Sechestru asigurător. Decizia nr. 891/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 08-07-2015 în dosarul nr. 1670/119/2014/a1
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă
DECIZIA CIVILĂ NR.891/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din 08 iulie 2015
Completul constituit din:
Președinte – G. C. – judecător
– L. F. – judecător
– L. N. – grefier
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de creditoarea .. prin administrator judiciar CONTINENTAL 2000 S.P.R.L. împotriva încheierii pronunțate la data de 7.05.2015 de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat L. N. C. pentru apelanta creditoare .., lipsă fiind intimatul debitor M. C. G..
Procedura este îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru conform prevederilor art.77 din Legea nr.85/2006.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat că, intimatul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, o cerere prin care solicită acordarea unui termen de judecată în raport de imposibilitatea prezentării în sala de ședință la acest termen de judecată a avocatului împuternicit Adalbert Vetesi. La cerere s-au anexat traducerea autorizată a confirmării rezervării sejurului în străinătate pentru perioada 05.07._15.
Având cuvântul asupra cererii de amânare formulată de intimat pentru lipsă de apărare, avocat L. N. C. arată că lasă la aprecierea instanței de judecată.
În urma deliberării, instanța respinge cererea de amânare formulată de intimatul M. C. G. pentru lipsă de apărare, având în vedere prevederile art.222 din codul de procedură civilă în conformitate cu care amânarea cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă doar în mod excepțional și dispozițiile art.953 alin.3 în conformitate cu care apelul împotriva încheierii prin care se soluționează cererea de sechestru asigurător se judecă de urgență și cu precădere. Față de aceste texte de lege și având în vedere și faptul că intimatul și-a exprimat poziția față de apel prin întâmpinare și niciuna din părți nu a solicitat probe în această fază procesuală instanța apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.
Având cuvântul asupra excepției tardivității invocată de intimat prin întâmpinarea depusă în cauză, avocat L. N. C. solicită respingerea acesteia și să se constate că apelul a fost promovat în termenul legal.
În urma deliberării cu privire la excepția tardivității, instanța reține că față de data comunicării încheierii apelate - 18.05.2015 - termenul de apel de 5 zile de la comunicare s-a împlinit la data de 24 mai 2015, care a căzut într-o zi nelucrătoare. Astfel că, a fost prelungit de drept în baza art.181 alin.2 din Codul de procedură civilă până la 25 mai 2015, dată la care apelul a fost depus la poștă potrivit ștampilei de pe plic. Ca urmare, față de prevederile art.183 alin.1 din Codul de procedură civilă se consideră că apelul a fost declarat în termen, motiv pentru care instanța respinge excepția tardivității.
Întrebată fiind, reprezentanta în instanță a apelantei arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate cereri instanța constată cauza în stare de judecată, deschide dezbaterile și acordă părților cuvântul asupra apelului dedus judecății.
Avocat L. N. C. solicită admiterea apelului declarat de creditoarea .., schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de sechestru asigurător asupra imobilului teren și construcție indicat în cererea introductivă, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față:
P. încheierea pronunțată la data de 7.05.2015 în dosarul nr.1670/119/14/a1 Tribunalul C. a respins, ca neîntemeiată cererea de instituire a sechestrului asigurător, formulată de creditoarea .. în contradictoriu cu debitorul M. C. Gavriil.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Creditoarea . a înregistrat pe rolul Tribunalului C. o acțiune formulată în contradictoriu cu debitorul pârât M. C. G., prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 544.800 lei, ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, reprezentând valoarea de circulație actuală a investiției (amenajare și dotare spital cu profil chirurgical) făcută de reclamantă asupra imobilului construcție proprietatea pârâtului, intabulată în CF nr._ Ilieni, top 230/1.
La dosarul cauzei s-a depus copia acestei acțiuni (f.17) și extrasul de carte funciară din care rezultă că pârâtul debitor este proprietar asupra imobilului menționat. (f.12)
S-a mai depus la dosarul cauzei și copia contractului de închiriere nr. 1256/2004, încheiat între M. C. G. și . Comerț A. SRL, având ca obiect închirierea imobilului situat în comuna Ilieni, . C., cu mențiunea că destinația imobilului va fi de spital.
Conform art. 3 din contrat ,, Proprietarul se obligă să pună la dispoziția chiriașei imobilul descris mai sus pentru amenajarea unui spital, în condițiile anterioare și să suporte reparațiile capitale.
Chiriașa se obligă să folosească ca un bun proprietar imobilul închiriat conform destinației, să efectueze reparațiile curente, să predea imobilul la expirarea duratei contractului, să efectueze investițiile necesare organizării și funcționării unui spital, să plătească chiria lunară, precum și cheltuielile de regie (curent electric, apă, gaz etc.)”. (f. 24)
În baza autorizației nr. 136/2004 eliberată de Consiliul județean C. s-au executat lucrări de construcții-montaj în scopul amenajării și dotării spitalului cu profil chirurgical. (f. 8-11)
Contractul de închiriere nr. 1256/2004 a încetat, astfel cum s-a constatat prin Decizia nr. 7/. de Apel B., menținută prin Decizia nr. 3469/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (f.36-40)
În drept, instanța constată că, potrivit art. 952 Cod procedură civilă ,,sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.
De asemenea, conform art. 953 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, invocate drept temei în cuprinsul acțiunii ,,(1) creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță...(3) Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.”
Din cele arătate anterior, rezultă că sechestrul asigurator reprezintă mijlocul procesual al cărui scop este indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitoarei pentru a se evita diminuarea activului patrimonial al debitorului care, astfel, nu va mai putea dispune de aceste bunuri.
Creditorul diligent, care nu are un titlu executoriu pe care să îl poată pune în executare silită, este în drept să solicite instituirea sechestrului pentru ca, în eventualitatea obținerii titlului executoriu, să poată trece la valorificarea bunurilor indisponibilizate, având posibilitatea realizării efective a creanței sale pe calea executării silite.
Pentru încuviințarea acestei măsuri, nu este necesară constatarea insolvabilității debitorului, ci instanța poate verifica numai îndeplinirea condițiilor sechestrului asigurător.
În cauza de față, instanța constată că nu s-a făcut dovada existenței unui înscris (contract, factură acceptată la plată de către debitor) care să ateste obligația de plată către creditoare a unei sume certe, ajunse la scadență, așa cum s-a invocat prin acțiunea introductivă - înscris care să nu aibă, firește, calitatea de titlu executoriu.
Tribunalul a constatat că art. 953 alin.1 Cod procedură civilă impune condiția existenței unui înscris care să ateste existența unei creanțe exigibile. Creanța trebuie așadar să fie certă, lichidă și exigibilă, în sensul dispozițiilor art.663 alin.2-4 Cod procedură civilă (conform cărora ,,creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu… Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”), dar constatată printr-un înscris care, conform legii, nu constituie titlu executoriu.
Reclamanta a arătat că, potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit în dosarul_ al Tribunalului C., valoarea investiției realizate de creditoare este 544.800 lei, iar contractul de închiriere al imobilului la care s-a realizat investiția încetând, proprietarul este obligat la plata acestei sume către fostul chiriaș.
Față de acestea, raportat la prevederile art.663 alin.2 și 4 Cod procedură civilă, s-a reținut că, în speță, raportul de expertiză judiciară care evidențiază valoarea investițiilor nu este un înscris care să ateste obligația de plată a sumei de 544.800 lei de către debitorul M. C. G.. Acest înscris nu conține clauze contractuale, nu a dat naștere unui raport juridic obligațional, ci este doar un act de procedură.
Exigibilitatea sumei de 544.800 lei nu a fost dovedită de creditoare.
Împotriva încheierii a declarat apel creditoarea, solicitând schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii cererii.
Apelanta apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art.952 alin.1 Cod procedură civilă.
În acest sens se învederează că cererea sa de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr._ vizează obligarea pârâtului M. C. G., cu titlu de îmbogățire fără justă cauză la plata sumei de 544.800 lei, reprezentând valoarea de circulație actuală a investiției făcute de reclamantă asupra imobilului proprietatea pârâtului.
Valoarea investițiilor, de 544.800 lei a fost stabilită printr-o expertiză judiciară efectuată în cadrul unui dosar în care pârâtul a fost parte iar această valoare nu a fost contestată de către pârâtul M. C.. Pe cale de consecință, această expertiză judiciară are valoarea unui înscris ce constată că valoarea creanței însușită de pârât și consolidată prin efectuarea expertizei.
Așadar, susține apelanta, condiția existenței unei creanțe constatate printr-un înscris este îndeplinită.
Nicăieri în textul de lege nu se statuează că înscrisul constatator la creanței trebuie să fie o factură sau un contract, așa cum interpretează instanța de fond.
În mod excesiv și ilogic invocă instanța de fond și dispozițiile art.662 alin.2-4 din Noul cod de procedură civilă, dispoziții care nu-și au incidența în speță.
Cu privire la cea de-a doua condiție cumulativă, aceea a exigibilității, apelanta susține că obligația de plată a sumei reprezentând contravaloarea investițiilor făcute asupra imobilului ce a făcut obiectul închirierii, fundamentată pe îmbogățirea fără just temei, devine exigibilă de la data încetării contractului de închiriere.
În ceea ce privește cauțiunea, art.952 alin.1 teza finală Cod procedură civilă statuează că instanța poate stabili o cauțiune în cuantumul apreciat de ea, așadar, în condițiile acestui articol cauțiunea nu este obligatorie. Având în vedere că este în procedura de insolvență și nu dispune de fonduri bănești, apelanta solicită ca, în măsura în care instanța de apel va aprecia că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale sechestrului asigurător instituite de art.952 alin.1 Cod procedură civilă, să dispună instituirea sechestrului asigurător fără plata unei cauțiuni.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu sunt îndeplinite condițiile de instituire a sechestrului prescrise la art. 952 alin. 1 Cod procedură civilă, apelanta solicită ca instanța să facă aplicarea art.952 alin.2 Cod procedură civilă, cu scutirea de plata cauțiunii, având în vedere că societatea apelantă este în procedura insolvenței și, drept urmare, nu dispune de fonduri bănești pentru achitarea unei cauțiuni care în speță înseamnă 272.400 lei.
În motivarea cererii de scutire la plata cauțiunii apelanta invocă prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Intimatul M. C. G. a formula întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pe calea excepției intimatul a invocat tardivitatea depunerii cereri de apel, cu consecința nulității apelului, conform prevederilor art.185 alin.1 Cod procedură civilă.
Cu privire la fondul cauzei, intimatul susține că, în accepțiunea ar.953 alin.1, prin creanță constatată printr-un înscris se înțelege o creanță constatată printr-un înscris comun părților, din care rezultă în mod neîndoielnic creanța creditorului și obligația de plată corelativă a debitorului, cum sunt: contractul, factură acceptată sau alte documente de plată legale care însă nu poate fi considerată titlu executoriu. Mai mult, prevederea legală de mai sus pune condiția ca înscrisul să constate o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sensul prevederilor art.663 alin.2-4 Cod procedură civilă. Conform acestor dispoziții creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însăși titlul. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului a ajuns la scadență sau dacă aceste estre decăzut din termenul de plată.
În cauză, tocmai acest înscris constatator al existenței și exigibilității creanței lipsește, aspect peste care prima instanță nu putea trece.
Faptul că creditoarea a invocat existența unui raport de expertiză judiciară într-un alt dosar, cu nr._ al Tribunalului C., nici măcar dosarul de fond pentru constatarea creanței, nu satisface condiția existenței unui înscris constatator al creanței prevăzută de art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă.
Cu privire la alegațiile apelantei în privința cauțiunii,intimatul arată că instanța de fond nu a respins cererea apelantei pentru nedepunerea cauțiunii ci pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de lege pentru admiterea cererii.
Pe fondul acestei discuții intimatul consideră că apelanta nu se poate prevala de dispozițiile Legii nr.85/2014 pentru neplata cauțiunii întrucât nici această lege și nicio altă reglementare legală nu se referă la scutiri în domeniul cauțiunii.
Verificând, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în raport de probele administrate în cele două faze procesuale, Curtea reține următoarele:
Creditorul și-a întemeiat cererea de instituire a sechestrului asigurător pe dispozițiile art. 951 Cod procedură civilă, text de lege care definește sechestrul asigurător ca o măsură asiguratorie ce constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului, aflate în posesia acestuia sau a unui terț, în scopul valorificării în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.
La soluționarea cererii instanța trebuie să verifice îndeplinirea condițiilor cerute de art. 952 Cod procedură civilă.
Acest text de lege prevede trei situații în care creditorul care a declanșat un proces împotriva debitorului poate apela la solicitarea înființării sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului său.
Primul și al treilea aliniat cer existența unei creanțe constatate printr-un înscris care nu este titlu executoriu, deosebirea fiind că în cazul reglementat de primul alinat se cere o creanță exigibilă și obligarea creditorului la plata unei cauțiuni este lăsată la latitudinea instanței iar în cazul alin. 3 creanța nu este exigibilă însă se cer două condiții suplimentare, respectiv o anumită conduită a debitorului și depunerea unei cauțiuni.
Apelanta creditoare susține că se află în situația prevăzută de art.952 alin.1, creanța sa fiind constatată printr-un raport de expertiză tehnică judiciară întocmit într-o cauză în care a fost parte și debitorul și fiind exigibilă.
Din dispozițiilor art.330 și urm. Cod procedură civilă, rezultă că expertiza judiciară este o activitate de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură cu obiectul litigiului,ce necesită cunoștințe de specialitate, activitate desfășurată de către un expert numit de instanța de judecată. Opinia expertului cu privire la împrejurările de fapt a căror lămurire a fost solicitată se concretizează într-un raport de expertiză.
Un raport de expertiză tehnică judiciară nu poate constata existența unei creanțe ci doar valoarea acesteia. Proba existenței unei creanțe se poate face cu înscrisuri care emană de la debitor ori sunt însușite de acesta și prin care recunoaște creanța. Or, creditoarea nu a depus în probațiune vreun astfel de înscris.
Nefiind în prezența unei creanțe dovedite printr-un înscris, nu sunt îndeplinite cerințele art. 952 alin. 1 și 3 Cod pr. civ. pentru admiterea cererii.
În subsidiar, pentru situația în care se va constata că nu sunt îndeplinite cerințele art.952 alin. 1, apelanta solicită aplicare dispozițiilor art.952 alin.2 Cod procedură civilă, care înființarea sechestrului asigurător chiar dacă creanța nu este constatată printr-un înscris, dacă creditorul dovedește că a intentat acțiune și depune o cauțiune de jumătate din valoarea reclamantă, solicitând totodată scutirea de plata cauțiunii, având în vedere că este în insolvență și nu dispune de fonduri bănești pentru achitarea cauțiunii.
Cererea de scutire de plata cauțiunii se întemeiază pe dispozițiile art.6 par.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând această cerere se reține că din modul de redactare al art.952 alin.2 Cod procedură civilă rezultă că dovada achitării cauțiunii în cuantumul de jumătate din valoarea reclamată este o condiție de admisibilitate a cererii de instituire a sechestrului asigurător.
Condiția impusă de lege pentru instituirea sechestrului asigurător la cererea unui creditor a cărui creanță nu este constatată printr-un înscris nu încalcă dispozițiile art.6 par.1 din convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, de un proces echitabil trebuie să beneficieze toate părțile în proces. Or, privarea unei persoane de dreptul de a dispune asupra bunurilor sale, în lipsa unui înscris constatator al creanței, fără acordarea unei garanții corespunzătoare ar însemna privarea debitorului de dreptul al un proces echitabil ca și o încălcare a dreptului său de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul nr.1 la C.E.D.O..
Cauza I. și alții vs. România nu este aplicabilă în speță. Astfel, cauțiunea față de care C.E.D.O. a constatat încălcarea accesului la justiție în acea cauză a fost stabilită în temeiul prevederilor art.25 din O.U.G. nr.51/1998, potrivit cărora, debitorii puteau contesta în justiție măsurile dispuse de AVAB. Potrivit acestei ordonanțe se putea face contestație la executare numai după depunerea unei cauțiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării. Deci, în acest caz, chiar dreptul de a formula o acțiune în justiție era condiționat de depunerea unei cauțiuni într-un cuantum prestabilit de lege.
În cazul sechestrului asigurător, rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit această obligație în sarcina creditorului care solicită înființarea acestei măsuri fără a deține un înscris constatator al creanței sale este acela de ocrotire a intereselor debitorului împotriva exercitării abuzive, cu rea credință, de către creditor a drepturilor sale procesuale. Plata cauțiuni este o condiție de fond pentru instituirea sechestrului asigurător și nu una de procedură, de natură a obstrucționa accesul la justiție.
Acordarea scutirii de cauțiune nu își găsește temeiul nici în dispozițiile legale privitoare la acordarea ajutorului judiciar, respectiv, O.G. nr.51/2008 și O.G. 80/2013.
Față de aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge apelul și a se păstra hotărârea atacată.
În baza art.453 Cod procedură civilă, urmează a obliga apelanta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE :
Respinge apelul declarat de creditoarea .. împotriva încheierii pronunțate la data de 7.05.2015 de Tribunalul C. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Obligă apelanta să-i plătească intimatului M. C. G. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.07.2015.
Președinte, Judecător,
G. C. L. F.
Grefier,
L. N.
Red. G.C./08.07.2015
Tehnored: L.N./09.07.2015 – 4 ex. -
Judecător fond: M. D. V.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 196/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretenţii. Decizia nr. 545/2015. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
