Partaj judiciar. Decizia nr. 401/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 26067/197/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 401/R
Ședința publică din 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. F.
Judecător C. B.
Judecător G. C.
Grefier I. I.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul B. A. JR, împotriva deciziei civile nr. 675/A din 07.11.2014 pronunțată de Tribunalul B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, la ambele apeluri ale cauzei, av. E. B. pentru intimații pârâți C. A. și C. I. V., lipsă fiind recurentul reclamant B. A. JR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registraturii întâmpinare din partea intimaților pârâți, care s-a comunicat recurentului, prin serviciul poștal.
Nemaifiind cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului, urmând ca reprezentanta convențională a intimaților pârâți să pună concluzii și asupra excepției netimbrării recursului.
Avocat E. B. pentru intimații pârâți, având cuvântul, solicită admiterea excepției netimbrării recursului, având în vedere că recurentul deși a fost citat cu mențiunea timbrării căii de atac acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
În situația în care recursul se va timbra până la pronunțare, solicită, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
În combaterea motivelor de recurs, arată că recurentul a reiterat în memoriul de recurs aceleași critici din apel, deși recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța a reținut că în ceea ce privește imobilul în litigiu, starea de coproprietate a fost sistată prin convenția încheiată între părți în anul 2009, legalizată sub nr. 482 la BNP S. V. A.. Convenția de partaj este un act de dispoziție, care depășește mandatul tacit al soților, fiind în situația prevăzută de art. 35 alin. 2 din Codul familiei, potrivit cărora nici unul dintre soți nu poate înstrăina și nici nu poate greva un teren sau o construcție bunuri comune dacă nu are consimțământul expres al celuilalt soț. Consimțământul expres poate fi dat personal prin prezența soțului la întocmirea actului, ori prin existența unui mandat special. Încheierea convenției de mai sus s-a făcut în lipsa mandatului expres al coproprietarului C. A., aspect care face ca această convenție să fie lipsită de orice efecte juridice, fiind lovită de nulitate absolută.
Pentru aceste aspecte instanța de apel a reținut că instanța de fond a soluționat acțiunea de partaj stăruind ca părțile să împartă bunul prin bună învoială, potrivit art. 673 indice 1 Cod procedură civilă, iar în lipsa învoielii a procedat la sistarea stării de indiviziune potrivit cotelor de proprietate.
Astfel, motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu a fost dovedit, sens în care se impune respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că, prin decizia civilă nr. 675/A sin 07.11.2014 pronunțată de Tribunalul B. s-a respins cererea de apel formulată de apelantul reclamant B. A. jr., în contradictoriu cu intimații pârâți C. A. și C. I. V., împotriva sentinței civile nr._/3.10.2014 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care a păstrat-o.A obligat apelantul reclamant să plătească intimaților pârâți suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Bartoa A. jr..
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția anulării recursului ca netimbrat, excepție prioritară, care face de prisos analiza excepției nulității recursului, respectiv analiza fondului recursului.
Recursul nu a fost timbrat legal.
Potrivit art. 20 din Legea 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Instanța a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a timbra recursul – cu 9,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar –, iar acesta a fost citat în acest sens pentru termenul din 17 iunie 2015, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de citare, aflat la fila 12 dosar.
Taxa de timbru a fost stabilită în baza art.13 din legea 146/1997 și nu a fost contestată de recurent.
Deoarece recurentul nu s-a conformat cererii instanței, în baza art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, urmează să fie anulat recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul B. A. jr. împotriva deciziei civile nr. 675/07.11.2014 pronunțate de Tribunalul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 17.06.2015.
Președinte, G. C. | Judecător, L. F. | Judecător, C. B. |
Grefier, I. I. |
Red. L.F./17.06.2015
Dact. I.I./17.06.2015
Jud. apel: N.F. – A.B.
Jud. apel: E.B.
← Acţiune pauliană. Decizia nr. 354/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Contestaţie tergiversare cauză. Decizia nr. 461/2015. Curtea... → |
---|