Partaj judiciar. Decizia nr. 8/2016. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 8/2016 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 8/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 8/2016

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 20 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. M. A.

JUDECĂTOR: I.-D. P.-B.

JUDECĂTOR: S. R.

GREFIER: G. S.

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurentul-reclamant A. N. N. împotriva deciziei civile nr. 330/AC din 9.07.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât A. N. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant A. N. N. asistat de avocat M. M. Luisiana și intimatul-pârât A. N. V..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pentru acest termen, prin fax, recurentul-reclamant a înaintat răspuns la întâmpinare și dovada achitării taxei de timbru.

Avocat M. M. Luisiana depune la dosar originalul taxei de timbru și răspunsul la întâmpinare, înmânând un exemplar și intimatului-pârât.

Instanța constată achitată taxa de timbru datorată de recurentul-reclamant și acordă cuvântul cu privire la proba cu expertiză.

Avocat M. M. având cuvântul precizează că susține această probă și solicită efectuarea unei noi expertize motivat de faptul că se impune identificarea exactă a suprafețelor teren conform contractului de vânzare-cumpărare care atestă o suprafață de 966,9 m.p. și a schiței aferente acestui contract, schițelor efectuate de cei doi experți G. și A. atașate rapoartelor de expertiză efectuate în apel.

În ceea ce privește suprafața de 966,9 m.p. așa cum a arătat și în motivele de recurs a fost împărțită și atunci trebuie împărțită și faptic, nu numai scriptic. În consecință, solicită efectuarea acestei expertize.

Intimatul-pârât A. N. V. se opune probei cu expertiză solicitată de recurent având în vedere că atât la Tribunalul N. cât și la Judecătorie, acesta, pe lângă cei doi experți a avut și expert parte și a fost de acord cu ceea ce a spus cei doi experți. Depune concluzii scrise în care a arătat că nu se impune alți experți în cauză din alt oraș.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, respinge proba cu expertiză topo solicitată de recurent, având în vedere că prin motivele de recurs s-au invocat și aspecte vizând expertiza efectuată la fond, dacă instanța va dispune casarea cu reținere abia atunci se poate dispune asupra admisibilității acestei probe.

Avocat M. M. Luisiana precizează că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte probe sau cereri formulate în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra acestuia.

Avocat M. M. Luisiana solicită admiterea recursului față de motivele formulate în scris, casarea deciziei recurate și reținerea spre rejudecare întrucât în cauză este cert că expertiza efectuată în apel nu poate fi pusă în executare din punct de vedere al loturilor. Expertul nu a adus elemente noi, expertul A. a menționat scriptic aceeași suprafață de teren, nu a menționat o altă suprafață de teren mai mare, fiind cert că în anexa VII, suprafața de teren a fost majorată deși, scriptic a rămas la fel, si de partajat s-a partajat suprafața de 966,9 m.p. Nu solicită modificarea deciziei întrucât nu este o suprafață suplimentară, însă ceea ce s-a partajat scriptic trebuit partajat și faptic.

Este adevărat că sunt mai multe rapoarte de expertiză, acestea sunt contradictorii, nu au aceleași aspecte, pentru că experții s-au raportat la dosarul de partaj și nu au măsurat efectiv suprafața, laturile terenurilor și construcțiile respective.

Prin motivele de recurs s-au referit și la calea de acces. Din raportul de expertiză construcții rezultă că acele construcții intră peste calea de acces și în consecință, nu se poate pune în executare această decizie chiar raportat la raportul de expertiză din apel, cert fiind faptul că trebuie efectuată o nouă expertiză.

În consecință, solicită admiterea recursului și a se da posibilitatea de a depune concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecată potrivit chitanțelor depuse la dosar, reprezentând onorariu de avocat și taxă de timbru.

Intimatul A. N. V. susține că au mai parcurs odată toate etapele, s-a judecat aceeași chestie și că fratele său în toate aceste etape putea să aducă câți experți dorea.

Solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică decizia Tribunalului N., având în vedere că este autoritate de lucru judecat și nu se mai impune reluarea căilor de atac, numai pentru faptul că s-a adus o schiță din anul 1971 când părinții lor au cumpărat o căsuță și o suprafață de teren. Din anul 1971 s-au efectuat „n” construcții pe această suprafață de teren, din 1983 a ieșit mai mult decât era prevăzut în act. Are autorizație de construcție pentru grajd și bucătărie, iar recurentul să aducă documente și să facă dovada că acest drum este al lui.

Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței anexate la dosar.

Instanța declară dezbaterile închise, trecând la deliberare și pronunțare asupra recursului.

CURTEA

- deliberând -

Prin Decizia civilă nr.330/2015 Tribunalul N. a admis în parte contestația la titlu formulată de contestatorul A. N. și a lămurit întinderea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.61/2012 a Tribunalului N..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin contestația promovată, contestatorul atrage atenția asupra împrejurării că modul de identificare, prin expertiza de lotizare, a terenului situat în intravilanul mun. Piatra N., .. 126, jud. N., moștenit de părți de la părinții defuncți, și asupra căruia, prin decizia civilă nr. 61/AC/15.03.2012, Tribunalul N. a dispus schimbarea modului de ieșire din indiviziune a părților, nu corespunde modului de identificare inițială a acestuia, efectuată prin schița anexă la raportul de expertiză topografică aflată la fila 103 vol. I dosar fond și nici modului de identificare a acestuia relevat de schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 4663/1971.

Tribunalul a reținut ca întemeiate apărările formulate de intimatul A. V. prin întâmpinarea depusă, în sensul că, pe calea contestației, indiferent că este la titlu sau la executare, nu este admisibil a se modifica sau anula hotărârea pusă în executare, instanța învestită cu soluționarea contestației limitându-se la a cerceta dacă înțelesul sau întinderea dispozitivului pus în executare este neclară. Din acest punct de vedere, Tribunalul a arătat că omisiunea sesizării de către instanță sau de către părți – care erau în cunoștință de cauză și primele interesate în stabilirea unei situații corespunzătoare realității – a faptului că prin varianta 3 de lotizare propusă prin schița raportului de expertiză depusă la fila 67 dosar apel, suprafața de 966,90 mp teren obiect al partajului succesoral după defuncții A. N. și A. V., a fost configurată într-un mod diferit de identificarea dată prin raportul inițial de identificare (fila 104 vol. I dosar Judecătoria Piatra N.), nu mai poate fi remediată pe calea unei contestații, fie ea la executare sau la titlu.

Instanța a reținut că schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 4663/1971 nu a fost depusă de niciuna dintre cele două părți, reclamantul A. N. V. sau pârâtul A. N. N., în tot cursul procesului în dosarul nr._, deși procesul a cunoscut toate stadiile procesuale puse la îndemână de legiuitor față de obiectul cauzei, respectiv fond, apel și recurs. Schița a fost procurată de actualul contestator în urma adresării cu o solicitare către Arhivele Naționale Serviciul Județean N., abia la data de 29.03.2013, potrivit înscrisului depus la fila 155 prezentul dosar. Or, la acest moment, cauza de partaj succesoral ce s-a urmat între cei doi frați primise o soluție irevocabilă încă din data de 6.12.2012, data pronunțării deciziei nr. 2170 de către Curtea de Apel Bacău, prin care s-a soluționat recursul.

Prin urmare, nu i se poate reproșa instanței că nu a avut în vedere un act pe care părțile n-au avut diligența să-l obțină și să-l prezinte pe parcursul celor 5 ani de judecată în dosarul nr._ .

În al doilea rând, modul de lotizare dispus de Tribunalul N. prin decizia civilă nr. 61/AC/2012, a constat în atribuirea către pârâtul A. N. N. a unui lot compus atât din suprafața de 180 mp teren situat la . și din suprafața de 46 mp teren pe care este situată construcția C6 și suprafața de 168 mp teren grădină, aceste două trupuri fiind situate în partea din spate a proprietății, în spatele construcțiilor C3 și C4 atribuite în lot reclamantului A. V.. A dispune o partajare care să ia în considerare modul de identificare a terenului potrivit variantei 1(fila 104 vol. I dosar Judecătoria Piatra N.), ar presupune imposibilitatea respectării loturilor formate prin decizia civilă nr. 61/AC/2012, și procedarea la o cu totul altă modalitate de partajare, dată fiind împrejurarea că, în această variantă 1, linia care delimitează partea estică a celor 966,90 mp teren, spre vecinătatea cu T., s-ar situa foarte aproape de peretele estic al construcțiilor C3 și C4, astfel că nu ar mai putea asigura respectarea ieșirii din indiviziune în modalitatea dispusă, în sensul atribuirii părții din spate a terenului către copartajantul A. N., care nu ar mai avea astfel posibilitate de trecere spre acest trup de teren.

În același timp, nu se poate, pe calea unei contestații la titlu, care trebuie să conducă la lămurirea, clarificarea unui titlu executoriu care beneficiază de autoritate de lucru judecat, a se modifica titlul în sensul dorit de contestatorul A. N., acela al excluderii din masa de partaj a unui bun. Astfel, contestatorul a invocat că terenul în suprafață de 180 mp având destinația de drum de acces de folosință comună, destinație stabilită prin modalitatea de lotizare consfințită de Tribunalul N. prin decizia civilă nr. 61/AC/2012, se suprapune peste o porțiune de teren ce ar aparține altei persoane, astfel că această suprafață nu trebuia inclusă la partaj. Cum contestația la titlu nu poate repune în discuție fondul litigiului legat de aspectul componenței masei de partaj, nici această apărare nu poate produce efectele vizate de contestator, iar drepturile unei terțe persoane, în măsura în care sunt reale, pot fi dovedite de către aceasta într-un litigiu pe care să-l inițieze față de cei doi foști copartajanți, A. N. V. și A. N. N., întrucât decizia civilă nr. 61/AC/2012 nu le este opozabilă decât acestora, iar nu și eventualei terțe persoane ale cărei drepturi ar fi fost nesocotite prin decizia dată în partaj. Din anexa nr. 2 a raportului de expertiză depus de experții G. G. și A. F. pentru termenul din 23.06.2015 (fila 94 prezentul dosar), rezultă, însă, că doar o mică porțiune din totalul celor 180 mp teren cu destinație drum comun de acces apare a fi inclusă în titlul de proprietate eliberat numitului T. P. G., respectiv 17 mp.

Singurul aspect sub care contestația la titlu se vădește a fi fondată, este cel legat de împrejurarea că, așa cum a relevat expertiza efectuată în cadrul contestației la executare ce a format obiectul judecății în dosarul nr._, precum și expertiza efectuată în cadrul prezentului dosar de către experții G. G. și A. F., deși în partea scriptică a raportului de lotizare întocmit de expertul A. F. (fila 65 dosar apel) și avut în vedere de către Tribunalul N. la pronunțarea deciziei civile nr. 61/AC/2012, acesta a inclus o suprafață totalizată de 967 mp teren, prin dimensiunile indicate în schița anexă la același raport, aflată la fila 67 dosar apel, acesta a împărțit, în fapt, o suprafață totală reală de 1172 mp, adică mai mult cu 205 mp față de suprafețele arătate a fi incluse în loturile atribuite părților. Din acest punct de vedere, dată fiind neconcordanța intervenită, se impune, în temeiul art. 399 al. 1 teza a doua Cod de procedură civilă, lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 61/AC/2012, pentru a se putea proceda la o legală punere în executare a acestuia.

În urma admiterii în parte a contestației, se va stabili că, suprafețele de teren atribuite părților conform variantei 3 de lotizare, au întinderea materializată pe schița anexă a raportului de expertiză efectuat de experții G. G. și A. F. pentru termenul din 23.06.2015, filele 90-94 vol. II apel., celelalte dispoziții ale deciziei civile nr. 61/AC/15.03.2012 a Tribunalului N., care nu cuprind dispoziții neclare fiind menținute.

În temeiul art. 274 și 276 Cod de procedură civilă, intimatul A. N. V., căzut în pretenții, a fost obligat a plăti contestatorului parte din cheltuielile de judecată efectuate de acesta cu titlul de taxă judiciară de timbru, onorariu expert, onorariu avocat, acesta din urmă proporțional admiterii doar în parte a contestației.

Împotriva deciziei civile a promovat recurs contestatorul A. N., care în susținerea căii de atac a arătat în esență următoarele:

1. Se impune menționarea suprafețelor si dimensiunilor corecte ale loturilor si clarificarea formei terenului ce s-a împărțit având în vedere schița aferenta contractului de vânzare cumpărare, ce reflecta in mare parte forma terenului de la data identificării terenului (Anexa 1) chiar dacă la data împărțirii aceasta schița nu era depusa la dosarul de partaj, insa lungimile si lățimile erau menționate si in contractul de vânzare cumpărare, forma terenului fiind apropiata de Anexa 1 - când terenul a fost prima data identificat.

Deși instanța de apel a reținut ca nu se poate avea in vedere schița aferenta acestui contract, nefiind depusa la dosar, din moment ce suprafața din Anexa 1 (de identificare) dar si din Varianta III de lotizare - a fost menționata de expert ca fiind de 966,9 m.p, consideră că terenul are aceasta suprafața - măsurătoarea fiind efectuata de un specialist.

Întrucât la data identificării cf. Anexei I forma terenului se apropia de forma reala, iar suprafața era specificata ca fiind aceea din contract, nedepunerea schiței la dosarul de partaj ( schița obținută după definitivarea partajului de la Arhivele Statului) nu atrage eliminarea acestei schițe din analizarea situației, cu atât mai mult cu cat dimensiunile tuturor laturilor erau foarte clar menționate in contractul de vânzare - cumpărare, iar scriptic in toate rapoartele de expertiza si in toate schițele întocmite in dosarul de partaj a fost indicata suprafața terenului ca fiind de 966,6 m.p ceea ce a determinat părțile sa considere ca si dimensiunile laturilor au fost respectate.

Datorita măsurătorilor greșite, s-a introdus in loturile pârâtilor teren suplimentar si mai mult decât atât s-a prevăzut lângă cele doua loturi o suprafața de 180 m.p (in realitate 166 m.p) cale de acces.

2. Calea de acces formata face parte din alta suprafața alăturata fiind menționata pe schița Anexa 1 ca fiind « stăpânită fără acte » si fata de care in prezent vecinii ridica pretenții, iar . in revendicare a vecinilor, s-ar proceda la analizarea titlurilor, in cazul său fiind analizat si contractul de vânzare cumpărare si schița aferenta.

Deși loturile s-au format avându-se în vedere si calea de acces care asigura trecerea la acestea, daca acest teren - reprezentând calea de acces - nu exista in contractul de vânzare cumpărare si nici in Anexa I când s-a identificat terenul, se impunea lămurirea hotărârii si pe acest aspect.

3. In teren cele doua loturi nu au forma celor de pe schițele din raportul de expertiza, iar faptul ca nu s-au repoziționat pe schița conform realității loturile si construcțiile va determina in continuare imposibilitatea punerii in executare.

Prin obiecțiunile la completarea la expertiza a domnului expert A. (completare solicitata de instanța de apel din oficiu) obiecțiuni depuse la data de 23.02.2015 a solicitat sa se răspundă la un număr de 6 obiecțiuni, inclusiv in ceea ce privește remăsurarea efectiva a terenului si a loturilor create, inclusiv a construcțiilor, prin poziționarea reala pe schița a loturilor si a construcțiilor așa cum exista acestea în teren.

Instanța a admis in parte obiecțiunile formulate, reținând ca întemeiate obiecțiunile privind suprafețele diferite ale loturilor fata de sentința de partaj (ce rezultau si din raportul de expertiza la contestația la executare) si obiecțiunea privind forma terenului, dar solicitând experților ca printr-o lucrare . suprapunerea schițelor, urmând sa determine in acest mod diferențele dintre schița de identificare si cea de lotizare, cu menționarea suprafețelor in plus.

Coordonatele terenului ce au fost avute in vedere, au fost aceleași ca in Varianta III si Anexa 1, nefăcându-se referiri la forma, suprafața si dimensiunile existente in teren ale construcțiilor si ale loturilor in întregime si nici la poziționarea reala.

4. În ceea ce privește casa atribuita fratelui său, construcția C3, aceasta intra peste calea de acces si din acest punct de vedere este contestat raportul de expertiza efectuat, care nu a reliefat realitatea din teren, ci a prezentat suprapunerea variantei III peste varianta I si a variantei III peste harta cadastrala.

Poziționarea si dimensiunile construcției C3 atribuita intimatului sunt greșite, in sensul ca aceasta casa intra peste calea de acces; din expertiza exp. Giugila si exp. T. lățimea casei este de 15,26 metri iar de la coltul casei la gardul vecinei M. Tita este o distanta mai mare, respectiv de cea. 1,3 metri si nu de 0,7 metri cat arata dl. A.; astfel casa intra peste calea de acces, schița dl. A. nu corespunde realității din teren iar din Anexa 5 la raport expertiza completare din dosarul de contestație la executare (exp. Giugila + exp. T.) este vizibila existenta unui alt amplasament al casei.

Deși a fost măsurata ca fiind de 2,5 m.l, linia de la coltul din spate a casei C3 la vecina M. nu a fost menționata pe schița aferenta lucrării comune de expertiza; trecerea acestei lungimi si a tuturor dimensiunilor C3 pe schița ar fi determinat concluzia ca imobilul intra peste calea de acces.

5. Cu toate că instanța a considerat întemeiate obiecțiunile inițiale formulate privind forma terenului si a solicitat prin obiective raportarea la Anexa I (aflata la fila 10 dosar fond) si suprapunerea acesteia peste varianta III, nu a dat eficienta raportului nou de expertiza (lucrarea . ca linia roșie ce reprezintă limita Anexei I spre vecini nu a fost măsurata si nu a fost considerata de instanța limita de hotar.

In condițiile in care schița variantei III suprapusa pe Anexa I evidențiază alta linie de hotar, respectându-se Anexa I (cea mai apropiata de forma reala a terenului de împărțit) forma terenului si dimensiunile loturilor se modifica parțial, terenul având o suprafața de 1118 m.p. iar limita proprietății spre vecinul Teofanescu G. este linia roșie trasata de domnii experți.

- O suprafața de 43 m.p reprezentând cota parte indiviza din ½ din suprafața de 86 m.p cale de acces (in loc de 90 m.p reprezentândcota parte indiviza din ½ din suprafața de 180 m.p cale de acces);

Nu s-au acordat dimensiunile la toate laturile si la toate suprafețele create ce fac parte din cele doua loturi (obiecțiunea 1, 2, 3, 4,5,9, 11, 13) exista o suprafața in spatele grădinii suplimentara (obiecțiunea 6, 7), imobilul C3 intra peste calea de acces (obiecțiunea 8), nu s-au clarificat pe deplin aspectele privind forma terenului si suprafața de 576 m.p, ce in primul raport al d-lui A. apare ca fiind stăpânită fără acte.

Recurentul a solicitat efectuarea unei noi expertize care sa fie efectuata de un expert judiciar.

In drept, au fost invocate prevederile art.304, pct.8 si 9 Cod Procedura Civila vechi.

Intimatul A. V. a formulat întâmpinare solicitând instanței respingerea recursului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea analizând decizia recurată din prisma criticilor formulate pe care le subsumează motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, urmează să respingă ca nefondată calea de atac promovată pentru considerentele ce succed..

Prin Decizia civilă nr.61/2012, Tribunalul N. a admis apelurile formulate de reclamantul A. N. V., și pârâtul A. N. N. împotriva sentinței civile nr. 2232/20.04.2011 a Judecătoriei Piatra N.., a respins apelul formulat de pârâtul A. N. N. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 20.05.2009 și completării încheierii de admitere în principiu din data de 29.09.2010 ale Judecătoriei Piatra N., a schimbat în parte, sentința, a dispus ieșirea din indiviziune a părților potrivit variantei nr. 3 de lotizare întocmită de expert A. F., (în apel) pentru termenul din 12.05.2008 și schiței anexe (aflată la fila 67 dosar ) în loc de varianta II-a de lotizare reținută de prima instanță, a atribuit reclamantului-pârât A. N. V. lotul nr. 1 compus din:

- suprafața de 393 mp curți-construcții și grădină situată pe .. 126 din Piatra N., cu vecinii: N- restul proprietății; E- A. N. N. și drum acces comun; S- A. N. N.: V- M. T. și A. N. N., în valoare de 31.440 lei;

- 90 mp reprezentând cota parte indiviză de 1/2 din suprafața de 180 mp cu destinația drum acces de folosință comună, în valoare de 7.200 lei;

- casă de locuit cu suprafața utilă de 56,47 mp (C3) în valoare de 42.600 lei;

- magazie cu suprafața utilă de 15,40 mp (C4), în valoare de 70 lei:

- beci în suprafață de 9,41 mp și magazie în suprafață de 13,08 mp (C5), în valoare de 4.900 lei. (Construcțiile fiind identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert Taban G. la 16.05.2005 și completat pentru termenul din 08.09.2010, potrivit schițelor anexe) și a atribuit lotul nr. 2 pârâtului A. N. N.:

- suprafața de 180 mp curți-construcții situată pe .. 126 Piatra N., cu vecinii: N- A. N. V.; E- A. N. V.; E- A. N. V. și drum acces comun; S- .- M. T., în valoare de 14.400 lei;

- suprafața de 168 mp grădină, cu vecinii: N- restul proprietății; E- T. G.; S- drum acces comun; V- A. N. V., în valoare de 13.440 lei;

- suprafața de 46 mp aferentă construcției C6, în valoare de 3680 lei;

- 90 mp reprezentând cota parte indiviză de 1/2 din suprafața de 180 mp cu destinația – drum acces de folosință comună, în valoare de 7.200 lei;

- magazie lemne cu suprafața de 18,07 mp (C1), în valoare de 82 lei;

- casă de locuit cu suprafața utilă de 64,55 mp (C2), în valoare de 18.200 lei;

- beci cu suprafața utilă de 6 mp (C6), în valoare de 1000 lei.

A obligat reclamantul A. V. la 14.104 lei cu titlu de sultă către pârâtul A. N. N. și a compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel până la concurența sumei de 615 lei efectuate de apelantul-pârât și acordate proporțional cu obiectul admis și îl obligă la 500 lei către apelantul-reclamant reprezentând 1/2 din cheltuielile de judecată rămase neacoperite după compensare.

Decizia nr.61/2012 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr.2170/2012 a Curții de Apel Bacău.

La data de 18.11.2015 apelantul A. N. a investit instanța de apel cu o cerere vizând lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu respectiv Decizia nr.61/2012 solicitând instanței să constate că la formarea loturilor trebuie avută în vedere forma corectă a ternului care corespunde schiței aferente contractului de vânzare cumpărare din 1971 cu consecința refacerii expertizei de identificare și lotizare și stabilirea loturilor conform suprafețelor și amplasamentelor reale.

Prin concluziile scrise depuse la 8.07.2015, contestatorul a solicitat să se constate că forma terenului supus partajării cât și suprafața împărțită și loturile formate ca suprafață, formă și dimensiuni laturi sunt diferite față de cele înscrise în schița aferentă variantei III de lotizare care a cuprins suprafețe și dimensiuni eronate, toate fiind diferite în fapt, calea de acces fiind cuprinsă doar parțial în suprafața împărțită.

Instanța de recurs verificând aplicarea legii în pronunțarea deciziei ce face obiectul prezentei căi de atac, apreciază că în mod legal Tribunalul a reținut că prin promovarea prezentei contestației la titlu vizând lămurirea înțelesului, întinderii titlului executoriu contestatorul tinde în fapt la modificarea acestuia prin repunerea în discuție și administrarea de probe pentru a se combate situația de fapt soluționată cu ocazia procesului în fond, intrată în puterea de lucru judecat, solicitare ce nu poate fi primită. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât contestatorul a avut calitatea de parte în litigiul finalizat prin pronunțarea titlului executoriu.

Criticile contestatorului cu privire la suprafețele au făcut obiectul partajului, a dimensiunilor acestora, a împrejurării că în mod eronat a fost introdus în lotul părților o suprafață suplimentară de teren precum și cele referitoare la regimul juridic al căii de acces și al amplasării pe aceasta a casei atribuite pârâtului, puteau fi invocate numai în căile de atac, prin exercitarea cărora partea ar fi fost îndreptățită la obținerea reformării sau casării titlului executoriu.

Curtea remarcând în plus că motivele invocate în cuprinsul cererii de recurs reprezintă în fapt, pe lângă o expunere a istoricului cauzei, o reluare a motivelor contestației la titlu și a obiecțiunilor la raportul de expertiză și că acestea nu se constituie în veritabile critici ale deciziei recurate, în temeiul art.312 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefundat.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga partea căzută în pretenții să plătească către intimatul A. N. V. cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul civil promovat de recurentul-reclamant A. N. N. împotriva deciziei civile nr. 330/AC din 9.07.2015 pronunțată de Tribunalul N. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât A. N. V., ca nefondat.

Obligă recurentul să plătească intimatului suma de 700 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 Ianuarie 2016.

PT. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

P. M. A. I.-D. P.-B. S. R.

aflată în C.O.,semnează

PREȘEDINTE INSTANȚĂ

GREFIER,

G. S.

Pron.dec. Trib. E. O./C. M.

Red./tehno dec. rec. – P.B.I.D.- 5.02.2016

S.G. / 2 ex./5.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 8/2016. Curtea de Apel BACĂU