Obligaţie de a face. Hotărâre din 27-05-2015, Curtea de Apel BRAŞOV

Ședința publică din 27 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. F.

Judecător C. B.

Grefier I. I.

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta U. A. TERITORIALĂ ., împotriva sentinței civile nr. 212/D din 08.12.2014 pronunțată de Tribunalul B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 20 mai 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi. Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 27 mai 2015.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 212/D din 08.12.2014 pronunțată de Tribunalul B., s-a admis astfel cum a fost ulterior precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. Național B., în contradictoriu cu pârâta . de Primar, și în consecință: A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 927.940,67 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea sumelor de bani aferente închirierii imobilului – teren în suprafață totală de 1.125 mp, înscris în cartea funciară 952 Poarta, sub numerele topografice 1708/2 și 2827/a/1/2/2, în perioada 30.10.2009 – 30.10.2012. A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 15.499 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocațial.

În motivarea hotărârii se arată că partea reclamantă a sesizat instanțele judecătorești pentru repararea prejudiciului pe care l-a încercat ca urmare a desființării în mod nelegal, de către partea pârâtă, a dreptului de administrare operativă asupra imobilelor înscrise în cartea funciară nr. 952 Poarta, sub numerele topografice 1708/2 și 2827/a/1/2/2, în perioada 30.10._12.

În această situație, tribunalul a apreciat că cererea de chemare în judecată pe care partea reclamantă a promovat-o este o cerere care se circumscrie regimului juridic al nulității, mai exact principiului restitutio in integrum, această parte solicitând a-i fi restituite toate prestațiile efectuate în baza unui act juridic a cărui nevalabilitate a fost constatată în mod irevocabil de către instanțele judecătorești.

Totodată, tribunalul, având în vedere împrejurarea că în susținerea demersului său juridic partea reclamantă a invocat și refuzul nejustificat al părții pârâte de a se conforma unei hotărâri judecătorești irevocabile, a stabilit că, sub acest aspect, cererea de chemare în judecată se circumscrie instituției juridice a răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța a observat că prin codul civil adoptat în anul 2009 și intrat în vigoare la data de 1.10.2011, act normativ pe care reclamantul l-a invocat ca temei juridic al cererii pe care a promovat-o, precum și prin legea de punere în aplicare a acestuia se stabilește ca regulă, în privința actului juridic, aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de valabilitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc desființarea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic ( inclusiv cele produse după . unei noi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic, semnificative în acest sens fiind dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 din codul civil adoptat în anul 2009, cât și cele din art. 102 alin. 1 din legea nr. 71/2011.

În ceea ce privește răspunderea civilă delictuală, art. 103 din Legea nr. 71/2011 stipulează că răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.

Având în vedere că atât actul juridic ce constituie temeiul demersului juridic al reclamantului, cât și fapta ilicită a părții pârâte invocată ca motiv al sesizării instanței au fost încheiate, respectiv săvârșite înainte de . Codului civil adoptat în anul 2009, respectiv înainte de data de 1.10.2011, tribunalul a constatat că cererea de chemare în judecată pe care partea reclamantă a promovat-o se impune a fi analizată prin raportare la prevederile codului civil adoptat în anul 1864.

Prin efectele actului juridic civil se desemnează consecințele juridice al aplicării sancțiunii nulității, adică urmările cauzate de desființarea în întregime sau în parte a unui act juridic civil care a fost perfectat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de valabilitate.

G., efectul nulității constă în desființarea raportului juridic civil născut din actul juridic lovit de această sancțiune și, prin urmare, restabilirea legalității.

Principiile care guvernează efectele nulității sunt retroactivitatea efectelor nulității, în sensul că efectele nulității se produc din momentul încheierii actului juridic, repunerea în situația anterioară, care se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic anulat și anularea atât a actului juridic inițial, cât și a actului juridic subsecvent.

În ceea ce privește principiul de drept care a stat la baza demersului juridic al părții reclamante, astfel cum acesta a fost anterior indicat, anume cel al restabilirii situației anterioare, se reține că acesta desemnează regula de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care actul juridic nu s-ar fi încheiat.

Ca și principiul retroactivității, principiul restitutio în integrum vizează efectele actului juridic între părțile raportului juridic născut din actul respectiv și este consecința directă a principiului retroactivității efectelor nulității și, totodată, apare ca un mijloc de asigurare a eficienței lui practice.

În cauza de față, tribunalul a constatat că partea reclamantă a fost în imposibilitate de a încasa contravaloarea locațiunii aferentă suprafeței din imobilele mai sus identificate pe care sunt amplasate chioșcuri de comercializare a unor produse tradiționale și de artizanat ca urmare a adoptării Hotărârii nr. 5/2005 de către Consiliul Local al Comunei B., prin care a fost revocat dreptul pe care această parte îl deținea asupra acestor imobile.

Așa cum am arătat, acest act juridic a fost desființat în mod irevocabil de către instanțele judecătorești, care au constatat că el nu îndeplinește cerințele de legalitate, astfel că nu a putut produce efectele juridice urmărite prin adoptarea lui.

În aceste condiții, instanța a constatat că, în raport cu principiile ce guvernează regimul juridic al nulității, partea pârâtă este obligată să restituie părții reclamante toate prestațiile pe care le-a încasat ca urmare a adoptării actului juridic mai sus identificat, printre care se numără și contravaloarea chiriilor percepute ca urmare a perfectării contractelor de locațiune cu privire la bunurile imobile din litigiu.

De asemenea, instanța, în raport cu starea de fapt anterior stabilită, a constatat că, printr-o hotărâre definitivă pronunțată de instanța penală s-a statuat în sensul că adoptarea actului juridic despre care s-a făcut vorbire anterior a avut la bază activitatea infracțională a reprezentantului legal al părții pârâte și al secretatului consiliului local, de la data la care acest act juridic a fost perfectat, astfel că se poate reține împrejurarea că motivul desființării acestui act juridic este imputabil părții pârte, împrejurare ce este de natură a atrage și răspunderea civilă delictuală a părții menționate.

Sub acest aspect, instanța a reținut că, deși - așa cum s-a subliniat - instanța de contencios administrativ și instanța penală au statuat cu privire la nelegalitatea desființării dreptului de administrare operativă pe care partea reclamantă îl deține asupra imobilelor înscrise în cartea funciară nr. 952 Poarta, sub numerele topografice 1708/2 și 2827/a/1/2/2, partea pârâtă a refuzat să se conformeze celor statuate de către instanțele judecătorești, neprocedând la predarea în administrație a acestor imobile și implicit a actelor juridice pe care le-a încheiat ca urmare a revocării acestui drept, respectiv a contractelor de închiriere pe care le-a perfectat cu privire la imobilele mai sus identificate.

Or, această atitudine a părții menționate îmbracă forma delictului civil, astfel că, și pe aceste temei, partea pârâtă are obligația de a repara prejudiciul pe care l-a încercat partea reclamantă urmare a revocării în mod nelegal a dreptului său de administrare operativă a imobilelor anterior menționate.

Față de considerentele ce preced, tribunalul a reținut că cererea de chemare în judecată pe care partea reclamantă a promovat-o este întemeiată, astfel că a admis-o.

Instanța a apreciat că apărările pe care partea pârâtă le-a formulat în cauza de față, apărări ce se circumscriu inexistenței în patrimoniul părții reclamante a dreptului pe care aceasta l-a invocat, sunt nefondate, astfel că le-a înlăturat, pentru considerentele arăte în continuare:

Dreptul de administrare operativ este specific bunurilor care fac parte din domeniul public al statului sau al unităților administrativ teritoriale, titularii lui putând fi regiile autonome, autoritățile administrației publice centrale sau locale și alte instituții de interes național, județean sau local.

Titularii dreptului de administrare operativ, în vederea îndeplinirii scopului pentru care au fost înființați, anume acela de a asigura finalitatea exercițiului dreptului de proprietate publică, participă în nume propriu la circuitul civil, intrând în raporturi juridice cu celelalte subiecte de drept, raporturi ce sunt guvernate de normele juridice civile.

Natura civilă a dreptului real de administrare a bunurilor proprietate publică are drept consecință opozabilitatea acestui drept față de celelalte subiecte de drept, împotriva acestora titularul dreptului de administrare poate recurge la mijloacele de apărare specifice dreptului civil.

Așa cum am arătat anterior, prin sentința civilă nr. 2399/17.05.2006 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII a de contencios administrativ, s-a statuat cu privire la existența în patrimoniul părții reclamante a dreptului de administrare operativă asupra bunurilor imobile în litigiu, drept pe care aceasta l-a dobândit în conformitate cu dispozițiile HGR nr. 2060/2004.

De asemenea, instanța penală a reținut la adoptarea hotărârii pe care a pronunțat-o în sensul celor mai sus indicate existența dreptului de administrare operativă a părții reclamante asupra imobilelor cu destinația de teren mai sus identificate, drept ce a fost în mod nelegal desființat prin actul juridic în legătură cu care a reținut existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

De asemenea, în evidențele de carte funciară, ce au fost administrate ca probe în cauză, acest drept este evidențiat, el găsindu-și temeiul, așa cum am reținut instanțele judecătorești ce au soluționat în mod irevocabil litigiile ce s-au purtat anterior între părți în prevederile HGR nr. 2060/2004.

De asemenea, prin hotărârile ce au fost pronunțate de către instanțele de contencios administrativ, hotărâri pe care le-am indicat anterior, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecată că bunurile imobile în litigiu nu intră sub incidența dispozițiilor HGR nr. 972/2002, act normativ pe care partea pârâtă l-a invocat în susținerea poziției sale procesuale, astfel că nu s-a putut reține teza pe care partea menționată a invocat-o în întâmpinarea pe care a formulat-o în cauză, anume aceea că este titularul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri în temeiul actului normativ indicat, calitate în care poate păstra toate fructele civile produse de acesta.

Fiind partea aflată în culpă procesuală, partea pârâtă a fost obligată, în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, să achite reclamantului suma de 15.499 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru(10.925,48 lei), a timbrului judiciar ( 5 lei), a onorariului expertului numit în cauză ( 3.432 lei) și a cheltuielilor de transport( 1.136 lei).

Împotriva hotărârii a declarat apel U. A. Teritorială . imparțialitatea instanței de fond în ceea ce privește calificarea juridică a temeiului juridic privind pretențiile deduse judecății și imposibilitatea formulării apărărilor pe temeiul reținut.