Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 416/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 416/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 4183/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă
DECIZIA CIVILĂ NR.416/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 25 martie 2015
Completul compus din:
Președinte – G. C. – judecător
– L. F. – judecător
– L. N. – grefier
Cu participarea reprezentantei MINISTERULUI PUBLIC – procuror C. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul P. C., împotriva sentinței civile nr.187/S din 10 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul B. – Secția a I-a Civilă în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa apelantului reclamant P. C., și a intimatului pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B..
Procedura este îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în vederea deliberării, în temeiul prevederilor art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 25 martie 2015.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.187/SD/10.11.2014 Tribunalul B. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât și în consecință a respins, ca prescrisă, acțiunea civilă formulată de reclamantul Prea C. în contradictoriu cu pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată, pentru următoarele motive:
Art.539 alin.1 Cod procedură penală prevede că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.
Potrivit alin.2 al textului de lege, privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.
Potrivit prevederilor art.541 alin.2 Cod procedură penală, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată, precum și a ordonanței sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate.
În speță, reclamantul a fost achitat prin sentința penală nr. 270/S/14.11.2013, pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului B..
Prin decizia penală nr.11/. a Curții de Apel B., pronunțată în acest dosar, au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial B. și de inculpații C. S. și Furus C. împotriva acestei sentințe, care a fost desființată numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului M. B., a modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților C. S. și Furus C. și a cuantumului sumei pentru care s-a dispus confiscarea de la inculpatul M. B., cauza fiind rejudecată sub aceste aspecte.
Se reține totodată că, în privința reclamantului din cauza de față, Curtea de Apel a considerat că din probele administrate nu rezultă date certe, decisive și sigure cu privire la vinovăția acestuia.
După cum reiese din actele dosarului penal atașat, această decizie a rămas definitivă prin nerecurare.
Potrivit prevederilor art.11 alin.1 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, deciziile pronunțate în apel înainte de . Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație.
A..5 al aceluiași text de lege prevede că deciziile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.
Acest din urmă act normativ a intrat în vigoare la data de 1.02.2014.
Conform dispozițiilor art.269 alin.3 Cod procedură penală, termenele socotite pe luni sau pe ani expiră, după caz, la sfârșitul zilei corespunzătoare a ultimei luni ori la sfârșitul zilei și lunii corespunzătoare din ultimul an. Dacă această zi cade într-o lună care nu are zi corespunzătoare, termenul expiră în ultima zi a acelei luni.
În raport cu dispozițiile legale citate anterior, se constată că sentința penală pronunțată de Tribunalul B. a rămas definitivă la data de 1 februarie 2013, prin efectul aplicării art. 11 alin.5 raportat la alin.1 din Legea nr.255/2013, având în vedere că această sentință este de natura celor prevăzute de alin.1, respectiv o hotărâre pronunțată în apel înainte de . Codului de procedură penală, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi.
Așa fiind, data de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru exercitarea acțiunii în repararea prejudiciului este cea de 1 februarie 2014, iar acest termen a expirat la data de 31 iulie 2014, care a fost zi lucrătoare.
În consecință, cererea dedusă judecății, înregistrată pe rolul instanței la data de 4 august 2014, a fost formulată cu depășirea acestui termen special de prescripție.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul, solicitând anularea acesteia și, urmare a rejudecării cauzei, admiterea acțiunii introductive.
În motivarea apelului se susține că, în raport de momentul pronunțării deciziei penale nr. 11/. a Curții de Apel B. în dosarul penal nr._ și a dispozițiilor legale în vigoare la momentul pronunțării acesteia, respectiv art.4161 din Vechiul Cod procedură penală.
Apelantul apreciază că legea procesual penală nouă nu se va aplica la acte și raporturi trecute; actele procesuale efectuate sub legea veche, dup normele acesteia își păstrează toate efectele legale.
Astfel, apelantul arată că în cazul său s-a pronunțat o decizie de achitare sub imperiul legii vechi, decizia penală nr.11/. a Curții de Apel B., care nu era definitivă potrivit legii în vigoare la acel moment și, mai mult, împotriva căreia nu s-a exercitat calea de atac prevăzută de legea veche sub imperiul legii vechi. Așa fiind, puterea de apreciere a judecătorului care a pronunțat decizia trebuia să se limiteze la legislația în vigoare, raportat la momentul întocmirii și emiterii actelor procesuale, pentru că altfel, ar însemna să nu se ofere garanții adecvate contra diverselor abuzuri, lăsând loc arbitrariului, încălcându-se principiul previzibilității.
Textul de lege invocat prejudiciază ireversibil regulile fundamentale de drept privind aplicarea în timp a legii penale și principiul stricte legalități a procesului penal întrucât dispozițiile tranzitorii prevăzute în Legea nr.255/2013 ar deveni inaccesibile și imprevizibile.
Or, reglementările care încalcă dreptul al liberul acces la justiție trebuie să fie accesibile și previzibile.
Noțiunea de previzibilitate a fost definită chiar de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 61/2007, ca fiind posibilitatea pe care o oferă celor interesați însăși norma juridică de a-și reprezenta consecințele punerii ei în operă ori cele ce derivă din încălcarea sau ignorarea ei.
Accesibilitatea legii privește, în principal, aducerea la cunoștință publică a acesteia, care se realizează prin publicarea actelor normative. Există însă și o altă semnificație a noțiunii de accesibilitate, asociată exigenței previzibilității legii, și anume, aceea care privește modul de receptare a conținutului actelor normative de către corpul social, în sensul de înțelegere al acestora.
Norma criticată prin prezenta excepție este insuficient accesibilă, precisă și previzibilă, în sensul în care s-a exprimat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase decizii referitoare la S. Român, dinte care, apelantul citează cauza Arsenovici împotriva României, conform căreia principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile, în ceea ce privește aplicarea lor.
În ceea ce privește raportul dintre dreptul comunitar și cel național, s-a dovedit a fi un raport complex. Primatul dreptului internațional asupra dreptului intern se reflectă în faptul că norma internațională este aplicată imediat, fără a mai fi necesară „naționalizarea” normelor internaționale.
Curtea de Justiție a soluționat conflictul dintre normele de drept intern și drept comunitar și, în consecință, a aderat la principiul priorității dreptului comunitar, ce presupune forța juridică superioară a acestuia față de dreptul intern.
Din aceste considerente, apelantul apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, încălcându-i drepturile fundamentale.
Intimatul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat.
Se solicită înlăturarea apărărilor formulate de către apelant, care vizează principiul previzibilității legii deoarece nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii.
Verificând, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în raport de probele administrate în cele două faze procesuale, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie, reținând că, în raport de art.11 alin.1 și 5 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual-penale, sentința penală nr.270/S/14.11.2013 a Tribunalului B., prin care reclamantul a fost achitat a rămas definitivă la data de 1 februarie 2013.
Susținerea apelantului că, în raport de momentul pronunțării deciziei penale nr. 11/. a Curții de Apel B., în speță au aplicabilitate dispozițiile Vechiului Cod de procedură penală este eronată. Art.11 din Legea nr.255/2013 stabilește în mod explicit care este data rămânerii definitive a hotărârilor pronunțate în apel înainte de . Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, cum este cazul celei în speță.
De altfel, apelantul nu contestă aplicarea în speță a dispozițiilor legale mai sus menționate, ci critică aceste dispoziții pentru lipsa accesibilității și previzibilității.
Aceste critici sunt nefondate.
Legea nr.255/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României din 14 august 2013 și a intrat în vigoare la data de 1.02.2014. Așadar, orice persoană interesată a avut posibilitatea de a se informa cu privire la aplicarea în timp a legii penale noi. Formularea textelor de lege este clară, nu se poate pune problema neînțelegerii acestora.
Hotărârea C.E.D.O. invocată de către apelant nu prezintă relevanță în speță, întrucât se referă la o ingerință a statului în dreptul de proprietate privată, neavând nicio legătură cu aplicarea în timp a normelor de procedură penală. Nu există nicio hotărâre C.E.DO. prin care să se fi constatat că stabilirea uni termen de prescripție contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție.
Față de aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul, ca neîntemeiat, și a păstra hotărârea atacată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge apelul declarat de reclamantul P. C. împotriva sentinței civile nr. 187/S/10.11.2014 a Tribunalului B. - Secția I-a Civilă, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2015.
Președinte, Judecător,
G. C. L. F.
Grefier,
L. N.
Red.: G.C./27.04.2015
Tehnored.: L.N./04.05.2015 / - 5 ex-
Judecător fond: C. F.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 995/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 153/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
