Expropriere. Decizia nr. 118/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 118/2016 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 118/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR. 118/2016
Ședința publică de la 04 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Judecător N. V.
Grefier C. C. S.
M. Public a fost reprezentat de domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol se află soluționarea apelului declarat reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 441/2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal se prezintă avocat C. M. pentru apelantul M. I., consilier juridic G. R. pentru intimatul C. Județean A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează procedura de citare legal îndeplinită, faptul că intimații C. Județean A., Administrația Națională Apele Române și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. au depus întâmpinare, iar apelantul M. I. a depus răspuns la întâmpinare.
Consilier juridic G. R. în calitate de mandatar al intimatului C. Județean A. depune în fața instanței delegație de reprezentare.
Instanța comunică un exemplar din întâmpinările depuse de către intimații Administrația Apelor Române și C. Județean A. cu reprezentantul apelantului reclamant.
Reprezentanta intimatului C. Județean A. arată că nu mai are alte cereri și excepții de formulat.
Avocat C. M. în calitate de mandatar al apelantului M. I. solicită încuviințarea audierii ca martor a domnului S. P., cu care să dovedească faptul că apelantul reclamant se află la acest moment în posesia imobilului și situația de fapt a imobilului.
Reprezentanta intimatei C. Județean A. lasă la aprecierea instanței audierea martorului indicat de către reprezentantul apelantului reclamant.
Reprezentantul Ministerului Public, procuror V. L. lasă la aprecierea instanței audierea martorului, cu precizarea că nu o consideră utilă, având în vedere situația reală a imobilului, proprietarul acestuia fiind Statul Român.
Mandatarul apelantului reclamant învederează instanței faptul că și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 35 din Legea 33/1994, starea de fapt a imobilului putând fi dovedită în acest caz doar cu martori.
Întrebat fiind de instanță dacă starea de fapt a imobilului a fost contestată, avocat C. M. arată că nu a fost contestată dar nici nu a fost dovedită suficient, respectiv nu a depus la dosar suficiente probe în dovedirea acțiunii.
În deliberare, instanța consideră că nu se impune audierea martorului solicitat de apelantul reclamant, având în vedere probele administrate până la acest moment, starea de fapt prezentată și necontestată, temeiul de drept al acțiunii și situația juridică a imobilului, motiv pentru care respinge proba testimonială solicitată ca nefiind utilă și pertinentă cauzei.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Având cuvântul, reprezentantul apelantului reclamant, avocat C. M. solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată, respectiv să se constate caducitatea Decretului de expropriere 424/1983, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată ci doar a indicat faptul că reclamantul a primit despăgubirile asupra construcției, iar în baza decretului de expropriere din anul 1983 a primit contravaloarea imobilului expropriat. Mai arată că, după expropriere, imobilul a rămas în posesia reclamantului, folosindu-se de acesta neîntrerupt mai mult de 30 de ani, sub nume de proprietar, invocând în acest sens prevederile deciziei nr. 909/2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție care prevăd admisibilitatea cererii întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 formulată după . legii 10/2001.
Având cuvântul, reprezentanta intimatei pârâte C. Județean A. solicită respingerea apelului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de Tribunalul A. raportat la faptul că imobilul a fost expropriat în vederea construirii lacului de acumulare și a barajului Mihoiești, reclamantul fiind despăgubit în acest sens. De asemenea solicită menținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului C. Județean A. întrucât actul de expropriere nu a emanat de la acesta în calitate de autoritate deliberativă. Fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, procuror V. L. solicită respingerea apelului declarat de către reclamantul M. I. având în vedere faptul că decretul de expropriere a cărui caducitate se solicită și-a produs efectele prin trecerea imobilului expropriat în proprietatea statului și prin acordarea de despăgubiri persoanelor expropriate.
Instanța, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 NCPC închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 441/2015 Tribunalul A. a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâții C. Județean A., Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. și Statul Român prin Administrația Națională ,, Apele Române” reprezentați prin Administrația Bazinală de A. M..
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Județean A. și a Ministerului Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B., aceasta a fost apreciată ca fondată față de împrejurarea că în acest litigiu are legitimare procesuală pasivă doar Statul Român prin Administrația Națională Apele Române – Administrația Bazinală M. care este beneficiara unui drept de administrare.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta a fost respinsă, aspectele invocate reprezentând apărări de fond care au fost avute în vedere la soluționarea cauzei.
De asemenea și excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, nefiind întrunite cerințele impuse de art. 432 Cod pr. civilă.
În ceea ce privește fondul litigiului, instanța a reținut că imobilul înscris în CF_ nr. top. 97, 98, 99, 100 în suprafață de 4607 mp, proprietatea reclamantului a fost expropriat prin Decretul 424/1983.
Imobilul a rămas în posesia faptică a reclamantului, iar în prezent este inundat.
Acesta reprezintă proprietatea Statului Român fiind în administrarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice prin Administrația Națională ,, Apele Române,,.
Urmare a apariției Legii 10/2001, reclamantul a solicitat retrocedarea terenului ce face obiectul prezentului litigiu.
Prin sentința civilă 533/2003 pronunțată de Tribunalul A. s-a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 33 alin. 2 – Legea 10/2001. S-a reținut faptul că imobilul a fost expropriat, în vederea constituirii lacului de acumulare și a barajului de la Mihăilești.
Cu acea ocazie construcția existentă a fost demolată iar reclamantul a fost despăgubit cu suma de 35.000 lei.
Prin urmare, s-a constatat că situația juridică a imobilului a fost soluționată potrivit Legii 10/2001, reclamantul beneficiind de măsuri reparatorii reglementate de dispozițiile art. 11 alin. 8 și art. 12 alin. 4 – Legea 10/2001 la care se adaugă și despăgubirile primite cu ocazia exproprierii.
Această sentință a rămas irevocabilă iar dispozițiile sale se bucură de putere de lucru judecat.
Pe de altă parte, imobilul în speță ca efect al exproprierii a devenit proprietatea Statului Român fiind deținut cu titlu de administrare de către M. Mediului, acesta reprezentând terenul aferent ,,Acumulării Mihăilești,,.
In acest context terenul a devenit un bun de interes național, aparținând domeniului public, astfel încât se apreciază că scopul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat.
Raportat la aceste considerente, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Administrația Națională ,, Apele Române,, - Administrația Bazinală de A. M..
Cât privește pârâții C. Județean A. și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B. s-a reținut lipsa calității procesuale pasive în litigiul de față.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M. I. care a solicitat schimbarea acesteia și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, apelantul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului principal al cererii sale, respectiv asupra caducității decretului de expropriere. Imobilul înscris în CF_, în suprafață de 4607 mp a fost expropriat în anul 1983, însă a rămas în posesia reclamantului care l-a folosit și i-a cules roadele până în anul 2013. Consideră că exproprierea nu și-a produs efectele, decretul de expropriere devenind caduc, față de prevederile art. 35 din Legea 33/1994.
Apelul a fost întemeiat în drept pe art. 466 și art. 480 alin. 2 NCPC.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. Județean A. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate, instanța de fond reținând în mod corect că această instituție nu are calitate procesuale pasivă, întrucât actul de expropriere nu a emanat de la C. Județean A. și C. nu a îndeplinit nici un act de administrare sau gestionare a imobilului.
Prin întâmpinarea formulată de intimata pârâta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de A. M. s-a solicitat respingerea apelului întrucât în speță situația imobilului a fost tranșată irevocabil prin sentința civilă 533/2003, reclamantul beneficiind de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Legii 10/2001. Mai mult, Decretul de expropriere și-a produs efectele, obiectivul de investiție „Acumularea Mihoiești” realizându-se etapizat, ceea ce determină inundarea terenului aferent în mod treptat, scopul investiției fiind de fapt realizarea unei acumulări de ape.
Pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală. S-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de împrejurarea că reclamantul are calitatea de proprietar al imobilului, astfel încât poate solicita realizarea dreptului său și constatarea existenței acestuia. De asemenea, intimatul a invocat excepția autorității de lucru judecat față de împrejurarea că situația imobilului a fost soluționată prin sentința civilă 533/2003 prin care s-a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în condițiile art. 33 alin. 2 – Legea 10/2001.
CURTEA, verificând, potrivit art. 479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:
Apelul este nefondat.
Este de necontestat faptul că reclamantul M. I. a solicitat despăgubiri în temeiul Legii 10/2001 pentru imobilul în litigiu, înscris în CF_ Vadu Moților, nr. top 97-100, în suprafață de 4607 mp, aspecte care rezultă din sentința civilă nr. 533/2003 a Tribunalului A..
Susținerea reclamantului apelant că prin această sentință au fost acordate despăgubiri doar pentru construcție nu și pentru teren este lipsită de temei legal și contrară evidenței ce rezultă din cuprinsul acestei hotărâri judecătorești.
Instanța a reținut că pentru imobilul construcție reclamantul a fost despăgubit la momentul exproprierii, anul 1983, cu suma de 35.000 lei, astfel că nu se mai puteau acorda alte despăgubiri pentru construcție. Dimpotrivă, măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de art. 11 alin. 8 coroborate cu art. 11 alin. 3 și 4 din Legea 10/2001 (a se avea în vedere forma pe care o avea această lege la momentul pronunțării sentinței, respectiv anul 2003), au fost acordate pentru imobilul teren, în suprafață de 4607 mp, expropriat prin Decretul 424/1983.
Prin această hotărâre judecătorească, rămasă irevocabilă s-a statuat cu putere de lucru judecat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren înscris în CF_ Vadu Moților, nr. top 97-100, în suprafață de 4607 mp, în speță fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. 8 din Legea 10/2001 (în forma în vigoare la momentul pronunțării hotărârii). Prin aceeași sentință Primăria comunei Vadu Moților a fost obligată să procedeze la stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, conform art. 33 alin. 2 din aceeași lege.
Aceste constatări se impun cu putere de lucru judecat, fiind inadmisibilă cererea reclamantului de a constata că Decretul de expropriere nu și-a produs efectele, de a solicita instanței constatarea calității sale de proprietar și de a solicita din nou despăgubiri, pentru același imobil.
Situația juridică a imobilului a fost lămurită în litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 1003/2003 al Tribunalului A.; odată ce o instanță anterioară a stabilit cu putere de lucru judecat că acest teren a făcut obiectul Legii 10/2001 și că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul acestei legi, nicio altă instanță nu ar mai putea constata că același imobil are un alt regim juridic sau că reclamantul ar fi îndreptățit din nou la despăgubiri, pentru același imobil.
Dacă am ignora puterea lucrului judecat a acestei sentințe, înseamnă că am anula efectul unei judecăți, or dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, presupune inclusiv executarea hotărârilor judecătorești definitive.
Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluția definitivă pronunțată de o instanță să nu mai constituie obiect de controversă pentru alte instanțe. Securitatea raporturilor juridice înseamnă că, atâta timp cât un drept a fost recunoscut unei persoane, sau dimpotrivă dacă un drept a fost negat unei alte persoane, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă același drept să nu mai poată fi repus în discuție în nicio altă circumstanță și de nicio altă instanță.
Deci, odată ce printr-o hotărâre anterioară irevocabilă s-a stabilit că acest teren a făcut obiectul Legii 10/2001 și că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul acestei legi speciale, acest aspect nu mai poate fi pus în discuție în prezentul dosar, căci a interpreta altfel puterea lucrului judecat, înseamnă a garanta drepturi teoretice și iluzorii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reținând, în cauza A. /României, că instanțele trebuie sa țină cont chiar și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive și să nu le mai repună în discuție într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcție de particularitățile cauzei, trebuie să analizeze și
(continuarea deciziei civile 118/04.02.2016 pronunțată în dosar nr._ )
posibilitatea ca în anumite situații, constatările din hotărârile judecătorești să poată fi opuse și terților (§ 31-38).
Pe de altă parte, în speță se impun cu forța prevăzută de art. 517 alin. 4 NCPC, efectele Deciziei civile nr. LIII (53)/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite, prin care s-a statuat că „dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, introduse după . Legii 10/2001.
În cuprinsul acestei decizii Înalta Curte a reținut în esență că, această reglementare cu caracter special din Legea 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii prin echivalent. Dispozițiile art. 11 și următoarele din Legea 10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire și respectiv a măsurilor reparatorii în echivalent, constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada de referință a legii, singurul ce poate fi invocat după . dispozițiilor acestei legi.
În speță reclamantul a și beneficiat de prevederile Legii 10/2001 și a obținut măsurile reparatorii prevăzute de această lege, deci, cu atât mai mult, solicitarea de despăgubiri în temeiul Legii 33/1994 nu este admisibilă, căci înseamnă a solicita o dublă reparație, pornind pe căi diferite, contrar principiului electa una via.
Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 coroborat cu art. 517 alin. 4 NCPC, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 441/2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 441/2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2016.
Președinte, C. M. C. | Judecător, N. V. | |
Grefier, C. C. S. |
Red. /Tehnored. C.M.C./ C.S.
2 ex./24 februarie 2016
Jud. fond: S. I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 159/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
