Revendicare imobiliară. Decizia nr. 612/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 612/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 2931/62/2013*
Acesta nu este document finalizat
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
Secția Civilă
DECIZIA CIVILĂ NR.612/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 5 mai 2015
PREȘEDINTE - G. Ș. - judecător
C. E. C. - judecător
C. N. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamanta P. Ortodoxă B. Triaj și de pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR SA prin Sucursala CREIRCF B. împotriva sentinței civile nr.148/S din data de 14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în dosarul civil nr._, după casarea cu trimitere spre rejudecare a deciziei nr.44/. a Curții de Apel B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 28 aprilie 2015, când părțile au pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 5 mai 2015.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr.148/S/2013 Tribunalul B. a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta P. ORTODOXĂ B. TRIAJ, cu sediul în B., ., în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F.R. S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate B., cu sediul în B., ..
A admis cererea de arătare a titularului dreptului, formulată de pârâtă în contradictoriu cu intervenienta forțată C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1.
A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii asupra terenului înscris în C.F._ S. (provenită din conversia pe hârtie a C.F. 6798), nr. top. 3187/10/1.
A dispus radierea dreptului de proprietate al intervenientei forțate și al pârâtei din cartea funciară menționată și înscrierea acestui drept pe numele reclamantei.
A respins cererile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra Bisericii parohiale ortodoxe, cu anexe și cimitir ortodox, intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor constând în Biserică parohială ortodoxă cu anexe și cimitir ortodox, constatarea nulității contractului de închiriere nr. 714/25.06.2012 și a actului adițional nr. 1 la acesta, precum și radierea notării acestora din C.F.
A obligat pârâta și intervenienta forțată să plătească reclamantei suma de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
În motivarea sentinței s-a reținut că potrivit înscrierii de sub B 1 din C.F._ S. (provenită din conversia pe hârtie a C.F. 6798), nr. top. 3187/10/1, în suprafață de 114.621 mp (în C.F. pe hârtie 114.621,20 mp), proprietara tabulară a acestui imobil este Societatea Națională a Căilor Ferate Române – Regionala de Căi Ferate B., nefiind operată nici o modificare în ceea ce privește schimbarea titularului dreptului de proprietate sau a denumirii acestuia, ca urmare a reorganizării, titlul acesteia fiind acela de împroprietărire, act nr. 12/1949, respectiv restabilirea situației anterioare.
Prin adresa nr.111/294 din 20.12.1990 (fila 23 din dosarul Judecătoriei B.), Regionala de Căi Ferate B. a adus la cunoștința reclamantei că au fost avizate ocuparea terenului necesar construirii bisericii, cimitirului și locuințe C.F.R. în zona suprafeței cu nr. top. 3187/10/1 și 3187/20/2, urmând ca reclamanta să obțină avizele necesare de la autoritățile competente.
Prin H.C.L. B. nr.128/1995 (fila 24 din același dosar) s-au aprobat o . proiecte vizând construirea unor cimitire în municipiul B., în anexă figurând și cimitirul parohial din cartierul Triaj.
De-a lungul timpului, reclamanta a formulat mai multe cereri în vederea trecerii imobilului teren în litigiu în proprietatea sa, cu titlu gratuit, invocându-se, după . acestui act normativ, prevederile Legii nr.239/2007.
Prin mai multe adrese depuse la filele 17, 18, 21 din dosarul Judecătoriei B., pârâta a arătat că este de acord ca reclamanta să facă demersurile necesare dobândirii terenului aferent bisericii și cimitirului, „în conformitate cu prevederile legale și într-o formă care să se încadreze în legislația în vigoare”, arătând de asemenea că existența cimitirului și a bisericii ortodoxe, cu anexele sale, exclud orice utilizare a terenului în interesul căii ferate, „destinația actuală fiind irevocabilă”, precum și că S.R.C.F. B. nu are competențele legale de a promova un astfel de demers.
La data de 25.06.2010 s-a încheiat contractul de închiriere nr. 714, între C. națională de Căi Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate B., în calitate de locator, și P. Ortodoxă B. – Triaj în calitate de locatar, având ca obiect folosința terenului în suprafață de 114.621 mp, situat în B., ., cu destinația biserică parohială, anexe și cimitir ortodox, pentru o perioadă de 5 ani, contra unei chirii de 2.087,25 lei/lună.
La data de 7.10.2010 a fost încheiat actul adițional nr. 1 la acest contract, privitor la identificarea imobilului închiriat prin datele de carte funciară.
Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.239/2007, imobilele aflate în proprietatea statului ori a unităților administrativ-teritoriale, care au fost atribuite în folosință gratuită cultelor religioase după data de 1 ianuarie 1990, pot fi transmise fără plată în proprietatea unităților de cult deținătoare, în condițiile prezentei legi.
A.. 2 al textului de lege prevede că prin unitate de cult deținătoare se înțelege centrul de cult sau unitatea locală de cult recunoscut, care deține în folosință gratuită unul sau mai multe imobile atribuite cu acest titlu după 1 ianuarie 1990, în vederea desfășurării unei activități specifice cu caracter de continuitate, iar conform alin. 3, prin imobile, în înțelesul acestei legi, se înțelege atât terenurile atribuite în folosință, după 1 ianuarie 1990, în vederea edificării de locașuri de cult sau de clădiri cu destinație administrativă, educațională, de asistență socială și a anexelor acestora, cât și clădirile împreună cu terenul aferent primite, după 1 ianuarie 1990, pentru realizarea de către culte a unor activități spirituale, administrative, educaționale, de asistență socială.
În ceea ce privește procedura de transmitere a dreptului de proprietate, art. 2 alin. 1 din același act normativ prevede că, în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilelor atribuite în folosință, unitățile de cult vor depune la titularul dreptului de proprietate câte o cerere pentru fiecare imobil.
Potrivit art. 3 alin. 1, cererile de transmitere a dreptului de proprietate se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării, prin hotărâre.
S-a reținut că legea nu cuprinde dispoziții referitoare la competența de soluționare a litigiilor generate de refuzul soluționării acestor cereri, ceea ce face aplicabile prevederile dreptului comun.
Sub acest aspect, instanța a apreciat că, chiar și în lipsa unor prevederi legale exprese, refuzul soluționării unor asemenea cereri trebuie echivalat cu refuzul transferului dreptului de proprietate, având în vedere că, în caz contrar, s-ar da loc arbitrariului persoanelor juridice care, potrivit legii, sunt debitoarele unor obligații legale, iar în final s-ar ajunge la negarea dreptului de acces la justiție, sub cuvânt că legea nu prevede posibilitatea formulării unor acțiuni în caz de refuz.
În consecință, instanța a interpretat refuzul de a răspunde cu un refuz de soluționare a cererilor formulate de reclamantă, analizând îndeplinirea condițiilor legale pentru transferul dreptului de proprietate.
În speță, instanța a apreciat că acestea sunt îndeplinite, potrivit celor care se vor expune în continuare.
După cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, reclamanta a intrat în folosința imobilului teren în litigiu în baza aprobării Consiliului Tehnico-Economic al Regionalei C.F.R. B. nr. 41/294/20.12.1990, iar ulterior pe teren a început construirea lăcașului de cult și a anexelor, precum și a cimitirului.
Având în vedere că din extrasul C.F. aflat la fila 76 din dosarul Judecătoriei B. rezultă că dreptul de proprietate al pârâtei a fost reînscris, cu titlul de restabilire situație anterioară de C.F., cu actul nr._/1995 C.F. și coroborând această înscriere cu titlul inițial (acela de împroprietărire, rezultă că, la nivelul anului 1990, imobilul în litigiu constituia proprietatea Statului.
Astfel, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 alin.1 și 2, citate mai sus, respectiv aceea ca imobilul să se fi aflat în proprietatea statului și să fi fost atribuit în folosință gratuită unui cult religios după data de 1 ianuarie 1990, în vederea desfășurării unei activități specifice cu caracter de continuitate.
De asemenea, este îndeplinită condiția referitoare la destinația imobilului, prevăzută la alin. 3 al textului de lege, în sensul că acesta a fost dat în folosință în vederea edificării de locașuri de cult sau de clădiri cu destinație administrativă, educațională, de asistență socială și a anexelor acestora.
Astfel fiind, reclamanta este îndreptățită să pretindă transmiterea fără plată a imobilului în litigiu, potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.239/2007.
Având în vedere că din interpretarea teleologică a actului normativ rezultă că intenția legiuitorului a fost ca drepturile de proprietate reglementate de Legea nr.239/2007 să fie transmise cu titlu gratuit din patrimoniul statului sau al unităților administrativ-teritoriale în acela al unităților de cult deținătoare, în condiții expres prevăzute, rezultă că suntem în prezența unui mod de dobândire a proprietății ope legis, art.644 din Codul civil aflat în vigoare la data adoptării acestei legi prevăzând în mod distinct legea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate.
În raport cu cele ce preced, instanța a constatat că cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin efectul legii, este întemeiată.
Nu același este cazul cererii având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra bisericii parohiale ortodoxe, asupra anexelor și cimitirului aferent, având în vedere că actul normativ menționat mai sus nu reglementează decât situația terenurilor, iar nu și pe aceea a construcțiilor, iar pe de altă parte este evident faptul că reclamanta nu putea dobândi prin efectul legii dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren (biserică, anexe și cimitir), ci prin construire, mod de dobândire distinct și care nu se confundă cu modul de dobândire a bunului principal.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect rectificarea situației de carte funciară, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.907 alin.1 din Codul civil, când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
Potrivit art. 908 alin. 1 din Codul civil, orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii, dacă:
1. înscrierea sau încheierea nu este valabilă ori actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea a fost desființat, în condițiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente încheierii ori, după caz, emiterii lui;
2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordanță cu situația juridică reală a imobilului.
În speță, instanța a apreciat că sunt incidente prevederile pct.4 citat mai sus, impunându-se rectificarea situației de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al intervenientei forțate și al pârâtei din cartea funciară menționată și al înscrierii acestui drept pe numele reclamantei, ca urmare a dobândirii de către aceasta din urmă a dreptului real, prin efectul legii.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor constând în Biserică parohială ortodoxă cu anexe și cimitir ortodox, instanța a reținut că reclamanta nu a arătat titlul cu care ar urma să se efectueze această înscriere, din cuprinsul petitului 1 rezultând însă că reclamanta pretinde dobândirea dreptului de proprietate ope legis inclusiv asupra acestora, această cerere fiind neîntemeiată, pentru motivele arătate mai sus, respectiv pentru faptul că, asupra construcțiilor, dreptul de proprietate a fost dobândit în altă modalitate decât cel asupra terenului.
În condițiile reglementării situației juridice a dreptului de proprietate asupra terenului prin prezenta hotărâre, instanța a apreciat că reclamanta urma să obțină înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor și anexelor pe cale administrativă, după obținerea tuturor documentelor tehnice și juridice necesare înscrierii, cu atât mai mult cu cât din raportul de expertiză extrajudiciar întocmit de expertul T. O. (filele 61-70 din dosarul Judecătoriei B.) rezultă că biserica și cimitirul în cauză sunt construite fără autorizație de construire, astfel că instanța nu poate dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei, nici cu titlul pretins și nici cu un alt titlu.
În ceea ce privește cererea, astfel cum a fost precizată, având ca obiect constatarea nulității contractului de închiriere încheiat între reclamantă și pârâtă și a actului adițional la acesta, instanța a reținut în primul rând că în cauză nu sunt aplicabile prevederile noului Cod civil, astfel cum susține reclamanta, având în vedere că actele juridice atacate au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 (Codul civil), respectiv anterior datei de 1 octombrie 2011.
În consecință, în condițiile în care cauzele de nulitate trebuie să fie anterioare sau concomitente încheierii actului juridic, condițiile de valabilitate ale acestuia trebuie analizate în raport cu legea aflată în vigoare la data încheierii actului, în același sens fiind și prevederile art. 6 alin. 2 din Noul Cod Civil.
În acest sens, instanța a reținut că, din motivarea acestui capăt de cerere, rezultă că motivul de nulitate invocat de reclamantă este lipsa cauzei actului juridic (art.948 pct.4 din vechiul Cod civil), întrucât, în aprecierea reclamantei, calitatea sa de proprietară asupra terenului lipsește de cauză un contract de închiriere încheiat cu privire la acesta.
Instanța nu putut primi această susținere, având în vedere că, astfel cum rezultă din reglementarea Legii nr.239/2007, dreptul de proprietate asupra imobilelor ce intră în domeniul de reglementare al acestui act normativ se dobândește în urma parcurgerii unei anumite proceduri, iar în cauză, ca urmare a refuzului pârâtei de a da curs solicitării, existența acestui drept a fost constatată de instanță numai prin hotărâre.
În consecință, la data încheierii acestor acte nu exista nici un motiv de nulitate, întrucât reclamanta nu avea calitatea de proprietară asupra imobilului teren, și în consecință nu se poate vorbi despre lipsa cauzei actelor juridice atacate.
În fine, în ceea ce privește cererea de arătare a titularului dreptului, instanța a reținut că, potrivit înscrierii din cartea funciară, proprietarul tabular al imobilului teren este Societatea Națională a Căilor Ferate Române – Regionala de Căi Ferate B..
Având în vedere că cele două entități există (și exista și la data înscrierii) un raport de subordonare, însă în evidențele reale imobiliare titularul dreptului real figurează înscris astfel cum s-a arătat mai sus, instanța a admis cererea de arătare a titularului dreptului, întrucât hotărârea privitoare la un drept real și la rectificarea cărții funciare trebuie să fie opozabilă, iar procesul trebuie să fie purtat în contradictoriu cu titularul dreptului înscris.
Instanța a reținut de asemenea că și pârâta inițial chemată în judecată, respectiv C.N.C.F.R. S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate B., are calitate procesuală pasivă, atât față de înscrierea din cartea funciară cât și față de cererile referitoare la constatarea nulității contractului de închiriere și a actului adițional la acesta.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanta P. Ortodoxă B. Triaj și pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate B. pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
În motivarea apelului reclamantei P. Ortodoxă B. Triaj se solicită schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii pe fond și a cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de locațiune nr.714/25.06.2010 și a actului adițional nr.1/2010 și radierea acestora din CF, cu cheltuieli de judecată. Se arată că în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod Civil, și, potrivit art.963 numai lucrurile ce sunt în comerț pot fi obiectul unui contract. Or, în speță, bunul imobil teren, bun sacru potrivit legii, este scos din circuitul civil și nu mai poate face obiectul vreunui contract civil și deci nici obiectul unui contract de închiriere. Sancțiunea neîndeplinirii condițiilor privitoare la obiectul contractului este nulitatea absolută.
În motivarea apelului pârâtei C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate B. se solicită schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Pe cale de excepție se invocă excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei P. Ortodoxă B. Triaj, deoarece aceasta nu este înregistrată și, pe cale de consecință, nu are folosința niciunui drept civil.
Pe fond, un prim motiv de nelegalitate se referă la constatarea instanței că dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamantă prin efectul legii. Se arată că pârâta nu se încadrează în prevederile Legii nr.239/2007, titularul dreptului de proprietate putând fi doar Statul Român față de care reclamanta ar trebui să-și îndrepte pretențiile. În consecință, se arată că acțiunea este inadmisibilă pe acest temei. Terenul obiect al cauzei nu a fost atribuit niciodată reclamantei în folosință gratuită, ci a fost dat în folosință prin contracte de închiriere succesive.
Până în anul 1995, proprietar tabular era Statul Român iar reclamanta nu a depus nicio cerere în vederea transmiterii fără plată a dreptului de proprietate asupra terenului. Înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei a schimbat regimul juridic al terenului, astfel că Legea nr.239/2007 nu mai poate avea aplicabilitate în cauză și nu poate retroactiva. Prin urmare nu se putea dispune radierea dreptului de proprietate fără despăgubiri, așa cum s-a cerut. Se arată că dreptul de proprietate al pârâtei a fost obținut tot prin efectul legii, existând în acest sens o hotărâre judecătorească care a recunoscut acest drept încă din anul 1949 în temeiul Legii nr.187/1945 privind reforma agrară.
Pârâta a răspuns cererii de transfer a dreptului de proprietate prin adresa_ /21.07.2009 arătând însă că acest lucru se poate realiza numai cu plată.
În final se arată că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, suma de 10.000 lei acordată este vădit dispropoționată față de obiectul cauzei și munca îndeplinită de către apărătorul ales.
Prin decizia civila nr.3236/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, a admis recursul declarat de pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate B., a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Soluția instanței de casare a vizat stabilirea calității procesuale a pârâtei în cauză, stabilindu-se că numai C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. poate avea calitatea de pârât, iar Sucursala Reginală CFR B. poate avea numai calitate de reprezentant legal al pârâtei amintite. De asemenea, prin decizia de casare a fost soluționată excepția lipsei capacității de exercițiu pentru reclamanta P. Ortodoxă B. Triaj, stabilindu-se ca la data sezizării instanței reclamanta avea calitate de folosință și exercițiu a drepturilor sale.
În rejudecare, procedând la analiza hotarârii atacate în limitele motivelor de apel și cu observarea dezlegarilor date de instanța de casare, Curtea reține urmatoarele considente:
În ceea ce privește apelul formulat de către pârâta C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. prin Sucursala Regională de Căi Ferate B., cu reținerea calității procesuale pentru C. Națională de Căi Ferate CFR S.A. și calității de reprezentant legal pentru Sucursala Regională de Căi Ferate B. potrivit deciziei de casare, Curtea reține că este nefondat.
În speță, instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii asupra terenului înscris în CF_ S., nr. top.3187/10/1. Astfel, potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.239/2007, imobilele aflate în proprietatea statului ori a unităților administrativ-teritoriale care au fost atribuite în folosință gratuită cultelor religioase după data de 1 ianuarie 1990, pot fi transmise fără plată în proprietatea unitaților de cult deținătoare în condițiile prezentei legi. În ceea ce privește procedura de transmitere a dreptului de proprietate, dispozițiile legale prevăd că, în vederea transmiterii dreptului de proprietate asupra imobilelor atribuite în folosință, unitățile de cult vor depune la titularul dreptului de proprietate câte o cerere pentru fiecare imobil.
Dupa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, reclamanta a beneficiat de atribuirea în folosință gratuită a imobilului teren în litigiu în baza aprobării Consiliului Tehnico-Economic al Regionalei CFR B. nr.41/294/20.12.1990, iar ulterior pe teren a început și s-a realizat contruirea lacașului de cult și anexelor, precum și a cimitirului. În aceste condiții, Curtea reține că acest imobil nu mai putea fi folosit în niciun alt scop, realizându-se practic, prin afectațiune și ca urmare a destinației sale, o scoatere din circuitul civil. În acest sens, dispozițiile Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, cele cuprinse în Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române din_, Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale, Regulamentul pentru administrarea averilor manastirești consacră calitatea de bunuri sacre care nu mai pot fi folosite în alt scop, bunul neputând fi grevat ori valorificat civil sau supus taxelor fiscale. Față de acest cadru legislativ, Legea nr.239/2007 reglementează, pentru situațiile referitoare la bunurile sacre, transmiterea de drept a proprietății. La data transmiterii imobilului în folosința gratuită, proprietar de carte funciară era Statul Român; odată ce acest drept a fost transmis în mod legal și s-au concretizat edificatele cu caracter de bunuri sacre, dreptul de proprietate se trasmite prin efectul legii, neavând relevanță înscrierea ulterioară în cartea funciară a hotărârii judecătorești pe baza căreia pârâta a dobândit dreptul de proprietate, hotarâre care nu-i este opozabilă reclamantei câtă vreme nu a fost parte în acel proces. Legea nr.239/2007 dispune trecerea în proprietate de drept și gratuită a bunurilor aflate în această situație consacrată de bunuri sacre, fără a distinge funcție de schimbările ulterioare ale situației de carte funciară. În acest sens, nu se poate susține retroactivitatea Legii nr. 239/2007, ci aplicării acesteia în reglementarea regimului juridic a terenurilor pe care au fost edificate bunuri sacre. Legea constituie un mod originar de dobândire a proprietății și pe cale de consecință nu se pune problema comparării titlurilor în cazul unei acțiuni în revendicare în condițiile în care reclamanta uzează de această acțiune permisă de lege în constatarea drepturilor proprii.
De asemenea, nu se poate primi ipoteza transferului proprietății cu titlu oneros, câtă vreme art.1 din Legea nr.293/2007 prevede transmiterea în proprietate fără plată; în aceste condiții legale, despăgubirile nu pot fi cerute în contradictoriu cu beneficiarul de drept al legii.
În ceea ce privește cererea de reducere a cheltuielilor de judecată constând în onoariu avocațial, Curtea reține că o asemenea cerere nu a fost facută în fața instanței de fond și, pe de altă parte, față de complexitatea pricinii și valoarea obiectului acesteia, precum și față de serviciile avocațiale prestate în procedura desfașurată în fața instanței de fond, nu se impune reducerea onorariului acordat.
Față de aceste considerente, apelul pârâtei va fi respins, hotărârea urmând a fi păstrată sub aspectul constatării dreptului de proprietate prin efectul legii și al radierii înscrierilor din cartea funciară. De asemenea, vor fi păstrate și dispozițiile privind respingerea cererii privind constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcțiilor, acest aspect nefiind atacat în prezenta cale de atac.
În ceea ce privește apelul reclamantei P. Ortodoxă B. Triaj, se constată că bunul în cauză nu putea forma obiectul contractului de închiriere, fiind bun sacru scos din circuitul civil așa cum s-a arătat, fiind incidente dispozitiile art.963 din vechiul cod civil aplicabil în cauză, potrivit căruia numai lucrurile ce sunt în circuitul civil pot face obiectul unui contract. Având în vedere dispozițiile legale amintite care atribuie calitatea de bun sacru imobilului în litigiu, având în vedere afectațiunea și destinația acestuia – lăcaș de cult și cimitir - se impune constatarea nulității absolute a contractului de locațiune și actului adițional acestuia pentru lipsa obiectului, urmând a fi operată și în cartea funciară radierea corespunzătoare desființării titlului.
Pentru aceste motive, în baza art.296 Cod procedură civilă, apelul reclamantei P. Ortodoxă Română B. Triaj urmează a fi admis în limitele arătate și hotărârea schimbată în sensul constatării nulității contractelor de închiriere și radierii acestora din cartea funciară. În baza art.274 Cod procedură civilă, partea căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 89.515 lei constând în onorariu avocațial.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. prin SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE B. împotriva sentinței civile nr.148/S/14 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._ .
Admite apelul declarat de reclamanta P. ORTODOXĂ B. TRIAJ împotriva aceleiași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că:
Constată nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.714/25.06.2010 și a actului adițional nr.1/2010 încheiate între părți și dispune radierea notării acestora din CF nr._ S., provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 6798 S., nr. top/cad. 3187/10/1, de sub C+2.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. prin SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE B. să plătească reclamantei P. ORTODOXĂ B. TRIAJ suma de_ lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de astăzi, 5 mai 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. Ș. C. E. C.
GREFIER,
C. N.
Red. G.Ș./01.07.2015
Tehnored.L.N. /07.07.2015 /- 5 ex.-
Judecător fond. - C. F.
| ← Cereri. Decizia nr. 257/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Legea 10/2001. Decizia nr. 821/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
