Obligaţie de a face. Decizia nr. 302/2016. Curtea de Apel BACĂU

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 mai 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată redactată separat și care face parte integral cu aceasta și când, din lipsă de a delibera, pronunțarea s-a amânat la 18 mai 2016.

CURTEA

- deliberând –

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2326/15.04.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul civil nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâții C. L. al comunei V. S., Primăria comunei V. S., U. A. T. V. S., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța sentința civilă de mai sus instanța a reținut următoarele:

Intre reclamant si parat a fost încheiat la data de 30.05.2002 un contract prin care C. Locala V. S. se obliga sa transmită reclamantului în folosința gratuita a unor construcții zootehnice dezafectate cu posibilitatea ca înainte cu 60 de zile de la expirarea contractului aceste construcții sa fie vândute reclamantului daca acesta își exprima opțiunea pentru cumpărare.

Deși ,înainte cu 60 de zile de expirarea contractului reclamantul si-a manifestat prin notificarea adresata Consiliului L. V. SEACA (fila 12 dosar) din care rezultă intenția reclamantului de a cumpăra construcțiile atribuite in folosința gratuita paratele nu au dat curs acestei solicitări.

Prin adresa nr. 3592 din 28.09.2007 C. L. V. Seaca comunică reclamantului ca urmare a notificării reclamantului din data de 27.09.2007, C. L. V. S. în urma supunerii la vot și analizării situației, consideră că notificarea este neîntemeiată și reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege .

Potrivit punctului 3.1 din contractul de atribuire, părțile au convenit să încheie prezentul contract de atribuire în folosință pe o perioadă de 5 ani. Spațiul se atribuie împreună cu suprafața de teren de sub clădire și cea de incintă aferentă cu posibilitatea de a fi vândute beneficiarului la un preț echivalent cu 10% din valoarea acestora de la momentul atribuirii în folosință gratuită, pe baza opțiunii acestuia formulată în scris către beneficiar cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea valabilității prezentului contract.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin 1 din OUG 168/2001, la expirarea termenului de 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosință gratuită, fabrica de nutrețuri combinate, construcția zootehnică, terenul de sub acestea și incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosință gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la un preț echivalent cu 10% din valoarea acestora la momentul atribuirii în folosință gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 984/8.07.2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, îngrășării și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutrețuri combinate dezafectate.

Astfel, Curtea a constatat că legiuitorul privează proprietarul, în speță consiliul local, de dreptul de dispoziție asupra bunului, instituind astfel pentru unitățile administrativ-teritoriale obligația de a înstrăina către persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 imobilele pe care acestea le-au avut în folosință gratuită.

Ulterior, OUG 168/2001 a fost abrogată prin Legea nr. 281 din 24 decembrie 2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură.

Astfel, având in vedere situația de fapt și de drept reținută, că obligația de a vinde imobilele vizate în litigiu trebuie analizată la momentul actual, precum și faptul că Decizia CCR nr. 984/2010 dispune asupra unor situații ulterioare intrării sale în vigoare, instanța a constatat că recunoașterea unor efecte a OUG 168/2001 după publicarea in M.Of. a Deciziei nr. 984/2010 ar fi nelegală și neconstituțională.”

Împotriva sentinței civile nr. 2326/15.04.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul civil nr._ a declarat recurs, calificat de instanță ca fiind apel, reclamantul D. M., solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii asa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, sintetizând, se invocă următoarele motive:

- reclamantul este creditorul unei obligații de a face asumată de debitor prin contract nu prin lege, invocând ca temei al acțiunii răspunderea contractuală;

- contractul nr.16/2002 este în ființă, nefiind desființat, anulat și odată ce a fost încheiat el este lege pentru părți, luând locul vechilor acte normative care, cu timpul, au fost lipsite de efecte, apoi abrogate, decizia CCR nr. 984/2010 dispunând numai pentru viitor;

- există putere de lucru judecat în ceea ce privește ființarea contractului nr.16/2002 raportat la hotărârile succesive pronunțate de instanțele de contencios administrativ în sensul în care imobilele fac obiectul contractului, care nu a fost anulat/desființat prin orice alt mijloc și care dă naștere unei obligații de a face, respectiv următoarele hotărâri: decizia nr. 420/2010 a Curții de Apel Bacău, sentința nr. 583/2014 a Tribunalului Bacău, decizia nr. 3166/2014 a Curții de Apel Bacău, decizia nr. 3166/2014 a Curții de Apel Bacău;

- conform principiului forței obligatorii a contractului și dispozițiilor art. 1020 și 1021 Cod civil, reclamantul a ales varianta de a cere pârâtei să-și îndeplinească întocmai obligația de a-i vinde, având în vedere că el și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contract.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.721 din 26.11.2015 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosar nr._, s-a admis apelul civil declarat de apelantul-reclamant D. M., cu dom. ales la C.. av. M. V. Potea, cu sediul profesional în mun. B., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2326/15.04.2015, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. AL COMUNEI V. S., cu sediul în .. Bacău, PRIMARIA COMUNEI V. S. PRIN PRIMAR, cu sediul în .. Bacău și U. A. T. V. S. PRIN PRIMAR, cu sediul în .. Bacău.

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, așa cum a fost completată prin sentința civilă nr. 3934/22.06.2015 și rejudecând cauza:

A fost admisă în parte acțiunea civilă și obligarea pârâților la vânzarea către reclamant a imobilelor ce fac obiectul contractului nr. 16/30.05.2002 la un preț echivalent cu 10% din valoarea acestora de la momentul atribuirii în folosință gratuită.

A fost menținută soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamant a daunelor moratorii.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 8708,3 lei, cheltuieli de judecată de la instanța de fond.

Au fost obligați intimații-pârâți să plătească recurentului-reclamant suma de 3004 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Acțiunea de chemare în judecată are ca obiect obligația de a face, respectiv de obligare a pârâților de a îndeplini obligația asumată prin contractul nr. 16/30.05.2002.

Potrivit dispozițiilor art. 969 cod civil „ convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Astfel din acest principiul exprimat prin textul citat rezultă obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage și partea contractantă, care are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptățită a pretinde celeilalte părți obligate satisfacerea acestor drepturi. Stabilirea legalității încheierii contractului se raportează la dispozițiile legale în vigoare la data încheierii contractului.

Contractul din cauza de față a fost întocmit la data de 30.05.2002.La această dată dispozițiile art. 7 alin 1 din Legea nr. 168/2001 prevedea astfel:

„La expirarea termenului de 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosință gratuită, fabrica de nutrețuri combinate, construcția zootehnică, terenul de sub acestea și incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosință gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la un preț echivalent cu 10% din valoarea acestora la momentul atribuirii în folosință gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice.”

Tribunalul a reținut că dispozițiile legale de mai sus, care au stat la baza încheierii contractul nr. 16/30.05.2002 prevedeau posibilitatea și nu obligativitatea vânzării bunurilor. În speța de față, prin contract, atribuitorul și-a asumat obligația de a vinde în cazul în care beneficiarul formulează în termen opțiunea de a cumpăra ( obligație asumată conform literelor b și d de la art. 4.1 din contract).

În consecință, Tribunalul a reținut că obligația asumată de atribuitor prin contractul încheiat s-a făcut cu respectare dispozițiilor în vigoare la data încheierii contractului, dispoziții care îi dădeau posibilitatea alegerii acestei opțiuni, iar beneficiarul și-a exprimat opțiunea de a cumpăra prin notificarea înregistrată în data de 19.03.2007 sub nr. 1170 la C. local V. S. ( fila 13 dosar fond), respectându-se și termenul de exprimare a opțiunii prevăzut în contract la punctul 3.1.

Într-adevăr ulterior încheierii contractului, în anul 2010, art. 7 alin 1 din Legea nr. 168/2001 a fost modificat prin art. 1 din Legea nr. 23/2010 având următorul conținut:

„ La expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosință gratuită, fabrica de nutrețuri combinate, construcția zootehnică, terenul de sub acestea și incintele aferente se vând persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosință gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la un preț echivalent cu 10% din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosință gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice.”

Tribunalul, raportat la Decizia CCR nr. 984/2010, reține că aceasta nu se aplică în prezenta cauză, întrucât excepția de neconstituționalitate a vizat prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 așa cum au fost ele modificate în anul 2010 prin art. 1 din Legea nr. 23/2010, text care prevedea obligativitatea vânzării bunurilor, atribuitorul nemaiavând posibilitatea de alegere.

De altfel, în considerentele deciziei, Curtea „constată că asupra prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001, înainte de modificarea acestora, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat, de exemplu prin Decizia nr. 1.298 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, Decizia nr. 838 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 29 iulie 2008, sau prin Decizia nr. 817 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că textul de lege criticat instituia posibilitatea consiliilor locale de a opta, la expirarea termenului prevăzut în contractul de atribuire în folosință gratuită sau după efectuarea investițiilor prevăzute în acest contract, pentru vânzarea bunurilor aflate în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale către asociațiile de crescători de animale, cu sau fără personalitate juridică, sau către crescătorii de animale, persoane fizice ori juridice. Astfel, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, în acea formă, nu îngrădeau prerogativa dispoziției dreptului de proprietate, înstrăinarea bunurilor fiind subsecventă manifestării neechivoce a intenției titularului dreptului de a le vinde.

Ca urmare a modificării textului de lege criticat, Curtea constată că legiuitorul privează proprietarul, în speță consiliul local, de dreptul de dispoziție asupra bunului, instituind astfel pentru unitățile administrativ-teritoriale obligația de a înstrăina către persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 imobilele pe care acestea le-au avut în folosință gratuită.”

În consecință, față de cele reținute mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, Tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată, așa cum a fost completată prin sentința civilă nr. 3934/22.06.2015 și rejudecând cauza a admis în parte acțiunea civilă și a obligat pârâții la vânzarea către reclamant a imobilelor ce fac obiectul contractului nr. 16/30.05.2002 la un preț echivalent cu 10% din valoarea acestora de la momentul atribuirii în folosință gratuită.

S-a menținut soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata către reclamant a daunelor moratorii întrucât apelanții nu au făcut dovada prejudiciului suferit, a cuantumului acestuia.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă a obligat pârâții să plătească reclamantului suma de 8708,3 lei, cheltuieli de judecată de la instanța de fond reprezentând onorariu de avocat, taxa de timbru si timbru judiciar( filele 21,37,260,261 dosar fond). De asemenea a obligat de asemenea intimații-pârâți să plătească recurentului-reclamant suma de 3004 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru aferente pretențiilor admise, și onorariu de avocat ( filele 11 și 13, 67 bis) dosar recurs.

Împotriva deciziei civile mai sus menționate au formulat recurs pârâții C. L. al comunei V. S. și U. A. T. a comunei V. S..

Pârâtele recurente au criticat decizia Tribunalului pentru următoarele motive:

În mod greșit Tribunalul a recalificat calea de atac ca fiind apel deoarece opinează recurentele că sentința Judecătoriei Bacău putea fi atacată doar cu recurs, conform art.282 ind.1 al.1 Cod procedură civilă, în raport de valoarea obiectului cauzei ( 600 mp la prețul de 152 lei) invocând dispozițiile art.304 al.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Instanța de apel a aplicat greșit prevederilor legale incidente cauzei, respectiv decizia nr.984/2010 a CCR.

S-a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv obiectul contractului nr.16/2002 și posibilitatea ca bunurile stipulate în contract să poată fi vândute beneficiarului.

Intimatul D. M. a formulat întâmpinare ( filele 29-35 dosar recurs9, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurenților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând decizia civilă recurată, sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs: calea de atac împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Bacău și compunerea completului de judecată în judecarea cauzei la Tribunalul Bacău, art.304 al.1 pct.1 Cod procedură civilă ( în vigoare la data formulării acțiunii), instanța apreciază întemeiat acest motiv de recurs, fiind nesocotite normele de ordine publică referitoare la compunerea și constituirea instanței.

Textul legal al art.282 ind.1 al.1 Cod procedură civilă prevede excepții de la principiul dublului grad de jurisdicție, indicând, însă nu limitativ, hotărârile care nu sunt supuse apelului, printre care și hotărârile pronunțate în primă instanță în litigii a căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.

În ceea ce privește stabilirea obiectului litigiului, Curtea reține că valoarea obiectului litigiului, în funcție de care se stabilește competența în primă instanță, este fie cea declarată de reclamant, fie cea stabilită de instanța de judecată prin efectuarea unei expertize de evaluare.

Astfel, dacă valoarea obiectului litigiului depășește suma de 100.000 lei (RON) calea de atac va fi apelul. Dacă valoarea este de 100.000 lei (RON) sau mai mică, atunci calea de atac va fi recursul.

Curtea reține că, reclamantul D. M. prin cererea de chemare în judecată din 07.12.2010 adresată Judecătoriei Bacău a solicitat obligarea pârâților la executarea obligației asumate prin contractul nr.16 din 30 mai 2012 de a vinde Construcțiile Zootehnice dezafectate, respectiv 2 grajduri, împreună cu terenul aferent desfășurării fluxului tehnologic în suprafață de 6.243 mp la prețul de 10% din valoarea de 1.549.260 lei ROL-159,62 lei RON la care au fost evaluate bunurile la data încheierii contractului de atribuire în folosință gratuită, suma care a fost stabilită în procesul verbal de inventariere și evaluare din data de 04.04.2002 încheiat de Comisia pentru inventarierea construcțiilor zootehnice dezafectate construită în baza OUG 168/2001 și HG 216/2002 de către DGAJA Bacău.

Reclamantul a depus înscrisuri cu privire la valoarea obiectului cauzei ( filele 5-11) dosar fond Judecătoria Bacău, respectiv Contractul de atribuire în folosință gratuită a construcțiilor zootehnice dezactivate, conform cu OUG 168/2001 și HG 216/2002, proces verbal nr.1440/30.05.2002, proces verbal din 04.04.2002, încheiat de Comisia pentru inventarierea construcțiilor zootehnice dezafectate, constituită în baza OUG nr.168/2001 și HG nr.216/2002, din care rezultă că mijloacele fixe închiriate sunt: obiectivul –grajd nr.1 vaci lapte, suprafață construită 814 mp val.(1.091.300 lei vechi)- 109,13 lei RON, obiectivul grajd nr.2 vaci lapte, suprafață construită 814 mp, valoare (504.960 lei ROL)- 50,49 lei RON, total valoare 159,52 lei RON.

Având în vedere că reclamantul a arătat că valoarea obiectului litigiului ce nu depășește plafonul prevăzut de art.281 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul în mod greșit, cu încălcarea prevederilor art.289 raportat la art.129 al.4, art.299 și art.282 ind.1 al.1 Cod procedură civilă a calificat calea de atac ca fiind apel și a soluționat-o în complet format din 2 judecători, calea de atac la care sunt îndreptățite părțile fiind reglementată de lege și nu lăsată la aprecierea părților sau a instanței de judecată.

Fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1 Cod procedură civilă și art.312 al.1 Cod procedură civilă, Curtea va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare ca recurs la tribunal.

Având în vedere soluția dată recursului prin prisma motivului de ordine publică invocat de recurente, Curtea apreciază că analizarea celorlalte critici ale cererii de recurs este inutilă, iar acestea vor fi avute în vedere de instanța de rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul formulat de pârâtele C. L. AL . U. A. T. AL .> cu sediul în localitatea V. S., județul Bacău,împotriva sentinței civile numărul 721 din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul D. M. cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat M. V. Potea cu sediul în municipiul B., ., .,..