Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA

Sentința nr. 10/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 10/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10/2016

Ședința din Camera de Consiliu de la 01 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F. C.

Grefier N. P.

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Hunedoara – Secția I Civilă și Judecătoria Petroșani, pentru soluționarea cererii formulată de petenta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI HUNEDOARA în contradictoriu cu intimata C. GHIORGHIȚA - P., având ca obiect modificarea măsurii de protecție specială a plasamentului.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea și prezența părților, conform art. 135 NCPC.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită.

Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra conflictului negativ de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr._ 15, petenta DGASPC Hunedoara a solicitat modificarea măsurii de protecție socială luată față de minora C. A.-E., născută la 04.04.2013, în sensul stabilirii ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate de bunica maternă C. G..

În drept este invocat art. 73 alin. 3 din Legea nr. 272/2004.

Prin sentința civilă nr. 2159/2015, Tribunalul Hunedoara a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Petroșani, reținând că cererea vizează exercitarea autorității părintești, ceea ce atrage competența instanței de tutelă, conform art. 94 alin. 1 lit. a NCPC.

Prin sentința civilă nr. 3738/2015, Judecătoria Petroșani a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Hunedoara și a constatat ivit conflictul de competență, reținând că obiectul acțiunii este modificarea măsurii de protecție sub aspectul exercitării drepturilor și obligațiilor părintești pe durata plasamentului, în cauză fiind incidente prevederile art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.

Analizând conflictul de competență ivit între cele două instanțe, Curtea constată următoarele:

Acțiunea formulată de DGASPC Hunedoara are ca obiect modificarea măsurii de protecție specială a plasamentului luat față de minora C. A. – E. cu privire la persoana care urmează să exercite drepturile și obligațiile părintești pe durata acestei măsuri.

Potrivit art. 70 alin. 3 teza finală și art. 73 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, instanța judecătorească se va pronunța cu privire la exercitarea drepturilor părintești în cazul instituirii unei măsuri speciale de protecție, respectiv cu privire la modificarea măsurii de protecție inclusiv sub acest aspect.

Dispozițiile art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 cuprind reguli speciale de competență cu privire soluționarea cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială, stabilind această competență în favoarea tribunalului de la domiciliul copilului.

Contrar celor reținute de Tribunalul Hunedoara, cererea de față nu vizează exercitarea autorității părintești, în sensul dispozițiilor art. 399 NCC, pentru a atrage competența instanței de tutelă.

Pentru cele ce preced, față de obiectul cererii, în temeiul art. 133 și urm. NCPC coroborat cu art. 133 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, Curtea va stabili competența de soluționarea a cererii de față în favoarea Tribunalului Hunedoara – Secția I Civilă.

Pentru aceste motive:

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Stabilește în favoarea Tribunalului Hunedoara – Secția I Civilă, competența de soluționare a acțiunii civile formulată de petenta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara cu sediul în D., .. 18, jud. Hunedoara, având ca obiect modificarea măsurii de protecție specială a plasamentului.

Definitivă.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din 01.02.2016.

Președinte,

M. F. C.

Grefier,

N. P.

Redc./Tehn. M.F.C./02.02.2016

N.P./5 ex/03.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA