Strămutare. Sentința nr. 77/2013. Curtea de Apel BACĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 77/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 11-12-2013 în dosarul nr.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA I CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 77
Ședința din camera de consiliu de la 11 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -C. N.
GREFIER-M. D.
La ordine a venit spre soluționare cererea de strămutare a dosarului nr._ al Judecătoriei Piatra N., formulată de petenta A. G. M..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- procedura de citare legal îndeplinită;
- intimatul F. E. C. a formulat și înaintat la dosar concluzii scrise.
Curtea constată că pentru acest termen părțile au fost citate cu mențiunea că se va pune în discuție competența materială de soluționare a cererii de strămutare, conform art. 39 al.2 Cod pr. civilă iar prin cererea de la fila 3 dosar s-a solicitat judecata în lipsă; nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând –
Asupra cererii de strămutare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 25.11.2013 la Curtea de Apel Bacău petenta A. G. M. a formulat cerere de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului_ aflat pe rolul Judecătoriei Piatra N., pe motive de bănuială legitimă.
Intimatul F. E. C., prin întâmpinarea formulată ( fl.15 dosar ) a solicitat declinarea competenței la Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că pe rolul Î.C.C.J. mai există înregistrată o cerere de strămutare formulată de petentă, respectiv dosarul nr._ cu termen de judecată la data de 16.01.2014.
La termenul de judecată din 11 decembrie 2013 Curtea a pus în discuția părților excepția privind necompetența materială a Curții de Apel Bacău în soluționarea cererii de strămutare, părțile fiind citate cu mențiunea de a formula concluzii pe această excepție.
Cu privire la excepția menționată, Curtea reține următoarele:
Litigiul cu privire la care petenta a formulat cerere de strămutare a judecății, care formează obiectul dosarului_, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra N. la 26.01.2012, fiind supus reglementărilor vechiului Cod de procedură civilă, respectiv Codului de procedură civilă de la 1865.
Fiind o cerere ivită în cadrul soluționării acestui litigiu, cererea de strămutare formulată de petentă este supusă dispozițiilor art. 37 și următoarele din acest cod.
Noul Cod de procedură civilă intrat în vigoare la 15.02.2013 se aplică, conform dispozițiilor art. 3 alin.1 din Legea 76/2012, numai proceselor începute după . după data de 15.02.2013.
Astfel, cererea de strămutare dedusă judecății este, conform dispozițiilor art. 39 al.2 Cod pr. civilă, în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, în temeiul art. 158 Cod pr. civilă, Curtea va declina competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cererii de strămutare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2013.
PREȘEDINTE,
C. N.
GREFIER,
M. D.
Red.sent.C.N./12.12
Tehnored.M.D./2 ex./12.12.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
.. 1
Tel._ Fax_
e-mail:_
Operator de date cu caracter personal nr.3666
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
din 12 decembrie 2013
C Ă T R E,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
B U C U R E Ș T I
., SECTOR 2, COD POSTAL_
Vă înaintăm, alăturat, dosarul nr._ în care s-a înregistrat cererea formulată de petenta A. G. M. privind strămutarea dosarului nr._ al Judecătoriei Piatra N., prin sentința civilă nr. 77/11.12.2013 dispunându-se declinarea competenței de soluționare a cererii de strămutare în favoarea dvs.
Dosarul conține un număr de .file.
PREȘEDINTE DE COMPLET,
C. N.
GREFIER,
M. D.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2/2016. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 23/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
---|