Grăniţuire. Decizia nr. 2113/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2113/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 2472/192/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2113R
Ședința publică de la 9 decembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant T. D. împotriva deciziei civile nr. 21/20.02.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă D. A., având ca obiect: grănițuire, pretenții, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant personal și asistat de avocat R. G. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata pârâtă a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 13.11.2013, aceasta fiind comunicată recurentului reclamant.
Reprezentantul recurentului reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei achitată cu chitanța nr._ (66)/12.11.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant având cuvântul în susținerea recursului arată că, în mod greșit, instanța de apel a constatat că nu există temei legal pentru obligarea pârâtei la plata a ½ din valoarea gardului edificat de către recurent pe linia de hotar reprezentând grănițuirea proprietăților părților.
În susținerea motivelor de recurs arată că art. 584 Cod civil, care este temeiul acțiunii, se referă la întreaga pleiadă de posibilități de grănițuire, respectiv zid, gard, șanț, etc și dă posibilitatea expresă a proprietarului de a îndatora pe vecin și de a suporta ½ din cheltuieli. Precizează că suma cheltuită pentru edificarea gardului a fost stabilită prin expertiza efectuată la instanța de fond.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, casarea deciziei recurată și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de către instanța de fond, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat conform motivelor dezvoltate prin întâmpinarea formulată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. la data de 01.07.2011, reclamantul T. D., în contradictoriu cu pârâții D. A. și D. V., a solicitat instanței de judecată stabilirea graniței dintre proprietățile lor, conform dosarului cadastral și obligarea pârâților la plata a jumătate din contravaloarea gardului despărțitor.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că tatălui său, T. V., i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform Titlului de proprietate nr. 5817/17.11.1992 asupra terenului intravilan de 8000 mp., situat în ., din care 7000 mp arabil și 1000 mp curți construcții. În anul 2001 s-a realizat dosarul cadastral nr. 981/6 03 2001, primind nr. cadastral 50.
În anul 2007 s-a pronunțat sentinta civilă nr.30 bis din 9.01.2008 prin care s-a constatat vânzarea terenului de 8000 mp și a construcțiilor situate pe el, între părinții reclamantului și acesta. Astfel dreptul de proprietate s-a transferat de la T. V. către T. D.. Reclamantul a precizat că pe latura de nord se învecinează pe o distanță de 79 m liniari cu N. T. și S. M., decedați și pe care i-au moștenit pârâții din prezenta acțiune. Din anul 2005 a avut discuții cu pârâții asupra liniei hotarului ce-i desparte, iar în urma unui conflict a fost depusă o plângere la poliție, care s-a finalizat prin sesizarea instanței și apoi condamnarea lui D. V. prin sentința penală nr. 382/19 01 2009.
Ulterior, precizează reclamantul, a efectuat o departajare printr-un gard de lemn, pe care însă pârâții l-au distrus. În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe art. 581Cod civil. La dosar, reclamantul a depus: sentința civilă nr.30 bis din 9.01.2008, Titlul de proprietate nr. 5917/1992, schița cadastrală . Pârâta D. A. a depus la dosar un înscris numit „ Declarație”, care are caracterul de întâmpinare, prin care a precizat că este de acord cu stabilirea liniei de hotar, însă afirmă că nu a distrus gardul de lemn și că parii puși de reclamant sunt pe răzor. Pârâta a mai susținut că ea este singura proprietară a terenului, prin moștenire de la familia S., astfel că soțul ei nu are calitate în dosar, solicitând scoaterea lui din cauză. Pârâta a depus la dosar: CM 237/2006 defunct S. D., CM 238/2006 defunct S. M., o schiță a terenului, TP_/1993.
Prin încheierea de ședință din 01.11.2011 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. V. și a dispus scoaterea acestuia din cauză, deoarece din actele depuse a reieșit că singura proprietară a terenului supus grănițuirii este D. A., ca urmare a moștenirii.
În dovedirea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu acte, interogatoriu, martori și o expertiză topo, instanța încuviințând probele solicitate.
În ședința publică din 6.12.2012 reclamantul a declarat că renunță la proba cu martori. În cauză s-a efectuat o expertiză topo de către expert N. M. prin care au fost identificate terenurile părților și au fost propuse mai multe variante de hotar: în varianta reclamantului linia 19-21-23 suprafața terenului acestuia este de 8.100 mp, iar în varianta pârâtului linia 20-22-24, suprafața reclamantului este de 7.777 mp.
Expertul a mai precizat că în urma cadastrului efectuat în 2001 ar rezulta o linie de hotar prin punctele 38-41 din anexa E, iar terenul reclamantului ar fi de 7.781 mp, iar dacă s-ar trasa linia de hotar pe baza TP deținut de reclamant, aceasta ar fi pe aliniamentul A-B, caz în care terenul reclamantului ar fi de 8.000mp, atât cât figurează în titlul de proprietate.
La acest raport părțile nu au formulat obiecțiuni.
Având în vedere capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii a ½ din gardul comun, instanța a pus în discuția părților, necesitatea efectuării unui raport de expertiză în construcții care să aibă ca obiective evaluarea unui gard din beton, plasă de sârmă și țevi ce se va construi pe suprafața de hotar indicată de expertul topo în raport. A fost efectuat raportul de către expert I. N., care a concluzionat că în situația realizării gardului în regie proprie, metru liniar de gard ar fi de 131,7 lei, iar pe distanța de 76,63 ml, prețul gardului ar fi de 10.092 lei.
Părțile nu au avut obiecțiuni nici la acest raport de expertiză.
Astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Reclamantul este proprietarul terenului de 8.000 mp intravilan în baza TP 5817/1992 și a sentinței civile nr. 30 Bis/09.01.2008. În partea de vest terenul se învecinează cu numiții N. T. și S. (N.) M., în prezent decedați și care conform certificatelor de moștenitor nr.237 și 238/2006, au ca unic moștenitor pe pârâta D. A.. Pe numele N. M. s-a eliberat TP_/1993 pentru suprafața de 4.300 mp intravilan, care se învecinează în partea de nord cu T. V., tatăl reclamantului. Prin urmare, părțile se învecinează pe una din laturi, pe care expertul a identificat existența unor țăruși amplasați de reclamant în punctele 19-21-23 și de pârât în punctele 20-22-24 din anexa B. Corespunzător acestor repere, în anexa E ,expertul a stabilit o linie de hotar pe aliniamentul 19-21-23 propus de reclamant, în care acesta ar avea 8.100mp, precum și o linie de hotar pe aliniamentul 20-22-24 propus de pârât, în care reclamantul ar avea 7.777 mp. Expertul a mai propus o variantă conform cadastrului efectuat în 2001, pe aliniamentul 38-41, în care reclamantul ar avea 7781 mp, precum și o variantă conform titlului de proprietate pe aliniamentul A-B în care reclamantul ar avea 8.000mp.
Din toate variantele propuse, instanța a apreciat că ultima, cea care respectă suprafața și amplasamentul din TP 5817/1992, reflectă cel mai bine realitatea din teren, deoarece în celelalte variante, fie reclamantul ar avea în minus aproximativ 300 mp, fie în plus 100mp.
Prin sentința civilă nr. 1226/04.09.2012, Judecătoria B. V. a admis acțiunea reclamantului, a stabilit linia de hotar și a obligat pârâta să contribuie cu suma de 5.046 lei reprezentând ½ din contravaloarea gardului construit de reclamant pentru separarea proprietăților .
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, deoarece nu există o dispoziție legală care să oblige vecinul la îngrădirea proprietății.
În întâmpinarea depusă intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.21/2013 pronunțată de Tribunalul G. Secția Civilă s-a admis apelul pârâtei, fiind schimbată sentința în parte și rejudecând, s-a respins capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, în sensul înlăturării obligației pârâtei de a contribui la edificarea gardului ce va fi amplasat pe linia de hotar; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; s-a luat act că apelanta nu a solicitat obligarea intimatului la cheltuieli de judecată.
Pentru a soluționa astfel, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Art. 584 cod civil îndatorează vecinul la grănițuirea proprietății lipite de a sa, adică la marcarea prin semne vizibile a hotarului ce desparte proprietățile, iar nu la ridicarea unui gard sau a altor elemente de separare.
Grănițuirea se face pe cheltuiala comună distribuită proporțional în cote de ½.
Art. 585 Cod civil îngăduie, conferă putere legală proprietarului de a-și îngrădi proprietatea, fără ca unei astfel de întreprinderi vecinul să i se poată opune eficient.
Acestei facultăți legale îi corespunde o obligație generală, inclusiv în sarcina vecinului de ”non facere” care și-ar propune să împiedice realizarea dreptului proclamat, de către cel interesat să-i facă uzul.
Legea nu pune un preț, nu generează costuri pe seama acestei abțineri.
Reclamantul T. D. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr.21/2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului G., considerând-o netemeinică și nelegală.
După expunerea situației de fapt și a parcursului judiciar al cererii, recurentul a susținut că pârâta nu a avut un capăt de cerere motivat în drept, împrejurare ce ducea la nulitatea apelului.
A mai arătat recurentul că instanța de apel în mod injust a reținut fapte și acte juridice, după cum urmează:
Instanța de apel a reținut în mod incorect faptul că cererea a fost introdusă pe dispozițiile art. 581 și nu 584 Cod civil, așa cum fusese trecut în acțiune. Totodată, a reținut ca motiv de apel netemeinicia și nelegalitatea sentinței, susținând în mod eronat că pârâta ar fi afirmat că nu există temei de drept care să o oblige a plăti ½ din valoarea respectivului gard, când în realitate pârâta a declarat doar că nu are bani să plătească, nepunându-se în discuție vreun astfel de motiv de apel invocat de instanță în hotărâre.
De asemenea, recurentul a susținut că instanța de judecată în motivare, a reținut în mod eronat și injust neexistența vreunui drept al titularului de a obliga la plata grănițuirii, deoarece art. 584 Cod civil se referă la întreaga pleiadă de posibilități de grănițuire: zid, gard, șanț, etc., ceea ce dă posibilitatea expresă proprietarului de a îndatora pe vecin și de a suporta ½ din cheltuieli, fapt ce s-a consfințit prin hotărârea de fond.
În aceste condiții, recurentul a solicitat a se dispune casarea hotărârii recurate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii și statuarea situației de fapt prevăzută de hotărârea de fond a Judecătoriei B. V..
În drept: art.304 pct.7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la critica recurentului de nulitate a apelului pârâtei, pentru nemotivarea în drept a acestuia, Curtea arată că această susținere este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 287 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, cerință care trebuie îndeplinită până la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii, conform alin. 2 din același text.
Nedepunerea acestora până la prima zi de înfățișare nu duce însă la respingerea apelului ca nemotivat pentru că, potrivit art. 292 Cod procedură civilă, apelantul nu se poate folosi în fața acestei instanțe decât de motivele invocate la instanța de fond, iar în atare condiții, instanța de apel trebuie să soluționeze apelul prin prisma actelor depuse la instanța de fond.
Instanța de recurs reține ca nefondată și critica întemeiată pe prevederile art.304 pct. 7 Cod procedură civilă. Pe de o parte, recurentul se rezumă doar la indica textul legal, fără a motiva în vreun fel această pretinsă nelegalitate.
Pe de altă parte, într-adevăr, potrivit prevederilor art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, o hotărâre judecătorească poate fi recurată, atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit art. 261 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de instanță trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
În cauză, instanța de apel a dat hotărârii o motivare succintă, însă cuprinzătoare și corespunzătoare soluției pe care a adoptat-o, concluziile sale fiind argumentate în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale pe care le-a apreciat ca fiind aplicabile litigiului judecat, fiind în concordanță cu dispozitivul hotărârii, apelul fiind astfel respins, ca nefondat.
Punctul 8 al art. 304 Cod procedură civilă, se referă la interpretarea juridică a actului juridic dedus judecății, și nu este incident în cauză. Astfel, actul juridic civil reprezintă o manifestare de voință, exteriorizată cu intenția de a produce efecte juridice civile, sau suportul material care constată și redă manifestarea de voință exprimată. Obiectul acestei cauze îl reprezintă stabilirea unei linii de graniță, nefiind vorba de interpretarea unui act juridic civil dedus judecății, astfel că acest text legal nu poate fi invocat cu succes, ca motiv de recurs.
Aplicarea greșită a legii și respectiv pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea acesteia, de care face vorbire pct. 9 al art. 304 Cod procedură civilă, semnifică două ipoteze, respectiv situația în care din modul de redactare a hotărârii nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu, ori interpretarea eronată a unui text legal.
Recurentul, pentru a justifica invocarea acestei prevederi, susține că tribunalul a reținut în mod eronat și inexistența vreunui drept al titularului de a obliga la plata grănițuirii, deoarece art. 584 Cod civil se referă la toate posibilitățile de grănițuire: zid, gard, șanț, etc., ceea ce dă posibilitatea expresă proprietarului de a îndatora pe vecin și de a suporta jumătate din cheltuieli, fapt ce a fost consfințit prin hotărârea instanței de fond.
Curtea arată că potrivit art. 480 Cod civil anterior, dreptul de proprietate presupune exercitarea cumulativă de către titularul acestui drept asupra unui bun a următoarelor prerogative: dreptul de a folosi bunul potrivit destinației acestuia, dreptul de a-i culege fructele sau productele și dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.
Totodată, disp. art. 584 Cod civil anterior, stipulează că operațiunea de grănițuire reprezintă operațiunea de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți, urmărindu-se determinarea limitelor dintre proprietăți, inclusiv în raport de întinderea acestora și stabilirea traseului real ce trebuie urmat de către cei doi titulari.
Dispozițiile textului anterior menționat devin aplicabile numai în ceea ce privește cheltuielile efectiv suportate pentru realizarea operațiunii de grănițuire în sine, de delimitare, iar nu și în cazul în care se împrejmuiesc proprietățile învecinate într-o anume modalitate, așa cum susține recurentul.
Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu doar identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar.
Hotărârea prin care se stabilește linia de hotar dintre două fonduri învecinate este declarativă și nu atributivă de drepturi. Prin urmare, partea poate cere doar stabilirea graniței dintre loturi, ceea ce implică numai identificarea liniei de hotar.
De altfel, și în noul Cod civil, acțiunea în grănițuire își găsește reglementarea în art. 560, care prevede următoarele: “proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta”.
Ca urmare, în lipsa unor dispoziții legale exprese care să îl îndreptățească pe recurentul reclamant să solicite obligarea intimatei la a suporta jumătate din contravaloarea împrejmuirii, în mod just instanța de apel a concluzionat în sensul înlăturării obligației pârâtei de a contribui la edificarea gardului ce va fi amplasat pe linia de hotar.
Curtea mai are în vedere și faptul că indicarea greșită a unui text de lege în cuprinsul hotărârii, nu reprezintă un motiv de modificare a acesteia, ci o eroare materială ce poate fi îndreptată, iar faptul că intimata a invocat la un moment dat, că nu dispune de posibilități materiale pentru edificarea gardului, nu constituie un motiv suficient pentru a aprecia netemeinicia acțiunii în grănițuire, considerentele pentru care tribunalul a apreciat în acestă modalitate fiind cele anterior expuse.
În consecință, constatând că în cauză recurentul nu a dovedit incidența cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr.civilă - texte de lege pe care și-a întemeiat calea de atac exercitată, Curtea urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.1 Cod pocedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant T. D. împotriva deciziei civile nr. 21/20.02.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. B. C. M. S. I. P.
GREFIER
V. Ș.
Red.ACB
Tehnored.MȘ/ACB/ 2 ex.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 288/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
