Pretenţii. Decizia nr. 1313/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1313/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1313/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1313/2015
Ședința publică de la 17 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M. C.
Judecător A. Doriani
Grefier E. M. H.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamantul L. I. împotriva sentinței civile nr. 1010/27.05.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic D. I., cu delegație în reprezentarea intimatei C. de A. A. I., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței legala îndeplinire a procedurii de citare, faptul că s-a achitat taxa judiciară de timbru (dovada fila 32) și se solicită judecarea în lipsă.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată că apelantul reclamant L. I. a depus la dosar cerere precizatoare, de îndreptare a erorii materiale strecurate în cererea de apel inițială, în sensul de a se consemna corect instanța căreia îi este adresată calea de atac, respectiv: „Către, Tribunalul Hunedoara” în loc de „Către, C. de A. A. I.”, cum din eroare s-a consemnat.
Mandatara intimatei C. de A. A. I. învederează că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și solicitarea apelantului de judecare în lipsă, constată încheiată faza probatorie, cauza în stare de judecată, urmând a acorda cuvântul atât asupra excepției nulității prezentului apel, invocată de intimata C. de A. A. I. prin întâmpinare, cât și pe fondul apelului.
Consilier juridic D. I., în reprezentarea intimatei pârâte C. de A. A. I., raportat la prevederile exprese ale art. 471 alin 1 NCPC, din care citează, susține că apelul se depune, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Mai mult, susține că cererea ulterioară, de îndreptare a erorii materiale cu referire la formula de adresare și instanța corectă, din punctul său de vedere este o cerere fără susținere și apreciază că orice încercare de îndreptare este tardivă, raportat la condițiile îndeplinirii procedurii legale.
Din același punct de vedere, nu se poate aprecia că în cauză este vorba despre o eroare materială, în condițiile în care nu doar formularea de adresare a apelantului este greșită, ci și expedierea efectivă a căii de atac, care, în mod concret, s-a efectuat la instanța greșită, care a remediat situația pe cale administrativă, pentru înregistrarea corectă a căii de atac.
În situația în care prevederile de procedură sunt imperative, în cauză este vorba despre o nulitate absolută, vătămarea fiind prezumată, astfel că solicită a se constata nulitatea absolută a prezentului apel, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond.
Pe fondul apelului declarat, consideră că, față de motivele dezvoltate și în scris, prin întâmpinare, instituția pe care o reprezintă nu are calitate procesual pasivă și nu poate fi trasă la răspundere patrimonială pentru eventuale erori judiciare ale magistraților. P. urmare, acțiunea în răspundere civilă delictuală față de magistrați este inadmisibilă.
În raport și de dispozițiile procedurale, precum și cele ale art. 52 alin 3 din Constituție, nu poate fi promovată în mod direct asupra instituției intimate o astfel de acțiune în răspundere civilă delictuală, nefiind legătură de cauzalitate între fapta presupusă ilicită și un eventual prejudiciu creat prin erori judiciare.
Față de cele ce preced, instituția intimată nu are calitate procesual pasivă în cauză, iar, mai mult, pe fondul apelului, motivele invocate sunt neîntemeiate, nu echivalează cu condițiile și cerințele răspunderii civile delictuale, neexistând legătură de cauzalitate între actuala stare de sănătate a reclamantului și hotărârile penale pronunțate în cauzele pe care acesta le enumeră.
În concluzie, solicită instanței, în principal, constatarea nulității prezentului apel, în subsidiar, respingerea apelului față de instituția intimată ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Instanța lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra apelului civil de față,
P. acțiunea civilă precizată, reînregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara în baza Sentinței Civile nr. 5/2015 a Curții de A. A. I., reclamantul L. I. a chemat în judecată în calitate procesuală de pârâți pe S. R. prin M. Finanțelor P. București și C. de A. A., în solidar cu judecătorii E. B., E. M. C. și S. T., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 de lei cu titlul de daune interese pentru prejudiciul moral adus demnității, onoarei și reputației sale, cu rezultat de vătămare gravă a sănătății, suferit în perioada 24.04.2012 și până în prezent, ca urmare a unui abuz de drept, constând în mai multe fapte ilicite, săvârșite de pârâul S. R. împotriva sa, care sunt precizate în Decizia penală 570/2012 a Curții de A. A. I..
A susținut că prin Decizia 570/2012 a Curții de A. A. I., a fost achitat, în baza art. 10. al. 1, lit d. Cod pr.penală, în loc de art. 10 al. 1 lit a. din același cod, sub motivul că nu a înregistrat în evidența contabilă facturile cu produsele returnate de pe rețeaua comercială, faptă care este prevăzută de legea penală însă, acestea nefiind supuse impozitării, s-a apreciat că nu a acționat cu vinovăție potrivit legii penale, respectiv, în scopul de a se sustrage de la plata impozitelor.
Că, instanța de judecată – C. de A. A. I., a modificat în totalitate adevărul, întrucât inspecția financiară efectuată de către reprezentanții D.G.F.P., nu a constatat faptele respective și care au determinat trimiterea lui în judecată și nici nu le-au consemnat în Raportul de inspecție fiscală din data de 09.10.2009 - respectiv, neînregistrarea facturilor storno, cu marfă returnată, pe trimestrul I/2009.
Că, deși, în minuta hotărârii este menționat că este achitat pentru neexistența faptei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 al. 1 lit. a, C.P.P., reprezentanții statului au modificat încadrarea juridică, fără să-i solicite prezenta, prin repunerea dosarului pe rol, cu motivarea că fapta există, în sensul că ar fi omis înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni dar, că, fiind documente fără TVA, acestea nu produceau evaziune fiscală.
A susținută că, prin faptul schimbării încadrării juridice de către judecători, pe fapte nereale – susținând că nu a efectuat operațiuni contabile pentru produse finite neconforme ori pentru pierderi tehnologice, reprezentanții statului au comis un abuz de drept care i-au prejudiciat imaginea atât lui personal, cât și societății comerciale pe care o administra – ., afectându-i grav interesele, cu scopul precis de a proteja procurorul care l-a trimis în judecată pentru astfel de motive.
A mai susținut că stresul și efortul considerabil i-au vătămat sănătatea împiedicându-l să facă la timp revascularizarea cordului, prin stenturi – ceea ce a condus la recomandarea medicului de efectuare a unei intervenții chirurgicale pe cord deschis.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 998 și urm. cod civil, disp. art. 1349-1391, art. 13 și 17 din CEDO 8.
P. acțiunea civilă completată, reînregistrată pe rolul aceluiași tribunal la nr.1807/97 din 17.03.2015, în baza sen.civ. nr. 14/2015 a Curții de A. A. I., reclamantul L. I. a chemat în judecată în calitate procesuală de pârâți S. R. prin M. Finanțelor P. București și J. A., în solidar cu judecătorul T. O., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 de lei cu titlul de daune interese pentru prejudiciul moral adus demnității, onoarei și reputației sale, cu rezultat de vătămare gravă a sănătății, suferit în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2012.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, că a suferit prejudiciul moral arătat, ca urmare a abuzului de drept, constând în faptele ilicite săvârșite de pârâul S. R. împotriva sa și precizate în Sentința penală 31/2012 a Judecătoriei A., în scopul de a favoriza procurorul H. C. de la P. de pe lângă C. de A. A. I., cel care l-a trimis în judecată, pentru fapte inexistente de evaziune fiscală pentru a-l compromite pe el atât personal, cât și societatea comercială pe care o avea în administra.
A arătat că, deși în minuta sentinței s-a menționat că este achitat pentru neexistența faptei – în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod Pr.P.., instanța penală a modificat încadrarea juridică, fără să-i solicite prezența, prin repunerea dosarului pe rol, motivând că fapta există, în sensul că a omis înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni, dar că aceste fapte nu produceau evaziune fiscală, fiind documente fără TVA., fără să consemneze și că aceasta se datorează faptului de a fi în afara obiectivului solicitat.
A susținut că stresul provocat de S. R., i-a adus grave prejudicii imaginii și sănătății întrucât suferă de multiple boli, iar efortul psihic depus în cursul anului 2012 și în continuare, pentru a demonstra că reprezentanții acestuia au comis o faptă ilicită ce trebuie reparată, i-a produs crize diabetice și hipertensiune cu risc ridicat, cu dureri de angină pectorală, care l-au împiedicat să efectueze o intervenție de revascularizare inimii cu stenturi, recomandată medical.
A arătat că, deși a solicitat instanței îndreptarea erorii comise, prin concluziile scrise, în sensul că expertul nu a respectat obiectivul solicitat, respectiv de a face calculul soldului faptic și scriptic până la data de 24. 03.2009 și, nu până la data de 15.03.2009 – acesta nu a ținut cont de solicitările sale, reținând în sentință, în mod intenționat, împrejurări greșite, iar judecătorii Curții de A., față de cerea sa în recurs, nu numai că nu au îndreptat aceste erori, dar au mai reținut și un alt neadevăr, respectiv, faptul că nu a înregistrat facturile storno pe trimestrul I al anului 2009.
În fine, a susținut că sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea civilă invocând prevederile reglementate de art. 998 din cod civil corb. cu art. 72 și următoarele din Noul Cod Civil, art. 1349,1381,1388,1391 NCC, art. 13 și 17 din CEDO.
Pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., prin D.G.R.F.P. – Timișoara, prin AFP - Hunedoara a depus întâmpinare invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara – care s-a soluționat prin Sentințele Civile nr. 14/2015 și 15/2015 de către C. de A. A. I., excepția conexității dosarelor_ și a dosarului nr._, care s-a soluționat prin Încheierea de ședință din data de 20.05.2015 în sensul admiterii ei și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P..
În subsidiar, pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, reclamantul nedovedind existența unei fapte ilicite, ca premisă a nașterii dreptului său la repararea prejudiciului moral reclamat.
Pârâta C. de A. A. I. a depus de asemenea întâmpinare invocând excepția de netimbrare, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția de inadmisibilitate a acțiunii - în raport cu judecătorii indicați ca pârâți în solidar.
P. sentința civilă nr. 1010/27.05.2015 Tribunalul Hunedoara a respins excepția de netimbrare a acțiunii, a constatat lipsa calității procesuale pasive a Judecătoriei A., a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. R., reprezentat prin M. Finanțelor P. și C. de A. A. I. precum și excepția de inadmisibilitate a acțiunii față de magistrații pârâți în solidar și a respins atât acțiunea civilă precizată, cât și acțiunea civilă completată, ambele formulate de reclamantul L. I. împotriva Statului R., reprezentat prin M. Finanțelor P. reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor P. Hunedoara, C. de A. A. I. în solidar cu reclamantele E. B., E. M. C. și SandaTrif, și J. A. –în solidar cu reclamantul T. O..
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul L. I. a fost cercetat penal și trimis în judecată prin Rechizitoriu nr.1068/P/2009 al Parchetului de pe lângă C. de A. A. I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 – respectiv, pentru fapta de a nu fi înregistrat în actele de evidență contabilă a societății Oliver Invest SRL, bunuri în valoare de 72.057 lei, sustrăgându-se prin aceasta plății sumei de 13.691 reprezentând TVA.
P. Sentința Penală nr.31/2012 J. A. l-a achitat pe reclamantul L. I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a din Cod. pr. penală, rap. la art. 10 al 1 lit.d din același cod, reținând în considerentele acesteia că fapta deși există, în sensul că au existat omisiuni de înregistrare a unor operațiuni în contabilitatea societății comerciale Oliver Invest SRL, aceasta nu a fost săvârșită de autorul ei, scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiunilor fiscale lipsind, ca atare, intenția făptuitorului ca element constitutiv al infracțiunii.
P. Încheierea din 02.02.2012, J. A., din oficiu, a rectificat eroarea strecurată în dispozitivul Sentinței penale nr. 31/2012, dispunând achitarea inculpatului L. I., în baza art. 11. pct. 2 lit a rap. la art. 10 lit. d. din Cod. pr. Penală.
Soluția instanței de fond, astfel îndreptată, a fost confirmată în recurs, prin Decizia 570/2012 a Curții de A. A. I., care a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatului L. I. – reclamantul, în dosarul pendinte, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 lit. b din Cod. pr. pen. pentru lipsa laturii subiective, instanța de control judiciar examinând, inclusiv, temeiul juridic al achitării.
Despăgubirile pretinse în dosarele conexate în cuantum de câte_ de lei, tind să compenseze drepturile personal - nepatrimoniale ale reclamantului L. I. pe perioada procesului penal, respectiv pentru atingerile aduse demnității, onoarei și reputației, cu rezultat de vătămare gravă a sănătății, ca urmare a stresului permanent și efortului psihic considerabil depus de a acesta în perioada noiembrie 2011- ianuarie 2012 și respectiv, începând cu data de 24.04.2012 și până în prezent, temeiul juridic invocat în susținerea acțiunilor sale, fiind art. 998 Cod civil și dispozițiile art. 1349 și urm. a Noului Cod Civil care reglementează instituția răspunderii civile delictuale și quasidelictuale.
Potrivit respectivelor articole de lege orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara; omul fiind responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin faptă, dar și pe acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa, fără limite, până la repararea lui efectivă.
Dar, instituția juridică respectivă, reglementând răspunderea pentru fapta proprie, impune îndeplinirea cumulativă, a următoarelor condiții: să existe o faptă ilicită - comittendo sau omittendo, să existe un prejudiciu material sau moral, determinat sau cel puțin determinabil, și să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul respectiv.
Deci, doar în ipoteza îndeplinirii cumulative a acestor condiții, autorul faptei ilicite poate fi tras la răspundere civilă, respectiv, poate fi obligat la despăgubiri până la repararea prejudiciului cauzat prin fapta sa, indiferent dacă aceasta a fost săvârșită cu intenție sau prin neglijență ori imprudență.
După cum rezultă din însăși textele de lege menționate, autor al faptei ilicite, prejudiciante, de regulă, poate fi doar persoana fizică, omul.
Cu toate acestea doctrina și jurisprudența modernă au admis posibilitatea stabilirii unei obligații reparatorii, în condițiile textelor de lege respective și a persoanei juridice pentru repararea prejudiciilor create, prin conduita organelor sale de conducere.
Ca atare, acțiunea reclamantului formulată împotriva Statului R. prin M. Finanțelor P. nu poate fi admisă, urmând a fi admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta prin întâmpinare.
Sub un alt aspect, respectiv al acțiunii reclamantului față de pârâții de ordinul 2, s-a constatat că ceea ce constituie esența instituției o reprezintă caracterul ilicit al faptei prejudiciante.
Or, cel ce exercită prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului său subiectiv sau care derivă din statutul funcției sale, nu poate fi considerat că acționează în mod ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său ori a atribuțiunilor ce-i incumbă, au fost aduse atingeri sau restrângeri, ale drepturilor unor persoane ori chiar prejudicii, întrucât: qui suo iure utitur neminem laedit.
Pe cale de consecință, cum activitatea magistraților executivi ori a magistraților de scaun, în executarea atribuțiunilor ce le incumbă, potrivit statutului funcției lor, nu poate fi considerată ca având caracter ilicit, s-a respins acțiunea reclamantului pe excepția inadmisibilității ei în raport cu judecătorii, precum și, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a instanțelor pârâte, unde aceștia funcționează: C. de A. A. I. și J. A..
De altfel, reclamantul avea posibilitatea reparării prejudiciului moral invocat, în temeiul art. 504 și următoarele Cod pr. penală, astfel cum a fost preluat în art. 538 și următoarele Noul cod pr. penală, care reglementează, răspunderea statului pentru erori judiciare, însă nu s-a uzat de această cale.
S-a mai reținut că, potrivit art.3 din Legea 71/2011, nu sunt aplicabile dispozițiile noului cod civil, faptele și împrejurările care au determinat cercetarea penală a reclamantului fiind săvârșite anterior intrării în vigoare a Legii 134/2010, privind codul civil.
Cu privire la excepția de netimbrare a acțiunii invocată de către pârâta C. de A. A. I. s-a reținut că reclamantul și-a timbrat acțiunea atât în dosarul 1807, cât și în dosarul 1365 cu câte 100 de lei fiecare, astfel că instanța a procedat la continuarea procesului civil, excepția fiind respinsă.
Văzând și dispozițiile art. 451, instanța a apreciat că nu se justifică cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul L. I. solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii introductive de instanță, astfel cum a fost formulată, precizată și completată.
Apelantul reclamant susține că sentința este nelegală și netemeinică, după cum urmează:
1.instanța omite să analizeze aspecte importante ale stării de fapt. Astfel, instanța omite faptul că judecătorii sunt funcționari publici remunerați din banii cetățenilor, deci aceștia se pot face vinovați de îndeplinirea defectuoasă a actului denumit sentința penală nr. 31/2012 și decizia penală nr. 570/2012.
Judecătorul T. schimbă abuziv încadrarea juridică a faptei, iar judecătorii de la C. de A. au ticluit probe mincinoase în ce privește declarațiile sale din timpul judecății și a raportului fiscal al DGFP A..
În mod greșit prima instanță a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu judecătorii și excepția lipsei calității procesuale pasive a instanțelor pârâte în baza Legii nr. 303/2004.
Se mai reține greșit că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Noului Cod civil. În acțiune reclamatul face trimitere la fapte săvârșite de cei patru funcționari publici în cursul judecății și care au fost îndeplinite în anul 2012, deci după . NCC.
2.instanța omite să analizeze înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamant ca probe în justificarea pretențiilor sale și de a le înlătura motivat. Simpla înșiruire a evenimentelor petrecute în timpul cercetării fără motivarea faptelor celor patru funcționari publici nu poate fi catalogată drept o reală motivare a soluției pronunțate.
Se mai solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R., în condițiile în care S. trebuie să răspundă, în acest sens fiind și dispozițiile art. 37 alin.1 din Decretul nr. 31/1954, în interpretarea per a contrario și dreptul comunitar.
Intimatul pârât S. R. prin MFP reprezentat de DGRFP Timișoara prin AJFP Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de reclamant.
Sunt considerate nefondate susținerile apelantului din cuprinsul cererii de apel, apreciindu-se că prima instanță a analizat toate aspectele invocate de reclamant, dar și întregul material probator depus de acesta în susținerea acțiunii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. se solicită menținerea acestei excepții, ce a primit o soluționare corectă și în acord cu literatura și practica judiciară.
Intimata pârâtă C. de A. A. I. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității absolute a apelului formulat de reclamant raportat la prevederile art. 471 alin.1 din NCPC.
În subsidiar, se solicită respingerea apelului ca nefondat în condițiile în care motivarea instanței a avut în vedere toate argumentele apelantului reclamant, instanța ajungând la concluzia că reclamantul avea la dispoziție pentru a antrena răspunderea Statului prevederile art. 538 NCPP.
Din aceste motive se apreciază că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar acțiunea directă, având ca obiect răspunderea civilă delictuală formulată împotriva judecătorilor, este inadmisibilă. Totodată se susține că nu este dovedită întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale.
Apelantul reclamant a depus precizări la data de 10.11.2015 prin care solicită a se îndrepta eroare pe care a comis-o în cuprinsul cererii de apel, în sensul că în loc de „Către, C. de A. A. I.” să fie trecut „Către, Tribunalul Hunedoara”.
La aceeași dată apelantul depune și răspuns la întâmpinare (filele 52, 53) prin care își menține susținerile din cererea inițială de apel, iar cu privire la apărarea formulată de intimata C. de A. vizând nulitatea cererii de apel susține că a solicitat Tribunalului Hunedoara să înainteze întreg dosarul Curții de A. – Secția civilă. De altfel, art. 471 alin. 3 dă posibilitatea ca instanța să acorde cel mult 5 zile în care să se depună completarea sau modificarea cererii de apel, ceea ce C. de A. a respectat, apelantul depunând o cerere de îndreptare a erorii materiale în termenul celor 5 zile.
C., în temeiul art. 248 alin.1 C.pr.civilă se va pronunța mai întâi asupra excepției nulității cererii de apel invocată de intimata C. de A. A. I.:
Potrivit art. 471 alin.1 C.pr.civilă „apelul și, când este cazul, motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității”.
Instanța constată că prin sentința atacată, în dispozitiv, reclamantului i se aduce la cunoștință obligația depunerii apelului la Tribunalul Hunedoara - aliniatul 6 din dispozitivul sentinței.
În consecință, nu se poate susține că reclamantul nu avea cunoștință despre această obligație legală, iar pe de altă parte, nimănui nu-i este permis să invoce necunoașterea legii.
În cauză, cererea de apel a fost trimisă de către reclamantul apelant prin poștă la C. de A. și nu la instanța ce a pronunțat sentința atacată, fiind încălcate prevederile art. 471 alin.1 C.pr.civilă.
Este și motivul pentru care instanța de apel a dispus inițial, pe cale administrativă, trimiterea cererii către Tribunalul Hunedoara cu mențiunea ca această instanță, după înregistrarea căii de atac, să comunice dosarul cauzei în vederea judecării apelului.
Nu are relevanță sub aspectul analizat că reclamantul a menționat în cererea de apel „Către, C. de A. A. I.”(această greșeală nu este sancționată în niciun fel de către legiuitor); ceea ce prezintă importanță și produce consecințe juridice este instanța căreia i s-a adresat partea și la care a depus cererea de apel.
În cauză, reclamantul a depus cererea de apel la C. de A. A. I., instanță care nu este însă instanța care a pronunțat hotărârea ce se atacă.
P. urmare, dacă reclamantul depunea cererea de apel la Tribunalul Hunedoara, chiar dacă aceasta era, strict formal, adresată „Către, C. de A.”, sancțiunea nulității nu era operantă, partea respectând obligația legală de depunere a cererii la instanța care a pronunțat hotărârea atacată.
Apelantul mai face referire la dispozițiile art. 471 alin.3 C.pr.civilă.
Acest text de lege nu este incident în cauză, referindu-se la completarea sau modificarea cererii de apel în acele cazuri în care nu intervine o sancțiune expres prevăzută de lege. P. urmare, prevederea legală menționată nu este de natură să înlăture sancțiunile prevăzute de art. 470 alin.3 C.pr.civilă, ci să complinească acele deficiențe minore ce afectează soluționarea cu prioritate a cauzei – depunere de exemplare suficiente ale cererii de apel, depunerea sau completarea taxei de timbru, indicarea în concret a numelui martorilor sau adreselor acestora, lipsa delegației avocatului.
Tocmai din acest considerent reclamantului apelant nu i s-au acordat cele 5 zile pentru complinirea lipsurilor, nefiind incidente dispozițiile menționate.
„Îndreptarea erorii materiale” la care apelantul face referire în 5 zile de la primirea întâmpinării formulate de către pârâta C. de A. prin care este invocată această excepție nu are semnificația dorită de apelant, cele 5 zile acordate de instanță fiind pentru depunerea răspunsului la întâmpinare și nu pentru situația vizată de art. 471 alin.3 C.pr.civilă.
Deși apelantul face trimitere la dispozițiile art. 281 C.pr.civilă (actual 442 C.pr.civ.) nu este vorba de o veritabilă cerere de îndreptare a erorii materiale, deoarece această instituție vizează erori făcute de către instanța de judecată și cuprinse în încheieri sau hotărâri și nu de erori comise de părți sau alți participanți la proces.
Față de cele menționate, reținând că cererea de apel formulată de către reclamant a fost depusă direct la instanța de apel și nu la instanța a cărei (continuarea deciziei civile nr. 1313/17.12.2015 pronunțată în dosar nr._ )
hotărâre se atacă, fiind încălcate prevederile art. 471 alin.1 C.pr.civilă, devine incidentă sancțiunea prevăzută în textul legal menționat, astfel că se va constata nulitatea cererii de apel.
Constarea nulității cererii de apel face de prisos cercetarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate prin apelul formulat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Constată nul apelul declarat de reclamantul L. I. împotriva sentinței civile nr. 1010/27.05.2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I-a civilă în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 Decembrie 2015.
Președinte, M. M. C. | Judecător, A. Doriani-concediu de odihnă semnează conf.art. 426 al.4 NCPC președintele completului M.M.C. | |
Grefier, E. M. H.-concediu de odihnă semnează conf.art.426 alin.4 NCPC grefier șef M. R. |
Redc./tehnoredc. MMC/4.01.2016
10 ex/EH/4.01.2016
Jud. fond: M. I.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 23/2014. Curtea de... | Pretenţii. Hotărâre din 23-10-2014, Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
