Pretenţii. Decizia nr. 649/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 649/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 651/57/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 649/2013

Ședința publică de la 20 Septembrie 2013

Completul compus din:

Președinte C. G. N.-vicepreședinte

Judecător D. M.

Judecător M. F. C.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuientul G. G. împotriva deciziei nr.310/R/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea de revizuire este motivată; la dosar au fost depuse precizări din partea revizuientului, având atașate taxa de timbru datorată, cupon de pensie și extras din presa locală; a fost atașat dosarul a cărui decizie se solicită a fi revizuită.

Instanța, constatând că prin precizările depuse la dosar la data de 20.08.2013 (filele 10-12 ) revizuientul a solicitat judecarea în lipsă, față de împrejurarea că cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Hunedoara iar reclamantul invocă art.322 alin.2 C.pr.civilă ca temei de drept al cererii, pune în discuție din oficiu excepția de necompetență materială a Curții de Apel în soluționarea cererii și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra de revizuire de față ;

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, revizuientul G. G. a solicitat revizuire deciziei civile nr.310/R/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă în dosar nr._ .

La termenul din 20.09.2013 Curtea a pus în discuție excepția de necompetență materială.

Deliberând asupra acestei excepții, se constată că revizuientul a solicitat anularea unei decizii pronunțate de Tribunalul Hunedoara, invocând prevederile art. 322 pct. 2 C. pr. civ.

Potrivit art. 323 alin. 1 C. pr. civ., cererea de revizuire se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Față de aceste prevederi, Curtea constată că în cauză competența de soluționare a cererii de revizuire revine Tribunalului Hunedoara – Secția I Civilă care a pronunțat decizia civilă nr. 310/R/2013.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 158-159 C. pr. civ., Curtea va declina în favoarea acestei instanțe competența de soluționare a revizuirii de față.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Declină în favoarea Tribunalului Hunedoara – Secția I civilă competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul G. G. împotriva deciziei civile nr.310/R/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 Septembrie 2013.

Președinte,

C. G. N.

Judecător,

D. M.

Judecător,

M. F. C.

Grefier,

C. C.

Red.M.F.C.

C.C.2ex/30.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 649/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA