Succesiune. Decizia nr. 54/2015. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2015 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1889/226/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr. 54/RDosar nr._
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. L. - judecător
G. Ș. - judecător
C. V. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul I. V. și de pârâta Ț. E. împotriva deciziei civile nr. 597/A din data de 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ având ca obiect „succesiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 ianuarie 2015, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, potrivit art. 260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru 20.01.2015 și, față de imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.01.2015.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin decizia civilă nr. 597/A din data de 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ s-a admis apelul declarat de pârâta Ț. E. împotriva sentinței civile nr. 783/16.04.2014 a Judecătoriei F., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că s-a înlăturat din dispozitivul sentinței apelate dispoziția privind obligarea pârâtei Ț. E. la plata către reclamant și către pârâtele B. Doinița V. C. și I. A. a sumei de 61.014,75 lei, reprezentând contravaloarea cotei de ¾ părți din masa succesorală rămasă după defuncta I. V., constând în contravaloarea investițiilor efectuate de aceasta la imobilul din înscris în c.f._ Iași și în c.f._ Iași.
Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-a luat act că apelanta nu a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, în prealabil, că pârâta a criticat doar parțial sentința instanței de fond, referindu-se doar la dispozițiile instanței de fond referitoare la imobil, iar în privința pârâtei acestea sunt doar cele prin care partea a fost obligată la plata către reclamant și către copârâte a sumei de bani reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de defunctă la imobil.
După cum a rezultat din probele administrate în cauză, îmbunătățirile și investițiile realizate de defuncții soți I. la imobilul înstrăinat ulterior apelantei-pârâte au fost efectuate în timpul căsătoriei acestora (această reținere a primei instanțe nefiind criticată), iar ulterior defunctul I. V. a dispus de imobil, înstrăinându-l pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 1591/4.10.2011 a Judecătoriei F. s-a reținut că „în cauză nu s-a dovedit prin audierea martorilor că imobilul a fost construit de părinții reclamanților, ci că aceștia au efectuat doar unele investiții la casa care a aparținut părinților defunctului I. V.”.
Această sentință a fost modificată numai în parte, după cum a rezultat din decizia civilă nr. 688/R/24.05.2012 a Tribunalului B., în considerentele căreia s-a reținut în mod expres că vor fi menținute restul dispozițiilor care nu au fost criticate, respectiv respingerea cererilor de constatare edificare construcții, dezbatere succesorală și intabulare.
În consecință, a rezultat că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că lucrările efectuate de cei doi defuncți la imobilul ulterior înstrăinat pârâtei au natura unor investiții, ori regimul juridic al acestora se caracterizează prin aceea că acestea se încorporează în imobil, prin accesiune imobiliară artificială.
Prin urmare, la momentul înstrăinării imobilului către pârâtă, investițiile erau încorporate în imobil, iar actul juridic a fost încheiat în considerarea întregului imobil (definiția imobilului fiind aceea de teren, cu sau fără construcții, iar regimul accesiunii imobiliare fiind acela reglementat de art. 489 din vechiul Cod civil).
În aceste condiții, actul de vânzare-cumpărare dintre defunct și pârâtă a fost încheiat cu privire la imobil în integralitatea sa, investițiile fiind încorporate în construcție, și pe cale de consecință prețul a fost convenit de părți plătit și în considerarea acestor investiții, care au ieșit din patrimoniul defunctului odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului.
Prin urmare, nu a existat un drept de creanță al reclamantului și al copârâtelor cu privire la contravaloarea acestor investiții, deoarece autorul lor a încasat contravaloarea acestora, care a fost inclusă în prețul imobilului înstrăinat, nefiind de conceput existența de sine stătătoare a acestor investiții, ci numai ca parte a imobilului, prin accesiune.
În consecință, Tribunalul a constatat că se impune modificarea în parte a sentinței, în sensul înlăturării din dispozitivul acesteia a dispoziției privind obligarea pârâtei Ț. E. la plata către reclamant și către pârâtele B. Doinița V. C. și I. A. a sumei de 61.014,75 lei, reprezentând contravaloarea cotei de ¾ părți din masa succesorală rămasă după defuncta I. V., constând în contravaloarea investițiilor efectuate de aceasta la imobilul din înscris în c.f._ Iași și în c.f._ Iași.
S-a reținut totodată că apelanta nu a criticat dispoziția privind obligarea sa la plata cotei-părți din contravaloarea bunurilor mobile, astfel că judecata apelului s-a făcut în limitele devoluțiunii stabilite prin cererea de declarare a căii de atac.
Față de aceste considerente, în baza art. 296 C.pr.civ., Tribunalul a admis apelul declarat de pârâta Ț. E. împotriva sentinței civile nr. 783/16.04.2014 a Judecătoriei F., care a fost schimbată în parte, în sensul că înlăturării din dispozitivul sentinței apelate a dispoziției privind obligarea pârâtei la plata către reclamant și către copârâte a sumei de 61.014,75 lei, reprezentând contravaloarea cotei de ¾ părți din masa succesorală rămasă după defuncta I. V., constând în contravaloarea investițiilor efectuate de aceasta la imobilul din înscris în c.f._ Iași și în c.f._ Iași, restul dispozițiilor sentinței apelate fiind păstrate.
Față de declarația reprezentantului convențional al apelantei, instanța a luat act că acesta nu solicită obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâta Ț. E. și reclamantul I. V., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea recursurilor și modificarea deciziei recurate, reclamantul în sensul respingerii în tot a apelului declarat de intimata pârâta Ț. E., iar pârâta în sensul modificării în parte a deciziei recurate și, în ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 50.050 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile menționate în acțiunea reclamanților, respingerea acestui capăt de cerere.
În expunerea motivelor de recurs recurentul I. V. arată că instanța de apel a încălcat limitele investirii sale, întrucât prin cererea de apel a apelantei Ț. E., a fost reiterată înfrângerea puterii de lucru judecat, care însă a fost în mod just respinsă prin Încheierea din 09.10.2013, nefiind invocată nici măcar ca apărare pe fond accesiune imobiliară artificială. În plus, pârâta apelantă nu a fost prezentă la interogatoriu, astfel că se fac aplicabile dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă. Prin urmare, admițând apelul sub un motiv neinvocat în cererea de apel, Tribunalul a dat ceea ce nu s-a cerut și a încălcat dispozițiile legale în materie de apel.
În continuare, se învederează că hotărârea instanței de apel aduce atingere principiului jusnaturalist al îmbogățirii fără justă cauză, întrucât prețul imobilului a fost de doar 33.000 lei, în condițiile în care raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Lupes a stabilit că valoarea imobilului este de 343.679 lei, iar contravaloarea investițiilor efectuate de autorii I. V. și I. V., se apreciază la 191.173 lei, astfel că acesta nu este serios, în raport de art. 1303 Cod civil. Se conchide că, în cauza, nu se pune problema dobândirii de către apelanta Ț. E. a dreptului de proprietate pe calea accesiunii imobiliare, ci dimpotrivă, a ocrotirii dreptului de proprietate al recurentului intimat I. V..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 312 alin 1 teza a I - a și alin. 3 Cod procedură civilă.
În expunerea propriilor motive de recurs, apelanta Ț. E. învederează că, prin cererea de apel, a solicitat schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților, întrucât defunctul, încă din timpul vieții sale, a vândut toate bunurile mobile astfel că, la data la care a preluat imobilul, în locuința defunctului nu mai exista niciunul din bunurile indicate în acțiune. Totodată, certificatul de moștenitor depus în instanță nu reține existența unor bunuri cu valoare economică, iar relatările martorilor cu privire la existența acestor bunuri privesc o perioadă de timp anterioară decesului mamei lor I. V., nefiind administrate dovezi în sensul că ar fi intrat în posesia unor astfel de bunuri, respectiv că le-ar fi înstrăinat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1, art. 312 alin 3 și art. 274 Cod procedură civilă.
În întâmpinarea formulată, recurentul I. V. învederează că apelul este devolutiv însă este necesară o expunere a justificării apelului, întrucât procedând la rejudecarea în fond a litigiului, instanța nu îl va putea reaborda ultrappelatum. În consecintă, susținerile relativ la bunurile mobile urmează a fi cenzurate, cu atât mai mult cu cât nu s-a probat înstrăinarea lor iar certificatul de moștenitor, ca și act autentic, are o putere probatorie limitată numai cu privire la numărul moștenitorilor defunctului I. V. și calitatea succesorală a acestora.
În întâmpinarea formulată, recurenta Ț. E. arată că, prin cererea de apel a solicitat modificarea în tot a sentinței apelate, astfel că în mod corect Tribunalul s-a pronunțat, reținând, față de puterea de lucru judecat, că lucrările au natura unor investiții, încorporate în imobil prin accesiune imobiliară artificială, astfel că, la momentul înstrăinării imobilului, investițiile erau încorporate în imobil, iar actul juridic s-a încheiat în considerarea întregului imobil. În cererea sa de apel a solicitat modificarea în tot a hotărârii, formulând critici și cu privire la bunurile mobile, precizând că se impune respingerea în tot a acțiunii întrucât defunctul și-a înstrăinat bunurile în timpul vieții sale, fiind înaintat în vârstă și bolnav, incapabil de muncă, pensia fiind neîndestulătoare.
Recursurile sunt neîntemeiate
Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce a fost apelat, astfel că în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația că anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.
Totodată, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.
Textul citat, care acordă efect devolutiv apelului, exprimat în regula tantum devolutum quantum judicatum, consacră ideea că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât numai asupra ceea ce s-a judecat de către prima instanță. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate largi cadrul procesual stabilit în față primei instanțe. Cu alte cuvinte, efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în prima instanță, legea instituind principiul inadmisibilității modificării, în apel, a elementelor esențiale ale acțiunii civile (obiect, cauza, părți). Regula este că instanța de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte pretenții sau elemente care nu au format obiectul primei judecăți, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca în mod grav principiul dublului grad de jurisdicție.
Prin apelul formulat apelanta pârâtă a solicitat modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii în integralitate a acțiunii, atât capătul de cerere privind cota de ¾ din masa succesorală rămasă după defuncta I. V., constând în contravaloare investițiilor efectuate la imobilul înscris în CF_ Iași și CF_ Iași în suma de 61.014,75 lei, invocând excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 688/R pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. - secția civilă, imobilul fiind înstrăinat, în preț fiind incluse atât investițiile efectuate la acesta cât și capătul de cerere privind bunurile mobile rămase după cei doi defuncți, în suma de 50.050 lei, întrucât ele au fost înstrăinate de defunctul I. V. în timpul vieții acestuia.
Tribunalul nu s-a pronunțat, admițând apelul, în baza altui motiv, motivul invocat fiind excepția puterii de lucru judecat, raționând că, față de excepția puterii de lucru judecat, investițiile ce fac obiectul judecații s-au încorporat în imobilul vândut, pe calea accesiunii imobiliare artificiale, reclamantul având doar un drept de creanță. Motivul este unul de ordine publică, respectiv excepția puterii de lucru judecat, iar raționamentul instanței este distinct de motivul invocat de parte, nelegalitatea invocată sub aspectul raționamentului instanței putând constitui motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.. Prin urmare Tribunalul nu a dat ceea ce nu s-a cerut și nu a încălcat dispozițiile legale referitoare la regulile apelului, neregăsindu-ne în ipoteza prevăzuta de art. 304 pct. 6 și 7 Cod procedură civilă.
Soluția primei instanțe a fost menținută în apel sub aspectul bunurilor mobile rămase după cei doi defuncți, în suma de 50.050 lei, iar în prezentul recurs nu poate fi adusă ca și critică împrejurarea că certificatul de moștenitor nr. 16/30.03.2010 eliberat de BNP Sabadus M. nu reține ca făcând parte din masa succesorală aceste bunuri, întrucât niciodată până în cererea de recurs apelanta nu s-a referit la acest certificat de calitate, în recurs neputând fi invocate critici care nu au fost aduse în apel. Oricum, actul autentic sus amintit are o valoare probatorie doar cu privire la numărul moștenitorilor și calitatea lor succesorală, limitele forței probante fiind prevăzute expres în nota pe care o cuprinde.
Celelalte critici privind bunurile mobile și interpretarea probatoriului administrat relativ la acestea, vizând fondul cauzei și care privesc stările de fapt stabilite de instanța de apel, nu pot fi primite, în cadrul procesual al recursului neputându-se discuta temeinicia hotărârii. Aceasta pentru că, în recurs, nu pot fi invocate decât motive de nelegalitate a hotărârii atacate – reaprecierea probelor – care este un aspect de netemeinice, neputând forma obiect de analiză în recurs, neîncadrându-se în niciunul dintre cauzele de casare ori de modificare reglementate de art. 304 Cod procedură civilă.
Doctrina a statuat că beneficiază de putere de lucru judecat și considerentele unei hotărâri judecătorești care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta, însă considerentele Deciziei 688/R pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.-secția civilă, nu conțin rațiuni ale instanței privitor la dobândirea de către apelanta Ț. E. a dreptului de proprietate asupra investițiilor pe cale accesiunii imobiliare artificiale, ci doar stabilesc, în limitele cadrului procesual, că sunt legale contractele încheiate între Ț. E. și defunctul I. V., nefiind lovite de nulitate absolută pentru preț neserios și cauză ilicită.
Din aceasta perspectivă, criticile recurentului I. V. privitoare la încălcarea principiului jusnaturalist al îmbogățirii fără justă cauză, în raport de art. 1303 Cod civil, întrucât prețul imobilului a fost de doar 33.000 lei, în condițiile în care raportul de expertiză tehnică Lupes a stabilit că valoarea imobilului este de 343.679 lei iar contravaloarea investițiilor efectuate de autorii I. V. și I. V. se apreciază la 191.173 lei, nu pot fi primite.
Tribunalul a raționat just că îmbunătățirile aduse unui imobil se încorporează în imobil și astfel, fiind un bun accesoriu, urmează regimul juridic al bunului principal, decizia recurată nefăcând statuări în drept asupra dreptului de proprietate al recurentei Ț. E., dobândit pe calea accesiunii imobiliare, dreptul său de proprietate fiind dobândit prin actul translativ de proprietate încheiat cu defunctul.
Reclamantul recurent nu mai este îndreptățit să ceară contravaloarea acestor îmbunătățiri sub forma unui drept de creanță întrucât acest drept de creanță nu mai există, deoarece autorul său a încasat contravaloarea acestora, care a fost inclusă în prețul imobilului înstrăinat, nefiind de conceput existența de sine stătătoare a acestor investiții, ci numai ca parte a imobilului, prin accesiune.
Conchidem că nu se fac aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, de natură a atrage modificarea deciziei recurate, întrucât instanța de apel nu a statuat asupra dreptului de proprietate al apelantei Ț. E. dobândit pe calea accesiunii imobiliare ori a dreptului de proprietate al recurentului intimat I. V., ci în limitele investirii a dispus asupra dreptului de creanță al reclamantului recurent.
Pentru aceste rațiuni de fapt și de drept, Curtea, conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursurile formulate, menținând ca temeinică și legală decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimatul I. V. împotriva deciziei civile nr.597 /A /16 10 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a I-a civilă, în dosar nr_ pe care o mentine .
Respinge recursul declarat de apelanta Ț. E. împotriva deciziei civile nr.597 /A /16 10 2014 pronunțată de Tribunalul B. - secția a I-a civilă, în dosar nr_, pe care o o menține .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 01 2015
Președinte Judecător Judecător
M. L. G. Ș. C. V.
Grefier
G. P.
Red.C.V./19.02.2015
Dact.GP/19.02.2015/2ex
Jud.fond:G.B.
Jud.apel:N.F., C.F.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 44/2015. Curtea de Apel BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 11/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
