Obligaţie de a face. Decizia nr. 1927/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1927/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 10035/299/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –- SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1927R
Ședința publică de la 14 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: G.-M. V.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă R. M. împotriva deciziei civile nr. 33A/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, cauza având, ca obiect, „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta pârâtă R. M., reprezentată de avocat M. I., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata reclamantă Primăria M. București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că numitul R. G. a depus la termenul anterior cerere de intervenție în interesul recurentei pârâte R. M..
Curtea, pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de R. G..
Intervenientul R. G. susține cererea de intervenție formulată în interesul recurentei pârâte R. M. și solicită admiterea acesteia.
Apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de R. G..
Curtea, deliberând, încuviințează în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de R. G., având în vedere că intervenientul accesoriu invocă un interes propriu în a susține apărările și poziția procesuală a recurentei pârâte, așa că o astfel de cerere este admisibilă chiar și în recurs.
Apărătorul recurentei pârâte învederează că nu are cereri prealabile judecății.
Intervenientul R. G. învederează că nu are cereri prealabile judecății.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și desființarea deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondată. Arată că instanța de fond a apreciat greșit critica referitoare la neîndeplinirea condiției calității procesuale active a reclamantei. Față de dispozițiile art. 32 alin.1 din Legea nr.50/1991, calitate procesuală activă în promovarea acțiunii nu poate avea decât autoritatea competentă în aplicarea sancțiunii contravenționale, respectiv Primăria Sectorului 1 și nu Primăria M. București. Mai arată că acțiunea introductivă a fost promovată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 c.civ., art. 44 din Constituția României și ale art. 1 din O.G. nr. 2/2001, și este neîntemeiată deoarece tinde la afectarea dreptului de proprietate a lui R. G., R. M. și R. E., față de care nu s-a angajat răspunderea contravențională. Totodată, nu a fost dovedită în nici un fel de către reclamantă teza cu care și-a întemeiat în fapt acțiunea introductivă, respectiv că pârâta a ignorat comandamentul din procesul verbal contravențional și că nu a intrat în legalitate până la data din procesul verbal contravențional.
Intervenientul R. G. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/28.09.2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosar nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Primăria M. București prin Primar General și a fost admisă cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtei R. M., aceasta din urmă fiind obligată să aducă terenul situat în București, ., sector 1 la starea inițială prin desființarea construcțiilor nelegal realizate, astfel cum acestea au fost constatate prin procesul-verbal nr. 6818/26.10.2007 încheiat de Primăria M. București. Prin aceeași sentință prima instanță a stabilit în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pentru desființarea construcțiilor nelegal realizate și a obligato pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 33/A/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă R. M..
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs reclamanta R. M..
În motivarea recursului declarat în termen și legal timbrat, recurenta a arătat următoarele:
Instanțele de fond au reținut în mod greșit calitatea procesuală activă a reclamantei, în condițiile în care art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 stabilește calitatea procesuală activă în favoarea autorității competente să aplice sancțiunea contravențională care se stabilește prin raportare la dispozițiile art. 26 și art. 27 alin. 3 din aceeași lege. Or, din interpretarea dispozițiilor legale arătate, rezultă că sancționarea contravenției constând în executarea lucrărilor de construire fără autorizație aparține Primăriei sectorului 1 (ca autoritate competentă în emiterea autorizației de construire) și nu Primăriei M. București. În sensul celor arătate, recurenta susține că întocmirea procesului verbal de contravenție de către Primăria M. București a fost nelegală date fiind dispozițiile OUG nr. 2/2001.
Acțiunea introductivă nu a fost întemeiată în drept încălcându-se astfel dispozițiile art. 44 din Constituția României, art. 480 din vechiul cod civil și art. 1 din OG nr. 2/2001.
Sub acest aspect se arată în primul rând că proprietari ai construcției aflată pe teren erau împreună cu pârâta, și numiții R. G. (soț), respectiv R. E. (fiică), aceștia din urmă nefiind sancționați contravențional și neavând obligația să desființeze construcția.
În al doilea rând, se arată că simpla încălcare a dispozițiilor legale în executarea unor lucrări de construire fără autorizație nu justifică automat încuviințarea unei cereri de desființare a construcției, mai ales dacă instanța constată că respectiva construcție nu încalcă, în mod concret planurile urbanistice ale zonei respective. Desființarea construcțiilor este o sancțiune contravențională complementară care trebuie aplicată în funcție de natura și gravitatea faptei.
În al treilea rând recurenta susține că reclamanta nu a dovedit susținerea conform căreia pârâta ar fi ignorat comandamentul din procesul verbal contravențional, neintrând în legalitate. Sub acest aspect, se arată că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate, dar aceasta nu dispensează pe reclamantă de proba încălcării obligației pârâtei de intrare în legalitate.
Recursul nu a fost încadrat în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
După cum rezultă din practicaua prezentei sentințe, Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție în favoarea recurentei R. M. formulată de către soțul acesteia, numitul R. G..
Intervenientul susține motivele de recurs, arătând în plus că este coproprietar al terenului pe care s-a edificat construcția neautorizată, respectiv că, prealabil demarării lucrărilor de construire, s-a formulat o cerere pentru obținerea autorizației de construire, fără ca aceasta să fie soluționată de către Primărie.
Intimata nu a formulat întâmpinare în recurs.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost corect reținută de către instanța de fond, deoarece procesul-verbal de contravenție nr. 6818/26.10.2007 a fost încheiat tocmai de către reprezentanții reclamantei. În respectivul proces verbal s-a dispus inclusiv cu privire la obligația de intrare în legalitate prin obținerea autorizației de construire, sau, în caz contrar, readucerea terenului la starea inițială. Or, în aceste condiții, reclamanta are calitate procesuală activă tocmai prin raportare la dispozițiile legale invocate de către recurenta R. M., și anume art. 26, art. 27 alin. 3 și art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
Susținerile recurentei conform cărora procesul-verbal de contravenție ar fi nul absolut pentru că ar fi fost încheiat de către o persoană necompetentă cu nerespectarea procedurilor reglementată de OUG nr. 2/2001 nu pot fi primite de către Curte, din moment ce pârâta, în calitate de subiect activ al contravenției constatată și sancționată prin procesul verbal menționat, nu a formulat în termenul legal plângerea contravențională.
Conduita pârâtei, care nu a uzitat de posibilitatea formulării plângerii contravenționale, a dus la situația în care procesul verbal de contravenție a devenit executoriu și nu mai poate fi pus în discuție din perspectiva validității în prezenta cauză.
Întrucât nu există nulități de drept susceptibile să afecteze procesul verbal de contravenție care a stat la baza acțiunii introductive și întrucât pârâta este decăzută din dreptul de a mai putea formula plângere contravențională, Curtea reține că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au procedat corect atunci când au reținut calitatea procesuală activă a Primăriei M. București și necesitatea aducerii la îndeplinire de către reclamantă a tuturor sancțiunilor dispuse.
Susținerile recurentei și a intervenientului accesoriu conform cărora sunt coproprietari asupra terenului pe care a fost edificată construcția neautorizată, deși adevărate, față de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 158/08.02.2007, nu schimbă soluția în prezenta cauză, deoarece coproprietatea asupra terenului nu semnifică . privire la construcția neautorizată și nici aducerea la îndeplinire a sancțiunilor dispuse prin procesul verbal de contravenție.
Interpretarea potrivit căreia „existența unei coproprietăți” asupra construcției nelegale ar avea drept consecință imposibilitatea executării sancțiunilor contravenționale aplicate „unuia dintre coproprietari” nu poate fi primită de către Curte, deoarece nimeni nu poate obține un beneficiu invocând propria culpă (nemo aditur propriam turpitudinem allegans).
Ridicarea fără autorizație a unei construcții este o acțiune care împiedică finalizarea procedurilor de publicitate imobiliară pentru a se putea susține o anumită poziție cu privire la proprietarul asupra construcției. Prezumția relativă reglementată în art. 492 din vechiul Cod civil, conform căreia, proprietarul terenului este și proprietarul construcțiilor nu dispensează persoana sancționată contravențional de obligațiile de aducere la îndeplinire a sancțiunilor care i-au fost aplicate, după cum nu dă posibilitatea unor terțe persoane față de procesul verbal de contravenție să împiedice aplicarea măsurilor necesare pentru .>
Poziția intervenientului de coproprietar ar putea fi valorificată doar în situația în care respectivul coproprietar ar dovedi . obținerea autorizației de construire, ceea ce nu a fost cazul în speță. Dacă recurenta ar fi considerat că a fost sancționată pe nedrept, ar fi putut formula plângere contravențională, ceea ce nu a făcut.
Faptul demarării procedurilor pentru obținerea autorizației nu dă dreptul la ridicarea construcției anterior obținerii autorizației de construire. Susținerile recurentei și ale intervenientului accesoriu în sensul arătat, chiar adevărate fiind, nu justifică admiterea recursului din moment ce în materia reglementată de Legea nr. 50/1991 nu are incidență regula aprobării tacite a cererii în situația în care autoritatea nu o soluționează în termenul legal.
Nici o lege nu acoperă o nelegalitate pentru a se putea susține că art. 480 din vechiul Cod civil ar împiedica desființarea construcției nelegale, în condițiile în care, coproprietar al construcției sau altfel spus „copărtaș la nelegalitate” este și o altă persoană decât cea care a fost sancționată contravențional.
Aprecierile recurentei și ale intervenientului conform cărora respectiva construcție ar respecta planurile urbanistice nu au relevanță în cauză, deoarece nu instanțele sunt autoritățile care trebuie sesizate cu cererile de eliberare a autorizațiilor de construire.
În fine, Curtea constată că reclamanta a probat susținerea conform căreia, pârâta se află într-o stare de nelegalitate prin prezentarea procesului verbal de contravenție care, nemaiputând fi atacat, răstoarnă sarcina probei cu privire la aspectul intrării în legalitate.
Față de toate cele arătate anterior, ținând seama de faptul că tocmai . au dovedit-o recurenta și intervenientul accesoriu, Curtea va respinge atât recursul, cât și cererea de intervenție accesorie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă R. M. împotriva deciziei civile nr. 33A/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă Primăria M. București.
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul R. G..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
G.-M. V.
Red. GDM
Tehnored. GC – 2 ex
22.11.2013
Jud. apel: E. R.
C. Segărcianu
| ← Pretenţii. Decizia nr. 281/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 894/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
