Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 577/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 577/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 08-11-2012 în dosarul nr. 577/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 577/2012
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N. – vicepreședinte
Judecător M. F. C.
Judecător A. N. – președinte secție
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de S. C. MEȘTEȘUGĂREASCĂ "A." S. S., împotriva deciziei civile nr. 172/2012 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă în dosar civil nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin registratura instanței, completare la concluziile scrise depuse pentru termenul din 01.11.2012 de către recurenta .>
În termenul de pronunțare, se constată că s-a înregistrat la dosar, prin registratura instanței concluzii scrise formulate de intimații . SRL D. și Orașul D. reprezentat prin P..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 01 noiembrie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 3289/2011 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr._, s-au admis plângerile formulate de petentele . SRL și Orașul D. în contradictoriu cu intimata A. S. și s-a dispus anularea încheierii de CF_/2011 a BCF Mediaș, cu consecința menținerii încheierii de CF_/2011.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin încheierea nr._/2011 s-a dispus intabularea dreptului de servitute de trecere cu piciorul și auto asupra imobilului A1 ca fond servant în favoarea imobilelor cu nr. top 28/1-29/1/2 din CF_ și nr. top 28/1-29/1/3 din CF_ ca fonduri dominante sub C/4 din CF_ D., intabularea dreptului de servitute de trecere cu piciorul și auto în favoarea imobilului A1 ca fond dominant asupra imobilului cu nr. top. 28/1-29/1/1 din CF_ ca fond servant sub B/4 din CF_ D., intabularea dreptului de servitute de trecere cu piciorul și auto în favoarea imobilului A1 ca fond dominant asupra imobilului cu nr. top. 28/1-29/1/1 din CF_ ca fond servant sub B/7 din CF_ D.. Admiterea cererii cu privire la intabularea dreptului de servitute s-a efectuat în baza actului notarial nr. 232 din 4 martie 2011 și nr. 3070 din 19 iulie 2011 emise de NP L. F. G..
P. încheierea nr._/2011 a BCPI Mediaș s-a admis cererea formulată de A. S. și s-a radiat poziția 4 din partea PIII în baza actului administrativ nr. 437/2011 emis de . C/4 din CF_ D., precum și poziția 4 din partea PII în baza actului administrativ nr. 437/2011 emis de ATCM S. sub B/4 din CF_ D., s-a radiat poziția 7 din partea PII în baza actului administrativ nr. 437/2011 emis de . B/7 din CF_ D.. De asemenea prin aceeași încheiere s-a admis cererea de reexaminare depusă de . încheierii nr._/2011 sub C/5 din CF_ D., sub B/5 din CF_ D., sub B/8 din CF_ D.. S-a radiat dreptul de servitute de sub B7 sub B/9 din CF_ D., de sub C4 sub C/6 din CF_ D., de sub B4 sub B/6 din CF_ D.. Situația din CF relevă că proprietarul terenului pe care sunt construcțiile aparținând . SRL și A. S. este domeniu privat al Orașului D..
S-a mai reținut că în documentația tehnică aferentă propunerii de dezmembrare din anul 1998, respectiv schița de dezmembrare topografică (f. 23 dosar_ ) este făcută o mențiune: Notă – nr. top. 28/1-29/1/1 acordă drept de servitute nr. top. 28/1-29/1/2 și nr. top. 28/1-29/1/3, drept care nu s-a înscris în CF prin Încheierea nr. 882/1998 fiind justificat în condițiile în care există un proprietar unic asupra terenurilor din cele 3 numere topografice rezultate prin dezmembrare, respectiv Statul Român. Ulterior, proprietarul terenurilor din cele 3 nr. top. identificate a devenit domeniul privat al Orașului D..
Instanța a apreciat că cererea proprietarului unic al terenurilor – Orașul D., pentru rectificarea situației de CF pentru a corespunde cu situația reală, în sensul reglementării servituții de trecere, existentă în fapt prin modul de folosire a terenurilor de către proprietarii construcțiilor, este legală și justificată.
Dispozițiile art. 33 din Legea 7/1996 obligă la rectificarea CF pentru cazul când situația de fapt nu corespunde situației de CF. Astfel, s-a reținut că deși, în fapt, exista o servitute de trecere, acest drept nu era înscris în CF.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că suntem în situația dobândirii unei servituți de trecere prin destinația proprietarului. Potrivit dispozițiilor art. 625, 626 C. civ., destinația proprietarului poate conduce la dobândirea servituții când proprietarul unic a două imobile vecine sau al două părți distincte ale aceluiași imobil stabilește între aceste entități o stare de fapt care ar fi o servitute dacă ele ar aparține unor proprietari diferiți. Aceste dispoziții se aplică în cazul servituților continue și aparente. În cauză, s-a dovedit că proprietarul unic al terenurilor învecinate, în litigiu, (învecinate pentru că au rezultat prin dezmembrare din același corp funciar) intenționează înstrăinarea acestora către proprietari diferiți, ai construcțiilor existente pe terenuri (Hot. 100/2009). Astfel că voința acestuia se justifică și este legală în raport cu cele reținute. P. urmare, se consideră că în mod greșit Încheierea nr._ a CF a fost desființată prin Încheierea nr._ care reține și analizează o stare de fapt și de drept eronată.
În baza dispozițiilor art. 50, 51 din Legea nr. 7/1996 s-a dispus admiterea plângerilor formulate de Orașul D. și . SRL, cu consecința anulării Încheierii_ și menținerii Încheierii nr._.
S-a apreciat de către instanța de fond că motivul invocat de intimată privind înscrierea dreptului de servitute de trecere ulterior începerii procedurii de vânzare a terenurilor către proprietarii construcțiilor, nu constituie motiv de anulare a Încheierii_, în primul rând pentru că rectificarea CF este o acțiune imprescriptibilă, apoi se reține că procedura de vânzare nu s-a finalizat prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic, proprietar al terenurilor fiind în continuare Orașul D.. Eventual motivul invocat ar putea constitui obiectul unei negocieri asupra prețului inițial stabilit de proprietarul terenurilor, în condițiile în care la data respectivă terenul nu era grevat de drept de servitute care în principiu afectează valoarea imobilului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata A. S. care a solicitat desființarea sentinței atacate și menținerea ca temeinică și legală a încheierii de CF nr._/2011.
În motivarea apelului se susține că având în vedere actele care au stat la baza emiterii încheierii de CF nr._/2011, Judecătoria Mediaș, în mod netemeinic și nelegal, a apreciat că o simplă expunere a unui acord și a unei solicitări a unei persoane fizice (în calitate de primar și reprezentat al Orașului D.) este suficientă pentru întabularea în CF, a unui drept de servitute cu piciorul și auto. Inițial, actul care a stat la baza cererii de întabulare a dreptului de servitute a fost declarația nr. 232/2011, potrivit căreia, d-na I. G. în calitate de primar și reprezentant al Orașului D. arată că:" Declar că sunt de acord și solicit rectificarea încheierii de întabulare nr. 882/1998....în sensul întabulării dreptului de servitute.... ". Față de împrejurarea că, această modalitate de întabulare a unei servituți nu era în concordanță cu dispozițiile legale, a determinat asistentul registrator din cadrul BCPI Mediaș să întocmească referatul nr. 1285/2011 prin care a solicitat reprezentantului Orașului D., ca în conformitate cu dispozițiile Codului civil, " să se menționeze categoria servituților conform originii și modului lor de constituire” Netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile nr. 3289/ 21.12.2011 este cu atât mai evidentă cu cât, deși a constatat legalitatea încheierii nr._/11.07.2011, Judecătoria Mediaș nu a fost în măsură să stabilească traseul așa zisei servituți de trecere cu piciorul și auto astfel încât, să se știe care sunt reperele eventualei servituți, dimensiunile acesteia, lungimea, lățimea și respectiv să se stabilească toate celelalte criterii legale care trebuie avute în vedere cu ocazia analizării de către un expert a oportunității sau nu în ceea ce privește instituirea unei eventuale servituți.
Or, potrivit actelor care au stat la baza emiterii încheierii de CF nr._/11.07.2011, Judecătoria Mediaș nici nu avea cum să stabilească un traseu al unei eventuale servituți, aceasta întrucât, nu există nicio documentație cadastrală. Pentru a opera "destinația proprietarului" menționăm că, în prezenta cauză, nici măcar nu este vorba de o eventuală servitute aparentă, aceasta întrucât, nu există nicio documentație cadastrală în care să fie materializată o eventuală servitute de trecere cu piciorul si auto drept dovadă, încheierea de CF nr._/11.07.2011 și sentința civilă nr. 3289/21.12.2011 a Judecătoriei Mediaș nu sunt în măsură să stabilească traseul servituții la care, în mod netemeinic și nelegal, fac referire.
Mai mult decât atât, în lipsa unei documentații cadastrale, s-a ajuns în situația ca, în mod netemeinic și nelegal, Judecătoria Mediaș să mențină încheierea nr._/11.07.2011 a BCF Mediaș cu consecința întabulării unei servituți de trecere cu piciorul și auto, fără însă a se verifica dacă o asemenea servitute este compatibilă cu uzul si utilitatea fondului în favoarea căruia s-a instituit. Încheierea de completare nr. 3070/2011 a fost rezultatul încercării Orașului D. de a suplini neregularitățile sesizate prin referatul nr. 1285/2011 întocmit de către asistentul registrator din cadrul BCPI Mediaș și prin care s-a solicitat mandatarului Primăriei Orașului D. ca în conformitate cu dispozițiile Codului civil, "să se menționeze categoria servituților conform originii și modului lor de constituire ". Așadar, este evident că prin încheierea de CF nr._/2011 s-a încercat o întabulare forțată si fără niciun suport legal si temeinic, a unei servituți de trecere cu piciorul si auto în favoarea imobilului teren cu nr. top. 28/1-29/1/3 în suprafață de 347 mp, atâta timp cât stabilirea originii și a modului de constituire al acesteia 1-a reprezentat doar încheierea de completare nr. 3070/2011.
S-a mai susținut că netemeinicia și nelegalitatea instituirii servituții de trecere cu piciorul și auto doar în baza declarației nr. 232/2011 și a încheierii de completare nr. 3070/19.07.2011 este cu atât mai evidentă cu cât, potrivit art. 36 din Legea nr. 215/2001, competența instituirii unui eventual drept de servitute revine Consiliului Local, primarul neavând atribuții în acest sens așa cum se prevede la art. 63 din Legea nr. 215/2001. În prezenta cauză nu s-a făcut dovada existenței unei Hotărâri a Consiliului Local al Orașului D. în sensul instituirii unui eventual drept de servitute de trecere cu piciorul și auto. De altfel, o asemenea hotărâre de Consiliu local nu există tocmai pentru că, nici Comisiile de specialitate din cadrul Primăriei Orașului D. nu au apreciat că este oportună instituirea vreunei servituți de trecere cu piciorul și auto.
P. decizia civilă nr. 172/2012, Tribunalul S. a respins apelul intimatei, reținând că prima instanță a statuat în mod corect că terenul în litigiu a fost și încă este în proprietatea unei singure persoane, și anume Orașul D.. D. construcțiile de pe cele trei corpuri funciare sunt în proprietatea unor persoane juridice, printre care și A. S.. P. încheierea 882/1998 s-au efectuat operațiuni de unificare și apoi de redezmembrare a unui corp funciar, pe care sunt situate construcțiile, astfel încât s-au creat trei corpuri funciare noi, fiecare cu construcții, însă pe teren a rămas proprietar Orașul D.. Deși s-au început demersurile pentru înstrăinarea terenului și către A. S. acestea nu s-au finalizat astfel că atâta vreme cât apelanta nu are niciun drept de proprietate asupra terenului, nu se poate opune instituirii servituții. Pe de altă parte, așa cum a sesizat instanța de fond, la data efectuării operațiunilor de dezmembrare în 1998, pe schița de dezmembrare s-a notat servitutea și numai dintr-o omisiune nu s-a și întabulat în cartea funciară. Ca urmare, având în vedere că Orașul D. este singurul proprietar asupra celor trei corpuri funciare, atât asupra fondului servant cât și asupra celui aservit, în mod corect s-a întabulat servitutea.
S-a considerat de asemenea că instanța de fond a reținut corect existența unei servituți de trecere prin destinația proprietarului, având în vedere că doctrina și practica judiciară în acest sens. Astfel, servitutea prin destinația proprietarului a două fonduri învecinate există atunci când proprietarul acestora stabilește între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute dacă ar aparține la proprietari diferiți. Este evident că proprietarul terenului, Orașul D. intenționa să vândă cumpărătorilor construcțiilor și terenurile ce constituie corpurile funciare pe care sunt construite. Doctrina și practica au apreciat, în considerarea art. 627 C. civ. că atunci când proprietarul a două fonduri învecinate intenționează să le înstrăineze către proprietari diferiți, iar servitute de trecere este marcată prin semne, destinația proprietarului ține loc de titlu.
De altfel, prin încheierea atacată cu cererea de reexaminare, emisă în baza declarației de completare dată de Primarul Orașului D., nu s-a realizat altceva decât o punere de acord a situației de fapt cu cea de carte funciară, astfel că erau îndeplinite condițiilor art. 33 din Legea nr. 7/1996.
Primarul Orașului D. este abilitat în virtutea funcției sale, potrivit art. 62 din L. 215/2001, să reprezinte unitatea administrativ-teritorială, în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și in justiție. Deși art. 63 din lege, invocat de apelantă, nu prevăd expres că primarul nu are atribuții de a da declarații, din disp. art. 62 rezultă că acesta, în calitate de reprezentant al proprietarului terenului (unitatea administrativ-teritorială), a dat declarația prin care solicită rectificarea cf și întabularea servituții în condiții de deplină legalitate. S-a reținut, în același sens, că nota privind servitutea a fost făcută pe documentația de dezmembrare și poartă viza Primăriei D., spre neschimbare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata A. S., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul desființării sentinței primei instanțe și a menținerii încheierii de CF_/2011.
În expunerea motivelor, recurenta critică hotărârea tribunalului, susținând că acesta face confuzie între expresia „s-a notat” și noțiunea de „notă” atunci când se referă la schița de dezmembrare pe care există o notă cu privire la instituirea servituții de trecere, deoarece pe proiectul de dezmembrare din 1998 există doar o notă referitoare la o eventuală servitute și nu propuneri în acest sens.
Recurenta susține de asemenea că, în mod greșit s-a reținut că nota privind servitutea poartă viza Primăriei D. întrucât această viză se referă la anexa la certificatul de urbanism nr. 8/1998, dat pentru efectuarea dezmembrărilor în cartea funciară.
Se mai critică faptul că instanța de apel nu a avut în vedere că la data întocmirii proiectului de dezmembrare, proprietarul terenului era Statul Român, astfel că la acel moment, Primăria orașului D. nu avea niciun fel de atribuții cu privire la stabilirea unei eventuale servituți pe imobil. Aceasta a devenit proprietară doar în anul 2001, astfel că viza aplicată pe proiectul din 1998 privea doar lucrarea ce făcea obiectul certificatului de urbanism, respectiv efectuarea de dezmembrări în cartea funciară.
Recurenta invocă drept motiv de nelegalitate și aplicarea greșită a prevederilor art. 627 C. civ, privind existența servituții de trecere prin destinația proprietarului. Sub acest aspect, în opinia recurentei, dispozițiile menționate nu sunt incidente întrucât între proprietățile aceluiași proprietar nu există nici un semn văzut de servitute și în consecință, dispozițiile menționate nu sunt incidente.
Se mai critică de asemenea, faptul că Tribunalul S. a făcut doar o trimitere generală la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 7/1996, în condițiile în care, acest articol are mai multe aliniate, pe operațiuni de carte funciară distincte, respectiv rectificare și modificare de CF cât și erori materiale.
Un alt motiv de recurs vizează împrejurarea că, deși Tribunalul S. face referire la rectificarea de carte funciară nu precizează care este hotărârea judecătorească în temeiul căreia s-ar putea cere rectificarea, fiind nelegal să se întăbuleze o servitute de trecere doar în baza unor simple declarații ale primarului. În opinia recurentei, o asemenea rectificare ar fi fost posibilă dacă declarațiile primarului ar fi fost însoțite de o expertiză topografică însușită de Consiliul Local, care să confirme sau să infirme simpla declarație a primarului. Se susține că, în cazul în care se dă eficiență aprecierii Tribunalului cu privire la interpretarea art. 62 din Legea nr. 215/2001, s-ar ajunge la situația în care, dispozițiile art. 618 și art. 634 C. civ. să nu-și mai producă efectele.
Imobilul în favoarea căruia s-a instituit servitutea de trecere cu piciorul și auto, este compus din teren și construcții, reprezentând corp administrativ și birouri, astfel că este inutilă servitutea de trecere cu autoturismul întrucât nu există și o construcție cu destinație de garaj. Întabularea acestei servituți de trecere doar în temeiul declarației primarului și a încheierii de completare, este de natură să afecteze dreptul de proprietate al recurentei, aceasta valorificându-și dreptul de preemțiune la achiziționarea imobilelor terenuri.
O altă critică vizează notarea servituții doar în baza actelor care au stat la baza emiterii încheierii de CF nr._/2011, recurenta susținând că au fost evitate dispozițiile în materie de întabulare a servituții, respectiv prevederile art. 61 din Ordinul nr. 633/2006 și art. 20 din Ordinul nr. 634/2006, și în aceste condiții, încheierea menționată mai sus nu a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 616 și urm. C. civ.
În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (fila 14).
Intimații . SRL și Orașul D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat ( filele 37 – 41, filele 51 – 57).
Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Instanțele de fond au reținut în mod corect că prin proiectul de dezmembrare întocmit în anul 1998 s-a parcelat imobilul teren, în prezent proprietatea Orașului D.. Acest proiect de dezmembrare a propus formarea a trei parcele și instituirea servituții de trecere, fondul servit fiind cel cu nr. top. nou 28/1-29/1/1, iar fondurile dominante fiind cele cu nr. top. noi 28/1-29/1/2 și 28/1-29/1/3. Ca urmare, încă de la momentul întocmirii proiectului de dezmembrare s-a avut în vedere că două din cele trei loturi nou formare sunt locuri înfundate, motiv pentru care modalitatea de parcelare impunea, concomitent cu dezmembrarea, instituirea servituții de trecere pentru a crea acces la calea publică pentru toate corpurile funciare rezultate prin dezmembrare. De altfel, este de observat că varianta de dezmembrare a avut în vedere modul în care sunt amplasate construcțiile pe teren, ori este evident că aceste construcții nu puteau fi parcelate fără a se asigura accesul la drumul public.
Împrejurarea că mențiunea privind instituirea dreptului de servitute este făcută sub forma unei note nu are nicio relevanță juridică atâta timp cât este cuprinsă în proiectul de dezmembrare care formează un tot unitar, sub aspectul tuturor mențiunilor. Mai mult, este de observat că această notă este trecută imediat sub tabelul cu propunerea de mișcare a parcelelor, încorporată în cuprinsul lucrării de dezmembrare, astfel că nu există niciun dubiu că face parte integrantă a proiectului și se impunea notarea acestui dezmembrământ încă de la momentul înscrierii în CF a parcelării propuse prin proiectul întocmit în anul 1998.
Față de cele ce preced, Curtea constată că criticile recurentei vizând folosirea de către instanța de apel a expresiei „s-a notat” atunci când face referire la nota din proiectul de dezmembrare sunt vădit nefondate, Tribunalul reținând corect că pe acest proiect expertul a notat dreptul de servitute de trecere.
Nici criticile privind reținerile instanței de apel referitoare la viza aplicată de Primăria D. pe proiectul de dezmembrare nu sunt fondate întrucât, prin aceste considerente, Tribunalul nu a făcut decât să întărească ideea că încă din 1998, când s-a aplicat viza Primăriei spre neschimbare, exista mențiunea referitoare la servitute. Contrar susținerilor recurentei, niciun argument al instanței de apel nu face mențiune că această viză a fost dată pentru nota referitoare la servitute.
Curtea constată că prin întabularea în CF a dreptului de servitute s-a pus în acord situația de fapt cu cea de carte funciară, complinindu-se omisiunea înscrierii acestui drept cu ocazia operării dezmembrării. Ca urmare, împrejurarea că la data întăbulării parcelării propusă prin proiectul de dezmembrare terenul era proprietatea Statului Român, iar la momentul efectuării acestei rectificări, terenul este în proprietatea unității administrativ-teritoriale nu constituie un impediment la rectificare dat fiind caracterul real imobiliar al dreptului de superficie. Acest dezmembrământ nu creează raporturi juridice între anumite persoane, ci între proprietarul fondului dominant și a celui aservit, de el putându-se prevala atât proprietarul actual al fondului dominant, cât și dobânditorul ulterior și poate fi opus atât proprietarului actual al fondului servit, cât și celui ulterior.
În cauză, dată fiind împrejurarea că imobilul teren aparține unui singur proprietar, dar pe el se sunt edificate mai multe construcții, aflate în proprietatea unor persoane diferite, stabilirea accesului la calea publică pentru toate loturile nou formate, inclusiv prin instituirea unei servituți, reprezintă un imperativ pentru proprietarul terenului care a făcut dezmembrarea, ceea ce s-a și realizat prin proiectul de dezmembrare, doar că la întabulare s-a omis înscrierea acestei sarcini.
Așadar, câtă vreme această sarcină este impusă, respectiv se stabilește în favoarea imobilelor, iar nu a persoanelor, proprietarul actual este îndreptățit să solicite rectificarea, astfel că și sub acest aspect criticile recurentei sunt nefondate.
Pentru aceleași argumente, având în vedere că această cale de acces a fost și este folosită și în prezent de proprietarii construcțiilor aflate pe fondurile dominante cu nr. top. noi 28/1-29/1/2 și 28/1-29/1/3, Curtea privește ca nefondate și motivele de recurs referitoare la aplicarea greșită a art. 627 C. civ. tribunalul reținând în mod corect incidența în cauză a acestor dispoziții legale.
Contrar susținerilor recurentei, întăbularea servituții în temeiul declarației autentice a primarului nu are drept consecință lipsirea de efecte juridice a dispozițiilor art. 618 și art. 634 C. civ. Aceste texte legale vizează modalitatea de stabilire a servituții, ori în cauză această sarcină a fost înscrisă așa cum a fost stabilită prin proiectul de dezmembrare. Dacă recurenta va dobândi dreptul de proprietate asupra terenului, nimic nu o împiedică să solicite o determinare a traseului acestei servituți, în funcție de criteriile prevăzute de normele juridice premenționate.
În ce privește reținerea de către instanța de apel a incidenței art. 33 din Legea nr. 7/1996, se constată că și sub acest aspect, decizia atacată este legală. P. încheierea de CF nr._/2011 s-a admis cererea de rectificare a încheierii nr. 882/1998, în sensul întăbulării dreptului de servitute. Ca urmare, este evident sunt incidente dispozițiile art. 33 referitoare la rectificare, nefiind vorba, așa cum greșit susține recurenta, de o trimitere generală la prevederile acestui articol.
În cauză nu sunt incidente prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996, la care face referire recurenta prin cererea de recurs, deoarece rectificarea se realizează pe cale amiabilă, prin declarație autentică, potrivit art. 33 alin 4 din Legea nr. 7/1996, așa încât criticile referitoare la lipsa unei hotărârea judecătorească în temeiul căreia s-ar putea cere rectificare sunt nefondate.
Neîntemeiate sunt și motivele de recurs vizând inutilitatea instituirii servituții de trecere cu autoturismul, neavând relevanță că nu există niciun edificat cu destinația de „garaj”. De vreme ce pe terenul care constituie fond dominant sunt amplasate construcții, instituirea servituții de trecere cu autoturismul este justificată, destinația construcțiilor neprezentând sub acest aspect nicio relevanță.
(continuarea deciziei civile nr. 577/08.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
Curtea nu poate primi nici criticile privind nerespectarea dispozițiilor art. 61 din Ordinul nr. 633/2006 și art. 20 din Ordinul nr. 634/2006, și implicit încălcarea prevederilor art. 616 și urm. C. civ.
Textele legale din cele două ordine, la care face trimitere recurenta prin motivele de recurs, impun condiția existenței unei documentații cadastrale, cerință care este îndeplinită, întrucât dreptul de servitute a fost înscris în temeiul documentației care a stat și la baza întăbulării dezmembrării, astfel că nu pot fi primite criticile recurentei sub acest aspect.
În ce privește întăbularea dreptului de superficie doar în temeiul declarației autentice, Curtea constată, pe de-o parte, că potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, primarul este reprezentantul unității administrativ-teritoriale, iar imobilul este proprietatea orașului D., iar pe de altă parte, că art. 33 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 impun, pentru rectificarea pe cale amiabilă, existența unei declarații autentice care, în cazul peroanelor juridice, trebuie dată de reprezentantul acesteia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că criticile recurentei nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Tribunalul pronunțând hotărârea cu aplicarea justă a dispozițiilor legale incidente, astfel că recursul de față este nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 C. pr. civ. să îl respingă.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata „A.” S. împotriva deciziei civile nr. 172/2012 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.11.2012.
Președinte, C. G. N. | Judecător, M. F. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
2 ex/26.11.2012
Jud. fond – M. Z.
Jud. apel – D.T.L./V. A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 424/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Pretenţii. Decizia nr. 4/2016. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
