum și criteriile prevăzute de art.673 ind.9 C. pr. civ, 673 ind. 10 C. pr. civ., art. 942 C. civ., art. 36 C. fam. raportat la acordul părților și la cotele de contribuție, instanța a dispus sistarea stării de codevălmășie și a atribuit imobilul pârâtului pe care l-a obligat să plătească reclamantei suma de 316.666 lei, reprezentând contravaloarea cotei sale de proprietate de 2/3 (1/3 bun propriu, 1/3 cota bun comun).
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de părți, în cadrul prezentului proces, față de soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, în baza art. 274, 276 C., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2327,56 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. C., care a solicitat schimbarea în parte a acesteia, în sensul de a se constata că în timpul căsătoriei părțile au dobândit cu contribuție egală dreptul de proprietate asupra imobilului de pe . constate că valoarea imobilelor expertizate este mult mai mică decât cea stabilită prin expertizele efectuate în cauză, să se dispună sistarea stării de indiviziune prin atribuirea către el a imobilului casă și să fie obligat la plata unei sulte de ½ din valoarea acesteia, să se dispună cu privire la cheltuielile de judecată. În motivarea apelului pârâtul susține că imobilul din Sibiu . a fost achiziționat în timpul căsătoriei ca bun comun, iar reclamanta arată atât în acțiune, cât și în prima precizare de acțiune că a fost dobândit cu contribuție egală, lucru firesc din moment ce imobilul a suferit transformări și îmbunătățiri realizate efectiv de el cu contribuție proprie. Pentru apartamentul contractat de reclamantă înaintea căsătoriei plătind avansul de 67.678 lei s-a făcut împrumut la CEC, până la căsătorie a mai achitat 12 rate, iar diferența de 97 rate a câte 379 lei fiecare, plus diferența de_ lei a fost achitată de amândoi în timpul căsătoriei, în total suma achitată împreună pentru apartamentul respectiv a fost de_ lei, mai mare decât cea plătită de reclamantă singură. Instanța de fond a apreciat greșit că ratele plătite de către părți în timpul căsătoriei „naște” în favoarea pârâtului un drept de creanță și că nu s-a formulat cerere de obligare a reclamantei la plata creanței pt. că fiind un proces de partaj instanța avea obligația să includă creanța în masa bunurilor de împărțit, cu atât mai mult cu cât a fost încorporată în final în imobilul supus partajului. Cu privire la evaluarea apartamentului de pe . un apartament cu CT ori apartamentul pe care l-au avut era racordat la încălzirea centralizată, noul proprietar și-a montat CT și calorifere și o ușă nouă, metalică. Apoi, expertul a expertizat un apartament de pe . de unul de pe . apreciat valoarea apartamentului raportându-se doar la ofertele de vânzare, fără a se lua în considerare și cererea de pe piață.
Prin decizia civilă nr. 86/2013, Tribunalul Sibiu a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat administrativ în Sibiu ., înscris în CF_ Sibiu, nr.top. 5202/1/1/1/3/2 în valoare de 350.000 lei, că la dobândirea acestui imobil reclamanta a avut o contribuție proprie la dobândirea acestui imobil, de 176.380 lei, diferența de 173.620 lei fiind dobândită prin contribuție comună și egală a soților și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 263.190 lei, reprezentând contravaloarea cotei sale de proprietate.
Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței atacate și s-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, chiar dacă prin acțiunea introductivă de instanță și prin prima precizare de acțiune, reclamanta a solicitat să se constate contribuția egală la dobândirea bunurilor comune, prin precizarea de acțiune a arătat că contribuția sa este mai mare decât a pârâtului cu valoarea actuală a apartamentului proprietate personală, instanța rămânând astfel sesizată cu această ultimă cerere. Instanța de fond a reținut corect că apartamentul din . propriu al reclamantei, având în vedere că a fost dobândit anterior încheierii căsătoriei. Reclamanta a achitat avansul din credit la CEC, precum și o parte din rate, timp de 12 luni până la încheierea căsătoriei cu pârâtul. După încheierea căsătoriei, din luna octombrie 1986 ratele pentru apartament au fost reținute pe statul de plată din salariul reclamantei, până în 1994, și s-a plătit și o diferență de_ lei în luna noiembrie 1994. Pentru soluționarea corectă a partajului era necesar să se aibă în vedere și aceste sume, actualizate, care, prin raportare la valoarea apartamentului, să poată conduce la contribuția reală a soților la dobândirea casei de pe .. Cum pârâtul nu a invocat dreptul său de creanță asupra apartamentului bun propriu al reclamantei, instanța de fond nu avea obligația să includă și creanța pârâtului în masa bunurilor de împărțit, cum greșit se susține în apel, dispozițiile art. 6737 c.pr.civ. invocate de apelant neavând legătură cu speța. Potrivit art. 129 alin. 6 c.pr.civ. judecătorii se pronunță numai asupra cererilor cu care a fost investit, ori instanța de fond nu a fost investită cu o cerere de constatare a dreptului de creanță al pârâtului din apartamentul bun propriu al reclamantei.
În ce privește susținerea apelantului că este firesc a se considera că au avut o contribuție egală pentru că a efectuat transformări și îmbunătățiri prin contribuția sa proprie, la instanța de fond pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională, în care să fi invocat astfel de împrejurări și nu a solicitat să se constate că a efectuat singur, din fonduri proprii investiții la imobilul proprietate comună, și, cu atât mai puțin, nu s-au administrat probe sub acest aspect. Această împrejurare constituie o cerere nouă în apel, inadmisibilă în cond. art. 294 C. pr. civ., tocmai pentru faptul că instanța de fond nu a fost sesizată cu o astfel de cerere pentru a se putea pronunța asupra ei, astfel încât instanța de control judiciar să poată verifica lealitatea și temeinica acestei cereri.
În ce privește critica referitoare la valoarea casei și a apartamentului de pe . reținut că în apel s-a efectuat un nou raport de expertiză, în care apartamentul de pe . la 176.380 lei, iar casa de pe . de 297.670 lei. Pentru stabilirea corectă a cotei de contribuție a părților, în limita cererilor formulate de părți, Tribunalul a considerat că se impune a se scădea din valoarea imobilului casă de pe . propriu al reclamantei.
Expertiza cu trei experți efectuată în apel a stabilit pentru apartament o valoare foarte apropiată de cea stabilită la instanța de fond (38.780 euro față de 38.000 euro cât a stabilit expertul la instanța de fond), această valoare nefiind contestată de apelant după efectuarea expertizei. Casa de pe . evaluată la o valoarea mult mai mică decât cea stabilită la instanța de fond, (65.600 euro față de 110.000 euro), experții aplicând metoda prin comparație directă, care are în vedere ofertele de vânzare. La stabilirea acestei valori experții au avut în vedere valoarea unor imobile asemănătoare (de 90.000 euro, 80.000 euro, 130.000 euro), oferite spre vânzare, însă la care au aplicat corecții, fără vreo explicație. S-a mai efectuat o expertiză de către expertul consultant O. V., care a stabilit o valoare de 350.000 lei, prin metoda comparației, argumentând pertinent și convingător adoptarea acestei valori.
Având în vedere discrepanța majoră dintre valoarea stabilită la instanța de fond și cea stabilită în noua expertiză cu trei experți în apel, precum și argumentele aduse de expertul consultant, observând și faptul că acesta a stabilit o valoare medie între cele stabilite prin cele două expertize, s-a apreciat că valoarea de 350.000 lei este cea corectă. Din această valoare, scăzând cea a apartamentului bun propriu, de 176.380 lei, rezultă că partea din imobilul casă, dobândită în comun, în cote egale, de reclamantă și pârât, este de 173.620 lei (350.000 lei-176.380 lei=173.620 lei).
În consecință, valoarea cotei apelantului din imobil s-a stabilit la suma de 86.810 lei (173.620:2=86.810), iar valoarea cotei reclamantei este de 263.190 lei (86.810+176.380). Cum imobilul a fost atribuit pârâtului, acesta datorează reclamantei, conf. art. 6735al.2 c.pr.civ., o sultă corespunzătoare cotei sale, în val. de 263.190 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a se constata că în timpul căsătoriei a avut o contribuție mai mare la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și că, valoarea acestui imobil este mai mică decât cea stabilită de instanța de apel.
În expunerea motivelor, recurentul susține că instanța de fond a apreciat în mod greșit că ratele plătite de părți în timpul căsătoriei dau naștere unui drept de creanță al pârâtului și că acesta nu a formulat o cerere de obligare la plata acestei creanțe, întrucât instanța avea obligația, conform art. 6737 C. pr. civ, să includă această creanță în masa bunurilor și să convertească dreptul de creanță în cotă procentuală din valoarea apartamentului, cu atât mai mult cu cât, această creanță a fost încorporată în final în imobilul supus partajului.
În ce privește hotărârea instanței de apel se susține că, în mod greșit s-a reținut valoarea stabilită de expertul consultant al intimatei, apreciind că expertiza întocmită de trei experți este mai convingătoare. Se susține că instanța de apel nu a luat în considerare nici ierarhia normală și firească cu privire la efectuarea expertizelor întrucât nu poate avea mai multă credibilitate expertul consultant al părții decât analiza a trei experți desemnați prin tragere la sorți.
O ultimă critică vizează soluția de compensare a cheltuielilor de judecată adoptată de instanța de apel, recurentul susținând că tribunalul nu a ținut cont de cheltuielile suplimentare efectuate de acesta.
Recursul este legal timbrat (fila 15).
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 9 – 10).
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
În ce privește prima critică, vizând obligația instanței de a includere a ratelor în masa bunurilor și de convertire a dreptului de creanță în cotă procentuală din valoarea apartamentului, Curtea constată că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității. În virtutea acestei reguli, limitele cadrului procesul sunt stabilite de părți, inclusiv sub aspectul obiectului litigiului. Instanța de judecată este obligată să hotărască numai asupra obiectului cererii, așa cum dispun imperativ dispozițiile art. 129 alin. 6 C. pr. civ., norme aplicate în mod corect de instanțele de fond.
Pârâtul nu a înțeles să formuleze cerere reconvențională pentru a-și valorifica dreptul său de creanță reprezentat de ratele achitate la apartamentul bun propriu al reclamantei, deși a beneficiat de asistență calificată. Ca urmare, în lipsa investirii, instanța nu putea să se pronunțe asupra unui eventual drept de creanță al pârâtului, acest drept reprezentând un petit distinct de obiectul acțiunii principale, iar nu o simplă apărare.
Ca urmare, contrar susținerilor recurentului, prima instanță, și cu atât mai puțin instanța de apel, nu puteau să includă această creanță în masa bunurilor, dispozițiile art. 6737 C. pr. civ., la care face referire recurentul vizând alte situații și, în consecință, nefiind aplicabil în speță. Susținerile acestuia în sensul că instanța ar fi trebuit „să convertească dreptul de creanță în cotă procentuală din valoarea apartamentului” sunt simple afirmații care nu au niciun fundament legal, neexistând nicio normă care să reglementeze o astfel de instituție juridică.
Pe cale de consecință, aceste critici sunt nefondate.
Motivele de recurs referitoare la valoarea apartamentului părților, reținută de către instanța de apel sunt de asemenea neîntemeiate. În primul rând este de menționat că recursul este o cale de atac nedevolutivă, ceea ce presupune că instanța de recurs nu mai poate face o analiză a probatoriului administrat și a stării de fapt stabilită de instanțele de fond. Motivele de recurs sunt doar de nelegalitate, ele fiind expres și limitativ prevăzute de 304 C. pr. civ. Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai poate constitui motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. pr. civ., deoarece pct. 11 al art. 304, singurul
(continuarea deciziei civile nr.654/2013 pronunțată în dosar nr._ )
care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de apel a analizat toate expertizele efectuate în cauză, atât cea de la fond, cât și cele din apel, a comparat concluziile acestora și a examinat argumentele experților. Ca urmare, instanța de apel a expus toate considerentele pe care le-a avut în vedere la stabilirea valorii apartamentului supus partajului, astfel că sub acest aspect decizia atacată este legală. Împrejurarea că recurentul este nemulțumit de varianta aleasă de instanță nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii, această chestiune vizând modul de interpretare a probelor, care nu mai poate fi cenzurat în recurs.
Curtea privește ca nefondată și critica vizând soluția de compensare a cheltuielilor de judecată adoptată de instanța de apel, întrucât, instanța nu a admis toate motivele formulate de pârât, astfel că soluția de compensare a cheltuielilor este una legală, raportat la prevederile art. 276 C. pr. civ.
În temeiul art. 274 C. pr. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei reclamante suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocatului ales conform chitanței de la fila 18.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M. C. împotriva deciziei civile nr.86/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. _ .
Obligă recurentul să plătească intimatei M. A. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Septembrie 2013.
Președinte, D. M. | Judecător, M. F. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, C. C. |
red./tehnored.M.C..
2ex/7.10.2013
jud.. T. L.
jud.fond A. P.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 589/2013. Curtea... | Reintegrare în familie. Decizia nr. 56/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
