Prestaţie tabulară. Decizia nr. 792/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 792/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 283/64/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECTIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 792/.>

Ședința publică din 17 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. F.

Judecător C. B.

Grefier I. I.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA PENTRU SALVAREA PATRIMONIULUI M. SA, în numele și în interesul acționarilor societății dizolvate M. SA, prin președintele consiliului director RADULY BAKA L., împotriva deciziei civile nr. 721/22.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă: dl. RADULY BAKA L., pentru contestatoarea ASOCIAȚIA PENTRU SALVAREA PATRIMONIULUI M. SA, în numele și în interesul acționarilor societății dizolvate M. SA, prin președintele consiliului director RADULY BAKA L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registraturii întâmpinare din partea intimatei . – comunicată, prin serviciul poștal. S-a mai depus delegație de reprezentare pentru aceeași parte.

S-a mai depus la dosarul cauzei o adresă din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se solicită înaintarea dosarului nr._ pentru soluționarea cererii de revizuire formulată de contestatoare, cu termen de judecată la data de 01.10.2015.

Instanța pune în discuția părții prezente admisibilitatea contestației în anulare:

Reprezentantul legal al contestatoarei, având cuvântul, apreciază că această contestație în anulare este admisibilă.

Insistă asupra faptului că reprezintă interesul acționarilor societății dizolvate. În speță nu este parte M.-ul, societate care a fost desființată.

Arată că în cauză s-au făcut erori majore, întrucât se ignoră sentința penală prin care se dispune întoarcerea tuturor bunurilor în patrimoniul societății dizolvate.

Se impune anularea deciziei atacate pentru a se opri furturile săvârșite, având în vedere suma de 15,8 milioane de lei, dată intereselor bugetului public, nefiind recuperate creanțe bugetare provenite din infracțiunea săvârșită, iar această hotărâre conferă infractorilor și uzurpatorilor calitatea de proprietari ai bunurilor însușite și traficate prin infracțiune, încălcându-se grav imperativele fundamentale ale ordinii publice.

Pentru aceste motive, solicită citarea în cauză a Ministerului de Justiție prin ONPCCRI, Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și ONPCS pentru a da, fiecare în parte un raport consultativ și să își exprime poziția procesuală în proces, întrucât sunt instituții ale statului cu atribuții în domeniu privind recuperarea bunurilor și creanțelor provenite din infracțiuni.

Având în vedere obligațiile asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, se impune prevenirea infracționalității economico – financiar – fiscală și recuperarea bunurilor și creanțelor provenite din infracțiuni, întrucât în cadrul monitorizării MCV România și-a luat angajamentul de punere sub control a crimei organizate, confiscarea și recuperarea bunurilor și creanțelor provenite din infracțiuni, asigurarea accesului la justiție și punerea în aplicare și executare a hotărârilor judecătorești.

Chiar președintele României a declarat că în România, politicienii și oamenii de afaceri se unesc pentru a devaliza bugetul public.

În susținerea acestor afirmații depune la dosarul cauzei două note scrise cu nr. 092/16.06.2015, o delegație nr. 219/12.12.2012, având anexate înscrisuri doveditoare, respectiv extras din MO nr. 2322/25.07.2006, copia deciziei nr. 3361 din 30.10.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ /a2, copie sentința nr. 67 din 24.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosar nr._ /a2, copie decizia nr. 2487 din 24.04.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._, extrase din publicația luju.ro – lumea justiției.ro, nota nr. 414/22.10.2014 și un extras dintr-o publicație datată 21.05.2015.

Instanța respinge solicitarea reprezentantului contestatoarei, de citare în cauză a Ministerului de Justiție prin ONPCCRI, Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și ONPCS, având în vedere că în această cale procesuală nu se poate modifica cadrul procesual stabilit la fondul cauzei.

Având în vedere actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare asupra admisibilității contestației în anulare.

CURTEA

P. acțiunea formulată, reclamanta S.C. M.T.S. S.A., prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimonniului M.T.S. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele S.C. S. I. S.R.L. și S.C. Skart K. S.R.L. să se constate nulitatea absolută a actelor translative de proprietate privind imobilul înscris în CF nr.4901 Turia, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.459/18.03.2009 și sub nr.1086/12.05.2008 de BNP Domokos Erno-A., cu consecința întabulării în C.F. a dreptului de proprietate a S.C. M.T.S. S.A.

P. sentința civilă nr. 2652/14.11.2013 Tribunalul C. a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a S.C. M.T.S. S.A. și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. M.T.S. S.A. prin administrator special Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S. S.A. împotriva pârâtelor S.C. S. I. S.R.L. și S.C. S. K. S.R.L.

P. decizia civ nr. 721/22 octombrie 2014 Curtea de Apel B. a respins excepția netimbrării apelului invocată de intimata S.C. S. K. S.R.L.. A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a S.C. M.T.S. S.A. invocată de intimata S.C. S. K. S.R.L. și în consecință: A respins apelul declarat de administratorul special al S.C. M.T.S. S.A., Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.. S.A., împotriva sentinței civile nr.2652/14.11.2013 a Tribunalului C..

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Cu privire la excepția netimbrării cererii de apel, se constată că, prin decizia civilă nr. 75/. Curtea de Apel, B. a casat sentința civilă nr.1233/14-10.2010 a Tribunalului C., pronunțată în această cauză în primul ciclu procesual, reținând că acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze derivă din procesul penal, ca urmare, este scutită de plata taxei judiciar de timbru.

Dispozițiile aceste hotărâri rămasă irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, au intrat în puterea lucrului judecat, ca urmare, excepția va fi respinsă.

Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a S.C. M.T.S. S.A,. se constată că prin sentința civilă nr.347/6.02.2013 Tribunalul Specializat Cluj a închis procedura falimentului S.C. M.T.S. S.A. și a dispus radierea societății din registrul comerțului. Sentința a rămas irevocabilă și a fost pusă în executare, în prezent societatea fiind radiată din registrul comerțului.

Radierea din registrul comerțului marchează sfârșitul calității de persoană juridică a unei societăți comerciale, deci și încetarea capacității de folosință.

Nu poate fi primită apărarea apelantei referitoare la transmisiunea calității procesuale active a societății radiate către foștii săi acționari.

Este de remarcat în acest sens că dizolvarea și radierea S.C. M.T.S. S.A. au fost dispuse ca urmare a închiderii procedurii falimentului, în baza art.131 din Legea nr.85/2006, reținându-se că nu există bunuri în patrimoniul debitoarei iar creditorii nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii.

Cu excepția situației prevăzute de art.133 din Legea nr.85/2006, în care creanțele au fost acoperite înainte de lichidarea bunurilor, când bunurile rămase în patrimoniul societății debitoare revin asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social, care nu se regăsește în speță, nu există nicio dispoziție legală care să le confere acționarilor societății calitatea de succesori ai societății radiate ca urmare a închiderii procedurii de faliment.

Pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.. S.A. ar fi reprezentanta tuturor acționarilor S.C. M.T.S. S.A. Astfel, din sentința penală nr.232/30.03.2006 a Judecătoriei Câmpina rezultă că acționar majoritar al acestei societăți, cu 67,515% din valoarea capitalului social subscris este S.C. E. Forex S.R.L.. Nu s-a dovedit că structura acționariatului societății ar fi fost modificată între timp.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.. S.A prin care a solicitat în temeiul art. 318 al 1 Cod procedură civilă desființarea acesteia și obligarea OCPI la regularizarea evidenței imobilelor înscrise în CF 4901 Turia în sensul reîntoarcerii în patrimoniul societății dizolvate M..

În motivarea contestației se arată că s-a săvârșit o greșeală materială în sensul încălcării autorității de lucru judecat a sentinței penale și a deciziei 2487/2010 a instanței supreme

Intimata . a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, arătând că urmare a închiderii procedurii, radierea debitoarei și inexistența vreunui bun în patrimoniul său încetează capacitatea de folosință a debitoarei, contestatoarea neputând formula cereri în numele acționariatului unei societăți radiate, iar încheierile de carte funciară prin care se respinge cererea de întabulare a dreptului de proprietate în favoarea . legale

Din oficiu Curtea de Apel a ridicat excepția inadmisibilității contestației în anulare, părțile fiind citate cu această mențiune .

Curtea constată contestația în anulare inadmisibilă.

Cu privire la excepția netimbrării contestației, prin decizia civilă nr. 75/. Curtea de Apel, B. a casat sentința civilă nr.1233/14-10.2010 a Tribunalului C., pronunțată în această cauză în primul ciclu procesual, reținând că acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze derivă din procesul penal, ca urmare, este scutită de plata taxei judiciar de timbru.

Dispozițiile aceste hotărâri rămasă irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, au intrat în puterea lucrului judecat, s-a constatat că apelul nu trebuie timbrat și pentru aceleași considerente nu se impune timbrarea contestației în anulare .

Prevederile art. 318 al 1 Cod procedură civilă stabilesc faptul că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, omisiune care trebuie să fie totală, respectiv să nu fie abordat deloc

Rezultă că doar hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestația în anulare pentru greșeală materială în baza art. 318 al 1 Cod procedură civilă, nu și hotărârile instanțelor de apel

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității

În speță Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.. S.A. a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate în apel împotriva căreia nu se poate formula contestație în anulare în temeiul art. 318 Cod procedură civilă .

Față de considerentele mai sus arătate, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.. S.A

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Asociația pentru Salvarea Patrimoniului M.T.S.. S.A. împotriva deciziei civile nr. 721/22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel B..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică astăzi 17.06.2015.

Președinte,

L. F.

Judecător,

C. B.

Grefier,

I. I.

Red. L.F./17.06.2015

Dact. I.I./17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Decizia nr. 792/2015. Curtea de Apel BRAŞOV