Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 29/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 06-03-2012 în dosarul nr. 29/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 29/2012
Ședința publică de la 06 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. M.
Judecător S. T.
Judecător M. F. F.
Grefier V. C. V.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul B. I. împotriva deciziei civile nr. 549/18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu .
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare a cauzei s-a prezentat pârâtul recurent B. I. asistat de avocat C. M., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat faptul că intimata reclamantă, prin mandatar, a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat, printre altele, și judecarea cauzei în lipsă.
Mandatara recurentului a depus la dosar concluzii scrise și a precizat că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, a acordat cuvântul în dezbateri.
Mandatara recurentului a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
A susținut că la instanța de fond a formulat cerere de ajutor public judiciar pentru taxa de timbru datorată, cerere care a fost admisă doar în parte deși pârâtul avea venituri sub 500 lei și era îndreptățit la a fi scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Încheierea prin care s-a soluționat ajutorul public judiciar a fost dată irevocabilă, cu încălcarea dispozițiilor OG 51/2005 și Legii nr. 147/1996, deși se putea eșalona plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere că pârâtului i s-a îngrădit dreptul la o cale de atac, în cauză sunt incidente disp.art. 105 C.pr.civilă .
A mai susținut că instanța de apel nu a analizat cererea și a respins recursul fără a administra probe deși au fost solicitate. .
A solicitat a se avea în vedere că au fost încălcate norme imperative ale legii și a se avea în vedere și prevederile CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil.
A precizat că pârâtul are contribuție majoră în dobândirea apartamentului și nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâtul B. I. a învederat instanței că avocatul advers l-a amenințat că-l va scoate în stradă, că-l va băga în pușcărie din cauza unor martori și va pune sechestru pe apartament.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată:
Prin sentința civilă nr. 1766/2011 a Judecătoriei Sibiu s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta B. R. în contradictoriu cu pârâtul B. I. și în consecință, s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei prin contribuție comună și egală imobilul apartament situat în Sibiu .. 5 . jud. Sibiu și înscris în CF nr._ Sibiu nr. top. 5423/12 în valoare de 185.540 lei, s-a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra imobilului apartament situat în Sibiu .. 5 . jud. Sibiu și înscris în CF nr._ Sibiu nr. top. 5423/12, în natură, prin atribuirea acestuia în întregime pârâtului B. I.; a fost obligat pârâtul la plata sumei de_ lei, cu titlu de sultă în favoarea reclamantei; s-a dispus înscrierea în cartea funciară a sultei în sumă de_ lei, în favoarea reclamantei și asupra imobilului înscris în CF nr._ Sibiu nr. top. 5423/12; s-a constatat că următoarele bunuri mobile: dulap, bibliotecă, canapea, măsuță, fotoliu, tabureți cu picioare profilate, au calitatea de bunuri proprii ale reclamantei și a fost obligat pârâtul să predea, în natură, bunurile reclamantei; s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea pârâtului, cu titlu de partaj; a fost anulată cererea reconvențională formulată de pârâtul B. I. în contradictoriu cu B. R., ca netimbrată; s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei privind autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ; a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1382 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 23.01.1975, iar prin sentința civilă nr. 6223/2007 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă la data de 07.01.2009, s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților.
Potrivit evidenței de carte funciară ei au dobândit în timpul căsătoriei imobilul situat în Sibiu .. 5 . jud. Sibiu, prin cumpărare.
De asemenea, în timpul căsătoriei, reclamanta a primit de la mama sa, mobila din camera de zi, compusă din dulap, bibliotecă, canapea, măsuță, fotoliu, tabureți cu picioare profilate, bunuri achiziționate de mama reclamantei conform facturii existente la dosar (f.14), fapt recunoscut de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar (f.37).
Imobilul apartament a fost cumpărat de părți de la stat, în rate, care au fost achitate prin rețineri din salariul pârâtului, angajat al S.C. Independența, de unde au cumpărat și locuință. Se mai reține că pe perioada căsătoriei ambele părți au avut serviciu, și au fost ajutați de părinții reclamantei care îi îngrijeau pe copii și le asigurau hrană, iar uneori reclamanta primea bani pentru a se întreține.
În condițiile în care din probele administrare în cauză nu a rezultat că pârâtul ar fi realizat venituri cu mult mai mari decât reclamanta, iar aceasta a solicitat prin acțiune o cotă de contribuție de 50%, s-a reținut că părțile au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor comune.
Potrivit art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților.
Referitor la dreptul de proprietate, fiind vorba de un imobil acesta a intrat în patrimoniul comun al soților la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare astfel că este bun comun achitat cu suma obținută prin împrumut de la stat. Ratele de achiziționare a bunului reprezintă o datorie comună asumată de soți împreună, conform art. 32 lit. b C. fam.
Rezultă, deci, că achitarea unei cote – părți mai mari sau mai mici din acest împrumut de unul dintre cei doi debitori obligați la restituire nu-i conferă decât un drept de regres, adică tot un drept personal real, iar nu o cotă de drept de proprietate mai mare.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică în construcții (f. 108) întocmit de expert M. M., însușit de instanță și necontestat de părți, valoarea de circulație a imobilului apartament situat în Sibiu .. 5 . este de 185.540 lei echivalentul a 43.380 euro.
Potrivit art. 728 Cod civil, art. 6739 și_ Cod procedură civilă, instanța a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra bunurilor comune, respectiv imobilul apartament situat în Sibiu .. 5 ., în valoare de 185.540 lei, prin atribuirea acestuia în totalitate, în natură, pârâtului B. I., care a fost obligat la plata sumei de 92.770 lei cu titlu de sultă în favoarea reclamantei, reprezentând la contravaloarea cotei sale de coproprietate.
În baza art. 55 din Lg. 7/1996 s-a dispus înscrierea în Cartea funciară a sultei în sumă de_ lei, în favoarea reclamantei și asupra imobilului înscris în CF_ Sibiu nr. top. 5423/12.
În baza art. 50 din Lg. 7/1996 s-a dispus înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtului, cu titlu de partaj.
Reclamantul reconvențional a fost citat cu mențiunea să achite suma de 2504,5 lei, reprezentând 50% din cuantumul taxei judiciare de timbru fixat de instanță prin admiterea în parte a cererii de ajutor public judiciar prin încheierea din 07.07.2010 (f. 56), sub sancțiunea anulării cererii reconvenționale, ca netimbrată.
La termenul de judecată din 16.10.2010 (f. 68) reclamantul reconvențional nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel că în baza art. 20 alin. 3 din Lg. 146/1997, instanța a dispus anularea cererii reconvenționale ca netimbrată.
În baza art. 246 Cod procedură civilă instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei cu privire la petitul de partajare a autoturismului cu număr de înmatriculare_ .
În baza art. 274 Cod procedură civilă instanța a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1382 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, reprezentând cota de ½ din contravaloarea onorariului de expert și 500 lei onorariu de avocat, redus, având în vedere, natura și complexitatea cauzei, precum și activitatea desfășurată, raportat și la situația financiară a părților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B. I., care a solicitat desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare sau reținerea cauzei în rejudecare și respingerea acțiunii formulate de reclamantă. În motivarea apelului se arată că apartamentul în litigiu a fost cumpărat după despărțirea în fapt a soților, doar cu banii pârâtului și cu contribuția părinților lui. Nici obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei nu este legală, întrucât prin întâmpinarea depusă la primul termen de judecată acesta nu s-a opus acțiunii, situație în care instanța trebuia să dacă aplicarea art. 275 c.pr.civ. Deși îndeplinea condițiile acordării ajutorului public judiciar acțiunea reconvențională a fost respinsă ca netimbrată. Nu i s-au aprobat martorii propuși în locul celor care nu s-au prezentat, îngrădindu-i-se dreptul la apărare. La pronunțarea sentinței nu s-a ținut cont că apartamentul a fost cumpărat la circa 4 ani de la despărțirea în fapt a părților, că avansul a fost achitat din banii primiți de pârât de la părinții săi, iar rata lunară a fost, de asemenea, plătită doar de acesta, iar îmbunătățirile le-a făcut doar el. Cum părțile nu erau divorțate la data cumpărării, apartamentul este bun comun, dar pârâtul are un drept de creanță asupra contravalorii acestuia și a îmbunătățirilor aduse.
Prin decizia civilă nr. 549/18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția I Civilă s-a respis apelul declarat de pârâtul B. I. împotriva sentinței civile nr. 1766/2011 a Judecătoriei Sibiu, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut de către instanța de apel, în esență, că pârâtul B. I. a formulat o cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că el a avut o contribuție de 80% la dobândirea apartamentului și, deși, i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru datorată, urmare a admiterii doar în parte a cererii de ajutor public judiciar, reclamant reconvențional nu a achitat această taxă de timbru, astfel că în mod corect, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 s-a dispus anularea cererii ca netimbrată, context în care sub acest aspect, apelul pârâtului este neîntemeiat.
În ce privește susținerile apelantului cu privire la încălcarea dreptului său la apărare, s-a constatat că instanța a procedat legal, în limitele prevăzute de lege, decăzând pârâtul din proba cu martorii încuviințați, având în vedere că pârâtul nu a depus la dosar adresele de la care aceștia puteau fi citați, nici nu i-a prezentat în vederea audierii, și nici nu a dovedit motive temeinic justificate, pentru înlocuirea lor, așa cum prevăd disp. art. 186 al.3 c.pr.civ.
În ce privește motivul de apel referitor la cota de contribuție a apelantului, având în vedere modul de soluționare a cererii reconvenționale, instanța nu are posibilitatea de a-l analiza, cu atât mai mult, cu cât în apel acesta a susținut că are un drept de creanță asupra contravalorii apartamentului, ceea ce nu a invocat la instanța de fond.
Din probele administrate în cauză cu privire la acțiunea principală, a rezultat că apartamentul a fost cumpărat în timpul căsătoriei părților, în baza D.L. 61/1991, fiind o locuință construită din fondurile statului, și cum nu s-au adus dovezi că pârâtul ar fi avut o contribuție mai mare decât reclamanta la dobândirea apartamentului, în mod corect instanța a stabilit o contribuție egală a celor doi foști soți.
În ce privește motivul de apel referitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, este nereală susținerea acestuia că a fost de acord cu admiterea acțiunii și că erau aplicabile disp. art. 275 c.pr.civ., întrucât prin întâmpinarea depusă la instanța de fond (f. 37) pârâtul a solicitat respingerea acțiunii și nicidecum nu a fost de acord cu pretențiile reclamantei.
Față de aceste împrejurări, instanța a constatat că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care potrivit art. 296 c.pr.civ. a respins apelul pârâtului.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, motivat în scris și legal timbrat, pârâtul Bușer I., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul pârât susține, în esență, că în mod greșit nu i s-a comunicat încheierea de ședință din 7 iulie 2010 prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar, pentru a putea exercita calea de atac a reexaminării, mai ales că îndeplinea toate condițiile prevăzute de legea specială pentru a beneficia de ajutorul public judiciar în sensul scutirii de la plata taxei de timbru, potrivit O.U.G. nr. 51/2008, actualizată; se mai susține că instanța de apel nu s-a pronunța pe acest motiv de apel, că prin soluția dată cererii de ajutor public judiciar i s-a încălcat dreptul al un proces echitabil, invocând în acest sens practica CEDO - Cauza Weissman și alții împotriva României; recurentul pârât mai invocă încălcarea dreptului la apărare atât de către instanța de fond prin decăderea acestuia din proba cu martori, cât și de către instanța de apel prin respingerea probei testimoniale; pe fondul cauzei de arată că în mod greșit instanțele de judecată nu au reținut o cotă de contribuție mai mare a pârâtului la dobândirea imobilului în litigiu, în contextul în care prin înscrisurile depuse la dosar s-a dovedit că avansul pentru imobil s-a achitat integral în anul 1991 și apoi ratele au fost plătite de către pârât în următorii 10 ani din salariul pârâtului, timp în care soții nu se gospodăreau împreună.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 Cod pr.civilă, art. 312 alin. 3 Cod pr.civilă.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, în limitele prev. de art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul pârâtului este nefondat urmând a fi respins conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului – art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege – art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
În primul rând recurentul pârât și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul prev. de art. 304 pct. 5 Cod. proc. civilă, susținând că în mod greșit instanța de fond nu i-a comunicat încheierea de ședință din 7 iulie 2010 prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar, pentru a putea exercita calea de atac a reexaminării, mai ales că îndeplinea toate condițiile prevăzute de legea specială pentru a beneficia de ajutorul public judiciar în sensul scutirii de la plata taxei de timbru, potrivit O.U.G. nr. 51/2008, actualizată, privind ajutorul public judiciar în materie civilă ( denumită în continuare O.U.G. nr. 51/2008).
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că acest motiv de recurs nu este fondat.
În concret, pârâtul B. I. a formulat o cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că el a avut o contribuție de 80% la dobândirea apartamentului ( f. 37 ds. fond). Raportat la obiectul cererii reconvenționale și în baza dispozițiilor art. 3 lit. c), comb. cu art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, privind taxele judiciare de timbru ( denumită în continuare Legea nr. 146/1997) instanța de fond i-a pus în vedere să achite taxa de timbru datorată de 5.009 lei.
Pârâtul a formulat cerere de ajutor public judiciar, care prin încheierea civilă din 7 iulie 2010 i-a fost admisă în sensul reducerii taxei judiciare de timbru cu 50%, la 2.504,5 lei ( f.55-56 ds. fond).
Față de această soluție, instanța de fond a dispus pentru termenul următor citarea pârâtului cu mențiunea de a achita această taxă de timbru, astfel cum rezultă din procesul-verbal de afișare al citației aflat la fila 58 ds. fond.
La termenul de judecată din 16 septembrie 2010 pârâtul-reclamant reconvențional, asistat de apărătorul ales, a luat la cunoștință de soluția pronunțată asupra cererii de ajutor public judiciar și i s-a pus în vedere că trebuie să achite taxa de timbru datorată în cauză în sumă de 2.504,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii reconvenționale ca netimbrată. Cu toate acestea, pârâtul reclamant reconvențional nu a înțeles să achite taxa de timbru datorată, astfel că în mod corect potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 s-a dispus anularea cererii ca netimbrată.
În ce privește criticile recurentului pârât sub aspectul modului de soluționare de către instanța de fond a cererii de ajutor public judiciar instanța de recurs nu le poate analiza, fiind inadmisibile, având în vedere prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008.
Astfel, art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008 prevede că ,, ( 1) Asupra cererii de ajutor public judiciar instanța se pronunță, fără citarea părților, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu.
(2) Împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.’’
Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale rezultă că împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de ajutor public judiciar nu se poate exercita nicio cale de atac, încheierea fiind irevocabilă.
Este adevărat că în cauză cererea de ajutor public judiciar a fost admisă în parte, însă pârâtul nu a înțeles să formuleze cerere de reexaminare la instanța de fond, când s-ar fi pus în discuție admisibilitatea acesteia prin prisma dispozițiilor art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008.
Față de cele expuse, se constată că instanța de fond nu a încălcat nici prevederile O.U.G. nr. 51/2008 și nici prevederile Legii nr. 146/1997, susținerile recurentului pârât sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Neîntemeiate sunt și criticile recurentului pârât referitoare la încălcarea dreptului la apărare de către instanța de fond și instanța de apel.
În concret, instanța de fond a procedat în mod legal, în limitele prevăzute de lege, decăzând pârâtul din proba cu martorii încuviințați, având în vedere că pârâtul nu a depus la dosar adresele de la care aceștia puteau fi citați, nici nu i-a prezentat în vederea audierii, și nici nu a dovedit motive temeinic justificate, pentru înlocuirea lor, așa cum prevăd dispozițiile art. 186 al.3 C.pr.civ.
Este adevărat că instanța de apel a respins proba testimonială solicitată de pârât în calitate de apelant, însă procedând astfel instanța de apel nu a încălcat dreptul la apărare al pârâtului, în contextul în care a arătat motivele pentru care a respins această probă, fiind respectate astfel normele de procedură civilă.
O altă critică invocată de recurentul pârât vizează nemotivarea deciziei recurate, caz prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă.
Examinând decizia atacată prin prisma acestui motiv de recurs, se constată că acesta nu este fondat, tribunalul arătând în cadrul deciziei pronunțate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate susținerile apelantului pârât, motivarea hotărârii ducând logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Curtea constată că nici criticile invocate de recurentul pârât privind fondul cauzei, care vizează ipoteza prev. de art. 304 pct. 9 Cod. proc. civilă, nu sunt fondate.
Această critică nu poate fi primită în raport de situația de fapt corect reținută de instanța anterioară, hotărârea judecătorească atacată nu este lipsită de temei legal, și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speță, este de necontestat că imobilul în litigiu este bun comun al soților fiind dobândit în timpul căsătoriei părților, în baza Decretului – Lege nr. 61/1991.
Contrar susținerilor recurentului pârât în mod corect instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu a fost dobândit în baza Decretului – Lege nr. 61/1991, nefiind necesar a se formula un capăt de cerere expres în acest sens.
Cât privește susținerile recurentului pârât că a achitat singur timp de 10 ani ratele pentru imobil, acestea sunt total nefondate în contextul în care acesta prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată în cauză a arătat, printre altele, că ,, În fapt, la cumpărarea apartamentului… noi părțile am suportat în cote părți egale suma de 56.000 lei …’’ ( f. 38 ds. fond).
Față de considerentele expuse anterior, Curtea, în baza dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul B. I..
Față de soluția pronunțată și văzând dispozițiile art. 274 Cod pr.civilă și că intimata reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată fără a depune nicio dovadă în acest sens,
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul B. I. împotriyva deciziei civile nr. 549 din 18 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Sibiu – Secția I civilă.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 06 Martie 2012
Președinte, M. A. M. | Judecător, S. T. | Judecător, M. F. F. |
Grefier, V. C. V. |
Red/tehnored. S.T.
2 ex/12.03.2012
j.f. T.P.
j.a. Gh. C., DT L.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
