Revendicare imobiliară. Decizia nr. 207/2015. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 207/2015 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 207/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 207/2015
Ședința publică de la 25 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. M. B. - JUDECĂTOR
- V. N. G. - JUDECĂTOR
- C. N. - JUDECĂTOR
GREFIER - C. B.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi la ordine a venit spre pronunțare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă SCM M. T. împotriva deciziei civile nr. 165/A din 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ .
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
- d e l i b e r â d -
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 7144/21 septembrie 2012 a Judecătoriei Bacău s-a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția prematurității acțiunii în revendicare, invocate de pârâta S.C.M. M. T. Bacău.
S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de pârâții S.C.M. M. T. Bacău și mun.Bacău - prin primar.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de mun.Bacău - prin primar și, în consecință:
S-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții B. A. G. și B. A. I., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat I. G. din București, . parter, sector 4, prin procurator S. C., domiciliat în București,. ., în contradictoriu cu mun.Bacău -prin primar, pentru lipsa calității procesuale pasive .
S-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții B. A. G. și B. A. I. în contradictoriu cu pârâta S.C.M. M. T. Bacău, cu sediul în Bacău, . și, în consecință:
A fost obligată pârâta să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 571 mp teren situat în mun.Bacău, ., având ca vecini: N- S.C.M. M. T. Bacău, S-. teren proprietatea reclamanților, E- Inspectoratul Școlar Județean Bacău, V-teren proprietatea reclamanților (identificat prin culoare roșie în raportul de expertiză topocadastru T. M.- dosar nr._ al Judecătoriei Bacău ) .
A fost respins capătul de cerere având ca obiect „despăgubiri”, excepția inadmisibilității – invocată de S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Bacău și de mun.Bacău – prin primar – și excepția lipsei calității procesuale pasive – invocată de S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Bacău – fiind rămase fără obiect .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr.4198 din data de 3 iunie 2005, reclamanții B. A. I. și B. A. G. au chemat în judecată municipiul Bacău – prin primar solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligat să emită decizia de restituire în proprietate a terenului în suprafață de 2284 mp, situat în mun.Bacău, ..
Au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, au arătat că sunt moștenitorii legali ai defunctului B. G., decedat în anul 1929, și anume nepoți după fiul său B. D. decedat în anul 1979, moștenindu-l și pe B. G. – decedat în anul 1943; că terenul în suprafață de 2284 mp situat în Bacău, . a fost preluat fără titlu valabil în baza Decretului nr.111/1951 conform procesului verbal de preluare din 6 mai 1954, a procesului verbal de inventariere nr.695/30.10.1954 și a sentinței civile nr.549/54 ; că în termenul legal prevăzut de Legea nr.10/01 au notificat Primăria Bacău, solicitând restituirea în natură a terenului liber de construcții și a clădirii situate pe acesta, dar, întrucât în acest răstimp au existat probleme litigioase cu privire la teren, au așteptat soluționarea acestora și, la final, au depus o nouă cerere pentru reconstituire însoțită de hotărârea definitivă și irevocabilă care rezolva problema litigioasă, și că, deși în prezent situația juridică a terenului este clară, Primăria refuză eliberarea deciziei .
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/01 .
Ulterior reclamanții au solicitat introducerea în cauză a SCM M. T. Bacău și obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2284 mp teren .
În motivare, au arătat că pârâta SCM M. T. a obținut o hotărâre prin care se stabilește că a uzucapat acest teren, dar sentința nu le este opozabilă, deoarece a fost dată în contradictoriu cu Primăria mun.Bacău, și că această hotărâre a fost obținută cu rea credință, întrucât în mod deliberat pârâta nu a chemat în judecată Primăria mun.Bacău sau familia B., deoarece cunoștea poziția lor și dreptul ce-l revendică, pentru același teren judecându-se și în dosarul nr.8527/2002 al Tribunalului Bacău .
În dovedire au fost depuse înscrisuri, respectiv, un arbore genealogic, certificate de naștere și de deces, certificatul de moștenitor succesiv nr.138/17 septembrie 1997 eliberat de BNP M. M., file din pașaport, sentința civilă nr.549 pronunțată de Tribunalul Popular Bacău la data de 2 iulie 1954, procesul verbal de inventariere nr.695/30 octombrie 1954, procesul verbal încheiat la data de 6 mai 1954, o notificare, dovada comunicării acesteia, un plan de situație, sentința civilă nr.534 pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 14 martie 2003 și sentința civilă nr.1690/3.12.2004 a aceleiași instanțe .
Prin sentința civilă nr.1244 pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 30 noiembrie 2005 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, a fost respins capătul de cerere având ca obiect „obligația de a face” și s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect”revendicare”, pentru soluționarea căruia s-a stabilit termen de judecată la data de 4 ianuarie 2006 .
Prin sentința civilă nr.197 pronunțată de aceeași instanță la data de 1 februarie 2006 a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile având ca obiect „revendicare” formulată de reclamanții B. A. I. și B. A. G. în contradictoriu cu SCM M. T. Bacău în favoarea Judecătoriei Bacău, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr.2626 din data de 28 februarie 2006 .
Pârâta SCM M. T. Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare .
Pe excepție, aceasta a precizat că reclamanții nu fac dovada calității de moștenitori ai defunctului G. B. deoarece, conform procesului verbal din data de 6 mai 1954, preluarea imobilului revendicat s-a făcut de la G. B., dar Regentul G. B. decedase în anul 1929, astfel încât singura ipoteză valabilă e că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv de la G. Ghe. B. fiul Regentului, fiind exclus ca în evidențele Secției Financiare Bacău să fi figurat, după 25 ani de la deces, prezumtivul proprietar care a avut trei fii și o fiică ce au putut să vină la moștenire în condiții politice și juridice anterioare instaurării regimului comunist ; că pentru ca reclamanții să pretindă legitim imobilele în baza Legii nr.10/01 ar fi trebuit ca hotărârea judecătorească de declarare a abandonării și trecere a lor în proprietatea statului, conform Decretului nr.111/1951, să fi fost dată în contradictoriu cu B. G. D. – tatăl acestora, dar o asemenea dovadă nu există ; că reclamanții nu fac dovada calității de succesori ai proprietarului deposedat abuziv, oricare ar fi acesta – Regentul Ghe.B. sau G. B. ; că certificatul de moștenitor succesiv nr.138/17.09.1997 nu are nici o valoare juridică și că reclamanții nu au nici o legitimitate să pretindă restituirea în natură a imobilelor din . .
Pe fond, pârâta a arătat că predecesoarea ei – U.R.C.M. figurează în Registrul matricol clădiri și terenuri încă din anul 1952, astfel cum rezultă din adresa eliberată de Arhivele Naționale cu nr.C 1987/28 noiembrie 2002, iar trecerea în proprietatea statului a bunurilor care fac obiectul acțiunii a avut loc la data de 2 iulie 1954, astfel încât a fost avut în vedere un alt imobil decât cel pentru care ea a achitat impozitele ; că dreptul ei de proprietate, constatat prin sentința civilă nr.1690/3.12.2004, a fost public prin intabularea la O.C.P.I. Bacău sub nr. 1186/20.01.2005, astfel încât reclamanții nu se pot prevala de faptul că nu au cunoscut că este proprietara terenului, și că pe rolul Tribunalului Bacău se află un alt proces – dosar nr.6062/2005 – având ca obiect constatarea nulității absolute a sentinței nr.1690/2005.
În dovedire, pârâta a depus înscrisuri, respectiv, încheierea nr.1186/20.01.2005 a O.C.P.I. Bacău, sentința civilă nr.1690/3.12.2004 a Tribunalului Bacău, o documentație cadastrală, adeverința nr. 6661/27 februarie 2006 eliberată de Primăria mun.Bacău, două foi matricole, o schiță de delimitare, un plan de situație, încheierea nr._/12.12.2005 a OCPI Bacău, încheierea nr.8734/16.04.2002 a Judecătoriei Bacău – Biroul de Carte Funciară, sentința civilă nr.1543/9.11.2001 a Tribunalului Bacău.
La termenul din data de 5 iunie 2006, reclamanții au depus înscrisuri, respectiv, decizia nr._/15 septembrie 1954 a Secțiunii Financiare a Regiunii Bacău, roluri, foi matricole, actul de notorietate autentificat de Tribunalul Bacău – Secția Notarială la data de 12 februarie 1930, actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Bacău – Secția Notarială la data de 1 februarie 1928 și decizia civilă nr.58 pronunțată de Curtea de Apel Bacău la data de 4 mai 2006.
Au solicitat efectuarea unei expertize tehnice topocadastru .
La termenul din data de 11 septembrie 2006, pârâta SCM M. T. Bacău a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece reclamanții aveau posibilitatea să uzeze de calea Legii nr.10/01 .
Prin sentința civilă nr.173 pronunțată de Judecătoria Bacău la data de 14 ianuarie 2008 a fost admisă excepția necompetenței materiale, a fost declinată în favoarea Tribunalului Bacău competența de soluționare a acțiunii civile având ca obiect „revendicare” și a fost înaintat dosarul Curții de Apel Bacău pentru soluționarea conflictului negativ de competență .
Curtea de Apel Bacău, prin sentința civilă nr.7 pronunțată la data de 24 martie 2008, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, instanță pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr.6483 din data de 23 aprilie 2008 .
La data de 16 martie 2009, reclamanții au depus o cerere precizatoare și completatoare a acțiunii inițiale prin care au solicitat ca, prin hotărâre judecătorească, pârâții SCM M. T. Bacău, municipiul Bacău – prin primar și S. R.- prin Ministerul Finanțelor, să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 2284 mp teren situat în mun. Bacău, ., și să le plătească suma de 100.000 lei (estimată provizoriu) pentru suprafața care nu se mai poate întoarce în patrimoniul lor .
În motivare, au arătat că pentru primul capăt de cerere toate aspectele prezentate în acțiunea inițială rămân nemodificate ; că titlul SCM M. T. nu le este opozabil, motivat de împrejurarea că nu au fost parte în cauza care a format obiectul acelui dosar, în timp ce prin decizia civilă nr.996/2003 a Curții de Apel Bacău, dreptul lor la reconstituirea dreptului de proprietate i-a devenit opozabil pârâtei ; că, raportat la art.21 alin.5 din Legea nr.10/01, titlul acesteia nu poate produce nici un efect juridic, atâta timp cât imobilul a fost notificat spre restituire în 2001, iar posesia pârâtei a fost convertită în proprietate abia în 2004 ; că, date fiind dispozițiile art.136 alin.4 din Constituția României, ale art.11 lit.c din Legea nr.213/1998 și ale art.4 alin.2 din Legea nr.422/2001, titlul pârâtei rămâne lipsit de efecte juridice câtă vreme obiectul acțiunii în constatare este decis inalienabil ca teren aferent unui monument istoric sau aflat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale ; că al doilea capăt al cererii se află în directă legătură de cauzalitate cu decizia civilă nr.33/9.06.2008 a I.C.C.J. prin care s-a stabilit că „în cazul în care există neconcordanțe între Legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate ; că, motivat de argumentele acestei decizii, doctrina a stabilit că efectele acțiunilor în materie de revendicare conduc la readucerea bunului în patrimoniul proprietarului, liber de orice sarcini constituite de pârât asupra lui, iar dacă bunul a fost înstrăinat, iar dobânditorul este de bună credință, reclamantul va primi de la pârât contravaloarea bunului; că, pornind de la caracterul obligatoriu al Deciziei civile nr.33/2008, municipiul Bacău sau S. R. sunt pârâții desemnați pentru plata despăgubirii în calitate de uzurpatori; că refuzul municipiului Bacău de a dispune restituirea terenului către adevăratul proprietar în termenul de 60 zile constituie o culpă prin care s-a dat posibilitatea SCM M. T. să solicite pentru a doua oară același lucru și, în final, să obțină proprietatea asupra terenului; că, în raport de soluția care va fi adoptată pentru primul capăt de cerere, acest al doilea capăt are ca motiv determinant culpa exclusivă a municipiului Bacău pentru pierderea dreptului de proprietate, și că, în mod cu totul separat de faptul că municipiul Bacău nu a realizat nici un demers juridic pentru a proteja terenul atestat ca domeniu public în baza HG nr.1347/2001 ori aferent clădirilor declarate monumente istorice în baza Legii nr.422/2001, refuzul de a dispune restituirea în natură către reclamanți este unicul motiv pentru care aceștia nu se pot bucura de prerogativele dreptului de proprietate .
Au depus, în copie, adresa nr.3904/19.03.1954 a Ministerului Finanțelor – Secțiunea Financiară a Regiunii Bacău, brevetul de funcționare nr.1329/1953, adresa nr.730/30.03.1968 a Consiliului Popular Provizoriu al Județului Bacău, adresa nr.616/9.09.1997 a Muzeului de Artă Bacău, adresa nr._/2001 a Primăriei mun.Bacău- Serviciul Cadastru, adresa nr.842/4.09.2002 a SCA Arta Croitorilor Bacău, decizia civilă nr.996/4.11.2003 a Curții de Apel Bacău, o notificare, foi matricole, procesul verbal nr.695/30.10.1954 întocmit de Secțiunea Financiară Bacău, sentința civilă nr.594/1954 a Tribunalului Popular Bacău, decizia nr._/15.09.1954 a Secțiunii Financiare a Regiunii Bacău și certificatul de moștenitor succesiv nr.138 din data de 17 septembrie 1997 al BNP M. M..
Pârâta SCM M. T. a depus, în copie, matricolele de impunere clădiri și teren pe anii 1952 – 1954, 1955 – 1957 și 1958 – 1961 pentru imobilul din ., o adresă a SCM Arta Croitorilor Bacău, o schiță, încheierea nr.1186/2005 a O.C.P.I. Bacău, sentința civilă nr.1690/3.12.2004 a Tribunalului Bacău, adeverința nr.6661/27.02.2006 a Primăriei mun.Bacău .
Municipiul Bacău – prin primar – a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți.
Pe excepție, pârâtul a precizat că, în ceea ce privește acțiunea în revendicare, nu au calitate procesuală pasivă motivat de faptul că proprietarul suprafeței de 2284 mp teren este pârâta SCM M. T. Bacău care a dobândit dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească ; că în cadrul respectivului proces nu a fost parte, aflând de sentința pronunțată după ce aceasta a fost înscrisă la OCPI Bacău ; că atâta timp cât suprafața de teren situată în mun.Bacău, . nu le mai aparține, având un alt proprietar, nu pot dispune de ea în sensul restituirii în natură ; că ambele capete de cerere sunt inadmisibile tocmai în baza Deciziei nr.33/2008 a I.C.C.J. care arată că „în concursul dintre legea generală și cea specială are prioritate legea specială, iar între aceasta și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, are prioritate aceasta din urmă doar dacă nu aduce atingere unui alt drept de proprietate „, or, în cazul de față, se vede foarte clar că proprietar e S.C.M. M. T. Bacău ; că un alt motiv al inadmisibilității îl reprezintă faptul că imobilul solicitat face obiectul art.2 din Legea nr.10/01, lege cu caracter special, care prevede o procedură specială, și în baza căreia s-a formulat notificare în perioada 14 februarie 2001 – 14 februarie 2002 în vederea restituirii imobilului ; că nu se poate solicita acordarea de despăgubiri în cadrul unei acțiuni în revendicare, o astfel de cerere fiind inadmisibilă, deoarece aceasta presupune o „acțiune a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar”, neincluzând posibilitatea acordării de despăgubiri decât într-o posibilă cale administrativă, urmată de fapt de către reclamanți, și că se pare că Asociația Teritorială a Cooperativelor Meșteșugărești a fost proprietara acestui bun .
Pentru soluționarea acțiunii în revendicare a fost întocmită o expertiză tehnică topocadastru (de către expert T. M.) –lucrare care se află la filele 93-96 dosar .
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Bacău la data de 15 iunie 2009 a fost admisă cererea formulată de părți și a fost trimisă cauza la Tribunalul Bacău în scopul verificării excepției de litispendență în dosarul nr._ .
La data de 24 iunie 2009, Tribunalul Bacău a dispus unirea dosarelor, apreciind că au aceeași cauză, același obiect și aceleași părți .
Pârâtul S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în revendicare .
Pe excepție a precizat că nu are calitate procesuală pasivă date fiind dispozițiile art.3 alin.2 coroborate cu cele ale art.12 alin. 5 din Legea nr.213/1998 și ale art.28 din Legea nr.10/01 și având în vedere împrejurarea că terenul revendicat aparține domeniului public al mun.Bacău ; că potrivit dispozițiilor Legii nr.10/01, înainte de a se adresa instanței de judecată, persoana interesată trebuie să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de acest act normativ, cu privire la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului revendicat, și că, în lipsa unor dovezi în sensul respectării procedurii prealabile, se impune respingerea acțiunii ca inadmisibilă .
Prin sentința civilă nr.1809/D pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 16 decembrie 2009, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ca neîntemeiată, a fost admisă în parte acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/01 și a fost obligat Primarul mun.Bacău să restituie în natură reclamanților B. A.-I. și B. A.-G. terenul în suprafață de 1713 mp situat în mun.Bacău, .; a fost respinsă cererea de constatare a preluării fără titlu ca fiind lipsită de interes ; a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare ca neîntemeiată; a fost admisă în parte acțiunea în revendicare formulată de aceiași reclamanți în contradictoriu cu pârâta SCM M. T. Bacău care a fost obligată să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 571 mp teren situat în mun.Bacău, ., și au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R.- prin Ministerul Finanțelor Public, precum și cererea având ca obiect acordarea de despăgubiri formulate în contradictoriu cu S. R. și Primarul mun.Bacău, fiind rămase fără obiect.
Apelurile civile formulate de pârâții SCM M. T. Bacău și Primarul mun.Bacău împotriva sentinței civile sus enunțate au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr.8/2 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău .
Prin decizia nr.36 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24 ianuarie 2012 s-a constatat nulitatea recursului declarat de pârâtul Primarul mun.Bacău, a fost admis recursul declarat de pârâta SCM M. T. Bacău și a fost casată în parte decizia civilă nr.8/2.02.2011 a Curții de Apel Bacău și sentința civilă nr.1809/D/16.12.2009 a Tribunalului Bacău numai cu privire la capătul de cerere referitor la soluționarea acțiunii în revendicare formulată de reclamanții B. A.-G. și B. A.-I. în contradictoriu cu pârâta SCM M. T., care a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Bacău, instanță pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr.R_ .
Este de reținut că în fața instanței de recurs, pârâta SCM M. T. Bacău a invocat excepția prematurității acțiunii în revendicare.
În motivare, a arătat că sub incidența Deciziei nr.XXXII/2008 a Secțiilor Unite ale I.C.C.J., instanțele civile au statuat în mod constant că, potrivit art.2(2) din Legea nr.10/01, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, aceasta însemnând că ele vor putea să exercite acțiunea în revendicare întemeiată pe art.480 Cod civil, dar nu oricând, ci numai după momentul mai sus arătat ; că la momentul în care au formulat acțiunea în revendicare reclamanții nu epuizaseră procedura specială a Legii nr.10/01 și că, atâta timp cât hotărârea judecătorească de restituire nu este irevocabilă, cererea de revendicare este formulată prematur.
În rejudecare, pârâta SCM M. T. a depus precizări în care a arătat că reclamanții nu dețin un titlu în sens juridic; că, presupunând că titlul acestora există în limitele în care a fost recunoscut irevocabil de către instanța de recurs, îi este opozabil numai în acele limite, adică pentru 1713 mp, iar diferența dintre terenul cerut la restituirea în natură – 2.284 mp și suprafața recunoscută de instanța de recurs este una strict aritmetică și trebuie să constituie singurul obiect al acțiunii în revendicare, reclamanții având obligația să-și dovedească dreptul de proprietate ; că după susținerile reclamanților, titlul autorului lor ar rezulta din coroborarea a trei acte, respectiv, actul de notorietate autentificat de Tribunalul Bacău – Secția notarială cu procesul verbal din data de 12 februarie 1930, sentința civilă nr.549/2 iulie 1954 a Tribunalului Popular Bacău și procesul verbal de inventariere nr.695/30 octombrie 1954, înscrisuri care nu au valoare juridică ; că expertul este cel care le-a creat titlu reclamanților, stabilind în mod artificial și strict aritmetic că terenul pretins s-ar suprapune pe terenul ei, cu 571 mp, dar, dat fiind faptul că sentința Tribunalului Bacău a fost desființată în ceea ce privește revendicarea, a fost invalidată și expertiza tehnică întocmită de expert T. M.; că acțiunea în revendicare urmează a fi respinsă deoarece reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate printr-un titlu valabil; că, dacă se va admite că aceștia dețin un titlu valabil, acțiunea urmează, de asemenea, a fi respinsă, deoarece hotărârea prin care s-a constatat că ea a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune le este opozabilă reclamanților; și că diferența de teren pe care aceștia nu au dobândit-o în natură poate face obiectul unei restituiri în echivalent bănesc sub incidența procedurii prevăzute de Legea nr.10/01 și de Titlul VII din Legea nr.247/05, soluție legală aplicabilă fără prejudicierea vreuneia dintre părți .
La data de 19 martie 2012, reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2289,20 mp teren situat în mun.Bacău, ., iar în caz contrar să fie obligați la plata sumei de 6.173.331,42 lei pentru suprafața de teren care nu se mai poate întoarce în patrimoniul lor .
Au depus, în copie, un contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17 mai 1875, un testament, un extras din actul de deces și H.C.L. Bacău nr.61/29.02.2012.
La data de 18 mai 2012, S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Bacău a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect „despăgubiri” raportat la decizia nr.27/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Înaltei Curți și de Procurorul General .
Pârâta SCM M. T. Bacău a depus înscrisuri, respectiv, un arbore genealogic, un testament al numitei Z. B., un inventar al averii rămase la decesul numitului D. B., sentința civilă nr.1103/25 septembrie 1934 a Tribunalului I., o citație și copia unei cereri de revizuire.
La termenul din data de 18 iunie 2012, instanța a calificat precizările reclamanților ca fiind o completare a acțiunii și a constatat că aceștia nu mai sunt în termen să modifice cererea inițială, cu atât mai mult cu cât limitele rejudecării au fost stabilite prin decizia din 24.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin acțiunea promovată la data de 3 iunie 2005, astfel cum a fost completată, reclamanții B. A. G. și B. A. I. au chemat în judecată pe pârâții mun.Bacău -prin primar și SCM M. T. solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, primul pârât să fie obligat să emită decizia de restituire a terenului în suprafață de 2284 mp, situat în mun.Bacău, ., iar ambii pârâți să fie obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie aceeași suprafață de teren ; ulterior au formulat capătul de cerere având ca obiect”despăgubiri” în contradictoriu cu mun.Bacău – prin primar și S. R. - Ministerul Finanțelor .
Cu privire la acțiunea în revendicare, pârâta SCM M. T. Bacău a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prematurității formulării acțiunii, precum și excepția inadmisibilității acesteia, cea din urmă fiind invocată și de către pârâtul mun.Bacău -prin primar .
Analizând cu prioritate aceste excepții, instanța a reținut, că prin sentința civilă nr.1809/D pronunțată de Tribunalul Bacău la data de 16 decembrie 2009, a fost admisă în parte acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/01 și a fost obligat Primarul mun.Bacău să restituie în natură, reclamanților, suprafața de 1713 mp teren situat în mun.Bacău, ., doar acest imobil fiind liber de sarcini ; s-a reținut în considerente că B. A. G. și B. A.-I. au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/01, deoarece, în conformitate cu certificatul de moștenitor succesiv depus la dosar, necontestat, aceștia sunt nepoții de fiu ai lui G. B. („Înaltul Regent”) decedat în anul 1929, tatăl lor, D. B., decedat în 1979, fiind singurul moștenitor acceptant .
Sentința civilă anterior enunțată a devenit irevocabilă în ceea ce privește soluția dată cererii întemeiate pe Legea nr.10/01, în condițiile în care apelul declarat împotriva ei a fost respins, iar în ceea ce privește recursul promovat de mun.Bacău -prin primar, s-a constatat nulitatea acestuia, astfel încât se bucură de autoritate de lucru judecat în întregul ei (dispozitiv și considerente) .
Este de reținut astfel, că prin această hotărâre s-a statuat cu putere de lucru judecat că tatăl reclamanților – D. B. a fost singurul moștenitor acceptant al succesiunii rămase la decesul defunctului G. B. de la care a fost preluat, prin sentința civilă nr.549/2 iulie 1954 a Tribunalului Popular Bacău, imobilul situat în mun.Bacău, .; că acest teren are amplasamentul stabilit prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert T. M. și că parte din acest teren se suprapune cu terenul care a făcut obiectul acțiunii în constatare promovată de pârâta SCM M. T. Bacău în contradictoriu cu ATCOM Bacău, acțiune admisă prin sentința civilă nr.1690/3.12.2004 a Tribunalului Bacău .
Înscrisurile depuse de părți în rejudecare vin în susținerea situației de fapt reținute de Tribunalul Bacău în considerentele sentinței civile nr.1809/D/16 decembrie 2009 .
Rezultă, astfel, că în anul 1875, V. B. – străbunicul reclamanților - a cumpărat o suprafață de teren situat în mun.Bacău la intersecția străzilor Vulturilor (actual Energiei) cu șoseaua națională Bacău – Târgu Ocna ( în prezent, . suprafață de teren au fost edificate două construcții .
Prin testamentul întocmit la data de 2 iunie 1897, V. B. a lăsat acest imobil (teren și construcție) moștenire soției sale – Z. B. care, printr-un testament datat 25 februarie 1923, și-a exprimat voința în sensul ca gospodăria casei (din Bacău) să rămână fiicei ei E. B. .
Ulterior decesului testatoarei (1924), în registrele matricole și în evidențele Secțiunii Financiare Bacău, imobilul din mun.Bacău,. rolul moștenitorilor defunctei Z. B., situație de fapt de natură a crea convingerea că succesiunea acesteia nu a fost dezbătută, bunurile succesorale fiind stăpânite în indiviziune ; o dovadă în acest sens o constituie și împrejurarea că în inventarul întocmit la data de 13 mai 1927, cu privire la averea defunctului D. B. (unchiul reclamanților ), figurează cota de ¼ din imobilul situat în mun.Bacău, ..62, precum și suprafața de aproximativ 700 mp teren (rezultând că suprafața totală a terenului care compune masa succesorală ar fi fost de aproximativ 2800 mp) precum și faptul că acest bun nu a fost inclus în masa succesorală rămasă la decesul defunctului G. B. (Înalt Regent) și nu a fost evidențiat nici în inventarul întocmit la decesul fiului acestuia G. Ghe. B. (decedat în anul 1943) .
Cert este că până în anul 1950 inclusiv, taxele și impozitele aferente acestui bun au fost achitate cu regularitate, cel mai posibil de către G. B. (Înaltul Regent), iar ulterior decesului acestuia de către moștenitorii lui (după 1943, de D. B. - tatăl reclamanților ), de vreme ce sentința prin care imobilul a fost trecut în proprietatea statului (nr.549/ 2.07.1954), procesul verbal încheiat la data de 30 octombrie 1954 și procesul verbal încheiat la data de 6 mai 1954 îl menționează ca proprietar .
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că imobilul situat în mun.Bacău, . a fost trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr.549/2.07.1954 a Tribunalului Popular al orașului Bacău, pentru neplata impozitelor, dar, în fapt a fost preluat în anul 1951, de vreme ce în evidențele fiscale apare ca aparținând fostei Întreprinderi de Locuințe și Localuri care îl administra încă de la data de 1 aprilie 1951(conform procesului verbal încheiat la data de 6 mai 1954); începând cu anul 1952 în imobilul în litigiu au funcționat secții de producție ale Cooperativei 30 Decembrie, printre care și secția de frânghii, pentru ca ulterior, această locație să constituie sediul U.R.C.M. Bacău.
Procesele verbale întocmite cu ocazia preluării imobilului în baza Decretului nr.111/1951 îl menționează ca proprietar pe G. B., dar pârâta apreciază că, raportat la faptul că la momentul preluării Înaltul Regent era decedat de mult timp (1929), este mai probabil ca trecerea în proprietatea statului să se fi făcut de la G. Gh.B. (decedat în anul 1943); indiferent de persoana de la care a fost preluat abuziv bunul, certificatul de calitate de moștenitor nr.138/1997 (necontestat) și procesul verbal întocmit de Administrația Financiară Bacău la data de 20 noiembrie 1945 fac dovada faptului că reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctului bunic patern G. V.B., precum și ai unchiului G. Gh.B., de vreme ce tatăl lor- D. B. este singurul acceptant al succesiunii celui dintâi, iar cu privire la cel de-al doilea nu s-a probat împrejurarea că V. B. (moștenitoare alături de fratele ei) a avut, la rândul ei, moștenitori care să fi acceptat succesiunea .
Raportat la cele ce preced și având în vedere considerentele sentinței civile nr.1809/2009 a Tribunalului Bacău care, așa cum s-a arătat, se bucură de prezumția de adevăr absolut prevăzută de art.1201 Cod civil, instanța a apreciat că reclamanții, în calitate de descendenți de gradul I ai lui D. B.- singurul moștenitor acceptant al succesiunii defunctului G. B. – au calitate procesuală pentru a promova acțiunea în revendicare a imobilului teren situat în mun.Bacău, .; excepția invocată de SCM M. T. fiind neîntemeiată, a fost respinsă .
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată atât de către SCM M. T. Bacău, cât și de către municipiul Bacău- prin primar, motivat de faptul că reclamanții aveau posibilitatea să uzeze de procedura prevăzută de Legea nr.10/01, și raportat la Decizia nr.33/9.06.2008 a I.C.C.J., instanța a reținut următoarele:
Acțiunea înregistrată în anul 2005 pe rolul Tribunalului Bacău a avut ca temei de drept dispozițiile Legii nr.10/01, reclamanții solicitând obligarea Primarului mun.Bacău să le restituie în natură suprafața de 2284 mp teren situat în mun.Bacău, . ; ulterior, aceștia și-au completat acțiunea în sensul că au solicitat ca același pârât, alături de pârâta SCM M. T., să fie obligați să le lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, aceeași suprafață de teren.
Acțiunea formulată în baza Legii nr.10/01 a fost admisă în parte, stabilindu-se în mod irevocabil că este posibilă restituirea în natură doar a suprafeței de 1713 mp, liberă de sarcini, în condițiile în care diferența de 571 mp este stăpânită de către SCM M. - T., astfel încât ar putea face obiectul unei acțiuni în revendicare .
Decizia invocată de părți stabilește că în concursul dintre legea generală și legea specială, are prioritate cea din urmă, conform principiului „specilia generalibus derogant „, iar „în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe, între legea specială, respectiv Legea nr.10/01, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate”, prioritate care poate fi dată în cazul unei acțiuni în revendicare .
Rezultă din cuprinsul acestei decizii că problema admisibilității acțiunilor în revendicare, cu privire la imobile care fac obiectul Legii nr.10/01 nu a fost tranșată în mod univoc prin soluționarea recursului în interesul legii, rămânând la latitudinea instanțelor investite cu astfel de acțiuni, încadrarea speței în una din cele două ipoteze .
În cauză, reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 2284 mp teren din care le-a fost restituită în natură doar suprafața de 1713 mp, iar pentru diferența de 571 mp ar fi posibilă, din punctul de vedere al pârâtei, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent ; dar a respinge acțiunea în revendicare pe acest considerent, dat fiind faptul că bunul revendicat se află în patrimoniul unui terț, în condițiile în care CEDO a statuat constant că măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/01 și Legea nr.247/05 sunt iluzorii, echivalează cu a încălca dreptul de acces la justiție al reclamanților (care dețin un bun în sensul art.1 din Primul Protocol adițional ), garantat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului .
În motivarea Deciziei nr.33/2008, I.C.C.J. a arătat că atunci când există neconcordanțe între legea internă și convenție, „trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul din acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul convenției – o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul, o speranță legitimă în același sens, dedusă din legea specială, unită cu o jurisprudență constantă pe acest aspect -, dacă acțiunea în revendicare împotriva terțului dobânditor de bună credință poate fi admisă fără despăgubirea terțului la valoarea actuală de circulație a imobilului” .
Rezultă că analizând admisibilitatea acțiunii în revendicare în soluționarea conflictului dintre legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului, instanța trebuie să verifice dacă pârâtul deține o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut păstrarea dreptului, dacă este (a fost) de bună –credință și dacă admiterea acțiunii îi dă dreptul să solicite despăgubiri.
În cauză, este de observat că hotărârea judecătorească invocată de SCM M. T. Bacău, deși anterioară promovării prezentei acțiuni, este ulterioară apariției Legii nr.10/01, respectiv formulării notificărilor de către reclamanți, notificări despre care societatea pârâtă avea cunoștință.
Astfel, după ce sentința civilă nr.534 /14.03.2003 a Tribunalului Bacău (prin care a fost admisă acțiunea formulată de SCM M. T. SRL Bacău în contradictoriu cu pârâții Primăria mun.Bacău, S.C.Termloc SA Bacău, B. A.-I. și B. A. G. – aceștia din urmă având calitatea de intervenienți în interes propriu – constatându-se că reclamanta este proprietara suprafeței de 2243,86 mp teren situat în mun.Bacău, ., și au fost respinse cererile de intervenție în interes propriu) a fost modificată în parte, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, prin decizia civilă nr.996/4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Bacău, SCM M. T. a promovat o nouă acțiune, de această dată în contradictoriu cu pârâta ATCOM Bacău, cerere care a fost admisă prin sentința civilă nr. 1690/3 decembrie 2004 a Tribunalului Bacău care a constatat că reclamanta este proprietara, prin prescripție achizitivă, a suprafeței de 2289,20 mp teren situat în mun.Bacău, ., jud.Bacău.
Rezultă că pârâta din prezenta cauză nu deține o hotărâre în sensul convenției, că, raportat la situația de fapt anterior expusă, nu este îndeplinită nici condiția bunei-credințe și că, în situația în care acțiunea în revendicare ar fi admisă, nu ar avea dreptul la despăgubiri, de vreme ce nu a dobândit imobilul printr-un contract cu titlu oneros .
Este adevărat și că decizia ICCJ prevede că acțiunea în revendicare se convertește într-o acțiune personală, în despăgubiri, dacă bunul revendicat a fost dobândit de un terț de bună-credință, însă această situație nu este incidentă în speță; față de considerentele anterior expuse, instanța a constatat că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, astfel încât a fost respinsă .
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii în revendicare motivată pe dispozițiile Deciziei nr. XXXII/2008 a Secțiilor Unite a I.C.C.J. și de împrejurarea că hotărârea judecătorească prin care li s-a restituit reclamanților terenul în natură nu este irevocabilă ( nu era la momentul invocării excepției ), instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, de vreme ce B. A. I. și B. A. G. au înțeles să-și probeze calitatea de proprietari ai imobilului revendicat cu actul de vânzare - cumpărare încheiat de străbunicul lor - V. B. - la data de 17 mai 1875 ( bunul situat în mun. Bacău, . intrând în patrimoniul lor prin succesiune ) și nu cu sentința civilă prin care a fost admisă acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/01.
Pe fondul acțiunii în revendicare, instanța a reținut că reclamanții au solicitat să fie obligați pârâții SCM M. –T. și Mun. Bacău prin primar să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 571 mp teren situat în mun. Bacău, ., jud. Bacău.
Bunul revendicat face parte dintr-o suprafață mai mare de teren, cumpărată de V. B. la data de 17 mai 1875, iar dreptul de proprietate cu privire la acesta a fost transmis prin succesiune, astfel cum s-a arătat în motivarea soluției date excepției lipsei calității procesuale active, în prezent aflându-se în patrimoniul reclamanților.
Pârâta SCM M.-T. Bacău invocă drept titlu de proprietate sentința civilă nr.1690/2004 a Tribunalului Bacău prin care s-a constatat, în contradictoriu cu ATCOM Bacău, că aceasta a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2289 mp teren situat în mun. Bacău, ..
Din raportul de expertiză întocmit de expert T. M. rezultă că terenurile părților se suprapun parțial, pentru suprafața de 571 mp, astfel încât în condițiile în care atât reclamanții cât și pârâta dețin titluri de proprietate, instanța a procedat la compararea acestora; trebuie menționat, cu privire la această probă, că ea rămâne câștigată cauzei, de vreme ce niciuna dintre părți nu a contestat raportul de expertiză în termen legal, neformulând obiecțiuni, iar împrejurarea că, urmare a admiterii recursului, acțiunea în revendicare a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bacău, nu poate avea drept consecință anularea lucrării, de vreme ce același raport a fost avut în vedere și la soluționarea cererii întemeiate pe Legea nr.10/01, soluția care a rămas irevocabilă.
Deși în cauză imobilul revendicat a intrat în patrimoniul pârâtei SCM M. T. printr-un mod originar de dobândire, iar reclamanții au dobândit proprietatea printr-un mod derivat, instanța a apreciat că titlu celor din urmă este preferabil celui deținut de pârâtă, dreptul autorilor reclamanților fiind preferabil.
Astfel cum s-a arătat imobilul situat în mun. Bacău, . a intrat în patrimoniul numiților B. A.- G. și B. A.- I. prin succesiune, de la străbunicul lor patern V. B. care a cumpărat terenul în anul 1875.
În ceea ce o privește pe pârâtă, sentința civilă nr. 1690/2004 a Tribunalului Bacău, deși se bucură teoretic de autoritate de lucru judecat, este inopozabilă reclamanților, în condițiile în care acțiunea în constatare a fost soluționată în contradictoriu cu ATCOM Bacău; or, calitatea de pârât într-o astfel de cerere nu poate avea decât adevăratul proprietar ( la acea vreme terenul se afla în patrimoniul mun. Bacău ), care a neglijat să-și conserve dreptul, și nu autorul posesorului-reclamant, care la rându-i nu poate fi decât tot un posesor, în caz contrar acțiunea în uzucapiune fiind lipsită de interes.
Astfel cum s-a reținut, SCM M. T. Bacău a promovat o acțiune cu același obiect în contradictoriu și cu proprietarul terenului - mun. Bacău, acțiune care, însă a fost respinsă prin decizia civilă nr. 996/2003 a Curții de Apel Bacău; în acel dosar B. A.- I. și B. A. - G. au avut calitatea de intervenienți în interes propriu, solicitând respingerea cererii, deoarece imobilul situat în mun. Bacău, . făcea obiectul cererilor de restituire formulate în baza Legii nr.10/01,astfel încât pârâta a dat dovadă de rea-credință când a promovat o nouă acțiune în contradictoriu cu un alt pârât.
Instanța a apreciat că titlul de proprietate al reclamanților este preferabil pentru că este anterior și pentru că la baza titlului pârâtei, al pretinsei posesii și al folosinței exercitate de autorii acesteia stă abuzul realizat de statul român cu ocazia deposedării, abuz care se convertește în inexistența unui titlu ( art. 2 din legea nr. 10/01).
Raportat la cele ce preced, instanța a constatat că acțiunea în revendicare este întemeiată, astfel încât a fost admisă și a obligat pe pârâta SCM M. T. Bacău să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 571 m.p teren situat în mun. Bacău, ., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit de expert T. M.
Față de situația de fapt expusă, respectiv de împrejurarea că terenul revendicat nu este ocupat de cel de-al doilea pârât, acțiunea formulată în contradictoriu cu mun. Bacău a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale posesie pe care instanța o constată întemeiată.
În ceea ce privește capătul de cerere, cu caracter subsidiar, având ca obiect „ despăgubiri „ formulat de aceiași reclamanți în contradictoriu cu pârâții mun. Bacău prin primar și S. R. - prin Ministerul Finanțelor, instanța a constatat, raportat la soluția dată acțiunii în revendicare, că acesta a rămas fără obiect, astfel încât a fost respinsă; aceeași soluție fiind pronunțată și cu privire la excepțiile invocate în legătură cu această cerere (excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. ) .
Apelul declarat împotriva sentinței a fost respins prin decizia 165/11 iunie 2013 a Tribunalului Bacău, reținându-se că:
Dreptul de proprietate al intimaților-reclamanți asupra terenului din Bacău, . a fost analizat și în dosarul nr._ al Tribunalului Bacău, în cadrul unui proces întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 în care, fiind parte și apelanta-pârâtă din prezenta cauză, au fost analizate susținerile acesteia referitoare la faptul că imobilul nu a fost preluat de la autorul reclamanților, D. B., că nu există dovezi din care să rezulte că acest autor ar fi dobândit bunul prin transmitere succesorală, că cererea formulată de reclamanți în baza Legii nr.10/2001 privește alt teren decât cel pentru care a obținut pe calea acțiunii în instanță constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Pornind de la efectul pozitiv al lucrului judecat, părților din prezenta cauză li se opun constatările jurisdicționale din considerentele sentinței civile nr. 1809/16.12.2009, pronunțată în dosarul nr._, în ceea ce privește calitatea de proprietari a reclamanților și amplasamentul terenului în litigiu.
În raport de considerentele sentinței civile nr. 1809/16.12.2009 au intrat în autoritatea lucrului judecat și se impun cu valoare absolută următoarele statuări ale instanței: D. B., tatăl reclamanților, a fost singurul moștenitor acceptant al succesiunii rămase la decesul defunctului G. B. de la care a fost preluat, prin sentința civilă nr.549/2 iulie 1954 a Tribunalului Popular Bacău, imobilul situat în mun. Bacău, .; terenul are amplasamentul stabilit prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert T. M. și parte din acest teren se suprapune cu terenul care a făcut obiectul acțiunii în constatare promovată de pârâta SCM M. T. Bacău în contradictoriu cu ATCOM Bacău, acțiune admisă prin sentința civilă nr.1690/03.12.2004 a Tribunalului Bacău.
Probele invocate în calea de atac de către apelanta-pârâtă, respectiv declarația privind situația proprietății din ., dată de I. V. O. la 31.01.1946 și cele două hotărâri judecătorești din partajul succesoral al defunctului regent B. (hotărârea de expedient nr.488/25.04.1933 și sentința de partaj nr.1103/25.09.1934) nu se coroborează cu alte probe din care să rezulte că imobilul în litigiu nu figurează în masa succesorală a defunctului G. V B., Înalt Regent, motivat de faptul că ar fi fost vândut până la data partajului după acest defunct sau că ar fi existat un partaj efectuat anterior anului 1929 și, prin urmare, nu corespund unei cauze distincte, care să nu fi fost examinată în dosarul nr._ și în raport de care să nu se poată da eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat.
Nefondate sunt și susținerile privind administrarea probei cu expertiza tehnică întrucât, soluționând cererea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 1809/16.12.2009 a validat concluziile raportului de expertiză tehnică iar sub acest aspect hotărârea a fost menținută prin decizia de casare nr. 336/14.01.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În raport de aceste considerente au fost respinse ca nefondate criticile privind dezlegarea dată de prima instanță excepției privind lipsa calității procesuale active și stabilirea situației de fapt sub aspectul identificării terenului în litigiu, în suprafață de 571 mp.
În ceea ce privește caracterul obligatoriu al deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie avut în vedere că potrivit acestei decizii aplicabilitatea dreptului comun în materia revendicării imobiliare poate fi determinată nu numai prin prisma concursului dintre legea specială și legea generală ci și prin raportare la existența unor neconcordanțe între specială, respectiv Legea 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Deși în considerentele deciziei a fost reiterat imperativul respectării principiului securității raporturilor juridice, afirmat de CEDO în numeroase hotărâri de condamnare a statului român, pornind de la premisa că terțul dobânditor se poate prevala de un bun în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenție, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că existența Legii nr. 10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
În situația concretă dedusă judecății este justă concluzia primei instanțe în sensul că decizia nr. 33/2008 este incidentă sub aspectul ipotezei privind aplicarea dreptului comun ca alternativă la legea specială, ca urmare a neconcordanței existente între legea specială, care în speță este Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit aceleiași decizii, în această ipoteză trebuie să se verifice dacă pârâtul din acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției, respectiv o hotărâre judecătorească anterioară, prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul și dacă a dobândit bunul cu bună credință.
Analizate în acest context, susținerile apelantei-pârâte privind inadmisibilitatea acțiunii în revendicare sunt contrare deciziei nr. 33/2008 deoarece: în ceea ce-i privește pe reclamanți a avut loc o încălcare a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție în condițiile în care deși prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a recunoscut calitatea acestora de persoane îndreptățite la retrocedare în baza Legii nr. 10/2001 cu privire la întreaga suprafață care a făcut obiectul litigiului, restituirea s-a dispus numai în parte; cu referire la diferența de 571 mp, pentru care nu s-a dispus restituirea în natură, jurisprudența CEDO este constantă în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea specială sunt iluzorii, așa încât respingerea acțiunii în revendicare ca inadmisibilă ar însemna încălcarea dreptului de acces la justiție a reclamanților; pârâta nu se poate prevala de existența unui bun în sensul Convenției deoarece titlul prezentat de aceasta este o hotărâre judecătorească ulterioară Legii nr. 10/2001 și notificărilor formulate de reclamanți în baza acestei legi și nu este dobânditor de bună credință.
În motivarea prezentei căi de atac nu s-au formulat critici care să pună în discuție argumentele în raport de care s-a reținut că pârâta nu are un bun în sensul Convenției, astfel cum au fost dezvoltate în considerentele sentinței apelate. Apelanta-pârâtă a reiterat însă puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1690/03.12.2004 pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care s-a constatat că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2289,20 mp, situat în Bacău, .. Fiind opusă unor terți, respectiv intimaților-reclamanți din prezenta cauză, sentința civilă nr. 1690/03.12.2004 își păstrează efectul puterii de lucru judecat, care însă se produce numai în relațiile dintre părți deoarece își are izvorul în cererile și probele propuse de acestea iar în raporturile față de terți funcționează opozabilitatea.
Fiind vorba de drepturi concurente asupra terenului în suprafață de 571 mp, instanța avea obligația să examineze titlurile părților și să stabilească preferabilitatea celor două drepturi aflate în conflict.
Reclamanții și-au îndeplinit obligația de a face dovada dreptului de proprietate. Această concluzie este conformă cu statuările instanței în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 1809/16.12.2009 (dosarul Tribunalului Bacău nr._ ), care se impun cu valoare absolută și părților din prezenta cauză și din care rezultă că terenul din Bacău, . a intrat în patrimoniul reclamanților prin succesiune și provine de la V. B., care l-a cumpărat în anul 1875.
Dobândirea dreptului de proprietate prin succesiune, asupra terenului provenind de la adevăratul proprietar, al cărui titlu datează din anul 1875, conferă preferință titlului reclamanților față de titlul pârâtei, o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 1690/03.12.2004 a Tribunalului Bacău) prin care în contradictoriu cu un neproprietar s-au dat efecte juridice posesiei întemeiată pe abuzul exercitat de stat la momentul deposedării proprietarilor și s-a introdus în ordinea juridică un element care este contrar autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 996/04.11.2003 a Curții de Apel Bacău, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea în constatarea dreptului de uzucapiune formulată de pârâta din prezenta cauză cu privire la același teren, în contradictoriu cu Municipiul Bacău .
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, a fost respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei din apel s-a formulat recurs de către apelanta-pârâtă SCM M. – T..
În esență, criticile au fost următoarele:
În ce privește lipsa calității procesuale active, așa cum au fost susținute in motivele de apel, precum si excepția de inadmisibilitate legate de lipsa calității de proprietari a reclamanților intimați, instanța de apel a preluat argumentația greșita a primei instanțe in sensul ca prin sent. civ. 1809/2009 a Tribunalului Bacău s-a statuat cu putere de lucru judecat ca intimații ar fi îndreptățiți pe Lg. 10/2001 la restituirea proprietății din Bacău, . ca dreptul lor de proprietate ar fi fost stabilit prin aceasta hotărâre în contradictoriu cu .>
Aceasta argumentație este greșita din doua puncte de vedere.
În primul rând ca aceasta hotărâre nu îi este opozabila. Prin decizia ICCJ prin care s-a dispus casarea sentinței si deciziei recurate, disjungerea cauzei in ce ne privește si trimiterea spre rejudecare la o alta instanța, ICCJ s-a dezînvestit, a lipsit de efecte in ce o privește hotărârile anterioare si nu a mai verificat celelalte motive de recurs invocate de noi, iar recursul Primăriei a fost anulat ca nemotivat.
Prin precizările depuse s-a solicitat instanței de apel sa aibă in vedere distincția intre acțiunea in revendicare pe calea dreptului comun si acțiunea regernentată de Legea nr.10/2001. Instanța de apel nici nu s-a referit la acest aspect.
Reclamanții sunt ținuți a face dovada modului de dobândire a proprietății in patrimoniul autorului lor si nu doar dovada rudeniei ce le da vocația la o succesiune dezbătută înainte de anul 1900 (succesiunea defunctului V. B.).
Este de observat ca transmiterea succesorala a acestui bun nu este dovedita printr-un certificat de moștenitor.
In ce îi privește pe D. B., tatăl reclamanților,, instanța nu are niciun argument pentru a stabili ca acesta a dobândit in patrimoniu vreun drept in legătura cu acest imobil. Imobilul putea fi dobândit in proprietatea sa prin transmitere succesorala de la tatăl sau, Regentul G. B. (in situația in care acesta ar fi dobândit, la rândul sau, drepturi asupra acestui bun prin succesiune de la părinții sai V. si Z. B.). Este, insa, dovedit fără putința de tăgada ca in patrimoniul Regentului G. B. acest imobil nu exista nici integral, nici in cota-indiviza.
Exista si certificatul de moștenitor autentificat in 1997 si întocmit in baza declarațiilor false date de reclamanți prin care aceștia au atestat ca D. B., tatăl lor, este singur succesor al înaltului Regent G. B.. In mod evident, acest înscris nu poate fi avut in vedere întrucât succesiunea înaltului Regent fusese deja dezbătută si drepturile succesorale fuseseră transmise către toți moștenitorii acestuia.
Reclamanții nu pot pretinde la acest moment drepturi ce le-ar reveni, prin reprezentare, din succesiunea vreunuia dintre defuncții mai sus amintiți, pentru simplul motiv ca ei sunt succesori ai defunctului D. B., care era in viata la momentul deschiderii tuturor acestor succesiuni, neexistând nicio dovada ca ar fi dobândit acest bun prin transmitere succesorală.
Instanța, in mod greșit, a considerat ca reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate in toate elementele sale, respectiv a întinderii si configurației sale.
La momentul administrării probei cu expertiza, instanța nu era in posesia contractului de vânzare- cumpărare din 1875, act ce pretind reclamanții ca se constituie in titlu de proprietate. Pe cale de consecința, niciuna din cele doua expertize nu a avut in vedere pretinsul titlu de proprietate. Cele doua expertize nu au avut in vedere nici lucrările de amenajări drumuri ce au avut loc in decurs de 130 ani de la data achiziției terenului, nu au avut la dispoziție niciun plan cadastral sau plan de situație, schița a terenului, astfel încât stabilirea configurației terenului si a suprafeței s-a făcut in mod arbitrar, fără un suport probator.
Reclamanții trebuiau sa facă dovada proprietății, atât sub aspectul dreptului subiectiv cât si sub aspectul obiectului acestui drept. In consecința, ei trebuiau sa solicite proba cu expertiza in condițiile in care au depus si înscrisuri noi ce nu fuseseră avute in vedere la data efectuării celor doua expertize.
Referitor la titlul recurentei de proprietate, este vorba de o hotărâre judecătoreasca ce nu poate fi ignorata si care a fost valorificata prin intabularea dreptului de proprietate in RCF.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7,8,9 Cod pr.civilă.
Verificând decizia prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea o reține ca fiind legală pentru cele ce succed:
Ab initio, in ceea ce privește opozabilitatea sentinței 1809/16 decembrie 2009 a Tribunalului Bacău (partea din sentință care a rămas irevocabilă prin decizia 336/ 24 ianuarie 2012 a ÎCCJ) trebuie remarcat că, în capătul de cerere vizând Legea 10/2001, recurenta nu a avut calitate procesuală.
Calitate procesuală pasivă a avut SCM M. T. exclusiv în capătul de cerere vizând revendicarea imobiliară.
În acest context se impun unele precizări:
Recunoscută în practică și în doctrină ca prezumție, puterea de lucru judecat este o altă manifestare procesuală a „lucrului judecat”.
Astfel, dacă potrivit art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă, autoritatea de lucru judecat este opusă de parte pe cale de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ de natură să oprească o nouă judecată), prezumția de lucru judecat reprezintă aspectul pozitiv, ceea ce se traduce prin aceea că partea care a câștigat procesul se poate prevala de cele deja recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă, într-o nouă judecată fără ca instanța care soluționează noul litigiu să mai poată relua cele anterior recunoscute de prima instanță deoarece soluția cuprinsă într-o hotărâre definitivă și irevocabilă este prezumată că exprimă adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă instanță.
Această recunoaștere a puterii lucrului judecat corespunde nevoii de stabilitate juridică, nefiind permis a se reitera chestiuni litigioase tranșate în mod irevocabil.
De altfel, această nevoie de stabilitate a raporturilor juridice care au făcut obiectul unor judecăți ce s-au soldat cu hotărâri irevocabile a fost exprimată constant de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat - de principiu- că o soluție definitivă dată într-un litigiu nu trebuie rediscutată.
Evident, prezumția puterii de lucru judecat are caracter absolut doar între părți, față de terți ea având caracter relativ, ceea ce presupune că terțul poate face proba contrară prin alte mijloace de probă.
În consecință, prezumția de putere de lucru judecat a sentinței 1809/2009 asupra calității de moștenitor a lui D. B. după defunctul B. G. putea fi răsturnată de către recurentă în prezenta cauză prin orice mijloace de probă.
Însă, din coroborarea întregului material probator, rezultă fără dubiu că reclamanții au calitate de moștenitori după B. G., probele administrate neconfirmand susținerea recurentei referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților în cadrul acțiunii în revendicare.
În acest context nu este relevantă descendența după defunctul B. G. (care dă doar o vocație la moștenitoare) ci calitatea efectivă de moștenitori în persoana reclamanților.
Deși reclamanții înșiși aveau ( cel puțin la 15 ianuarie 2008, când s-a formulat cererea precizatoare de la filele 4-12 din dosarul_ al Tribunalului Bacău, conform careia “…proprietatea imobilului apartinea de drept lui D. B. in calitate de fiu sau de frate al defunctului G. B.”) dubii cu privire la proprietatea lui D. B. asupra imobilului în discuție respectiv dacă provenea de la tatăl său sau de la fratele său-ambii cu prenumele G.- Curtea, verificând înscrisurile din dosar - mare parte din înscrisuri fiind administrate în faza recursului deși părțile litigante însele puteau și trebuiau, cu buna-credinta, să depună toate diligențele pentru a lămuri situația juridică în speță- a constatat că instanțele de fond au apreciat corect calitatea procesuală activă a reclamanților prin raportare la moștenirea după G. B. Înaltul Regent.
Situația faptică relevată de probatoriul din dosar este următoarea:
La 17 mai 1875 V. B. cumpără de la M. (M.) și E. F. o suprafață de teren răsărit ( filele 74-75 dos. RJ_ al Judecătoriei Bacău) în „urbea Bacău”, cu o formă neregulată având ( „după măsura făcută”) următoarele lungimi ale laturilor:
- 31 stânjeni și 4 palme ( pe lângă trotuarul șoselei …din Bacau spre Tg Ocna
- 24 stânjeni și 4 palme ( latura de apus)
- 34 stânjeni și 4 palme ( latura de lângă casele def. B.)
- 20 stânjeni și 7 ( tot pe lângă gardul def. B.)
- 12 stânjeni ( pe lângă ulița comunală vis-a-vis de casele domnului L.)
- 60 stânjeni lungime dinspre rasarit
De remarcat că 1 stânjen = 2, 23 m, de unde rezultă numai perimetrul terenului este de peste 410 m.l.
La 2 martie 1976 se eliberează autorizația de construcție pentru 2 case noi fraților V. și P. B. pe „locul ce au în șoseaua națională Bacău Ocna” ( de remarcat că singurul care avea în proprietate terenul respectiv - față de actul din dosarul pendinte – era V. B.).
Prin testamentul din 2 iunie 1897 V. B. testează în favoarea soției – Z. B. - „casele din Bacău astfel cum se găsesc mobilate și înzestrate cu cele necesare gospodăriei atât înăuntru cât și în curte”.
Desi interpretabila, este evident că voința testatorului vizează și terenul, fiind de neconceput că V. B. a înțeles să excludă terenul.
Că este așa o dovedește lipsa instituirii unui drept de superficie, referirea (ca și teren) exclusiv la moșia de la Satul Nou, . că fetelor li s-a recunoscut zestrea ( dota) pe care o vor păstra și alte bunuri „mișcătoare”.
Același aspect rezultă din coroborarea acestui înscris cu alte 2 înscrisuri, respectiv testamentul Zoei B. din 25 februarie 1923 ( fila 3 dosar ICCJ_ ) și actul de notorietate din 12 februarie 1930 – fila 60 dosar 2626/28 februarie 2006 al Judecătoriei Bacău, care nu fac vorbire despre „teren” ca un imobil de sine stătător ci despre casă/casele.
În ce privește testamentul lăsat de Z. B., deși recurenta, prin apărător, a încercat să acrediteze ideea că imobilul în discuție a fost testat în favoarea E. B., Curtea remarcă, pe de o parte, că testatoarea face referire la gospodăria casei iar nu la casă. Astfel, mergând pe logica testamentului se poate observa că fetelor (fiice/nepoată) le-a fost testată doar averea mobilă ( câte 40.000 franci, respectiv 10.000 franci, 2000 franci săracilor) . Mai mult este de notorietate ( fapt notoriu – fapt ce nu trebuie dovedit) că băieții primeau casele de la părinți iar fetelor li se constituia dota „ plecând” în casa băiatului cu care se căsătoreau.
În consecință, se apreciază că imobilul în discuție, potrivit voinței testatoarei Z. B. s-a împărțit între cei 4 fii ai săi ( „ restul averii mele se va împărți egal între toți copii mei”) E. ( căsătorită Mancaș) B., E. ( căsătorită I.) B., D. B. și G. B. ( cei în viață la momentul deschiderii succesiunii după Z. B. – 1924).
Proba indubitabilă din care rezultă acest aspect este inventarul din 13 mai 1929 (încheiat după decesul lui B. V.D.) – fila 5 dosar_ al Î.C.C.J.)
Potrivit primului punct din „ Inventar de avere imobilă rămasă pe urma defunctului D. V.B. situată în orașul Bacău, .. 62”, la „ Avere Imobilă” este trecut ¼ a patra parte din imobilul situat în orașul Bacău, .. 62 colț cu . 8 camere, antreu și o verandă în toată lungimea imobilului, având bucătărie, pivniță, grajd cu … toate de zid acoperite cu tablă, imobil construit în anul 1877 cu un teren de circa 700 ( șapte sute metri pătrați). Deși bizară referirea la 700 mp. acest aspect este lipsit de relevanță față de actul din 1875, procesul-verbal de preluare, faptul ca in speță este vorba despre o suprafață revendicată inferioară și mai cu seamă față de limitele în care s-a devoluat cauza în recurs.
Lipsa unui partaj efectiv, cu privire la imobilul în discuție, după Înaltul Regent G. V.B. nu conduce la concluzia că imobilul nu a făcut parte din masa succesorală după defunctul G. V.B., acest imobil rămânând deci în indiviziune.
Aparența de lipsă a proprietății în persoana Înaltului Regent este dată evident de faptul că acesta nu a locuit în Bacău ci în București, astfel că era probabil era prea puțin interesat de acest imobil.
Pe de altă parte, faptul că fiicele lui Z. B., E. Mancaș și E. I. au locuit în imobilul în discuție nu le conferă un drept exclusiv de proprietate.
De reținut, totodată, că imobilul aparținând la început lui P. B. ( de la nr. 60) a fost adjudecat, potrivit ordonanței de adjudecare_ din 17 decembrie 1924, de I. P.B.. În acest act apare ca megieș al imobilului, la apus „ Z. B.” – fila 62 dosar recurs vol. I ).
După adjudecare, imobilul respectiv este vândut Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române ( la 1 februarie 1928). În actul de vânzare-cumpărare apar trecuți ca megieși, printre alții: „ la răsărit moștenitorii Tisescu, la apus moștenitorii V. și Z. B.”.
Deși imobilul revendicat de reclamanți a suferit, de-a lungul timpului, mai multe renumerotări este de remarcat că în rolurile matricole/ exerciții financiare ( procese-verbale) devine relativ ușor de identificat luând în considerare parametrii de mai sus: familia Tissescu și Societatea Ortodoxă a Femeilor Române. Este important de verificat acest aspect, pentru a nu exista suprapuneri cu imobilulu lui P.P. B., cu atât mai mult cu cât în unele înscrisuri apare ”moștenitor B.”, fără vreun prenume sau inițială a prenumelui, iar renumerotarea face destul de dificilă identificarea corectă.
Curtea remarcă faptul că, verificând rolul / matricola de taxe și contribuții pe anii ulteriori decesului lui Z. B. rezultă că, deși se afirmă că imobilul a fost moștenit de E. Mancaș și/sau E. I., nu există dovezi din care să rezulte că acestea au înțeles să-și exercite în mod exclusiv dreptul de proprietate.
Astfel:
- deși în anul 1932 la nr. 26 apare E. Mancaș ( la 24 apare mențiunea: moștenitorii P.B., deși deși acesta vânduse imobilul încă din 1928, iar la 20 aprilie Adele Tisescu) ulterior, în exercițiul financiar 1933-1934 apare atât mențiunea moșt. Zoei B. ( la nr. 24 din . ortodoxă pentru ocrotirea Orfanelor de R. – proprietară – fila 7 dosar recurs vol II), cât și a E. Mancaș ( atât moșt. Z. B. cât și „ E. Mancaș” fiind trecuți la nr. 26 în calitate de proprietari) precum și a Depozitului CAM și a Cap. I. V.
– în exercițiul financiar 1934-1935 apare mențiunea „ Moștenitorii B.” fără prenume, inițială în calitate de proprietari la nr. 24, Depozitul Regiei, E. V.Mancaș apărând înscrisă în calitate de proprietar la nr. 26 ( la nr. 22 bis fiind Societatea Ortodoxă a Femeilor Române nu se poate aprecia ca ar fi fost vorba despre alti mostenitori –ai lui P. B.-decat cei ai lui Z. B.).
- în exercițiul financiar 1936/1937 apar următoarele mențiuni:
Calea Oituz - * la nr. 22 „ Societatea Ortodoxă a Femeilor Române”
* la nr. 24 ,Moștenitorii B.
* la nr. 26, E. V.Mancaș
- în exercițiul financiar 38/39 apar:
la nr. 24* moștenitorii Zoei B. – propr.
* depozit CAM
* Al T.
* C. O.
la nr. 26 – E. Mancaș
- I V.
De remarcat mențiunile trecute în Rolul matricol – Exerc. 1939-1940, când la nr. 24 apare mențiunea „ Moștenitorii Z. B.” – proprietari iar la nr. 26 apare E. V.Mancaș, „ cameră mobilată propr.” filele 23-24 recurs vol II.
-Pe exercițiul financiar 1947-1948 ( filele 28 și urm. din dosarul de recurs volII) apar atât Z. B. ( nr. 24) cât și Dr. Mancaș ( nr. 26).
- În exercițiul 1948/1949 de asemenea apar 2 roluri fiscale ( 82 și 83) aflate la filele 50-51 dosar recurs vol. II, unul pe numele Moștenitori def. Z. B. ( la nr. 24) altul pe numele Dr. C.Mancaș ( la nr. 26)
- Pentru anul 1950 la nr. de rol 74 ( rol vechi 82) apare mențiunea Moșt. def. B. Z. – Naționalizat ( nr. 24) iar la nr. de rol 75 ( rol vechi 83) apare Dr. Mancaș C.. (fără mențiunea Naționalizat)
Aceste înscrisuri sunt de natură a întări pe deplin convingerea că Mancaș E. a stăpânit în fapt, iar nu în drept și doar o parte din imobilul din ./26, în caz contrar fiind imperios necesar ca ea însăși să apară în mod exclusiv în aceste roluri/ matricole clădiri -sau cel mult cu sora sa așa cum s-a invocat. Astfel, se recunoaște implicit că aceasta nu era singura proprietară și că existau și alți proprietari, în persoana fraților săi/nepoților, după decesul acestora.
Cu privire la pretinsa proprietate a familiei I. asupra imobilului în discuție, din coroborarea actelor rezultă că O. I. era doar mandatarul E. B., coproprietară pentru imobilul din ., ocupat de armata germană ( conform procurii din 12 martie 1942 – fila 108 verso dosar apel_ al Tribunalului Bacău).
De remarcat că E. B. domicilia în ., iar fiul său I. O. în .. 16 ( care, conform celor învederate de SJAN a fost denumirea străzii Energiei –denumirea din prezent- în per 1927-1948 ( fila 48 dosar recurs vol.II).
De relevat, totodată, că înscrisurile vizând plata impozitelor/consum lumină – filele 133-134 dosar apel – nu fac dovada administrării imobilului revendicat ci a imobilului din .. 16,(cel în care locuia O. I., potrivit procurii date de mama sa -fila 108 verso dosar apel_ ) în acest sens dovada fiind rolul matricol ( exercițiul 1940-1941) fila 69 dosar recurs vol.II.
Un aspect extrem de important este acela că înscrisul reprezentând cererea nr. 635 din 31 ianuarie 1946 adresată de O. V.I. „ D-lui Administrator Financiar Bacău” nu face decât să confirme că nu doar E. Mancaș și E. I. au moștenit imobilul în discuție, ci și G.. V.B., de vreme ce însuși O. I. o indică pe V. B. ( mătușa reclamanților și fiica lui G. V. B.) ca fiind coproprietară a imobilului în discuție ( fila 87 dosar apel_ ).
Un înscris relevant în speță, care dovedește recunoașterea E. B. a calității de moștenitoar a lui D. Gh. B. ( tatăl reclamanților) este cererea formulată de aceasta ( care stă la baza sentinței 122/4 aprilie 1936), prin care a solicitat obligarea pârâților Gh.Gh B., D. Gh. B. și Z. V. B. la plata sumei de 40.000 lei valoarea unui legat din testamentul mamei sale Z. B. ( fila 186 dosar recurs vol I).
Trebuie remarcat că această cerere prin ea însăși valorează recunoașterea celor 3 pârâți ca fiind moștenitori după Gh. V. B. și Z. B.. Extrem de importanță pentru speță este motivarea Tribunalului Bacău ( din dosar 5110/1930), potrivit căreia: „ Având în vedere că reclamanta nu dovedește absolut cu nimic că pârâții pe care i-a chemat în judecată în acest proces sunt succesorii legitimi cu vocație legală la întreaga succesiune ai defunctei Z. B., autoarea sa, nici direct nici prin reprezentare pentru ca să fie în drept să reclame de la dânșii predarea legatului de 40.000 lei – că reclamanta putea să ceară predarea acestui legat numai de la surorile și de la frații săi, cosuccesori legitimi ai testatoarei, între care se află și tatăl pârâților Gh. B., azi decedat.
Având în vedere că putea, de asemenea, după moartea lui Gh. B. să ceară predarea legatului de la moștenitorii lui, pârâții de azi, însă pentru aceasta trebuia să-i cheme în judecată nu personal, cum a făcut, ci în calitate de succesori ai defunctului Gh. B. și, în plus, trebuia să mai dovedească cum că Gh. B. ar fi fost singurul succesor al testatoarei E. B., obligat la plata întregului legat sau cel puțin întinderea obligațiilor sale”.(s.n.)
Evident este vorba despre o eroare materială cu privire la nume de vreme ce în primul capăt de cerere se face vorbire despre testamentul Zoei B. iar nu E. B. ( care, de altfel, în 1936 era în viață, de vreme ce apare trecută în cererea lui O. I. din 1946).
Totodată, se constată că soluția de respingere a acțiunii s-a pronunțat din perspectiva unor chestiuni formale referitoare la chemarea în judecată, care trebuia să se facă prin raportare la calitatea de succesori ( nu în nume propriu) și la lipsa dovezii că Gh. B. ar fi fost singurul moștenitor al testatoarei Z. B. ( E. Mancaș nefiind chemată în judecată nu puteau fi obligați doar cei trei la predarea întregului legat).
În consecință, acesta este încă un înscris care să confirme calitatea de moștenitor acceptant ( trebuie reținut și că „ pârâții, deși prezenți în instanță, nu au făcut altă obiecție decât căci beneficiază de legea pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane…. „ –s.n.-, necontestând deci calitatea lor de moștenitori prin retransmiterea după Z. B., astfel că cei trei puteau fie să conteste acceptarea moștenirii după tatăl lor Gh. B., fie neacceptarea moștenirii de către tatăl lor după Z. B., ceea ce nu s-a întâmplat după cum rezultă din mențiunea de mai sus).
Astfel, dacă tocmai cei care aveau tot interesul să se declare proprietari exclusivi asupra imobilului în discuție au recunoscut –implicit sau explicit- coproprietatea împreună cu Înaltul Regent, recurenta nu se poate prevala la aproape 70 de ani distanță de lipsa calității de moștenitor a lui G. V.B..
Cu privire la calitatea de moștenitor a lui D. Gh. B. după defunctul G. B. există la dosar certificatul de moștenitor 138/1997 care (conform înscrisurilor din dosar) nu a fost anulat, existența unei plângeri penale ( datând din 2013, dosar 558/P/2013) nefiind, prin ea însăși, aptă de a aprecia nevalabilitatea unui act autentic emis în procedura notarială.
Nu poate fi acceptată însă ideea emisă de apărătorul reclamanților cum că, dacă exista un alt proprietar la momentul judecării dosarului 1778/1954, ar fi făcut discuții, nefiind de conceput ca un adevărat proprietar să stea în pasivitate.
Această aserțiune este valabilă la momentul actual, însă nu trebuie pierdut din vedere că „ne regăsim” în situația regimului instaurat după 1948, regim ale cărui forțe atingeau niveluri paroxistice (evidențiate prin ororile din închisori) astfel că pentru oricine era de preferat afișarea/aflarea într-o situație pauperă iar nu una de relevare a unor posibilități materiale de natura proprietății imobiliare în discuție.
În consecință, procesul verbal din 6 mai 1954 și sentința 549/1954 nu constituie, prin ele însele, dovezi indubitabile ale proprietății lui Gh. B. ci doar prin coroborarea cu cele deja la care Curtea a făcut referire anterior.
Cu privire la întinderea dreptului de proprietate, Curtea remarcă faptul că suprafața de teren ( titlul de proprietate constituindu-l contractul de vânzare-cumpărare din anul 1873) nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, prin raportare la dispozițiile vizând recursul, care limitează cercetarea doar la motivele de nelegalitate. Sub acest aspect este relevant a se observa că apelanta, după încuviințarea de către instanța de apel a probei cu expertiză topo a renunța ( în mod surprinzător) la probă.
Având în vedere valoarea terenului de 571 mp ( potrivit grilelor notariale valoarea depășește suma de 100.000 euro) apare ca hilară precizarea din recurs, cum că suma reprezentând onorariu expert era una prea costisitoare ( 2000 lei= aproximativ 420 euro) iar pe de altă parte că reclamanții trebuiau să facă dovada.
În realitate, reclamanții aveau deja admisă acțiunea în baza unei expertize validate de către judecătorul primei instanțe, astfel că apelanta era cea care trebuia să dovedească o altă stare de fapt. Deci, sub acest aspect nu-și poate invoca în apărare propria culpă.
În ce privește compararea titlurilor, Curtea remarcă faptul că recurenta se prevalează de o hotărâre judecătorească obținută cu rea-credință.
Astfel, după ce, prin decizia 996/2003 a Curții de Apel Bacău ( dosar 999/2003) s-a respins în mod irevocabil acțiunea formulată de S.C. M. T. în contradictoriu cu Primăria municipiului Bacău, având ca obiect constatare dobândire drept de proprietate prin uzucapiune (în această cauză au avut calitatea de intervenienți, printre alții, S.C. TERMLOC S.A. și reclamanții din cauza pendinte.) recurenta obține titlul de care se prevalează în cauza de față.
De remarcat că prin decizia 8/13 ianuarie 2004 ( dosar 1999/2003) a Curții de Apel Bacău s-a respins și cererea de revizuire formulată de S.C. M. T. ( fila 59 dosar_ al Judecătoriei Bacău).
În același an ( 2004) recurenta promovează o nouă acțiune în constatare drept de proprietate – prescripția achizitivă, de această dată în contradictoriu cu ATCOM Bacău.
Prin sentința civilă 1690/3 dec. 2004, Tribunalul Bacău admite acțiunea și constată că reclamanta este proprietară prin prescripție achizitivă a suprafeței de 2289,20 mp teren situat în ..
Două aspecte foarte importante trebuie reținute, față de consemnările din sentință referitore la poziția M. T.:
„ În prezent are în proprietate construcțiile și folosește terenul în calitate de succesoare cu titlu universal a ATCOM Bacău și SCA Arta Croitorilor Bacău, fiind intabulat provizoriu din 2001 și nimeni nu a făcut opoziție la această intabulare și nici nu a revendicat acest teren.
Deși predecesoarele au stăpânit continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar, terenul în litigiu, în prezent nu mai pot dovedi cu acte proprietatea acestui teren.
Ca atare, solicită, prin aplicarea principiului joncțiunii posesiilor, să se constate că stăpânește împreună cu pârâta de mai bine de 30 de ani sub nume de proprietar terenul în discuție”.
Astfel, în mod mincinos S.C. M. T. a arătat instanței învestită cu soluționarea dosarului 7560/2004 că:
1) nimeni nu a revendicat acest teren, deși avea cunoștință că reclamanții B. A.-I. și B. A. G. formulaseră notificare la Legea 10/2001 și contestaseră lipsa dovezii unei just titlu – fila 56 dosar_ – respectiv fila 7 din decizia 996/2003 a Curții de Apel Bacău.
2) este succesoare cu titlu universal al S.C.A Arta Croitorilor deși aceeași decizie 996/2003 menționează „ că nu poate fi invocată joncțiunea posesivă, deoarece reclamanta nu este succesorul legal în drepturi a Cooperativei „Arta Croitorilor” (s.n.) Nu se poate susține că recurenta nu avea cunoștință de motivarea din această decizie de vreme ce a promovat o cerere de revizuire.
În consecință, comparând titlul de proprietate al reclamanților, -contractul de vânzare-cumpărare transcris în Registrul de transcripțiuni nr. 106/17 mai 1875 ( filele 74-75 dosar_ - cu sentința judecătorească obținută cu rea-credință de către recurentă, Curtea reține că în mod vădit reclamanții au un titlu preferabil pârâtei, astfel că și sub acest aspect decizia este legală.
Relevant este și faptul că experții( T. și G.) se folosesc de un sofism afirmând că nu poate fi vorba despre același teren având în vedere actul de preluare (datând din 1954) și înregistrarea la URCM a terenului încă din 1952. Astfel, Curtea reține că procesul verbal din 6 mai 1954 precizează în mod explicit: „Este administrat de Întreprinderea Locală Localuri Bacău, de la 1 aprilie 1951, contract 1966 aflat dos. întrep”-. Astfel este lipsit de importanță că hotărârea judecătorească datează din 1954 de vreme ce însuși procesul-verbal din 6 mai 1954, care a stat la baza sentinței vorbește despre o preluare efectivă încă din 1 aprilie 1951 ( deci anterior anului 1952) detenția URCM fiind efectul preluării efective iar nu al preluării scriptice.
Față de toate aceste considerente, față de dispozițiile art. 312 C.Pr.Civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă SCM M. T. împotriva deciziei civile nr. 165/A din 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.03.2015.
Președinte, A. M. B. | Judecător, V. N. G. | Judecător, C. N. |
Grefier, C. B. |
Red.sent. – MS D.
Red.dec.apel.- G.A./ Il.P.
red.dec.rec.- AM B./16.04.
tehnored. BC / 2 ex/ 17.04.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 202/2015. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 531/2012. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
