Pretenţii. Decizia nr. 317/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 317/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2018/322/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
- SECȚIA CIVILĂ -
DECIZIA CIVILĂ NR.317/R DOSAR NR._
Ședința publică din 2 iunie 2015
PREȘEDINTE G. Ș. - judecător
C. V. - judecător
M. L. - judecător
C. N. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de intimatul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice împotriva deciziei civile nr.516/A/19.12.2014 și de M. Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva deciziilor civile nr.516/A/19.12.2014 și 442/04.11.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 mai 2015, când părțile au lipsit, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 2 iunie 2015.
CURTEA
Constată că, prin decizia civilă 516/A/19.12.2014, Tribunalul C. a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
A respins excepția autorității de lucru judecat.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C..
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A admis în parte cererea formulată de reclamanta S. K., domiciliată în Tg S., . 9, jud C., în contradictoriu cu pârâții M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, cu sediul în București, . nr 2-4, sector 1 prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C., cu sediul în Sf G., . 14, jud C. și S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, reprezentat în cauză de Direcția generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în Sf G., . 9, jud C..
A obligat pârâtul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C. să plătească reclamantei suma de 14.460 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat prin discriminare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va calcula dobânda legală, de la data introducerii acțiunii (06.11.2013) și până la data plății efective a debitului.
A obligat pârâtul S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare efectuării plății sumei sus menționate.
A respins restul pretențiilor reclamantei. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea sentintei s-au reținut următoarele:
1.Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâtul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE, tribunalul a apreciat această excepție ca nefondată și a respins-o. Împrejurarea că procedura de solicitare și acordare a indemnizației prevăzută de art 1 alin 1 din OUG nr 148-2005 era reglementată de norme speciale, și că partea reclamantă nu a urmat acea procedură, nu împiedica accesul reclamantei la o instanță de judecată imparțială, cu atât mai mult cu cât, obiectul acțiunii nu constă în pretenția de obligare a pârâtului la plata indemnizației, ci în pretenția de obligare la plata de despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat din discriminare. Argumentele invocate de pârât în cuprinsul întâmpinării (fila 32) nu susțineau inadmisibilitatea acțiunii.
2. Excepția autorității de lucru judecat era fundamentată pe considerentul că partea reclamantă, anterior pornirii acțiunii, s-a mai judecat cu AJPIS C. în cadrul dosarului civil cu nr_ al Tribunalului C., respectiva cerere fiind respinsă irevocabil prin sentința civilă nr_12 a Tribunalului C., menținută prin decizia cu nr 747-2013 a Curții de apel B..
Tribunalul a constatat că litigiul anterior invocat de pârâtă, a avut un alt obiect, anume acordarea indemnizației de creștere a copilului pentru cel de-al doilea geamăn născut de reclamantă, pe când, în cauză pretenția era cu totul alta, ea constând în plata de despăgubiri pentru prejudiciul produs prin disciminare. Așadar, neexistând identitate de obiect și cauză juridică între cele două acțiuni, nu exista autoritatea de lucru judecat.
Ca urmare, tribunalul a respins această excepție invocată de pârâta AJPIS C..
3. În soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C., tribunalul a reținut că, deși OUG nr.148-2005 este un act normativ care a fost adoptat de către Parlament, în calitate de autoritate legiuitoare, astfel cum corect susținea pârâtul, totuși aplicarea acestui act normativ (a prevederilor art 1 alin 1 referitoare la dreptul privind indemnizația lunară pentru creșterea copilului) a fost și este sarcina pârâtului. Ca urmare, răspunderea pentru prejudicierea reclamantei prin fapta discriminatorie constând în neacordarea și în beneficiul celui de-al doilea copil geamăn a indemnizației pentru creșterea acestuia, aparținea autorității pârâte (ce face parte din sfera puterii executive a statului). Pârâtul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C. a refuzat, conform atitudinii sale procesuale manifestate în litigiul ce a făcut obiectul dosarului civil cu nr_ al Tribunalului C., precum și în cauză, a acorda, plăti părții reclamante indemnizația și pentru cel de-al doilea copil născut din sarcina gemelară, deși cererea numitei S. K. formulată în acest sens, a fost înregistrată după data publicării deciziei cu nr 26-2011 a ÎCCJ.
Pentru aceste considerente, tribunalul a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C..
4. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată.
În speță, pretenția formulată de reclamantă împotriva acestui pârât era aceea de obligare a lui la alocarea fondurilor bănești necesare efectuării plății sumei ce face obiectul petitului principal al acțiunii. Prin raportare la această pretenție, tribunalul a apreciat că pârâtul este titular al obligației corelative dreptului pretins de reclamantă, deoarece, chiar dacă M. M., Solidarității și Familiei are calitatea de ordonator principal de credite, operațiunile constând în pregătirea proiectelor de bugete anuale și propunerea acestora spre aprobare Parlamentului, intră în atribuțiile MFP (conform art 35 alin 1 din Legea nr 500-2002), atribuții apte să conducă la repartizarea efectivă în bugetul MMSF a sumelor necesare plății despăgubirilor pretinse de reclamantă.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE.
5. Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă pentru considerentele arătate pe larg în cuprinsul deciziei cu nr_14 pronunțată în cauză, decizie prin care s-a dispus anularea sentinței instanței de fond și reținerea cauzei spre rejudecare de către tribunal.
6. Procedând în continuare la analiza pe fond a pretențiilor reclamantei, tribunalul a reținut prevederile art 27 din OG nr 137-2000, care stipulează:
Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
(4) Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Apoi, conform art. 2 din OG nr.137-2000: 1) prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
(2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.
(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Astfel cum s-a arătat mai sus, reclamanta și-a fundamentat cererea invocând existența a două aspecte pentru reținerea discriminării:
- pe de o parte, acela că s-a creat de către legiuitor (pe perioada de timp scursă de la . OUG nr.148-2005 și până la . Legii nr 239-2009) o situație diferită, injustă, între copiii proveniți din sarcini simple și copiii proveniți din sarcini multiple, situația discriminatorie fiind menținută și de către pârâtul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C. prin refuzul acordării indemnizației pentru cel de-al doilea geamăn născut de reclamantă;
- pe de altă parte, acela constând în practica neunitară a instanțelor judecătorești, conform căreia alte mame, în situație identică, au obținut câștig de cauză în acțiunile ce au avut ca obiect acordarea indemnizației de creștere pentru cel de-al doilea copil geamăn.
În legătură cu acest din urmă motiv de discriminare, tribunalul a apreciat susținerea reclamantei ca fiind neîntemeiată. Existența unor hotărâri judecătorești cu soluții diferite, pentru aceeași problemă de drept, nu putea conduce la reținerea unei fapte discriminatorii în acest caz. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a apreciat că posibilitatea unui conflict între hotărârile judecătorești reprezintă o trăsătură inerentă a oricărui sistem judiciar care are la bază mai multe curți de apel, mai multe tribunale cu autoritate asupra razei lor de competență teritorială. Astfel de diferențe pot apărea, de asemenea, în cadrul aceleiași instanțe, însă, în sine, acest fapt nu putea fi considerat unul contrar Convenției (cauza Santos Pinto contra Portugaliei, mai 2008). Curtea a reamintit, de asemenea, în acest sens, că și cerințele securității juridice, protecției încrederii legitime a justițiabililor nu consacră un drept legitim la o jurisprudență constantă (cauza Unedic contra Franței, decembrie 2008).
În ceea ce privește primul motiv invocat pentru reținerea discriminării, acesta a făcut obiectul recursului în interesul legii soluționat de ÎCCJ prin Decizia cu nr 26/2011. În cuprinsul acestei decizii, ÎCCJ a reținut că:
„Acordarea, pentru perioada scursă de la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 148/2005 și până la . Legii nr. 239/2009, a unei singure indemnizații lunare, indiferent de numărul de copii rezultați în urma unei nașteri, nu poate fi concepută, o asemenea interpretare echivalând cu instituirea și menținerea unui tratament discriminatoriu (prin introducerea de distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă), pe de-o parte, între copiii proveniți din sarcini simple și sarcini multiple și, pe de altă parte, între copiii rezultați din sarcini multiple aflați în întreținerea părinților firești și cei adoptați, încredințați în vederea adopției, dați în plasament ori în plasament în regim de urgență sau aflați sub tutelă.
Sub acest aspect, se impunea a se ține seama, în mod necesar, de prevederile art. 20 din Constituția României, care dispun în mod expres că: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Or, într-o asemenea ambianță normativă cu valoare constituțională, normele Convenției europene a drepturilor omului și ale protocoalelor sale adiționale (în speță, ale Protocolului nr. 12, care, la art. 1, stabilesc că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație") sunt de aplicație "imediată", sunt supralegislative și supraconstituționale, având, așadar, cum s-a precizat, o condiție juridică privilegiată, care se răsfrânge și asupra funcției jurisdicționale a judecătorului național. De aceea, atunci când acesta este învestit cu soluționarea unui litigiu, el trebuie să observe nu numai reglementarea națională în materie, ci și reglementarea convențională, inclusiv hotărârile judecătorului european, care pot interesa în respectiva cauză. Tot astfel, judecătorul național nu trebuie doar să conjuge normele naționale cu cele convenționale, identificate și aplicate de judecătorul european, ci să le și evalueze și ierarhizeze, și aceasta, nu numai pentru că normele convenționale au prioritate, dar și pentru că, totuși, ele ar putea fi "sacrificate" în favoarea normelor naționale, dacă acestea din urmă sunt mai favorabile. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că "statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, Cauza D. P. contra României). În plus, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că judecătorul național, în calitate de prim judecător al normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (CEDO, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, Cauza Vermeire contra Belgiei).
Soluția potrivit căreia fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă, începând cu cel de-al doilea, beneficiază de indemnizația în cuantum fix de 600 lei până la . Legii nr. 239/2009 - prin care art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2005 i s-a dat un nou conținut, în sensul: "cuantumul indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 de lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naștere" - nu este legală și nici în acord cu spiritul legii, fiind încălcat astfel principiul neretroactivității legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003.
Prin urmare, cum dreptul la indemnizația lunară prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, este un drept instituit de lege în beneficiul copilului, înseamnă că de acesta beneficiază, până la . Legii nr. 239/2009, fiecare copil născut dintr-o sarcină multiplă (gemelară, de tripleți sau multipleți)”.
Soluționând recursul în intereseul legii, ÎCCJ a dispus:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, până la . Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, indemnizația lunară pentru creșterea copilului prevăzută de art. 1 alin. (1) din ordonanță se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008; 600 lei sau, opțional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 17 iunie 2009.”
Decizia mai sus citată este obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din codul de procedură civilă pentru instanțele de judecată, dar și celelalte autorități ale statului sunt chemate să respecte cele dezlegate de instanța supremă, atunci când sunt învestite cu punerea în aplicare a respectivelor prevederi legale.
Refuzând aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 în cazul reclamantei, în sensul acordării pentru aceasta a indemnizației de creștere a copilului și pentru cel de-al doilea geamăn, pârâtul M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C. săvârșește fapta discriminatorie invocată de partea reclamantă, conform celor mai sus arătate.
Astfel fiind, tribunalul a reținut existența în speță a faptei discriminatorii constând în refuzul acordării indemnizației pentru ambii copii născuți de reclamantă din sarcină gemelară, faptă săvârșită de pârâtul sus indicat. Celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale nu mai sunt necesar a fi dovedite în cauză, normele legale ale OG nr.137-2000 prezumând existența acestora, singurul element necesar a fi probat în astfel de litigii fiind, conform art.27 alin.2 din OG nr.137/2000 “existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte”.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat pretenția reclamantei de obligare a pârâtului M. M., FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIEI SOCIALĂ C. la plata de despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat prin discriminare ca fiind întemeiată și a admis această pretenție. În ceea ce privește însă cuantumul acestor despăgubiri, acesta nu este cel pretins de reclamantă, ci cel rezultat din fișa plății indemnizației pentru copilul în favoarea căruia a fost recunoscut și acordat acest drept, fișă depusă la fila 50 din dosarul de fond, anume suma de 14.460 lei. Pentru acoperirea integrală a prejudiciului suportat de reclamantă ca urmare a neacordării indemnizației pretinse, tribunalul a dispus actualizarea debitului prin aplicarea indicelui de inflație și plata dobânzii legale, de la data introducerii acțiunii (06.11.2013) și până la data plății efective a sumei datorate (conform art.1531 alin 1 și 2 Cod civil, art.1535 alin 1 Cod civil). De asemenea, tribunalul a admis pretenția accesorie constând în obligarea pârâtului S. ROMÂN prin M. FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare efectuării plății sumei sus menționate.
Au fost fi respinse pretențiile reclamantei constând în diferența dintre suma pretinsă de reclamantă (cea de 19.200 lei) și cea acordată de instanță (anume 14.460 lei).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții M. Finanțelor Publice prin DGRFP B. și M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În cauză a fost invocată din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac, întrucât hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunțată sub imperiul Noului Cod de Procedură Civilă.
Recurentul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și-a recalificat în aceste condiții calea de atac a recursului în revizuire, invocând dispozițiile art. 509 alin.1 pct.1 din NCPC.
Analizând cu precădere excepțiile invocate, Curtea reține că instanța de apel a judecat pricina în temeiul Noului Cod de Procedură Civilă, pronunțând o hotărâre în temeiul art. 480 NCPC care este definitivă, neputând fi atacată cu recurs în baza art. 483 alin.2 NCPC. În aceste condiții recursul pârâtului M. Finanțelor Publice este inadmisibil.
În ceea ce privește cererea de revizuire formulată de pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Curtea reține că, potrivit art. 510 din NCPC, cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Pe cale de consecință, Curtea urmează să decline competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului C..
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de către pârâtul M. Finanțelor Publice prin DGRFP B. împotriva deciziei civile nr.516/A/19.12.2014 a Tribunalului C..
Declină competența de soluționare a cererii de revizuire declarată împotriva aceleiași decizii formulată de pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în favoarea Tribunalului C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. Ș. C. V. M. L.
GREFIER,
C. N.
Red.G.Ș./19.06.2015
Dact.C.N./22.06.2015
- 2 exemplare -
Jud fond. – C.D.
- C. A.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 216/2015. Curtea... | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 792/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
