Pretenţii. Decizia nr. 182/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 182/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 182/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.-vicepreședinte
JudecătorAnca N.
Judecător C. M. C.
Grefier E. M. H.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul C. D. N. în nume propriu și prin C. C., și de pârâta ..A. D. împotriva deciziei civile nr. 202/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, și a sentinței civile nr. 5651/2012 pronunțată de Judecătoria D..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la cea de-a doua strigare, se prezintă avocat C. I., în substituirea avocatului titular C. I. pentru recurenta pârâtă ., lipsind avocat S. P. în substituirea avocatului titular I. B., ambii în reprezentarea recurentului reclamant C. C., lipsind acesta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, precum și faptul că s-a soluționat cerere de ajutor public judiciar formulată de recurent și nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50%.
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 22.04.2014, întâmpinare formulată de intimata ., cu înscrisuri doveditoare anexă (filele 43-58).
Mandatara societății pârâte declară că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, sub rezerva achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de către reclamantul C. C., constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată și acordă cuvântul mandatarei recurentei pârâte.
Mandatara recurentei pârâte ., față de recursul declarat de această societate, solicită a se constata fondat, a fi admis cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru motivele așa cum au fost pe larg expuse în scris.
Susține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul impută societății o defectuoasă administrare a cimitirului B., iar în raport de dispozițiile art. 8 alin 2 din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios ar fi competentă în cauză, fiind vorba de un contract administrativ, iar competent ar fi tribunalul, ca instanță de fond.
Mai mult, s-a formulat inițial recurs, cale de atac ce a fost recalificată în apel, iar la acel termen s-au solicitat probe care erau utile dezlegării pricinii, în speță prin înscrisul de la fila 38 dosar apel s-a solicitat punctual autorizarea unui medic specializat în determinarea condițiilor de cauzalitate între faptă și groapa din cimitirul administrat de societate.
În urma sesizării formulate, dovedită prin două adrese existente la dosar, precum și din raportul de expertiză medico-legală, a rezultat faptul că există aceste leziuni cu privire la ruperea de splină, însă reclamantul este un jucător de fotbal profesionist și s-a solicitat ca obiectiv să se determine dacă există raport de cauzalitate în cauză și care este prejudiciul efectiv suferit.
P. urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimiterea în rejudecare, pentru administrare de probe din care să fie dovedit dacă, urmare a contractului de administrare al societății, s-au efectuat sau nu lucrări de amenajare în cimitir, întrucât, în fapt, acest contract nu presupune decât întreținerea efectivă privind curățenia în acest spațiu. Mai mult, se specifică clar, sens în care citează: „societatea nu este responsabilă de amenajările locurilor de veci din cimitir”.
Mai solicită a se avea în vedere că, atât instanța de fond, cât și cea de apel, au înlăturat, în mod nejustificat, întreg probatoriul administrat, respectiv înscrisuri, audieri de martori, consemnate la filele 109, 114 – dosar fond, din care s-a învederat că înainte de data de 1.11.2010 nu a existat nici o groapă, existând la acea dată schițe privind locurile de veci, aceste dovezi fiind contrare susținerilor reclamantului. Mai mult, la dosar există contractul de vânzare-cumpărare prin care i se atribuie familiei P. această parcelă pentru amenajare loc de veci, există și proces verbal – fila 105 fond, unde se specifică faptul că este loc viran, neamenajat. P. urmare, nu putea exista o groapă în acest loc, chiar cu două zile înainte, astfel că nu există faptă în prezenta cauză, iar din extrasul de decese se poate observa că primul loc de veci săpat a fost la trei zile după data de 1.11.2010.
În concluzie, solicită instanței a avea în vedere faptul că reclamantul era minor, era cu părinții săi, care poartă personal vina pentru nesupravegherea copilului, iar prin HCL din 1998 se specifică faptul că minori nu pot să acceadă în cimitir nesupravegheați. Mai mult, chiar și pentru persoanele adulte există un program pe ore de vizitare în cimitir, iar incidentul s-a produs la ora 18,00, cu o oră după închiderea programului de vizite la acea dată.
De asemenea, mai solicită a se avea în vedere faptul că legitimația reclamantului, la data accidentului, nu era vizată, iar, față de toate cele susținute, atât în scris, cât și oral, solicită instanței să constate că nu există faptă, nu există raport de cauzalitate între incident și o eventuală neglijență a societății, precum și faptul că cele solicitate de reclamant sunt nedovedite în speță.
Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată și cu permisiunea de a depune la dosar practică judiciară în speță similară, respectiv decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe fondul recursului declarat de pârâtă, iar cu privire la recursul declarat de reclamantul C. C., invocă, din oficiu, excepția netimbrării și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea înregistrată la Judecătoria D., reclamantul C. D. N. asistat de reprezentant legal C. C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., ca prin hotărâre, să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.000.000 lei cu titlu daune materiale și echivalentul în lei a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, se arată, în esență, că sumele de bani solicitate reprezintă contravaloarea prejudiciului moral și material suferit de reclamant prin culpa societății pârâte.
Susține că în data de 1.11.2010, cu ocazia zilei morților, în timp ce traversa Cimitirul B. din D., împreună cu familia sa, reclamantul a căzut într-o groapă adâncă de aproximativ 2-3 m, neacoperită, nemarcată și nesemnalizată în vreun fel, iar în urma acestui accident a fost internat la Spitalul de Urgență D., cu diagnosticul „ruptură postraumatică de splină, hemoperitoneu, trombocitoză post splenectomie” a suferit o intervenție chirurgicală, fiind necesare 35-40 de zile de îngrijiri medicale. În continuare, va fi nevoit să urmeze în permanență tratament medicamentos, pentru suplinirea funcțiilor organului extirpat. Daunele morale se justifică prin faptul că reclamantul a fost nevoit să renunțe la activitățile sportive, deși practica fotbal de performanță și era înscris la cursurile școlii de arbitrii. Pârâta este firma care administrează cimitirul, și, deși s-au făcut demersuri pentru conciliere, aceasta nu s-a realizat.
În drept s-au invocat disp. 998 și urm. Cod Civil, Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirului B., anexă HCL D. nr. 136/1998.
P. sentința civilă nr. 5651/26.06.2012, pronunțată de Judecătoria D., a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a ..
Pe fond, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C. D. N., asistat de reprezentant legal C. C., în contradictoriu cu . și în consecință, obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei cu titlu despăgubiri și a sumei de 10.000 euro în echivalent lei, calculat la cursul BNR din ziua plății efective, cu titlu daune morale.
A fost respinsă în rest cererea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 1.11.2010, reclamantul a suferit un accident prin cădere de la înălțime, în urma căruia a fost internat în Spitalul Județean de Urgență D. – Secția Chirurgie Pediatrică în perioada 2.11.2010 – 25.11.2010 cu diagnosticul „ruptură postraumatică de splină, hemoperitoneu, trombocitoză post splenectomie”. La capitolul epicriză al foilor de observație medicală s-a consemnat „copil în vârstă de 14 ani se internează pentru un abdomen acut, chirurgical, postraumatic”, fiind efectuate analize de laborator și ecografii abdominale. În urma semnelor clinice și a examinărilor paraclinice și de laborator, s-a decis intervenția chirurgicală de urgență. Intraoperator, s-a decelat o ruptură de splină, cu hemoperitoneu, circa un litru de sânge în cavitatea peritoneală, iar postoperator, s-a efectuat tratament antibiotic. La momentul externării, s-a recomandat de medici evitarea eforturilor fizice 6-8 luni, control medical și tratament medicamentos. Potrivit actelor medicale, pacientul prezintă în urma intervenției chirurgicale, o cicatrice subombilicală, în lungime de cca 22 cm.
În ceea ce privește împrejurările în care s-a produs accidentul, din probele testimoniale administrate în cauză a rezultat că în seara zilei de 1.11.2010, reclamantul, împreună cu familia sa erau în cimitir, pentru a ajunge la locul de înhumare al unor membrii ai familiei, însă reclamantul a căzut într-o groapă cu adâncime de cca 2 m, pe fundul gropii fiind pietre. Reclamantul în vârstă de 14 ani a fost tras afară din groapă de tatăl său și dus la spital, pentru verificări.
La primul examen medical efectuat în seara acelei zile, nu s-au constatat leziuni externe, însă peste noapte s-a simțit rău și a revenit la spital în data de 2.11.2010 ora 12,30, fiind internat, iar la examenul medical, s-au descoperit leziuni interne foarte grave, care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență.
Din probatoriul testimonial a mai rezultat că groapa în care a căzut reclamantul era proaspăt săpată și nu era semnalizată în nici un fel, spațiul dintre morminte este foarte restrâns, iar iluminatul public se realizează doar pe marginea cimitirului, în exteriorul acestuia.
Analizând îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța de fond a reținut că, sub aspectul faptei ilicite a pârâtei . Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirului B., acest cimitir este un bun imobil aparținând domeniului public al mun. D., concesionat de ., iar consiliul de administrație al societății este organul competent al organizării cimitirului, iar administrarea curentă a cimitirului o exercită conducerea operativă a societății. Deși în regulament se prevede că între morminte se păstrează o distanță de cel puțin 0,50 m, necesară circulației și îngrijirii mormintelor, din probatoriul testimonial a rezultat că în realitate această distanță este de 25 cm. Potrivit dispozițiilor cuprinse în Cap. VI din regulament, orice construcție din cimitir se poate executa după obținerea aprobării acordate de conducerea societății, fiind necesare documentație tehnică, autorizație de construcție și aprobare de executare de lucrări, însă niciunul din aceste documente nu este atașat dosarului în ce privește locul accidentului în discuție. Potrivit art. 27 din regulament, la executarea lucrărilor în cimitir, se vor proteja mormintele și construcțiile învecinate, spațiile verzi și căile de acces, iar conform art. 28, lucrările de construcții și celelalte servicii vor fi asigurate numai cu salariații societății.
P. HCL Nr. 84/2008 privind aprobarea asocierii municipiului D. cu . și prin contractul de asociere încheiat la data de 14.03.2008 între unitatea administrativ teritorială și societatea pârâtă, s-a stabilit în sarcina acesteia din urmă realizarea unui sistem de iluminare nocturnă și a unui sistem de supraveghere cu personal autorizat al cimitirului, obligații care nu au fost respectate de societate.
Judecătoria a constatat că fapta ilicită și vinovăția pârâtei constau în aceea că nu și-a adus la îndeplinire obligațiile stabilite în sarcina sa, în calitate de administrator al cimitirului, respectiv de a asigura o distanță suficientă pentru deplasare între morminte, de a asigura iluminarea nocturnă, de a proteja mormintele și de a semnaliza corespunzător locurile proaspăt săpate, toate acestea pentru a evita pericolul unor accidentări.
Față de dispozițiile cuprinse în Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirului B. și în HCL nr. 84/2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei, invocată prin întâmpinare, raportat la atribuțiile care-i reveneau ca administrator al spațiului ocupat de cimitir.
Prejudiciul material produs în sumă de 2000 lei, a fost acordat de instanță ca fiind absolut rezonabil raportat la intervenția chirurgicală și durata internării suferite de reclamant și reprezintă contravaloarea cheltuielilor de spitalizare, tratament și alte îngrijiri speciale, dovedite în cauză prin declarație de martor.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că prejudiciul moral constă în suferințele psihice – dovedite prin declarații testimoniale care au relevat schimbarea stării de spirit, profil psihologic întocmit de psihologul școlii - și suferințele fizice dovedite cu actele medicale depuse, produse în perioada imediat următoare accidentului, în perioada internării medicale, și, ulterior, în perioada convalescenței. Față de cele reținute, instanța de fond a considerat că suma de 10.000 euro reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului. În același context, a reținut și faptul că reclamantul nu a avut o activitate sportivă îndelungată, pe parcursul căreia să fi demonstrat existența unor premii speciale pentru performanțe sportive, iar cursurile școlii de arbitrii la care s-a înscris, au început practic chiar în ziua accidentului.
Condiția raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu s-a apreciat a fi îndeplinită prin fapta pârâtei, așa cum a fost descrisă și prejudiciul creat în patrimoniul reclamantului.
P. decizia civilă nr. 202/21.10.2013, au fost respinse ca nefondate atât apelul reclamantului cât și al pârâtei.
S-a apreciat că, față de diagnosticul reclamantului și de prejudiciile suferite, suma de 10.000 euro acordată cu titlu de daune morale reprezintă o dezdăunare rezonabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv. În ce privește apelul pârâtei, s-a reținut că pârâta are calitate procesual pasivă față de dreptul său de administrare rezultat din prevederile Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirului B.. În ce privește îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, de asemenea, instanța de fond a stabilit corect că pârâta este responsabilă de prejudiciul cauzat reclamantului prin nerespectarea prevederilor regulamentului menționat și a HCL nr. 84/2008, privind aprobarea asocierii municipiului D. cu pârâta. Au fost considerate neîntemeiate susținerile pârâtei din apel, potrivit cărora nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, față de lipsa unui raport de expertiză medico-legală, pentru că nici pârâta nu a contestat la instanța de fond actele medicale invocate de reclamant.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâta.
Reclamantul a solicitat modificarea în parte a deciziei civile 202/2013 a Tribunalului Hunedoara și a sentinței civile 5651/2012 pronunțată de Judecătoria D., și rejudecând cauza, să fie admisă în totalitate acțiunea în sensul acordării daunelor morale solicitate. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamantul susține că, deși nu a avut o activitate sportivă îndelungată, această preocupare a fost întreruptă de modul iresponsabil în care pârâta și-a desfășurat activitatea. Tocmai pentru că nu a putut continua aceste activități, consideră că are dreptul la despăgubiri, vârsta de 14 ani fiind un început și nu sfârșitul unei vieți sportive. Cicatricea de 22 cm consideră că îi va schimba viața și că reprezintă o reală sluțire. Consideră că pârâta nu a dat dovadă de bună credință pentru că nu a răspuns încercărilor sale de conciliere.
În drept se invocă art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pârâta ., a solicitat, în principal, casarea deciziei atacate și a sentinței 5651/2012 a Judecătoriei D., trimiterea cauzei spre judecare în primă instanță Tribunalului Hunedoara.
În subsidiar, se solicită casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Hunedoara, sau casarea cu reținere spre rejudecare, urmând ca în rejudecare, să fie respinsă cererea de chemare în judecată.
În al treilea rând, dacă se apreciază că nu există motive de casare, solicită modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării în totalitate a sentinței 5651/2012 a Judecătoriei D. în sensul respingerii acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, pârâta susține că trebuia să revină competența de soluționare în primă instanță a cauzei Tribunalului Hunedoara potrivit prev. art. 8 alin 2 din Legea nr. 554/2004. Consideră că revenea instanței de contencios administrativ competența materială de soluționare a cauzei pentru că acțiunea este una în răspundere pentru fapta proprie, pentru că legea limitează angajarea răspunderii persoanei juridice pentru fapta proprie doar la acele ipoteze în care faptele ilicite au fost săvârșite de organele sale, cu prilejul îndeplinirii funcțiilor lor, și pentru că au fost chemați în judecată pentru efectuarea defectuoasă a contractului administrativ în baza căruia administrează cimitirul B..
A doua critică vizează hotărârea instanței de apel, care a respins cererea în probațiune pe care a formulat-o pârâta în apel, cu motivarea că aceste probe nu au fost solicitate prin „recursul declarat”. Chiar dacă ar fi fost așa, în baza rolului activ, instanța trebuia să rețină pertinența și utilitatea probelor solicitate, mai ales că, din motivele de apel, reieșea necesitatea probațiunii.
Consideră că respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a societății s-a făcut cu încălcarea legii, în condițiile în care au fost acționați în instanță pentru antrenarea răspunderii pentru fapta proprie, deși pârâta nu a efectuat și nu efectuează lucrări de amenajare a locurilor de veci în cimitirul B., contrar celor reținute în motivarea deciziei atacate. Recurenta susține că decizia sa de a nu mai efectua lucrări de amenajare a locurilor de veci în cimitir este legală, și că a probat faptul că a depus mai multe sesizări la Poliția Mun. D. pentru a se investiga împrejurarea că există terți care efectuează lucrări în cimitir. Consideră că nu există condiții pentru a antrena răspunderea sa, pentru o faptă săvârșită de organele societății cu prilejul exercitării funcțiilor lor. În acest context, consideră că nu își pot antrena răspunderea pentru fapte produse de terți și au afișat la poarta cimitirului o atenționare din care rezultă că nu sunt responsabili de executarea acestora.
Prevederile din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirului B. adoptat în 1998 le consideră desuete și caduce, astfel încât nu pot să incrimineze societatea câtă vreme nu efectuează lucrări în cimitir.
Recurenta susține că s-a aplicat greșit legea și în ce privește întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a societății.
În ce privește existența faptei ilicite, susține că reclamantul nu a menționat pe parcursul procesului ce faptă i se impută pârâtei, iar, pe de altă parte, martorii propuși de pârâtă au declarat că nu a existat nicio groapă, martorii Purtuc, care au încheiat contractul pentru atribuirea locului de veci situat în rândul 35 dreapta, locul 37 în data de 3.11.2010 și-au asumat obligația de a anunța societatea pentru lucrările care le fac, din procesul verbal de predare a acestui loc rezultă că la data predării era loc viran. Din registrele societății rezultă că nici în perioada imediat anterioară datei de 1.11.2010 și nici imediat următor acestei date nu au fost înmormântări în cimitirul B. și nici nu au fost declarate lucrări la morminte, iar distanțele dintre locurile de veci erau prestabilite la momentul la care societatea a preluat administrarea. Susține că instanța nu a analizat aceste împrejurări de fapt.
Recurenta arată că incidentul le-a fost sesizat doar în primăvara anului următor, și nu în seara cu pricina, deși în cimitir existau lucrători de poliție și jandarmi.
Sub aspectul prejudiciului, este criticată acordarea daunelor morale, susținând că aceste daune au fost acordate arbitrar și că nu s-a dovedit că reclamantul nu mai poate juca fotbal sau participa la cursurile școlii de arbitrii, și nici nu s-a efectua o expertiză medico-legală care să lămurească aceste aspecte.
Cu toate că la dosar au fost depuse acte medicale, recurenta consideră că nu s-a dovedit raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și că doar un raport de expertiză medico-legală putea clarifica acest aspect. Susține că a rămas nelămurit și mecanismul de producere al incidentului, în sensul că reclamantul nu a suferit nicio altă leziune, decât a splinei, și atunci, trebuie lămurit dacă a fost un accident sau o săritură intenționată a acestuia. Solicită a se avea în vedere și faptul că la poarta cimitirului există o atenționare, în ce privește accesul minorilor, care este permis numai dacă sunt însoțiți de părinți.
Se mai susține că locul incidentului era amplasat la o distanță nejustificat de mare de cea unde se afla locul de veci pe care-l vizita familia reclamantului, astfel încât prezența lor în acel loc nu avea nici un temei. Apreciază greșită atitudinea părinților minorului care l-au transportat la spital, în loc de a anunța o ambulanță.
Susțin că nu au nicio culpă și nu poate fi reținută fapta proprie a persoanei juridice în condițiile date.
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor invocate, raportat la art. 304 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:
Deși reclamantul a fost legal citat cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru de 1224,75 lei, redusă prin încheierea din 17.04.2014 pronunțată în cauză, reclamantul nu a achitat această sumă.
Ca urmare, în temeiul art. 20 alin 3 din Legea nr. 146/1997, urmează a se anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C. D. N. împotriva deciziei civile nr. 202/2013 a Tribunalului Hunedoara.
În ceea ce privește recursul pârâtei, se constată următoarele:
În mod corect cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria D., ca instanță de drept comun, având în vedere că acțiunea de față este una în răspundere civilă delictuală întemeiată pe prevederile Codului civil și potrivit art. 1 C. proc. civ., iar judecătoria este instanța cu plenitudine de competență în materie.
Îndeplinirea defectuoasă a contractului de administrare încheiat între Municipiul D. și pârât nu constituie obiectul cauzei, ci doar un argument reținut de instanță pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei.
În ceea ce privește subsidiarul recursului: tribunalul, prin încheierea de ședință din 14.10.2013, a respins motivat cererea în probațiune formulată de pârâtă, considerând că aceste probe nu sunt concludente, utile, pertinente pentru soluționarea cauzei, reținând că la instanța de fond au fost administrate probe suficiente. A fost respinsă proba cu efectuarea unei expertize medico-legale pentru că nu a fost solicitată prin cererea de apel.
Potrivit art. 287 alin 1 C. proc. civ., prin cererea de apel se arată dovezile invocate în susținerea apelului, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune această probă. Pârâta nu a solicitat prin cererea de apel această probă, de aceea, în mod corect tribunalul a soluționat această cerere. Pe de altă parte, în condițiile în care nu au fost contestate actele medicale depuse, o asemenea expertiză, a cărei concludență nici nu a fost temeinic motivată de pârâtă, nu era necesară.
În mod corect s-a reținut răspunderea pârâtei pentru fapta proprie, faptă care constă în neîndeplinirea obligațiilor care-i revin din Regulamentul de organizare și funcționare a cimitirului B.. Susținerile pârâtei în sensul că prevederile acestuia sunt desuete și caduce sunt nefondate, câtă vreme acest regulament este emis de pârâtă, care nu a făcut demersuri pentru a-l actualiza, pe de altă parte, prevederile vizând distanța dintre morminte, dar și supravegherea efectuării oricăror tipuri de lucrări în incinta cimitirului, sunt pertinente și actuale. Atât timp cât pârâta are administrarea cimitirului, este firesc să-și asume responsabilitatea, așa cum este prevăzut dealtfel în actul menționat, față de toate lucrările care se efectuează în incinta acestuia. Lipsa de diligență în supravegherea oricărei activități ce se desfășoară în incinta cimitirului, deci o culpă în îndeplinirea defectuoasă a activității de administrare, nu poate constitui un avantaj sau un motiv de exonerare a acesteia de obligațiile care-i revin. Nici chiar depunerea de sesizări la Poliția D. pentru a investiga faptele terților care efectuează lucrări în incinta cimitirului, nu este de natură a înlătura răspunderea pârâtei pentru efectuarea acestora, în condițiile în care prin HCL 84/2008 privind aprobarea asocierii Municipiului D. cu pârâta, respectiv contractul de asociere încheiat între cele două, prin care s-a stabilit și obligația pârâtei de a realiza un sistem de supraveghere cu personal autorizat a cimitirului. Chiar și din acest din urmă contract rezultă obligația pârâtei de supraveghere a incintei.
Așa cum corect au reținut instanța de fond și cea de apel, este antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtei pentru îndeplinirea defectuoasă a obligației de supraveghere a incintei cimitirului a cărei administrator este.
Reclamantul, motivând acțiunea, a arătat care este fapta pârâtei, care a fost explicată și motivată în detaliu de instanța de fond, rolul încadrării în drept revenind instanței.
Aspectele vizând starea de fapt, criticată de recurentă, respectiv analiza declarațiilor de martori și a stabilirii stării de fapt, nu mai pot constitui motiv de recurs după abrogarea pct. 10 și 11 din art. 304 C. proc. civ. vizând temeinicia hotărârii, ca urmare instanța de recurs nu le va analiza.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat, prin actele medicale depuse la dosar s-a dovedit suferința fizică și morală cauzată reclamantului în urma accidentului suferit. Sigur că evaluarea prejudiciului moral este subiectivă, însă, cu toate acestea, instanța de fond a argumentat motivele și criteriile avute în vedere în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate. S-a menționat chiar și faptul că nu se iau în considerare, la stabilirea acestui cuantum, eventualele rezultate ale activității sportive desfășurată de reclamant.
Faptul că pârâta a afișat pe poarta cimitirului atenționarea că revine concesionarilor mormintelor responsabilitatea pentru efectuarea de lucrări, nu este de natură a exonera pârâta de răspunderea care-i revine în baza regulamentului său de funcționare. În ceea ce privește accesul minorilor însoțiți de părinți, este evident că această „condiție” a fost îndeplinită de reclamant câtă vreme era împreună cu părinții săi în cimitir, unde accesul este liber între orele stabilite în program.
(continuare decizia 182/24.04.2014 pronunțată în dosar_ )
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta . D. împotriva deciziei civile 202/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – secția I civilă.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul C. D. N. în nume propriu și prin C. C. împotriva deciziei civile 202/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a sentinței civile 5651/2012 pronunțată de Judecătoria D..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2014.
Președinte, M. A. M. | Judecător, A. N. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, E. M. H. |
Redc./tehnoredc. AN
EH. 2 ex/27.06.2014
Jud. fond: A. C.
Jud. apel: M.S. B./C.V. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 10/2016. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 22/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
