Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 23/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 23/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 23/2014
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător M. A. M.-vicepreședinte
Judecător A. N.
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de către domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 195/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare și nu s-a depus întâmpinare. Recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentantul Parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau chestiuni prealabile de discutat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de pârâtul S. R. prin M.F.P., hotărârea fiind dată cu respectarea jurisprudenței deja creată în materie.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față;
P. sentința civilă nr. 195/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția I a civilă a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta J. E. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor P. și în consecință:
S-a constatat caracterul politic al condamnării penale a soțului reclamantei a soțului reclamantei J. S. – decedat -, la 10 ani muncă silnică, 4 ani degradare civică și confiscarea averii - prin Sentința penală nr. 203/1950 a Tribunalului M. Sibiu, definitivă prin Deciziunea nr. 2447/1950 a Curții Militare de Casare și Justiție -, pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 partea III Cod penal.
A fost respinsă în rest acțiunea civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
P. acțiunea dedusă judecății reclamanta J. E. a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P., solicitând să se constate caracterul politic al condamnării soțului său, J. S. – decedat la 14.09.1975, la pedeapsa închisorii, în perioada 1948 – 1961, și să fie obligat pârâtul să-i plătească suma de 100.000 euro sau echivalentul în lei pentru prejudiciul moral suferit de acesta prin condamnarea respectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că are calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului J. S., care, în anul 1948, - pe când fiul lor avea un an -, a fost ridicat din curtea casei, de către autoritățile statului comunist și, fără vreo explicație, a fost dus la Postul de miliție, după care într-un loc necunoscut și, timp de 10 ani, nu a avut nici o cunoștință despre el, iar la încercările ei de a se interesa de situația lui, a fost amenințată că va avea „probleme mari”, astfel că a aflat că acesta este în viață doar în anul 1959, respectiv, abia cu 3 ani înainte de eliberarea lui, de la formațiunea 0830 Periprava.
Reclamanta a susținut că în perioada celor 12 ani cât soțul său a fost încarcerat, ea a fost nevoită să-și crească copilul și să se gospodărească singură, iar după eliberarea lui, a trebuit să-l îngrijească, fiindcă în perioada detenției acesta a dobândit mai multe boli, astfel că suma pretinsă este rezonabilă și poate compensa suferințele defunctului său soț J. S., din perioada condamnării.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 221/2009.
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. -, a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea acțiunii privind acordarea despăgubirilor morale, invocând Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale a României, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, iar în subsidiar, sub același aspect, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, susținând că suma pretinsă cu titlu de daune morale, este prea ridicată. (f. 6-8)
Din examinarea actelor dosarului, precum și a probelor administrate în cauză, instanța a retinut următoarele:
Reclamanta J. E., are calitatea de soție supraviețuitoare a defunctului J. S. - decedat la data de 14.09.1975. (f. 17)
Acesta a fost judecat într-un lot de inculpați și condamnat la 10 ani muncă silnică, 4 ani degradare civică și confiscarea averii - prin Sentința penală nr. 203/1950 a Tribunalului M. Sibiu, - pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 partea III Cod penal.
Sentința a fost confirmată prin Deciziunea nr. 2447/1950 a Curții Militare de Casare și Justiție, prin efectul respingerii recursului declarat.
Sentința s-a executat efectiv, condamnatul fiind eliberat la expirarea pedepsei, de la Formațiunea 0830 Periprava. (f. 15; 30-73)
P. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, condamnările prev. de art. 209 Cod penal, sunt incluse, de drept, în categoria condamnărilor cu caracter politic.
P. art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul foștilor condamnați politic, care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II -, inclusiv, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
P. actul normativ respectiv, legiuitorul nu a reglementat însă și criteriile de evaluare a despăgubirilor, lăsând la aprecierea instanței atât stabilirea întinderii prejudiciului cât și a cuantumului despăgubirilor.
Jurisprudența tradițională în materie și doctrina modernă, au admis că daunele morale, ca formă de compensare a unui prejudiciu moral, ar trebui să ofere celui îndreptățit, o satisfacție totală, adecvată, astfel încât cuantumul lor să asigure o reparație echitabilă pentru suferințele sau dezavantajele produse victimei și nicidecum să se transforme într-un instrument în realizarea unor scopuri străine de natura acestei instituții, precum îmbogățirea fără justă cauză.
Pornind de la aceste jaloane orientative, se vor avea în vedere circumstanțele speciale ale cazului care conduc la concluzia că defunctul J. S., a fost judecat într-un lot de inculpați și condamnat, pentru săvârșirea unei infracțiuni politice, într-o perioadă agresivă, în care regimul politic totalitar tindea la eradicarea fermă și exemplară a tot ce mai putea reprezenta rezistență sau opoziție, sub durata căruia a fost torturat, umilit, înfometat, supus la frig, teroare și fiind considerat element dușmănos, ca de altfel toți deținuții politici nu i-au fost recunoscute nici cele mai elementare drepturi omenești și nici îngăduită vreo relație cu familia, prin modalități ca: corespondență, vizite sau pachet.
Cum metodele de reeducare în regimul de penitență „ ex terminis”, la care erau supuși deținuții politici, considerați dușmani ai poporului, în cea mai agresivă perioadă a instaurării comunismului, sunt de notorietate, este de apreciat că tratamentele degradante asimilabile torturii, - precum bătăi, înfometări, supunerea la munci grele, șantajul, frica, frigul,lipsa asistenței medicale, interzicerea oricărei legături cu familia ori cu exteriorul -, au lezat grav drepturile primordiale ale antecesorului reclamantei, - ca libertatea, sănătatea, integritatea fizică și psihică -, ca și cele personal nepatrimoniale ce definesc personalitatea umană, - precum demnitatea, onoarea, reputația -, astfel că se justifică repararea prejudiciului suferit prin condamnare.
P. Decizia nr. 1358/2010, C. Constituțională a admis, însă, excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de orice eficacitate.
Așadar, sub aspectul despăgubirilor morale pretinse, acțiunea reclamantei s-a apreciat că este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
De altfel, prin Deciziei nr. 12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a României, la soluționare recursului în interesul legii, a statuat că acțiunile în despăgubiri morale întemeiate pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, declarat neconstituțional, nu mai pot fi admise sub aspectul celorlalte temeiuri de drept.
În concluzie, raportat la cele ce preced și în considerarea practicii în materie a Curții de A. A. I., și având în vedere că, în România, judecătorii se supun doar legii, - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . doar privilegiul unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții -, instanța a adus o soluție de admitere, doar în parte, a acțiunii reclamantei, în sensul constatării caracterului politic a condamnării defunctului soț al reclamantei, J. S., prin Sentința penală nr. 203/1950 a Tribunalului M. Sibiu, pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 partea III Cod penal, definitivă prin Deciziunea nr. 2447/1950 a Curții Militare de Casare și Justiție.
Împotriva sentinței civile nr. 195/2013 a Tribunalului Hunedoara a declarat recurs pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de DGRFP Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate în sensul înlăturării din dispozitivul hotărârii a constatării caracterului politic al condamnării numitului J. S., prin sentința penală nr. 203/1950 a Tribunalului M. Sibiu, pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută de art. 209 partea a III-a Cod Penal.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin 2 și art. 4 din Legea nr. 221/2009, rezultă că se poate solicita constatarea caracterului politic doar pentru acele condamnări ce au
(continuare decizia 23/23.01.2014 pronunțată în dosar_ )
fost dispuse pentru alte infracțiuni decât cele enumerate expres și limitativ de articolul 1 alin 2 din lege.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 din lege, potrivit cărora mențiunea caracterului politic al condamnării se va face fără intervenția instanței, în cazul eliberării unei copii a hotărârii.
În drept, au fost invocate dispozițiilor art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., C. constată următoarele:
Din probele administrate de instanța de fond, necontestate de către pârât, rezultă că antecesorul reclamantei, J. S., a fost condamnat la 10 ani muncă silnică prin sentința penală nr. 203/1950 a Tribunalului M. Sibiu pentru săvârșirea crimei de uneltire contra ordinii sociale, prevăzut de art. 209 Partea a III – a Cod Penal.
O atare condamnare este una consacrată de drept ca fiind cu caracter politic, prin dispozițiile art. 1 alin 2 din Legea nr. 221/2009.
Cu toate acestea, legea nu poate acționa abstract și din oficiu asupra tuturor situațiilor prevăzute de lege, fiind rolul instanței de judecată să stabilească dacă o anumită prevedere legală este sau nu aplicabilă.
P. urmare, criticile recurentei privitoare la lipsa de interes și inadmisibilitatea cererii reclamantei sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Pentru considerentele ce preced, C. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S. R. prin MFP prin DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței civile 195/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – secția I civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul S. R. prin MFP prin DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara împotriva sentinței civile 195/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2014.
Președinte, C. M. C. | Judecător, M. A. M. | Judecător, A. N. |
Grefier, M. R. |
Red.MAM
Tehn. EH/2 ex/19.05.2014
Jud. fond – I. M.
| ← Expropriere. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 1313/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
