Acţiune pauliană. Decizia nr. 354/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 18297/197/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 354/R
Ședința publică din 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. B.
Judecător G. C.
Judecător L. F.
Grefier I. I.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul T. T. L., împotriva deciziei civile nr.250/. 2015 pronunțate de Tribunalul B. – Secția I Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 3 iunie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 10 iunie 2015.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria B., reclamantul T. T. L. a chemat în judecată pe pârâții C. E., M. G. D. și M. M.-Z., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună:
1. în baza art.975 Cod civil, revocarea în parte a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.747/30.04.2010 la B.N.P.A. Beschia G. – D. și V. M., în ceea ce privește instituirea în favoarea pârâților 2 a dreptului de ipotecă de rang I și a interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului situat în B., ..8, . CF nr._ B., nr.top 2094/1/b/2/1/1/1/3, 2094/1/b/2/1/1/1/1, 2094/1/a/2/2, 2094/2/1/1/4, 2092/2/2 totul/1, identic cu nr.cad. 6885 – C1 – U1, apartament compus din doua camere, bucătărie, antreu, culoar, wc, pivniță cu două încăperi, cu cotă de 45,64% din 1/3 din părțile de uz comun descrise în Cf;
2. pe cale de consecință, să se radieze din Cf dreptul de ipotecă de rang I și interdicția de înstrăinare și grevare ;
3. cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria B., prin sentința civilă nr._/29.07.2013 a respins acțiunea, reținând în esență că C. E. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B., .. 8, . c.f._ B., nr.top 2094/1/b/2/1/1/1/3, 2094/1/b/2/1/1/1/1, 2094/1/a/2/2, 2094/2/1/1/4, 2092/2/2 totul / 1, identic cu nr.cad. 6885 – C1 – U1, apartament compus din două camere, bucatarie, antreu, culoar, wc, pivniță cu două încăperi, cu cota de 45,64% din 1/3 din părțile de uz comun descrise în c.f., precum și că aceasta și-a înscris dreptul de proprietate cu titlul de drept cumpărare, cu act nr. 724/2009, cumpărare de la Statul Român, prin .., fiind totodată înscris și privilegiul și interdicția de înstrăinare pentru diferența de preț neachitată de 36.400 lei.
Cu privire la acest imobil, pârâta a efectuat o . acte juridice, după cum urmează:
Între reclamant și pârâtă s-a perfectat promisiunea de schimb imobiliar autentică nr. 5022/09.11.2006, prin care pârâta s-a obligat să cumpere locuința de la .. în condițiile Legii nr. 112/1995, apoi să-și înscrie dreptul de proprietate în c.f., demersuri de efectuat până la data de 01.05.2007, după care pârâta să-i transmită dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
Intrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile, părțile s-au judecat și, în final, prin sentința civilă nr. 7196/25.06.2009 a Judecătoriei B., acțiunea promovată de reclamant a fost admisă în parte, pârâta fiind obligată a-i achita reclamantului suma de 25.000 euro, hotarârea fiind executorie de la pronunțare, însă nefiind pusă în executare.
Instanța a mai reținut că între pârâta C. E. și numita R. M. – E. s-a perfectat antecontractul de vânzare-cumpărare asupra aceluiași imobil, antecontract ce s-a notat în cartea funciară, dupa cum rezultă din extrasul de carte funciară, însă soarta acestui antecontract nu interesează acest proces, având relevanță numai cu privire la atitudinea pârâtei.
A reținut de asemenea că pârâta C. E. și pârâtul Mălușelu G. D. au încheiat un contract de împrumut cu legalizare de semnătură la data de 04.05.2009, la B.N.P. Beșchia G.-D., prin care cel de-al doilea a împrumutat celei dintâi suma de 50.000 euro, restituibilă până cel mai târziu la data de 04.08.2009, iar apoi, văzând că debitoarea nu își achită de bună-voie obligația, pârâtul a procedat la verificarea bunurilor imobile pe care le-ar avea pârâta 1, pentru a-și putea constitui o garanție imobiliară, găsind că imobilul era înscris în c.f. pe numele pârâtei 1, cu intabularea unei interdicții de înstrăinare și grevare, precum și ipotecă în favoarea Statului Român.
Pentru radierea acestora, pârâta C. E. trebuia sa mai achite către .. suma de 10.000 euro, sumă pe care, dat fiind că nu o avea, i-au împrumutat-o tot pârâții 2, astfel că pârâta a achitat și diferența de preț, iar imobilul a fost liberat de sarcini și s-a putut constitui garanția în favoarea pârâților 2.
Instanța a reținut că pârâții au încheiat contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 747/30.04.2010 la B.N.P.A. Beșchia G. – D. și V. M., cu instituirea în favoarea lor a dreptului de ipotecă de rang I și a interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului, pârâta 1 obligându-se la restituirea unui împrumut de 60.000 euro (50.000 euro inițiali din mai 2009 plus cei 10.000 euro acordați ca împrumut cu destinația achitării integrale a debitului către RIAL).
Raportat la cele expuse, instanța a reținut că pârâta C. E. are calitatea de debitor față de reclamant pentru suma de 25.000 euro, iar față de pârâții Mălușelu pentru suma de 60.000 euro.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii pauliene, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 973 din Codul civil, convențiile n-au efect decât între părțile contractante, iar conform art. 974, creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale.
Potrivit art. 975, ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
Instanța de fond a reținut că acțiunea pauliană este acea acțiune prin care creditorul solicită să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate, deci un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecția intereselor creditorilor împotriva fraudei debitorului. Acțiunea pauliană se declanșează ca urmare a acțiunilor frauduloase ale debitorului, iar exemplul clasic al unei astfel de situații este cel dedus judecății, și anume atunci când se încheie un contract prin care debitorul își asumă noi datorii. Literatura de specialitate a statuat ca, de principiu, aceste acte se sustrag domeniului de aplicare a acțiunii pauliene. Două motive sunt, îndeobște, evocate: debitorul, chiar insolvabil, nu este lipsit de dreptul de a-și gestiona patrimoniul, inclusiv prin angajarea de noi datorii; actele prin care debitorul își asumă noi datorii nu reprezintă acte de însărăcire, neavând loc o diminuare a activului său patrimonial.
Acțiunea pauliană devine, insa, admisibilă atunci când scopul angajării de noi datorii este de a diminua gajul general al celorlalți creditori prin aducerea lor în situația de a nu își mai putea realiza propriile creanțe.
În speță, instanța a reținut că reclamantul nu susține împrejurarea că debitoarea a contractat împrumutul cu scopul vădit de a diminua gajul general al reclamantului, ci că actul de garantare, de ipotecare a imobilului a fost acela care a atras imposibilitatea valorificării creanței sale.
Instanța a apreciat că, în analiza întrunirii cerințelor acțiunii pauliene (revocatorii), se impune întrunirea următoarelor condiții:
Creanța creditorului trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă și, de regulă, anterioară actului atacat. Astfel, nu poate fi vorba de un prejudiciu decât atunci când creditorul, deși deține o creanță care are vocația de fi realizată, deci este certă, lichidă și exigibilă, se află în imposibilitatea de a și-o valorifica datorită, de regulă, stării de insolvabilitate provocate debitorului prin actul atacat.
În speță, instanța a apreciat că această cerință este întrunită, întrucât creanța reclamantului izvorăște din hotărâre judecătorească executorie din anul 2009, cerința anteriorității creanței reclamantului fiind de asemenea întrunită, în sensul că este cert că debitoarea își cunoștea debitul atunci când, ulterior, a ipotecat imobilul în favoarea pârâților 2.
Apoi, actul încheiat de debitor cu terțul trebuie să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant. Creditorul poate solicita constatarea inopozabilității actelor juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, numai dacă face dovada unui prejudiciu. De regulă, prejudiciul creditorului constă în faptul că debitorul și-a provocat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate existentă prin încheierea actului atacat.
Sub acest aspect, instanța a reținut că, prin actul juridic concret de ipotecare a imobilului, debitoarea nu și-a provocat o însărăcire; posibil, prin contractarea noului împrumut, și-a provocat o însărăcire ori încă o însărăcire față de cea anterioară.
Ipotecarea imobilului reprezintă garantarea împrumutului, act juridic care, însa, nu a fost atacat, reclamantul afirmând că „este posibil ca el sa fie fictiv”.
Așadar, posibilul prejudiciu rezultă, eventual, din contractul de împrumut, iar nu din garantarea noului împrumut.
Apoi, tot sub aspectul prejudiciului, raportul de expertiză efectuat de experta M. P. a concluzionat în sensul în care valoarea imobilului este de aproximativ 75.000 euro. Creanțele debitoarei însumează după achitarea parțială către pârâții 2 a sumei de 15.000 euro, mai puțin decât valoarea estimată a imobilului (45.000 euro + 25.000 euro = 70.000 euro).
Ca urmare, instanța a apreciat că, și sub aspectul existenței prejudiciului, aceasta este îndoielnică, cele doua împrumuturi pe care le-a contractat pârâta 1 acoperind ambele creanțe.
În ceea ce privește frauda debitorului (consilium fraudis), instanța a reținut că, într-o opinie, restrictivă, prin fraudă se înțelege intenția (dolul) debitorului de a cauza un prejudiciu creditorului prin încheierea actului atacat. Într-o altă opinie, extensivă, frauda desemnează simpla cunoaștere de către debitor a faptului că prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană îi cauzează creditorului un prejudiciu.
Instanța de fond a apreciat că această cerință este întrunită, având în vedere că debitoarea a cunoscut că, prin garantarea unui împrumut substanțial, poate cauza insolvabilitate, chiar parțială, față de creditorul cu creanța anterioară
În ceea ce privește complicitatea terțului la frauda debitorului, instanța a reținut că această cerință nu este întrunită în persoana pârâților Mălușelu, având în vedere că există complicitatea terțului atunci când el a cunoscut că prin actul atacat se cauzează un prejudiciu creditorului. Complicitatea terțului nu este cerută decât atunci când acțiunea pauliană este îndreptată împotriva unui contract cu titlu oneros sau o plată efectuată în temeiul unui atare act juridic.
În acest sens, a reținut că reclamantul nu a dovedit complicitatea pârâților Mălușelu, precum și că, în pricipiu, reclamantul afirmă complicitatea acestor pârâți, și, corelativ, pârâții neagă complicitatea, afirmând că, dimpotrivă, au aflat despre creanța anterioară numai în anul 2010, odată cu comunicarea de către O.C.P.I. cu privire la începerea executării silite având ca obiect vechea creanță.
Instanța a apreciat că, în lipsa notării executării silite în c.f. .încă de la momentul 2009 – momentul la care creanța a fost definitivă și executorie, ea nu a fost făcută cunoscută terților, iar pârâții Mălușelu au devenit beneficiari ai ipotecii numai în anul 2010, după trecerea unui an în care reclamantul nu a făcut cunoscută/opozabilă creanța sa.
Prin urmare, instanța a reținut că nu se poate baza exclusiv pe afirmațiile bănuitoare ale reclamantului atunci când decide asupra intenției pârâților Mălușelu, iar înscrisurile depuse la dosar dovedesc, așa cum s-a arătat, că însuși reclamantul nu a fost suficient de diligent încât să-și facă opozabilă creanța, să demareze executarea silită imediat ce a avut această posibilitate.
Prin decizia civilă nr.250/. Tribunalul B. a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr._/29.07.2013, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate a acțiunii pauliene.
În ceea ce privește reținerea de către prima instanță a faptului că, prin sine, numai contractul de împrumut ar fi susceptibil să creeze un prejudiciu reclamantului, Tribunalul constată că, chiar în condițiile în care, în principiu, potrivit unor opinii exprimate în doctrină, actele prin care debitorul contractează noi datorii nu sunt susceptibile de a fi desființate prin intermediul acțiunii pauliene, totuși nu poate fi ignorată natura juridică a contractului de garanție imobiliară, prin constituirea unei ipoteci.
Potrivit definițiilor conturate în literatura de specialitate, ipoteca este un drept real accesoriu, care nu are o existență de sine stătătoare și care acordă titularului său un drept de urmărire a bunului în mâna oricui s-ar găsi și un drept de preferință, în privința satisfacerii creanței sale, față de ceilalți creditori.
Ca drept accesoriu, ipoteca însoțește obligația pe care o are debitorul față de creditor, împărtășind integral soarta acesteia.
În raport cu acest regim juridic al ipotecii, ca garanție reală, instanța apreciază că, prin sine, actul de garanție nu poate genera un prejudiciu creditorului anterior, dat fiind raportul de accesorietate în care acesta se află față de actul principal, și anume contractul de împrumut în scopul garantării căruia a fost încheiat.
Astfel, garantarea unui act de împrumut prin constituirea unei ipoteci nu poate fi de natură, prin sine, să producă un prejudiciu unui alt creditor, fiind o operațiune juridică absolut legală, prin care creditorul garantat urmărește protecția dreptului său, prin conferirea dreptului de urmărire și a dreptului de preferință, astfel că îndeplinirea condiției privitoare la producerea unui prejudiciu nu poate fi analizată decât în strânsă legătură cu aceea a complicității la fraudă a terțului, în sensul că producerea unui prejudiciu este posibilă prin prisma scopului fraudulos urmărit de pârâți, iar nu prin încheierea actului de garanție în sine.
În ceea ce privește critica referitoare la valoarea imobilului în cauză, stabilită prin expertiză, în apel a fost administrată proba cu o nouă expertiză, întocmită de expertul E. V., cu privire la care părțile nu au avut obiecțiuni, iar potrivit concluziilor acestuia valoarea actuală de circulație a imobilului este de 324.860 lei (72.183 euro), valoare care nu diferă substanțial de aceea stabilită în fața instanței de fond prin raportul de expertiză întocmit de experta Mâzgan P., astfel că nu se poate reține că aceasta ar fi net inferioară celei reale.
În consecință, este corectă și concluzia potrivit căreia ambele creanțe pot fi acoperite prin vânzarea imobilului, faptul că prețul acestuia ar putea fi redus în ipoteza lipsei inițiale a ofertanților fiind o eventualitate, iar nu o certitudine, după cum nici cuantumul cheltuielilor de executare nu poate fi anticipat în acest moment.
În ceea ce privește dovedirea complicității la fraudă a pârâților Mălușelu, Tribunalul reține că, astfel cum s-a menționat anterior, instituirea unui drept de garanție în favoarea acestora, respectiv a unei ipoteci în vederea garantării executării obligației de restituire născută din contractul de împrumut nu se constituie, prin sine însăți, într-un indiciu de natură a conduce la concluzia că scopul actului juridic a fost unul fraudulos, respectiv fraudarea intereselor reclamantului.
Împrejurarea că pârâta C. E. a înțeles să nu mai dea curs obligațiilor asumate prin promisiunea bilaterală de schimb imobiliar încheiată cu reclamantul nu conduce în mod necesar la concluzia că mobilul activității acesteia l-a constituit oferta făcută de pârâții Mălușelu G. D. și Mălușelu M. Z., după cum presupune reclamantul.
Nici constituirea dreptului de uzufruct viager în favoarea pârâților Mălușelu și încheierea unui contract de închiriere pe termen de 10 ani, notat în cartea funciară, nu pot conduce la concluzia complicității la fraudă a acestor pârâți, având în vedere că în sensul stabilirii conținutului noțiunii de „complicitate la fraudă”, practica și doctrina au relevat că este necesar a se dovedi faptul că terțul cunoștea la data facerii actului (în speță, a actului de garanție, atacat de reclamant) să se ivește ori se agravează starea de insolvabilitate a debitorului, cu efectul prejudicierii creditorilor săi, despre care se cere ca acesta să aibă cunoștință; cu alte cuvinte, se cere îndeplinirea condiției cunoașterii păgubirii creditorilor, astfel că, odată probat acest fapt, se probează și intenția (chiar și indirectă – în sensul că nu a urmărit, dar a acceptat) frauduloasă.
În speță, această condiție nu este îndeplinită, prima instanță reținând în mod corect că reclamantul nu a dovedit complicitatea pârâților Mălușelu, în condițiile în care reclamantul afirmă complicitatea acestor pârâți, și, corelativ, pârâții neagă complicitatea, afirmând că, dimpotrivă, au aflat despre creanța anterioară numai în anul 2010, odată cu comunicarea de către O.C.P.I. cu privire la începerea executării silite având ca obiect vechea creanță.
Instanța de fond a apreciat că, în lipsa notării executării silite în c.f. .încă de la momentul 2009 – momentul la care creanța a fost definitivă și executorie, ea nu a fost făcută cunoscută terților, iar pârâții Mălușelu au devenit beneficiari ai ipotecii numai în anul 2010, după trecerea unui an în care reclamantul nu a făcut cunoscută/opozabilă creanța sa, așa încât instanța nu se poate baza exclusiv pe afirmațiile reclamantului atunci când decide asupra intenției pârâților Mălușelu, iar reclamantul însuși nu a fost suficient de diligent încât să-și facă opozabilă creanța, să demareze executarea silită imediat ce a avut această posibilitate.
În acest sens, Tribunalul a reținut că, într-o decizie de speță cu elemente de similaritate (decizia nr. 4073/13.12.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), s-a stabilit că, în condițiile în care la data încheierii actului pretins fraudulos (privind de asemenea un imobil), în evidențele de carte funciară nu existau înscrieri referitoare la sarcini ale imobilului sau mențiuni ce ar fi putut conduce la concluzia de complicitate la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat contractul, nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acțiunii pauliene.
În speță, s-a constatat că în cartea funciară în care este înscris imobilul grevat de ipotecă prin actul atacat este notată la poziția B 3 respingerea cererii introduse de T. T. L. prin care se solicită notarea promisiunii bilaterale de schimb imobiliar autentificată sub nr. 5022/2006 de B.N.P. T. V. asupra imobilului de la A+1, pentru motivele arătate în încheierea act nr._/2009 c.f.
Tribunalul a înlăturat susținerea apelantului în sensul că această notare este suficientă pentru a conduce la concluzia că intimații-pârâți Mălușelu aveau cunoștință, la data încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat sub nr. 747/30.04.2010, despre existența unui act anterior care stabilea raporturi juridice între reclamant și pârâta C., cu privire la imobilul în litigiu, astfel încât intimații-pârâți Mălușelu ar fi fost de rea-credință, întrucât din această notare rezultă respingerea cererii respective, în cartea funciară nu era notată eventuala declarare a unui apel împotriva încheierii de carte funciară, împrejurări care nu sunt de natură a da naștere, în persoana unui terț contractant, unei suspiciuni în sensul că, prin actul încheiat, debitorul său își creează sau mărește o stare de insolvabilitate, ceea ce constituie esența complicității la fraudă, cu efectul prejudicierii unui alt creditor.
Nu mai puțin, având în vedere că reclamantul a obținut împotriva pârâtei un titlu executoriu, încă din anul 2009, acesta avea posibilitatea de a aduce la cunoștința terților această împrejurare, prin notarea acestuia în evidențele reale imobiliare.
În ceea ce privește concluzia complicității la fraudă, trasă de reclamant din împrejurarea că, la data de 1.05.2009, pârâtul Mălușelu G. D. se găsea la sediul notarului public Beșchia Goergeta D., unde reclamantul purtase o negociere cu pârâta Csiszek E., instanța constată că, în mod constant, pârâtul a arătat la interogatoriu că nu a cunoscut despre promisiunea sinalagmatică de schimb imobiliar, despre litigiul ce făcea obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B. și despre faptul că pârâta Csiszek E. datora reclamantului suma de 25.000 euro, iar la întrebarea referitoare la prezența acestui pârât, la data de 1 mai 2009, la sediul biroului notarial menționat, a arătat că nu poate răspunde cu exactitate, deoarece a efectuat mai multe tranzacții la acest notar și se află zilnic la biroul acestuia.
Această afirmație este dovedită cu copiile diferitelor acte juridice încheiate între pârâtul Mălușelu G. D. și terțe persoane (filele 159-181 din dosarul primei instanțe), toate autentificate de către notarul public Beșchia G. D..
Astfel fiind, nu s-a putut reține că din răspunsul la interogatoriu al pârâtului ar rezulta că acesta a avut cunoștință că încheierea actului juridic atacat de reclamant creează sau mărește starea de insolvabilitate a debitoarei și produce un prejudiciu acestuia, după cum nu este dovedită vreo înțelegere frauduloasă între pârâți.
Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii, motivele de apel invocate de reclamant fiind neîntemeiate.
Împotriva deciziei a declarat apel reclamantul, solicitând modificarea cesteia, în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării în tot a acesteia și respectiv a admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, cu consecința schimbării înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
O primă chestiune invocată este aceea că cererea de chemare în judecată avea ca obiect și revocarea acelei clauze din contract care genera în sarcina intimatei pârâte C. E. a interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului în litigiu. Instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat asupra efectelor prejudiciante ale respectivei interdicții de înstrăinare și gravare în raport de patrimoniul reclamantului.
Dimpotrivă, a fost analizat doar faptul că, potrivit opiniei instanțelor, simpla instituire a uni drept de ipotecă de prim rang în favoarea pârâților Mălușelu nu ar fi prejudiciantă prin ea însăși, operațiunea respectivă fiind pe deplin legală.
Or, în opinia recurentului, caracterul ilicit al ipotecii nu decurge din încălcarea dispozițiilor legale care reglementează garantarea obligațiilor ci din intenția frauduloasă pe care părțile contractante au avut-o în vedre, intenției îndreptată împotriva drepturilor și intereselor sale legitime.
Referitor la prejudiciu, recurentul susține că, indiferent de valoarea apartamentului, posibilitatea sa de a continua executarea silită imobiliară asupra bunului în litigiu este oricum suprimată, atât timp cât subzistă acea interdicție de înstrăinare și grevare care la rândul său face obiectul acțiunii și asupra căreia instanțele nu s-au pronunțat. Atât timp cât intimații Mălușelu nu întreprind la rândul lor niciun act de executare, în calitatea lor de creditori ipotecari, realizarea creanței recurentului este imposibilă, atât din cauza existenței dreptului de ipotecă, cât și a interdicției de înstrăinare și grevare.
Ca atare, contrar interpretărilor pe care instanța de apel le atribuie dispozițiilor legale în materie, actul de constituire a unor drepturi accesorii este susceptibil prin el însuși, chiar în condițiile neatacării actului principal, să producă prejudicii reclamantului care se adresează instanței cu o acțiune pauliană.
Cu privire la modul în care cele două instanțe au interpretat chestiunea relei credințe a intimaților Mălușelu recurentul susține că, chiar dacă cererea sa privind notarea în cartea funciară a promisiuni de schimb imobiliar a fost respinsă, însăși acea respingere a fost notată în evidențele de publicitate imobiliară. Prin urmare, antecontractul de schimb imobiliar exista în materialitate sa în evidențele oficiului de cadastru. Pe cale de consecință, intimații 2 nu se pot prevala de faptul că nu ar fi avut cunoștință la data încheierii contractului de împrumut cu garanție imobiliară despre existența unui act anterior care stabilea raporturi juridice între recurent și pârâta C. cu privire la imobilul în litigiu.
Examinând sentința atacată, în limita motivelor de recurs, în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea reține următoarele:
Obiectul acțiunii este revocarea în parte a contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.747 din 30.04.2010 la B.N.P.A. „Beșchia G. D. și V. M.”, în ceea ce privește instituirea în favoarea pârâților Mălușelu G. D. și Mălușelu M. a dreptului de ipotecă de rang I și a interdicției de înstrăinare și grevare asupra imobilului situat în B., .. 8, . cale de consecință, radierea din c.f. nr._ B. a dreptului de ipotecă de rang I și a interdicției de înstrăinare și grevare.
Din dispozițiile art.975 din Codul civil de la 1864, aplicabil în cauză în raport de data încheierii actului juridic în litigiu, rezultă că pentru admiterea acțiunii prin care creditorul cere revocarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- creditorul să aibă o creanță certă. lichidă, exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat;
- actul să fi creat creditorului un prejudiciu;
- frauda debitorului;
- complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat în cazul în care se atacă un act cu titlu oneros.
Instanța de fond și cea de apel au reținut că nu sunt îndeplinite condițiile creării unui prejudiciu pentru creditor și cea a complicității la fraudă a terțului dobânditor.
Cu privire la prejudiciu, în ambele hotărâri se reține că atât creanța reclamantului cât și cea a pârâților Mălușelu pot fi acoperite din valoarea imobilului proprietatea pârâtei C. E. și că ipoteca instituită asupra imobilului, fiind un drept real accesoriu care garantează o obligație nu poate să producă un prejudiciu altui creditor.
Nu au fost analizate însă susținerile reclamantului cu privire la prejudiciul provocat prin instituirea interdicției de vânzare și grevare asupra singurului imobil proprietatea debitoarei, ca urmare a punerii sale în imposibilitatea de executa silit acest imobil.
Sub acest aspect, se reține că, deși prin instituirea interdicției de vânzare și grevare nu s-a diminuat activul patrimonial al debitoarei, creditorul este prejudiciat, ca urmare a imposibilității executării silite a imobilului, în lipsa întreprinderii unor acte de executare de către beneficiarii interdicției.
Cu privire la condiția complicității la fraudă a pârâților Mălușelu, având în vedere că, potrivit 304 Cod procedură civilă, recursul poate fi admis numai pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs nu poate cenzura hotărârea instanței de apel sub aspectul interpretării probelor administrate cu privire la cunoașterea de către pârâții Mălușelu a caracterului prejudiciant pentru reclamant al interdicției de înstrăinare și grevare instituite în favoarea lor asupra imobilului proprietatea pârâtei C. E..
Recurentul invocă însă un motiv de nelegalitate care ar putea conduce la reținerea relei credințe a pârâților și anume, interpretarea eronată a consecințelor juridice ale notării în cartea funciară a respingerii cererii de notare a promisiunii bilaterale de schimb imobiliar încheiate între reclamant și pârâta C. E..
Nu poate fi reținută în acest sens opinia recurentului că pârâții aveau obligația de a se informa despre motivele pentru care a fost respinsă cererea de notare în cartea funciară a antecontractului de schimb imobiliar. Astfel, din dispozițiile Legii nr.7/1996 rezultă că doar actele juridice înscrise în cartea funciară sunt opozabile terților, nu și actele a căror înscriere a fost respinsă, indiferent de motivul respingerii.
Nu se poate reține nici că o culpa levissima înlpătură prezumția de bună credință. Noțiunea de „acte viclene”, prevăzută de art.975 cod civil presupune concursul conștient al terțului la fraudarea creditorului, astfel că neglijența nu poate fi un indiciu al complicității la fraudă.
Pe de altă parte, chiar dacă, la momentul constituirii garanțiilor imobiliare, 30.04.2010, pârâții Mălușelu ar fi cunoscut faptul că pârâta C. E. are o obligație pecuniară și față de reclamant, nu s-ar putea reține reaua credință a acestora. Astfel, prin instituirea acestor sarcini imobiliare pârâții au urmărit garantarea restituirii sumei pe care au împrumutat-o pârâtei C. E. încă de la data de 4.05.2009, astfel cum rezultă din contractele depuse la dosar. Nu s-a făcut dovada că acest împrumut nu ar fi real și nici că la data acordării împrumutului pârâții Mălușelu ar fi avut cunoștință despre vreo datorie a pârâtei C. E. față de reclamant. Nu i se poate reproșa uni creditor împrejurarea că prin contracte de garanție imobiliară și-a asigurat îndestularea cu prioritate a creanței sale, chiar dacă prin aceste garanții ar fi diminuată posibilitatea de recuperare a altor creanțe.
Rezultă că în mod corect în primele faze procesuale instanțele au reținut că nu s-a făcut dovada complicității la fraudă a terților contractanți, astfel că nu sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru admiterea acțiunii revocatorii.
Ca urmare, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul și a se menține hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul T. T. L. împotriva deciziei civile nr. 250/. a Tribunalului B. – Secția I-a Civilă, pe care o menține.
Obligă recurentul să le plătească intimaților Mălușelu G. D. și Mălușelu M. Z. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2015.
Președinte, C. B. | Judecător, G. C. | Judecător, L. F. |
Grefier, I. I. |
Red.: G.C./02.07.2015
Tehnored.: L.N./ 03.07.2015 / -2 ex-
Judecător fond: A. S.
Judecători apel: C. F., M. I. B.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 792/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Partaj judiciar. Decizia nr. 401/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
