Cereri. Decizia nr. 807/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 807/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 807/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 807/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
Judecător D. P.
Judecător S. R.
Grefier D. M.
&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare din oficiu constatarea perimării recursului civil promovat de reclamanții A. P. și A. E. prin procurator U. F. împotriva deciziei civile nr. 302/17 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 3942/2003.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Instanța, față de lipsa părților, apreciază că se poate relua cauzala a doua strigare.
La a doua strigare, în cadrul apelului nominal, au lipsit părțile.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile și în raport de actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare privitor la perimare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra sesizării în vederea perimării de față, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 302/2004, pronunțată în dosarul nr. 3942/2003 al Curții de Apel Bacău a fost respins ca nefondat apelul civil promovat de apelanții-reclamanți A. P. și A. E. împotriva sentinței civile nr. 1068/2003, pronunțată în dosarul nr.1836/2003 al Judecătoriei Tg. N., în contradictoriu cu intimatul-pârât P. Shaul.
În motivarea deciziei s-a invocat în esență că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tg. N. la nr.1836/2003, reclamanții-debitori A. E. si A. P. au chemat în judecată pe pârâtul-creditor P. S., solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună radierea ipotecii înscrisă asupra apartamentului cu două camere, proprietatea lor, situat în Tg.N., ..10 și constatarea nulității a două contracte de împrumut cu garanție imobiliară, încheiate în formă autentică.
În motivare au arătat că la 25 sept.2001 au convenit cu pârâtul, care este reprezentant al S.C."I.C.T.B.”cu sediul în București să împrumute de la acesta 4.875 USD și să le fie asigurat un contract de muncă în Israel, că au consimțit la instituirea ipotecii asupra apartamentului pentru a garanta împrumutul și că în aceeași zi, creditorul pentru a-i induce în eroare le-a spus că, le trebuie un credit mai mare de 5.000 USD, motiv pentru care au încheiat un contract de împrumut cu garanție imobiliară pentru această sumă, creditorul încredințându-i că a renunțat la primul contract.
Ambele contracte s-au încheiat în formă autentică, în aceeași zi și s-a instituit ipotecă asupra apartamentului lor, însă în realitate ei nu au beneficiat de nici o sumă de bani cu titlu de împrumut de la pârât și nici de contract de muncă în străinătate.
Reclamanții au menționat în continuarea cererii lor că, la propunerea pârâtului P. S. au urmat niște cursuri de geriatrie pentru care au suportat cheltuielii în valoare de 11.963.800 lei din banii personali și pe care nu i-au mai recuperat.
Creditorul urma să fie recuperat pe perioada desfășurării contractului de muncă în Israel, însă contractul de muncă l-au încheiat cu altă firmă și credit pentru deplasare n străinătate au obținut de la altă persoană, I. I. din Tg.N..
Prin sentința civilă nr.1068/3.09.2003 Judecătoria Tg.N. s-a respins acțiunea pentru radierea ipotecii asupra unui imobil și constatarea nulității contractelor de împrumut cu garanție imobiliară autentificate sub nr.2074 și 2075/25.09.2001 la Biroul Notarilor Publici Asociați M. A. și M. I. București, reținând următoarele:
Reclamanții susțin că le-a fost viciat consimțământul la încheierea contractelor de către pârât, prin eroare.
Eroarea este un viciu de consimțământ ce constă în falsa reprezentare (reprezentare greșită) a realității în conștiința persoanei la încheierea unui act juridic civil. Art.953 din Codul civil; prevede viciile de consimțământ, mai puțin leziunea, art.954 al.1 reglementează eroarea asupra substanței obiectului actului juridic civil, iar al.2 al art.954, reglementează eroarea asupra persoanei când este cauza principală pentru încheierea actului juridic civil.
În funcție de natura realității asupra căreia eroarea o poartă, aceasta se împarte în eroare de fapt și eroare de drept.
Eroarea de fapt constă în falsa (greșita) reprezentare asupra unei stări sau situații de fapt atunci când se încheie un act juridic civil, iar eroarea de drept constă în falsa reprezentare cu privire la existența sau conținutul unei norme juridice civile, desigur aceasta din urmă fiind exclusă în cauza de față.
Se impune întrebarea când au fost în eroare reclamanții, pentru că eroarea produce nulitate numai atunci când cade asupra substanței obiectului convenției sau asupra persoanei cu care s-a contractat afară numai când considerația persoanei este cauza principală pentru care s-a făcut convenția. Din situația de fapt învederată instanței, nu reiese că, reclamanții au fost induși în eroare cu privire la natura convenției pe care au încheiat-o cu pârâtul.
Chiar ei au afirmat în cerere, că au convenit cu pârâtul la 25.09.2001, ca acesta să le împrumute 4.875 USD și să le asigure un contract de muncă în Israel. În continuarea cererii susțin că în aceeași zi, pârâtul le-a spus că le trebuie un împrumut mai mare de 5.000 USD, drept pentru care "au convenit să încheiere contractul de împrumut autentificat sub nr.2075”, pârâtul spunându-le că a renunțat la primul contract. De aici se deduce că, reclamanții au convenit la încheierea și celui de-al doilea contract. Eroarea în acest din urmă caz trebuia dovedită de reclamanții care o invocă în apărare întrucât nu se prezumă că există acest viciu de consimțământ, care să fie sancționat cu nulitate relativă a actului astfel întocmit.
Eroarea invocată ca viciu de reclamanți, nu poate fi acceptată ca viciu de consimțământ.
Analizând susținerile constată că acestea se contrazic.
Dacă reclamanții aveau nevoie de o sumă de bani mai mare este logic faptul că a fost necesar să mai încheie încă un contract de împrumut, fără a renunța la primul, al doilea prevăzând o sumă doar de 125 USD în plus față de primul. În final reclamanții recunosc împrumutul doar că, pretind că nu au folosit banii.
Având în vedere și experiența de viață a reclamanților, conținutul clar și explicit al naturii contractelor încheiate, mai ales clauzele referitoare la obligațiile lor asumate prin semnătură în fața notarului formează convingerea că nu le-a fost viciat consimțământul în nici un mod.
Reclamanții au propus ca singure dovezi în apărare înscrisuri, chitanța și ordin de plată valutar din care reiese că ar fi împrumutat bani de la o altă persoană din Tg.N., în vederea încheierii unui contract de muncă în străinătate, nicidecum de la pârât.
Aspectul invocat nu are relevanță în cauză, întrucât o persoană poate contracta mai multe împrumuturi în interesul său.
Actele depuse de pârât la dosar dovedesc din contra, că s-a încheiat contract de muncă în străinătate (filele 27-35 dosar fond). În plus, reclamanții au formulat acțiune în instanță, abia când contractele atacate au ajuns la scadență. Nefăcând dovada restituirii împrumutului reclamanții nu au temei pentru a cere radierea ipotecii.
La acestea se adaugă și faptul că, reclamanții au avut o poziție șovăielnică de recunoaștere și nerecunoaștere a contractelor dovadă fiind faptul că au solicitat termen pentru a achita o parte din datorie ca apoi să stăruie în cererea formulată inițial.
Din procesul-verbal încheiat la 28.08.2003 la executorul judecătoresc reiese că, reclamanții debitori au restituit pârâtului-creditor 2.500 USD, obligându-se ca diferența să o achite în rate lunara.
Plata chiar parțială și angajamentul de plată în rate face să se deducă fără dubii recunoașterea datoriei față de pârât.
Reclamanții au declarat apel criticând hotărârea pentru următoarele motive:
1- greșit instanța a analizat valabilitatea convențiilor de împrumut numai prin prisma consimțământului, ignorând celelalte condiții de validitate a unei convenții prevăzute de art.948 Cod civil, respectiv cauza care în speță o constituie primirea banilor și care n-a fost realizată.
Au fost solicitați să semneze contractul de către pârât, însă n-au primit nici o sumă de bani. Suma de bani necesară deplasării în Israel a fost procurată integral dintr-un alt împrumut, situație pe care au dovedit-o.
Au invocat și nevalabilitatea procurii autentificate 2110/12.X.2001, pentru ipotecarea imobilului, nefiind prevăzută valoarea împrumutului ce poate fi contractat.
2. greșit s-a interpretat că plata sumei de 2500 USD reprezintă ca o recunoaștere de datorie. In realitate suma a achitat-o după începerea executării silite, pentru a obține o amânare a acesteia și a evita evacuarea din imobil.
S-a invocat că a formulat plângere penală împotriva pârâtului unde s-a constituit parte civilă cu acești bani.
S-a solicitat admiterea apelului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La termenul din 5 nov.2003, cauza s-a suspendat în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Cauza s-a repus pe rol la cererea apelantului A. P. și care în completarea motivelor de apel a invocat nulitatea contractelor de împrumut cu garanție imobiliară autentificate sub nr.2074 și 2075/25 sept.2001, încheiate în lipsa unei procuri speciale necesară în acest scop.
Intimatul pârât a depus concluzii scrise., iar apelantul a depus procură și copia unor acte care fac obiectul altor judecăți cu alte persoane, în afara celei de față.
Examinând criticile formulate în raport de probele dosarului, Curtea le-a reținut nefondate.
Așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată reclamanții au invocat pentru capătul de cerere - radiere înscriere ipotecă - ca motiv, nefinalizarea contractelor în sensul că nu au luat nici un credit de la pârât, iar pentru nulitatea celor două contracte de împrumut cu garanție imobiliară, ca fiind fără obiect, întrucât nu au mai beneficiat de contractul de muncă așa cum a consimțit cu creditorul. In drept nu s-a invocat nici un temei legal, iar pe parcursul judecății, nu s-au mai invocat alte motive.
Motivele invocate în acțiune nu sunt din cele care atrag nulitatea convențiilor încheiate între părți, iar din conținutul acestora rezultă că au fost încheiate cu respectarea condițiilor de valabilitate prevăzute de art.948 Cod civil.
Situația de fapt a fost reținută corect de prima instanță, iar reclamanții nu au putut dovedi o altă situație decât cea prevăzută în contractele de împrumut cu garanție imobiliară în care se prevede expres că soția A. E. a primit banii, pe care acum îi datorează. Si întreg comportamentul reclamanților care fie că au formulat acțiunea după 2 ani de la întocmirea actelor, fie că au cerut termen să mai achite din datorie, sau că au achitat deja o parte, sunt dovezi în sprijinul valabilității contractelor încheiate.
Cu privire la suma achitată de 2500 de dolari instanța nu putut aprecia și reține decât ca o recunoaștere și achitare parțială de datorie și nicidecum cum susțin apelanții în motivele 2 de apel (procese verbale filele 53-54 fond).
Completarea motivelor de apel, prin cererea de la fila 14 dosar, după repunerea pe rol a cauzei de către apelantul Arnitroaie P., nu poate fi primită în raport de dispozițiile art.294 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit căruia în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi.
În raport de considerentele sus-enunțate,Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă, au fost obligați apelanții să plătească intimatului cheltuieli de judecată efectuate în apel cu apărarea în cuantum de 4.000.000 lei.
Împotriva hotărârii au promovat recurs apelantele reclamante, recursul fiind înregistrat la Î.C.C.J. cu nr._/2004, instanță care, în temeiul art.II alin.1 – 4 din Legea nr. 219/06.07.2005 a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare Curții de Apel Bacău, unde aceasta a fost înregistrată cu nr._ .
Prin încheierea din 30.01.2006, cauza a fost suspendată, în temeiul art.244 pct.2 Cod procedură civilă la cererea mandatarului recurenților-reclamanți U. F. motivat de faptul că s-a formulat plângere penală împotriva intimatului P. Shaul (dosar 61/D/2005 a P.N.A.), împotriva acestuia începându-se urmărirea penală.
În cauză, a fost întocmit rechizitoriul la 07.02.2006 (fila 39 – 55 dosar recurs).
Prin încheierea din 18.05.2009, a fost respinsă sesizarea din oficiu pentru repunerea pe rol a cauzei și ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a judecății formulată de intimat, în cauză, reținându-se faptul că dosarul de cercetare penală nr.61/P/2005 al PNA ( în temeiul căruia s-a dispus suspendarea) nu era soluționat definitiv fiind la P. de pe lângă Î.C.C.J. pentru motivarea recursului declarat împotriva deciziei penale nr.49/05.03.2009, pronunțată în dosarul nr._ (dosar nou nr. 142/2009), decizie prin care s-au soluționat apelurile declarate împotriva sentinței penale nr. 1173/F/06.11.2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.
Prin încheierea din 23.05.2012 s-a constatat că nu există cerere pentru repunerea pe rol a cauzei și în consecință s-a trimis cauza în arhivă spre conservare.
Prin referatul de sesizare din oficiu în vederea perimării (fila 2 din dosarul nr._ ) s-a învederat faptul că speța penală, temei al suspendării, a fost soluționată prin sentința penală nr. 1173/F/06.10.2008 a Tribunalului București, că împotriva sentinței au promovat apel P. de pe lângă Î.C.C.J., inculpatul, (intimat, în cauză), recurenta A. E. ș.a., apelurile fiind respinse prin decizia penală nr. 27/26.01.2011, pronunțată în dosarul nr._.1._ al Curții de Apel București.
Împotriva deciziei au promovat recurs P. de pe lângă ÎCCJ, intimatul P. Shaul ș.a., recursul fiind soluționat la 20.12.2011 (fila 8 dosar recurs – vol.II).
De la data suspendării, 30.01.2006, data soluționării definitive a cauzei penale, temei al suspendării (20.12.2011) și până la data sesizării din oficiu 06.03.2013, niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun demers procedural în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Cum, potrivit informațiilor solicitate în legătură cu stadiul de soluționare a cauzei penale a constituit temei al suspendării, cauza penală a fost soluționată definitiv la 20.12.2011, iar de la această dată, până la data sesizării din oficiu, în vederea perimării (06.03.2013), niciuna dintre părți nu a mai efectuat un demers procedural în cauza civilă, instanța, constatând îndeplinite condițiile art.248 alin.1 Cod procedură civilă, în considerarea art.250 alin.1 Cod procedură civilă și în temeiul art.252 Cod procedură civilă, va admite sesizarea și va constata ca fiind perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite sesizarea.
Constată perimat recursul civil promovat de reclamanții A. P. și A. E. prin procurator U. F. împotriva deciziei civile nr. 302/17 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 3942/2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013.
Președinte, L. C. | Judecător, D. P. | Judecător, S. R. |
Grefier, D. M. |
red.sent..G. B./ red.d.r.LC/13.06
tehn.DM/ex.2
13/13.06.2013
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 26/2013. Curtea de Apel... | Evacuare. Decizia nr. 563/2012. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
