Expropriere. Decizia nr. 590/2015. Curtea de Apel BRAŞOV

Ședința publică din 29 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Judecător L. F.

Grefier I. I.

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – doamna C. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta V. V. A. și de pârâtul S. R. prin COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., împotriva sentinței civile nr. 118 din 13.06.2014 pronunțată de Tribunalul B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 8 aprilie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 22 aprilie 2015, apoi, pentru imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată s-a amânat pronunțarea la 29 aprilie 2015.

CURTEA,

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 1189/S/13.06.2014 Tribunalul B. a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. V. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A, reprezentat convențional de Direcția Regională de Drumuri și Poduri B. și în consecință: A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de bani stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 17/14.06.2013, începând cu data de 12 septembrie 2013 și până la achitarea integrală a sumei de bani indicată în cuprinsul acesteia hotărâri. Au fost respinse restul pretențiilor pe care reclamanta le-a formulat în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A . A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta V. V. A. în contradictoriu cu pârâtul M. B., reprezentat legal de Primar, reprezentat convențional de Societatea Civilă de Avocați ,,I. A. & A. R.”, prin avocat A. R., ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia. A fost obligat pârâtul S. R., reprezentat legal de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A . să achite reclamantei suma de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, reprezentând onorariu avocațial. A fost obligată reclamanta V. V. A. să achite pârâtul M. B. suma de 4.340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. A fost obligată reclamanta V. V. A. să achite fiecăruia dintre membrii ce au compus comisia de experți numită în cauză, respectiv: expertului B. M., expertului Mâzgan P. și expertului Climovici L. suma de 1.300 de lei cu titlu de diferență onorariu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 14.06.2013, pârâtul S. R., prin reprezentantul său legal, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a emis Hotărârea nr. 17, prin care, urmare a exproprierii imobilului cu destinația de teren, situat în intravilanul Municipiului B., identificat cu nr. top. 2924, ./3, în suprafață totală de 5.900 mp, indicat la pozițiile 2 și 269 din anexa 3 a HGR nr. 27/18.01.2012, ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al părții reclamante V. V. A., a oferit acesteia suma de 867.537 lei cu titlu de despăgubiri.

Conform prevederilor cuprinse în art. 2 din dispozitivul acestei hotărâri, suma de bani oferită cu titlu de despăgubiri trebuia să fie consemnată, în conformitate cu prevederile art. 21 din legea nr. 255/2010, în termen de cel mult 90 de zile, de la data comunicării hotărârii, în contul deschis de expropriator la CEC Bank, pe numele persoanei expropriate, arătând-se în art. 3 al dispozitivului acestei hotărâri că transferul dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului operează de drept la data emiterii deciziei de expropriere, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirilor.

Apreciind că despăgubirea ce i-a fost oferită în cadrul procedurii exproprierii bunului imobil mai sus indicat este inferioară celei care reprezintă valoarea reală a acestuia și că prin nerespectarea procedurii de consemnare a sumei de bani pe care pârâtul S. R. i-a oferit-o cu titlu de despăgubire i-au fost încălcate drepturile ce îi sunt recunoscute de lege, partea reclamantă a învestit instanțele judecătorești cu prezenta cerere, prin care, așa cum a am arătat, a solicitat majorarea sumei de bani ce i-a fost oferită cu titlu mai sus indicat și obligarea pârâtului la plata de dobânzi legale aferente sumei de bani pe care i-a oferit-o cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea acestui bun.

Pentru a verifica temeinicia susținerii pe care partea reclamantă a formulat-o cu privire la caracterul neîndestulător al despăgubirii oferite de către partea pârâtă în cadrul procedurii de expropriere a imobilului cu destinația de teren, situat în intravilanul Municipiului B., identificat cu nr. top. 2924, ./3, în suprafață totală de 5.900 mp, indicat la pozițiile 2 și 269 din anexa 3 a HGR nr. 27/18.01.2012, act normativ prin care s-a dispus exproprierea unor imobile în vederea realizării lucrării de utilitate publică de interes național,, Varianta de Ocolire a Municipiului B., Tronson 1-DN1-DN11, și Tronson III – DN 13-DN1’’, instanța, în conformitate cu prevederile art 22 alin. 3 din legea nr. 225/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, a dispus a fi administrată în cauză proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare.

Prin raportul de expertiză ce a fost efectuat de către o comisie constituită din trei experți așa cum stipulează dispozițiile cuprinse în art. 25 din legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, s-a concluzionat că, în raport cu criteriile de evaluare instituite de 26 alin. 2 din actul normativ mai sus indicat, părții reclamante i se cuvine o dezdăunare în valoare de 548.200 de lei, cu mult inferioară celei ce a fost oferită de expropriator în cadrul procedurii de expropriere, care a fost - așa cum am indicat - de 867.537 lei.

În ceea ce privește folosul de tras pe care partea reclamantă l-a invocat, prin lucrarea de specialitate ce a fost efectuată în cauză, s-a arătat că acesta nu a putut fi determinat, pentru că partea menționată nu a depus niciun document care să ateste modul de exploatare a imobilului în perioada de timp pentru care acest folos a fost solicita, ca teren agricol, iar determinarea unor ipotetice recolte nu poate fi realizată.

Cu privire la concluziile raportului de expertiză părțile litigiului nu au formulat obiecțiuni.

La termenul de judecată din data de 30 mai 2014, partea reclamantă, prin reprezentantul său convențional, a invocat excepția de nulitate a lucrării de expertiză ce a fost administrată ca probă în cauză, motivat de faptul că experții ce au făcut parte din comisia ce a întocmit această lucrare nu au competența cerută de lege, cerere pe care instanța de judecată a respins-o, pentru motivele de fapt și de drept arătate în încheierea acestui termen de judecată.

Având în vedere aspectele ce au rezultat în urma administrării probatoriului ce a fost încuviințat în cauză, tribunalul constată că este nefondată contestația pe care partea reclamantă a înțeles să o formuleze sub aspectul cuantumului despăgubirilor ce i-au fost oferite de către partea pârâtă ca urmare a exproprierii imobilului mai sus identificat, întrucât, așa cum am subliniat, oferta de despăgubire făcută în cadrul procedurii de expropriere depășește cu mult valoarea dezdăunării la care se referă dispozițiile cuprinse în art. 26 din legea nr. 33/1994, cu care se completează prevederile legii nr. 255/2010, astfel că pretenția astfel formulată va fi respinsă.

În ceea ce privește critica pe care reclamanta a adus-o modului în care pârâtul S. R. a aplicat dispozițiile cuprinse în legea nr. 225/2010 ce reglementează modalitatea în care se realizează dezdăunarea celui față de care a fost urmată procedura de expropriere, tribunalul constată că aceasta este fondată, pentru considerentele ce succed:

Constituția României stipulează în art. 41 alin. 2 și 3 că proprietatea privată este ocrotită în mod egal, indiferent de titular și că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

De asemenea, art. 562 alin. 3 din Codul civil adoptat în anul 2009, aplicabil în cauză față de data la care a operat măsura exproprierii bunului imobil aflat în patrimoniul reclamantei, statuează că exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar și expropriator.

Art. 4 din Legea nr. 225/2010 prevede că etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico - economici ai lucrării de interes național, județean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor; d) finalizarea formalităților aferente procedurii de expropriere, în timp ce art. 9 alin. 4 din acest act normativ dispune că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept de la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Din textele de lege precitate, rezultă că trecerea din proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ -teritoriale a imobilului cu privire la care a fost urmată procedura de expropriere nu poate fi realizată decât în condițiile în care expropriatorul a consemnat, respectiv a achitat expropriatului suma de bani pe care a oferit-o cu titlu de dezdăunare.

În acest sens sunt semnificative mențiunile existente în aceste dispoziții legale, care toate, fără excepție, atestă anterioritatea operațiunii de dezdăunare a celui față de care a fost urmată procedura exproprierii față de operațiunile de transfer a dreptului de proprietate pe temeiul exproprierii.

Altfel spus, expropriatorul, care în prezenta cauză este statutul, nu avea dreptul să își transfere în domeniul public imobilului ce a constituit obiectul dreptului de proprietate al expropriatului, în speță al părții reclamante, decât după ce consemna la dispoziția acesteia suma de 867.537 lei, pe care a oferit-o cu titlu de despăgubire, pentru ca aceasta să poată încasa această sumă și a se considera,, prealabil și just despăgubită’’ pentru pierderea dreptului de proprietate asupra acestui imobil.

Instanța apreciază că sub aspectul analizat nu prezintă niciun fel de relevanță juridică împrejurarea că în conținutul hotărârii prin care a fost stabilită suma de bani pe care expropriatul a oferit-o cu titlu de despăgubire celui expropriat s-a consemnat dezacordul acestuia din urma la oferta ce i-a fost făcută, ori promovarea contestației reglementată de art. 22 din legea nr. 225/2010, întrucât, în conformitate cu prevederile alin. 3 al acestui text de lege coroborat cu cele ale art. 27 alin. 2 din legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Prin urmare, expropriatorul este obligat să achite celui expropriat suma de bani pe care a înțeles să o ofere cu titlu de dezdăunare înainte de a proceda la transferul dreptului de proprietate, indiferent de poziția pe care acesta din urmă a înțeles să o adopte față de oferta ce i-a fost făcută, deoarece, sub nicio formă, el nu va putea să obțină o despăgubire mai mică decât cea care i-a fost oferită,soluția pronunțată în contestația întemeiată pe textul de lege mai sus indicat neputând avea drept consecință juridică decât validarea de către instanța de judecată a ofertei sau modificarea ei, însă doar în sensul majorării sumei de bani oferite cu titlu de despăgubire de către expropriator.

În cauza de față se constată că pârâtul S. R. nu a respectat obligația ce îi revine în sensul celor mai sus expuse, obligație pe care de altfel a inclus-o în dispozitivul hotărârii nr. 17/14.06.2013, așa cum am arătat anterior, neconsemnând, la dispoziția părții reclamante, suma de bani pe care a înțeles să i-o ofere cu titlu de despăgubire conform celor cuprinse în această hotărâre, astfel că trebuie să suporte consecințele juridice de rezultă din omisiunea sa, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile cuprinse în art. 1.530 și în art. 1.535 din Codul civil.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut că Codul civil adoptat în anul 2009 și aplicabil în cauza de față cuprinde două reguli speciale legate de plata prin virament bancar, anume: prima este aceea că data plății efectuate prin virament bancar este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plății( art. 1497) și a doua este aceea că plata prin virament bancar se prezumă relativ a fi fost făcută dacă există ordin de plată semnat de debitor și vizat de instituția de credit plătitoare( art. 1504 alin.1)

În cazul executării cu întârziere a obligației, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat, conform dispozițiilor legale menționate, care stipulează:,, creditorul are dreptul la daune – interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației’’( art. 1530) și că,, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale.

Apelanta reclamantă solicită schimbarea în parte a hotărârii, în sensul obligării intimatei pârâte la plata despăgubirii juste, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit prin probele administrate în apel.

În motivarea apelului se susține că despăgubirea stabilită pe cale administrativă pentru terenul expropriat nu este justă, valoarea terenului fiind diminuată nejustificat. În opinia apelantei, valoarea terenului este de minim 120 EUR/mp, terenul fiind situat în intravilanul municipiului și având la gard toate utilitățile, cu font la drumul public, dimensiuni, proporții și orientarea terenului foarte bune, fără restricții de folosire conform planului urbanistic, situația juridică a terenului este clară, coeficientul de zonă fiind maxim etc..

Expertiza efectuată în cauză a indiciat o valoare a terenului inferioară celei stabilește cale administrativă, fapt ilar, experții declinându-și competența cu privire la stabilirea prejudiciului prin deposedarea reclamantei de teren, pe cale de consecință nerezolvând obiectivele expertizei.

Unul dintre experții care au întocmit raportul nu era expert ANEVAR.

Pentru aceste motive, apelanta consideră că se impune efectuarea unei noi expertize.

Apelanta pârâtă solicită anularea sentinței și, pe cale de consecință,respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea apelului pârâtul susține că soluția primei instanțe de obligare a sa la plata dobânzilor este nelegală. Caracterul prealabil al despăgubirii a fost îndeplinit, suma acordată reclamantei cu titlu de despăgubire a fost consemnată la dispoziția acesteia, la CEC Bank București, anterior deciziei de expropriere nr. 286/_, care marchează transferul dreptului de proprietate și a altui drept real de la expropriat la expropriator.

Legea nr. 255/2010, legea cadru în materia exproprierii prevede clar modalitatea și termenele care se eliberează despăgubirile către expropriați, și a nume, numai în baza hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, pentru situația în care expropriatul este de acord cu cuantumul despăgubirilor ori după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești pronunțate de instanță în cazul promovării unei acțiuni în justiție în condițiile art. 22, pentru situația în care expropriatul nu este de acord cu despăgubirile stabilite de expropriator.

Apelanta pârâtă a formulat întâmpinare la apelul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Se susține în acest sens că afirmațiile reclamantei cu privire la expertiza efectuată la fond sunt nesusținute, fiind respectate prevederile legale referitoare la efectuarea expertizei în litigiile de expropriere. Împrejurarea că unul dintre experți nu este atestat ANEVAR nu atrage nulitatea raportului de expertiză, ceilalți doi experți fiind atestați ANEVAR.

Apelanta reclamantă a formula întâmpinare la apelul pârâtei, solicitând respingerea acestuia, pentru următoarele motive:

- despăgubirea nu a fost consemnată în contul reclamantei la CEC, cum prevede legea, în termen de cel mult 90 de zile de la data hotărârii, nefiind consemnată în contul acesteia nici până în prezent;

- neconsemnarea sumei în contul reclamantei o îndreptățește la plata dobânzilor;

- lipsirea de întregul teren încă din anul 2010, trecută de pârâtă sub tăcere o îndreptățește pe reclamantă la obținerea de despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru perioada 2010 - 2013.

Verificând, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în raport de probele administrate în cele două faze procesuale, Curtea reține următoarele:

Cu privire la apelul reclamantei:

Terenul proprietatea reclamantei, în suprafață de 5.900 mp, situat în intravilanul Mun. B. a fost expropriat, în baza Legii nr. 255/2010.

Nemulțumită de despăgubirea stabilită conform art. 19 din Legea nr. 255/2010, în baza art. 22, reclamanta s-a adresat instanței de judecată, în vederea stabilirii despăgubirii.

Potrivit art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, acțiunea formulată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de comisie, se soluționează conform dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Pe baza expertizei de evaluare efectuate în cauză, prima instanță a concluzionat că despăgubirea oferită reclamantei în cadrul procedurii de expropriere, de 867.537 lei este mai mare decât valoarea reală a imobilului, de 548.200 lei, pretențiile reclamantei sub acest aspect fiind neîntemeiate.

În apel, a fost efectuată o nouă expertiză, de către o comisie constituită din trei experți autorizați ANEVAR. Cei trei experți au ajuns la concluzii deferite cu privire la valoarea reală a terenului expropriat, situație în care, pe baza argumentelor aduse, instanța urmează a alege una dintre variantele propuse.

D-na expert Țaric E. a propus o valoare de piață a imobilului de 27,55 euro/mp, totalizând pentru întreaga suprafață suma de 163.000 euro, echivalent cu 723.000 lei, efectuând calculele pornind de la ofertele de piață la data de referință 24.02.2015, data efectuării expertizei.

Instanța consideră că stabilirea valorii în raport de prețul de vânzare al imobilului la data efectuării expertizei nu poate fi acceptată, pentru următoarele motive:

Chiar dacă art. art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010 face trimitere la art. art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ce privește stabilirea despăgubirii, aplicarea acestor dispoziții urmează a se face și în raport de prevederile art. 41 alin. 3 din Constituția României, în conformitate cu care „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire”. Această dispoziție a fost preluată și de art. 1 din Legea nr. 33/1994, care constituie legea generală în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică precum și de art. 562 din Codul civil din 2009.

Spre deosebire de Legea nr.33/1994, care prevede că transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plății despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, care este legea specială, aplicabilă în speță, stabilește în art. 9 alin. 4 că „Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.”

Evaluarea imobilului la data efectuării expertizei, astfel cum prevăd dispozițiile art.26 alin.(2) din Legea nr.33/1994, ar determina, în cazul imobilelor expropriate în baza Legii 255/2010 stabilirea despăgubirilor pe baza valorii pe care bunului expropriat o are la un alt moment decât cel al transferului dreptului de proprietate, situație în care despăgubirea nu ar mai fi dreaptă, în sensul art. 44 alin. 3 din Constituție.

De altfel, prin Decizia nr. 12/15.01.2015, Curtea Constituțională a României, admițând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.9 teza a doua din Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr.184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art.26 alin.(2) din Legea nr.33/1994, a reținut în considerentele deciziei că aceeași soluție legislativă ca și în textul de lege declarat neconstituțional se regăsește și în art.22 alin.(3) din Legea nr.255/2010. Așadar, deși nu a constatat în mod expres neconstituționalitatea, Curtea Constituțională și-a exprimat părerea și cu privire la neconstituționalitatea art. 22 alin.(3) din Legea nr. 255/2010, raportat la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art.26 alin.(2) din Legea nr.33/1994.

Aplicând cu precădere prevederile constituționale care condiționează exproprierea pentru cauze de utilitate publică de o despăgubire dreaptă, rezultă că valoarea propusă de d-na expert Țaric E. nu poate fi reținută, rămânând în discuție propunerile celorlalți doi experți.

Ambii experți au calculat valoarea imobilului prin metoda comparației directe, în conformitate cu GME 630.

Dl. expert O. T. propune o valoare de piață a imobilului expropriat de 1.597.560 lei, calculată la o valoare de 61 euro/mp. Această valoare a fost calculată de expert prin raportare la prețul de vânzare, a unui teren situat în aceeași zonă cu cel expropriat însă având o altă categorie de folosință. Astfel, dacă terenul în litigiu se încadrează în categoria de folosință „arabil intravilan”, comparabilul luat în calcul de către expert are categoria de folosință „curți construcții intravilan” și beneficia, la data vânzării de autorizație de construire și documentație pentru stație de carburanți.

D-na expert J. D. propune o valoare de piață a terenului de 50,08 euro/mp, ajungând la valoarea totală de 1.322.000 lei, stabilită prin compararea cu prețul unui teren aflat în aceeași zonă cu cel în litigiu și cu aceeași categorie de folosință: arabil intravilan, aplicând corecțiile la principalele elemente de comparație.

Apelanta reclamantă solicită să se ia în considerare opinia d-lui expert O., pe care o consideră cea mai apropiată de valoarea terenului, susținând că în mod nejustificat, d-na expert J. a optat pentru valoarea cea mai redusă, în raport cu comparabilele folosite.

Opțiunea acestui expert a fost însă motivată în cuprinsul expertizei, în sensul că a fost aleasă ca fiind cea care estimează valoarea de piață, comparabila care a acumulat corecția brută cea mai mică. Această soluție corespunde regulii prevăzute la pct. 52 în GME 630.

Așadar, dintre variantele propuse de experți, se constată că cea care reflectă mai corect realitatea, fiind calculată prin raportare la prețul unui imobil din aceeași zonă și cu aceeași categorie de folosință este cea a expertului numit de către instanță, respectiv 1.322.000 lei, valoare mai mare decât cea oferită de expropriator.

Expertul desemnat de apelanta reclamantă a calculat și prejudiciul suferit ca urmare a deprecierii valorii terenului rămas în proprietatea reclamantei după prima fază a exproprierii, anul 2010, când au fost expropriați numai 2535 mp.

Dar, în condițiile în care, prin expertiză terenul a fost evaluat ca un tot unitar, luându-se în considerare valoarea de la data deposedării efective și nu cea de la data emiterii deciziei de expropriere, adăugarea la despăgubirea astfel stabilită a unei sume reprezentând scăderea atractivității de vânzare a suprafeței rămase în proprietatea reclamantei în perioada 2010 - 2013 ar însemna o dublă despăgubire.

Este de reținut și faptul că reclamanta nu a dovedit că, anterior exproprierii parțiale ar fi obținut venituri din exploatarea terenului în litigiu.

Rezultă că apelul reclamantei este parțial fondat, în privința valorii despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, alte despăgubiri,cu excepția dobânzilor nefiind justificate.

Cu privire la apelul pârâtului:

Susținerea apelantului că, prin consemnarea la CEC Bank a sumei reprezentând despăgubirile a fost asigurat caracterul prealabil al despăgubirii, stipulat de art. 41 alin. 3 din Constituția României, nu poate fi reținută, având în vedere că, în condițiile în care a contestat cuantumul, reclamanta nu a putut beneficia efectiv această sumă.

Consemnarea la bancă a despăgubirii nu poate echivala cu despăgubirea efectivă, eliberarea acesteia fiind condiționată de acceptarea despăgubirilor oferite de expropriator sau de prezentarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Dobânzile, reprezentând daune-interese moratorii pentru întârzierea plății ar fi cuvenite, în baza art. 1535 Cod civil, chiar și în situația în care, contestarea sumei de către expropriat s-ar fi dovedit neîntemeiată, având în vede că dreptul acestuia de a se adresa instanței este un drept constituțional, care nu poate afecta dreptul la despăgubirea prealabilă pentru imobilul de care a fost expropriat. Cu atât mai mult, în situația de față, când s-a dovedit că despăgubirea oferită este inferioară valorii imobilului expropriat, demersul efectuat de reclamantă în justiție apare ca fiind justificat, întârzierea plății nefiindu-i imputabilă.

Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 2 Cod pr. civ., urmează a admite în parte apelul reclamantei și a schimba în parte hotărârea arcată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 1.322.000 lei, despăgubire pentru exproprierea imobilului și a se respinge apelul declarat de pârât, păstrând restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte apelul declarat de V. V. A. împotriva sentinței civile nr. 118/S/13.06.2014 a Tribunalului B. - Secția I-a Civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Obligă pe pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale să-i plătească reclamantei suma de 1.322.000 lei, despăgubire pentru exproprierea terenului arabil intravilan de 5.900 mp, înscris în C.F. nr._ B., nr. cadastral 2924, nr. top._/2/1/3 cu dobânda legală începând cu data de 12.09.2013, până la data plății.

Obligă pârâtul să-i plătească apelantei suma de 16.650 lei, cheltuieli de judecată parțiale, în ambele faze procesuale.

Respinge restul pretențiilor.

Respinge apelul declarat pârât împotriva aceleiași sentințe.

Păstrează dispozițiile sentinței cu privire la respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul M. B. și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată față de acest pârât și cele referitoare la obligarea reclamantei la plata onorariilor experților.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2014.

Red. G.C./14.05.2015

Dact. I.I./14.05.2015

Jud. fond: L.S.