Evacuare. Decizia nr. 563/2012. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 563/2012 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-03-2012 în dosarul nr. 563/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 563/2012
Ședința publică de la 21 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător V. N. G.
Judecător C. D.
Grefier E. G.
*****************************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâtul S. I. împotriva deciziei civile nr. 174 din 30.09.2011, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul S. I. care se legitimează cu BI .-_ cu CNP_ asistat de avocat din oficiu Z. D., lipsă fiind intimații.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apărătorul din oficiu pentru recurent depune la dosarul cauzei copia recursului din care rezultă că data depunerii la Tribunalul N. este 14 noiembrie 2011 și mai multe înscrisuri reprezentând acte medicale (bilete de ieșire din spital, scrisoare medicală, buletine de analiză etc…..)
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la excepția tardivității recursului și la fondul acestuia.
Apărătorul recurentului solicită respingerea excepției față de dovada depusă la dosar, iar pe fond solicită admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței și pe fond respingerea cererii de evacuare.
A susținut că instanța de fond și cea de apel au încălcat dispozițiile legale în vigoare, și cele ale CEDO privind cererile de evacuare. Speța în cauză nu se reduce a fi examinată numai în condițiile art.480 Cod civil, ci și în raport de implicațiile la care ar duce evacuarea recurentului – pârât și situația personală a acestuia, care este în vârstă având peste 80 ani, este bolnav și nu are unde locui. Instanța trebuia să examineze situația recurentului având în vedere art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Instanța de fond a reținut că recurentul este căsătorit și că împreună cu soția mai are o locuință, însă în acea casă nu poate locui întrucât nu se mai înțelege cu soția. Depune la dosar o notă în care menționează două decizii a Curții Europene.
În timpul dezbaterilor se prezintă pentru intimata S. G. – procurator D. E.- se legitimează cu BI .. Nr._ eliberat la 19.06.2009, care arată că a fost avocat, în prezent este pensionară însă are procură la dosar din timpul cât era avocat.
Instanța pune în vedere procuratorului intimatei că față de precizările făcute și verificarea procurii, nu poate formula concluzii orale, ci doar scrise.
Procuratorul intimatei solicită dosarul la studiu pentru a formula concluzii scrise și solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând cheltuieli de transport..
S-au declarat dezbaterile închise.
CURTEA
- deliberând –
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr.748/9.02.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă S. G. în contradictoriu cu pârâtul - reclamant S. I., dispunându-se evacuarea pârâtului din imobilul situat în Municipiul Piatra N., . (fostă Democrației) ., .. P. aceeași hotărâre a fost admisă excepția netimbrării cererii reconvenționale, fiind anulată cererea reconvențională, având ca obiect anulare act, ca netimbrată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Instanța a reținut că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, raportat la art. 9 din O.G. 32/1995: “Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, …, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. … (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.” Raportat la aceste dispoziții legale, instanța reține că atât la termenul din data de 13.10.2010, cât și la termenul din data de 08.12.2010 a fost pus în vedere pârâtului reclamant să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3893 lei și timbrului judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii reconvenționale ca netimbrate și că la termenul din data de 26.01.2011 acesta a învederat că nu a achitat sumele stabilite în sarcina sa cu acest titlu. Pentru considerentele anterior reținute instanța a admis excepția invocată din oficiu și a anulat cererea reconvențională, având ca obiect anulare act, formulată de pârâtul reclamant S. I. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă S. G. și pârâta S. C., iar în baza dispozițiilor art.19, alin.1 din O.U.G. nr.51/2008 adispus ca suma de 3893 lei, reprezentând cheltuieli avansate de stat, să rămână în sarcina sa.
În ceea ce privește acțiunea principală, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat următoarele:
Reclamanta pârâtă este proprietara imobilului apartament situat în mun.Piatra N., . (fostă ., . contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.358/13.02.1996 – f.4, iar potrivit înscrisurilor comunicate de BNP B. R. la încheierea acestui contract a fost avut în vedere contractul de vânzare – cumpărare nr.7585/28.10.1991. Instanța mai reține că pârâtul reclamant, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub nr.8966/1996 a solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare nr.7585/28.10.1991, acțiune respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr.644/13.04.1998 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr.42/1998 – f.87 -89.
Instanța a mai reținut că prin sentința civilă nr.2435/08.04.1997 a fost admisă acțiunea reclamantei S. M. formulată în contradictoriu cu pârâtul S. I. și desfăcută prin divorț căsătoria acestora – f.24. Ulterior acestei sentințe, prin sentința civilă nr.2830/30.04.1999, a fost admisă acțiunea reclamantului S. I. împotriva pârâtelor S. C. și S. G. și s-a dispus, pe cale de ordonanță președințială, reintegrarea acestuia în apartamentul situat în mun.Piatra N., . (fostă ., .. Ulterior acestei sentințe, potrivit certificatului de căsătorie ., nr._/26.01.2002, pârâtul reclamant din prezenta cauză s-a recăsătorit cu Calvin M., fost soție și mama reclamantei- f.20.
În fapt, instanța a mai reținut că reclamantul locuiește în imobilului din a cărui evacuare se solicită, iar soția sa locuiește în ., din declarația martorului audiat pentru pârâtul reclamant rezultând că cei doi soți au locuit, la un moment dat, împreună în satul Talpa, unde și-au întemeiat o gospodărie, dar ulterior au intervenit certuri și în prezent cei doi nu locuiesc împreună.
Instanța a mai reținut că motivul promovării prezentei acțiuni a fost reprezentat de faptul că pârâtul reclamant a interzis accesul reclamantei pârâte la imobilul proprietate al acesteia din urmă, în toamna anului 2009, când venise împreună cu fratele său, accesul fiindu-le permis numai în urma intervenției organelor de poliție și numai ca să vadă starea imobilului, refuzându-le staționarea – așa cum rezultă din declarația martorului B. V., care se coroborează parțial cu susținerile pârâtului reclamant, care a arătat că într-un final i-a permis accesul reclamantei, nu și fratelui acestuia. Justificarea pârâtului reclamant pentru refuzul de a permite accesul reclamantei pârâte a fost acela că aceasta locuiește în Germania, unde are o stare materială foarte bună – f.148, că nu a mai venit în România de 8 ani, că vrea să vândă apartamentul, care de altfel a fost obținut prin fals, că el nu are unde locui și că de fapt în spatele acestei acțiuni este fosta și actuala sa soție, cu care este în relații de dușmănie.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art.480 cod civ., potrivit cărora proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, ceea ce presupune exercitarea celor 3 atribute: posesia, folosința și dispoziția. Instanța apreciază, având în vedere textul de lege mai sus enunțat, că dispozițiile art.480 și urm cod civ justifică, deopotrivă, atât exercițiul dreptului de proprietate, cât și pe cel al atributelor ce decurg din acesta (posesia și folosința).
Având în vedere situația de fapt, așa cum a fost reținută, precum și dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța a apreciat că reclamanta pârâtă este împiedicată de pârâtul reclamant în exercitarea atributelor conferite de dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză și că motivele invocate de acesta din urmă, privitoare la faptul că nu ar avea unde să locuiască și la faptul că reclamanta pârâtă locuiește în Germania, nu sunt suficiente pentru a justifica ingerința adusă dreptului de proprietate, pârâtul neopunând reclamantei un titlu locativ care să justifice, eventual, introducerea de către aceasta a unei acțiuni în revendicare, ordonanța președințială de reintegrare caracterizându-se prin efectul vremelnic al acesteia și fiind oricum anterioară încheierii celei de a doua căsătorii, care a instituit cel puțin o prezumție de încetarea a stării de nevoie a pârâtului. Pentru aceste motive a admis cererea formulată și a dispus evacuarea pârâtului reclamant din imobilul situat în mun. Piatra N., . (fostă ., ..
În soluționarea apelului promovat de pârâtul – reclamant S. I. împotriva sentinței civile nr. 748/2011 prin decizia civilă nr. 174/AC/30.09.2011 pronunțată de Tribunalul N. a fost respins apelul ca nefondat, fiind obligat apelantul la plata către intimata – reclamantă S. G. a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
În cadrul judecății la instanța de fond, având ca obiect cererea principală de evacuare formulată de reclamanta S. G. în contradictoriu cu pârâtul S. I., la al patrulea termen de judecată, respectiv pentru termenul din 18.05.2010, pârâtul a depus un înscris intitulat întâmpinare, deși în cauză fusese depusă întâmpinare încă de la primul termen de judecată, înscris la finalul căruia, acesta a solicitat "să fie anulat contractul de vânzare cumpărare de pe numele G. și să-mi revină apartamentul respectiv până la deces" (filele 71-72).
Față de această solicitare cu caracter reconvențional, în mod corect instanța de fond i-a pus în vedere pârâtului, dată fiind stăruința sa exprimată expres de a i se judeca această cerere, stăruință consemnată în încheierea de la termenul din 18.05.2010, fila 81, să precizeze valoarea apartamentului obiect al contractului de vânzare cumpărare și să achite taxa de timbru la valoare. Față de valoarea precizată la data de 15.09.2010, la fila 111, de 85.000 – 90.000 de euro, instanța de fond a stabilit în sarcina sa, potrivit art. 2 al. 11 din Legea 146/1997 obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 7786 lei și a unui timbru judiciar în sumă de 5 lei.
Deși în urma cererii formulate în temeiul O.U.G nr. 51/2008 privind acordarea ajutorului public judiciar, pârâtul a fost scutit în temeiul art. 8 al. 2 de la plata a 50% din cuantumul taxei legal datorate, restul sumei ce trebuia achitată nu a fost plătită de acesta. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a anulat cererea reconvențională a pârâtului ca netimbrată, făcând o aplicare legală a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 referitoare la taxele de timbru. Potrivit acestora, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, instanța are obligația de a pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, sancțiunea nerespectării obligației fiind anularea cererii.
P. motivele de apel, pârâtul a arătat că reconvenționala sa ar fi avut ca obiect cererea de a rămâne cu o cameră din apartament, ca o modalitate de a i se acorda întreținere de către copiii săi. Or, din cuprinsul cererii aflate la filele 71-72 nu rezultă formularea unei astfel de solicitări. O solicitare de genul acesteia este cuprinsă în finalul unui memoriu depus de pârât la ultimul termen de judecată în fața primei instanțe, la filele 148-149, în care acesta arată că "își exprimă speranța că organele de justiție îl vor ajuta să locuiască măcar într-o cameră de 3/2 m din apartamentul cu 4 camere, că nu are unde să se ducă". Această mențiune nu îmbracă însă forma procedurală a unei cereri de chemare în judecată, așa cum este reglementată la art. 112 Cod de procedură civilă, în sensul de a avea stabilit în mod clar obiectul cererii și motivul de drept al solicitării. Referirea apelantului la regulile referitoare la acordarea întreținerii între copiii și părinți este pentru prima oară făcută în apel, or, potrivit art. 294 al. 1 Cod de procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
De altfel, instanța de fond, analizând cererea în evacuare, a avut în vedere faptul că pârâtul este căsătorit, iar împreună cu soția sa are întemeiată o gospodărie în satul Talpa. În lipsa opunerii de către pârât a unui titlu valabil care să temporizeze sau să pareze acțiunea în evacuare promovată de reclamanta care și-a dovedit calitatea de proprietar al imobilului în cauză, nu se poate reține că instanța de fond nu ar fi motivat de ce a înlăturat susținerile pârâtului apelant.
Nu este întemeiată nici susținerea apelantului că prima instanță nu ar fi ținut cont de declarația martorului audiat la cererea sa, a numitului B. V., în condițiile în care acesta a confirmat că pârâtul a refuzat să-i permită fiicei reclamante accesul în apartament, ceea ce echivalează cu o ingerință adusă dreptului de proprietate, arătând, de asemenea, că în curtea din satul Talpa, unde locuiește soția pârâtului, există două case, iar pârâtul ar fi participat la construirea uneia dintre ele. Deși martorul a arătat că dacă ar fi evacuat din apartament, pârâtul nu ar avea unde să stea, această susținere nu este reală. În memoriul depus de apelant la filele 7-8 dosar apel, acesta confirmă faptul că în . un imobil cu destinația de locuință împreună cu soția sa. Față de această împrejurare, nu este real nici argumentul apelantului referitor la faptul că prima instanță nu ar fi ținut cont de incidența normelor morale aplicabile în speță, dat fiind că soții au obligația de a locui împreună (obligația de coabitare). Realizarea efectivă a scopurilor căsătoriei implică traiul în comun, în cadrul aceluiași domiciliu.
Temeiul juridic nou al obligației de întreținere, invocat abia în apel, implică oricum anumite dovezi legate de starea de nevoie a celui ce solicită acordarea întreținerii, dovezi care nu au fost puse în discuție decât tangențial, dată fiind neinvocarea lor la instanța de fond. Oricum, prima instanță a făcut în cauză în mod legal aplicarea prioritară a dispozițiilor art. 89 lit. a Codul familiei, potrivit cărora întreținerea se datorează în ordinea următoare: soții își datorează întreținerea înaintea celorlalți obligați. Susținerile pârâtului legate de imposibilitatea conviețuirii cu soția sa rămân simple alegații în lipsa unor dovezi clare care să ateste acuzațiile la adresa acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins ca nefondat apelul, păstrând hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală. Totodată, tribunalul, în aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, a apreciat că apelantul, ca parte căzută în pretenții, este îndatorat să suporte cheltuielile de judecată ocazionate părții adverse – intimatei-reclamante – respectiv onorariul de avocat. Din cuantumul acestuia, apelantul a fost obligat a plăti doar o parte, în temeiul art. 274 al. 3 Cod de procedură civilă, reținându-se că onorariul achitat potrivit chitanței de la fila 30 este nepotrivit de mare față de complexitatea redusă a cauzei (acțiune în evacuare și cerere reconvențională anulată ca netimbrată) și munca îndeplinită de avocat, apelul fiind soluționat la al doilea termen de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul – reclamant S. I., legal timbrat cu timbru judiciar de 0,30 lei și taxă timbru de 5 lei.
În motivarea recursului recurentul a susținut că în raport de vârsta înaintată, de pensia redusă, de starea de sănătate, este o nedreptate evacuarea sa, cu atât mai mult cu cât apartamentul vizat a fost proprietatea sa, vânzându-l în anul 1996 fiicei sale.
Dintre intimatele, legal citate, a fost reprezentată în fața instanței intimata S. G., formulând concluzii de respingere a recursului.
Având în vedere data comunicării hotărârii recurate și data înregistrării recursului la Tribunalul N., instanța a pus în discuția părților excepția tardivității recursului, recurentul formulând concluzii de respingere a acesteia față de data depunerii cererii de recurs, o confirmare fiind depusă la termenul din data de 21.03.2012.
Analizând, în condițiile art.137 alin.1 Cod pr.civilă, excepția invocată, în raport de data de 14.11.2011 ce rezultă din înscrisul depus de recurent la dosar privind momentul declarării recursului, instanța constată că termenul de recurs, de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art.301 teza I Cod procedură civilă, a început să curgă la data de 3.11.2011, împlinindu-se potrivit modului de calcul al termenelor prevăzut de art.101 alin.1, 5 Cod procedură civilă, la data de 21.11.2011. În aceste împrejurări, recursul promovat la data de 14.11.2011 respectă termenul imperativ prevăzut de art.301 teza I Cod procedură civilă și, în consecință, va fi respinsă ca nefondată excepția tardivității recursului .
Cu privire la fondul cauzei, examinând recursul pentru motivele arătate, în condițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Menținerea de către instanța de apel a hotărârii primei instanțe cu privire la evacuarea pârâtului S. I. s-a întemeiat pe dreptul de proprietate asupra imobilului al intimatei–reclamante, drept de proprietate valabil și neafectat de împrejurări de natură a-i limita efectele juridice. Pe de altă parte, s-a reținut lipsa dovezilor privind imposibilitatea conviețuirii pârâtului cu soția sa, pentru examinarea ordinii prevăzute de art.89 lit.a din Codul Familiei.
Susținerile pârâtului din cererea de recurs privind inexistența mijloacelor de asigurare a unei locuințe și starea precară a sănătății reprezintă critici ce vizează temeinicia hotărârii recurate, depășind cadrul procesual impus de dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, care reglementează în mod limitativ motivele de recurs.
Incidența în cauză a dispozițiilor art.8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, care consacră dreptul la respectarea vieții private și de familie este limitată de respectarea dreptului de proprietate, garantat atât de dispozițiile art.44 din Constituția României, cât și de Protocolul adițional nr.1 la C.E. A.D.L.F.O., dispozițiile Convenției vizând constrângerile impuse statelor pentru respectarea drepturilor recunoscute prin dispozițiile menționate.
În acest cadru, instanța constată că protejarea vieții de familie a pârâtului, și, în cadru mai larg, a condițiilor de viață ale acestuia, nu se circumscriu circumstanțelor particulare ale cauzei care relevă modalitatea de respectarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, drept recunoscut de însuși recurentul în favoarea intimatei – reclamante S. G..
Împrejurările particulare ale litigiului nu au conturat existența unor limite sau sarcini ale dreptului de proprietate de natură a conduce la recunoașterea în favoarea recurentului a unui drept de folosință a imobilului.
Înscrisurile depuse odată cu cererea de recurs, privind inexistența unui spațiu locativ pe raza comunei Cristești, jud. Iași și a municipiului Piatra N., susceptibile de valorificarea în ipoteza formulării unei cereri, cu respectarea condițiilor procedurale, privind dreptul corespunzător dispozițiilor art.89 din Codul Familiei, nu au efectul înlăturării împrejurării faptului că recurentul este căsătorit, soția acestuia deținând spațiu de locuit în ..
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.
Având în vedere dispozițiile art.22 din O.U.G. nr.51/2008 se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției prin compartimentul economic al Tribunalului Bacău către avocatul desemnat în cauză a onorariului de avocat în sumă de 200 lei.
Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de procuratorul intimatei - reclamante S. G., instanța, în temeiul art.274 Cod procedură civilă coroborat cu art.169 Cod civil, va respinge, în cauză nefiind depuse dovezi privind existența și cuantumul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, excepția de tardivitate a recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâtul S. I. împotriva deciziei civile nr. 174 din 30.09.2011, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției, prin compartimentul economic al Tribunalului Bacău – către avocat Z. D. a onorariului de avocat în sumă de 200 lei.
Respinge, ca nefondată, cererea intimatei – reclamante de plată a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2012.
Președinte, M. N. | Judecător, V. N. G. | Judecător, C. D. |
Grefier, E. G. |
Red.sent.O. A./red.dec.O. E., M. C.,
red.dec.rec.NM/6.04.2012./tehn.red.EGG/11.04.2012.
| ← Cereri. Decizia nr. 807/2013. Curtea de Apel BACĂU | Succesiune. Decizia nr. 1570/2012. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
