Anulare act. Decizia nr. 1786/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1786/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 37520/3/2013
Dosar nr._
(1894/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1786
Ședința publică din 26.11.2014
Curtea constituită din:
Președinte - D. A.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - N. C. I.
**********
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți Cărcăleanu E. și P. O. A., împotriva deciziei civile nr.438 A din 02.04.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. A. R. și C. S. P..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Gaube R. C., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți Cărcăleanu E. și P. O. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 10.11.2014, emisă de Baroul București, ce o depune la dosar și avocat O. A., în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 25.11.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că motivele recursului au fost comunicate intimaților, după care:
Reprezentantul recurenților-reclamanți depune chitanța în sumă de 10,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru având aplicat timbru judiciar în valoare de 1,50 lei, pe care instanța le anulează, constatând că cererea de recurs formulată în cauză este legal timbrată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ., constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenții-reclamanți Cărcăleanu E. și P. O. A., prin avocat, solicită admiterea recursului promovat împotriva deciziei civile nr.438A din 02.04.2014 modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de intimații-pârâți, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.6, 8 și 9 C.pr.civ. Arată că nici una din părțile în litigiu nu a solicitat instanței să se pronunțe asupra dreptului de concesiune pe care autoarele reclamanților, în calitate de beneficiare ale donației primite de la Sinicliu Eliferi, îl putea dobândi de la Administrația Cimitirului, iar pronunțarea asupra stingerii dreptului de concesiune în patrimoniul reclamanților, reprezintă plus petita, iar instanța plecând de la analiza dreptului de concesiune asupra locurilor de veci a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit al acestuia. Actul de donație arată în mod clar care este obiectul donației, cererea de chemare în judecată este formulată în mod clar, cu privire la anularea celor două certificate de moștenitor, a arătat permanent, pe parcursul judecății, că înțelege să solicite această anulare prin raportare la faptul că din patrimoniul lui Eliferi Sinicliu ieșiseră cele două locuri de veci, iar instanța în mod greșit a apreciat cu privire la includerea/neincluderea în masa succesorală a celor două locuri de veci prin posibilitate de a solicita încheierea unui contract de concesiune.
Mai arată că decizia recurată este dată și cu încălcarea legii, întrucât judecata și admiterea apelului pârâților-reclamanți a fost făcută prin raportare la Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești, deși acest act nu este emis de o autoritatea a statului învestită cu puterea de a edicta norme juridice.
La solicitarea instanței de a formula concluzii prin raportare la dispozițiile art.315 C.pr.civ., și la decizia de casare pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă la 05.06.2012, reprezentantul recurenților consideră că la rejudecarea fondului, decizia a fost respectată.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Intimații-pârâți T. A. R. și C. S. P., prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul București ca fiind legală și temeinică. În ce privește critica referitoare la împrejurarea că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, susține că este neîntemeiată, având în vedere că dispozitivul hotărârii instanței de apel respectă limitele învestirii, instanța de apel pronunțându-se cu privire la apelul și cererile formulate de părți, chiar dacă în considerentele hotărârii instanța analizează, sau face o . constatări cu privire la existența acestui drept de concesiune în patrimoniul reclamanților. Această constatare era necesară cercetării judecătorești și soluționării cererii de anulare a certificatului de moștenitor din 1985, nu pot fi cenzurate în dispozițiile art.304 pct.6 C.pr.civ.
În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ. consideră că motivele invocate nu pot fi încadrate în aceste prevederi, întrucât instanța de apel s-a pronunțat ținând cont de dispozițiile deciziei Curții de Apel București din 2012 cu privire la natura dreptului de concesiune, modului de dobândire, înstrăinare și de pierdere a acestuia, constând, în mod judicios, că acest drept nu mai era în patrimoniul reclamanților, prin urmare cererea era neîntemeiată.
În ce privește Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești arată că interpretarea acestuia a fost făcută de Curtea de Apel București, ca instanță de recurs în primul ciclu procesual, nu au determinat natura acestui act ca fiind o normă, ci ca un act de natură privată, prin care Biserica Ortodoxă își reglementează modul de folosire al proprietății.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 03.03.2009, reclamantele Cărcăleanu E. și P. O. A. au chemat în judecată pârâții T. A. R. și C. S. P., solicitând să se dispună anularea în parte a certificatului de moștenitor suplimentar nr.1559/16.10.1985 în ceea ce privește compunerea masei succesorale, în sensul că din aceasta face parte doar locul de sub cruce din Cimitirul Sfintei Mănăstiri C., . 2-3 și anularea în parte a certificatului de moștenitor de legatar nr. 50/18.09.2008 eliberat de Biroul Notarului Public T. Silvana B., de pe urma defunctului Sinichiu A. decedat la 16.08.2008, în sensul că din acesta face parte dreptul de concesiune . 2-3 numai pentru locul de veci de sub cruce, din Cimitirul Mănăstirii C.. Cu cheltuieli de judecată
În motivare, reclamantele au arătat că prin actul de donație autentificat sub nr._/3.11.1981, Sinicliu Eliferii a donat surorilor sale, Negura A. și B. E., două locuri de veci din locul său de veci în suprafață totală de 7,50 mp aflat în Cimitirul Mănăstirii C. . 2-3, după cum urmează: surorii sale Negura A. – locul din stânga cum privești la cruce, cu toate construcțiile ce se află în acest loc, iar surorii sale B. E., locul din dreapta cum privești la cruce, de asemenea, cu toate lucrările funerare aflate pe acest loc, urmând ca Sinicliu Eliferii să rămână mai departe concesionarul locului de veci situat între cele două locuri pe care le-a donat.
Prin cererea reconvențională, pârâții solicită reducțiunea actului de donație nr._/3.11.1981 deoarece defunctul Sinicliu Eliferii putea dispune numai de ½ din bunurile sale, având în vedere că avea un singur copil, respectiv Sinicliu A.. Astfel, s-a încălcat prin donație, rezerva succesorală a acestuia cu 1,25 mp.
Prin sentința civilă nr. 6495/10.06.2010 instanța a admis cererea de chemare în judecată, a dispus anularea în parte a certificatului de moștenitor de legatar nr. 50/18.09.2008 eliberat de BNP T. Silvana B. de pe urma defunctului Sinichiu A., decedat la 16.08.2008, în ceea ce privește masa succesorală, în sensul că din aceasta face parte dreptul de concesiune . 2-3 numai pentru locul de veci de sub cruce din Cimitirul Mănăstirii C..
Prin decizia civilă nr. 972A/18.11.2011 Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins apelul pârâților, a admis apelul reclamantelor și a desființat în parte sentința apelată cu privire la capătul de cerere privind anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 1559/1985 emis de notariatul de Stat Sector 2, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru rejudecarea acestui capăt de cerere.
Prin decizia civilă nr. 1129R/05.06.2012 Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis recursul, a modificat decizia recurată în sensul admiterii ambelor apeluri, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins cererea reclamantelor de anulare a certificatului de moștenitor nr.50/18.09.2008, ca neîntemeiată, a desființat în parte sentința și a trimis spre rejudecare la aceiași instanță cererea reclamantelor de anulare a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 1559/16.10.1985 și cererea reconvențională.
Prin sentința civilă nr._/08.10.2013, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea reconvențională formulată de pârâții – reclamanți T. A. R. și C. S. P., a dispus reducțiunea actului de donație autentificat sub nr._/03.11.1981 de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București în sensul că donatarii au dobândit doar câte o cotă de ¾ din cele două morminte; a admis în parte cerere de chemare în judecată având ca obiect anulare act privind pe reclamanții – pârâți C. E. și P. O. Antonella, în contradictoriu cu pârâții – reclamanți T. A. R. și C. S. P., a dispus anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 1559/1985 eliberat de Notariatul de Stat al Sector 2 București de pe urma defunctului Sinichiu Eliferii, decedat la 15.04.1982, în ceea ce privește masa succesorală în sensul că din aceasta face parte dreptul de concesiune . 2-3 pentru locul de veci de sub cruce din Cimitirul Mănăstirii C., respectiv câte o cotă de ¼ din celelalte două locuri de veci de la dreapta și stânga crucii; a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată și obligă reclamantele să plătească pârâților suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin actul de donație autentificat sub nr._/3.11.1981, Sinicliu Eliferii a donat surorilor sale, Negura A. și B. E., două locuri de veci din locul său de veci în suprafață totală de 7,50 mp aflat în Cimitirul Mănăstirii C. . 2-3, după cum urmează: surorii sale Negura A. – locul din stânga cum privești la cruce, cu toate construcțiile ce se află în acest loc, iar surorii sale B. E., locul din dreapta cum privești la cruce, de asemenea, cu toate lucrările funerare aflate pe acest loc, urmând ca Sinicliu Eliferii să rămână mai departe concesionarul locului de veci situat între cele două locuri pe care le-a donat.
Având în vedere că moștenitorul Sinicliu A. și-a reprezentat mintal în mod eronat realitatea că din cuprinsul masei succesorale rămase de pe urma defunctului său tată, Sinicliu Eliferii, ar face parte dreptul de concesiune . 2-3 pentru toate cele trei locuri de veci din Cimitirul Mănăstirii C., a admis în parte cererea de chemare în judecată și a dispus anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 1559/1985 eliberat de Notariatul de Stat al Sector 2 București de pe urma defunctului Sinichiu Eliferii, decedat la 15.04.1982, în ceea ce privește masa succesorală în sensul că din aceasta face parte dreptul de concesiune . 2-3 pentru locul de veci de sub cruce din Cimitirul Mănăstirii C., respectiv câte o cotă de ¼ din celelalte două locuri de veci de la dreapta și stânga crucii.
Nu în ultimul rând, cât privește regimul juridic al dreptului de concesiune în lumina Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mânăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române, acest din urmă act normativ nefiind emis de niciuna dintre autoritățile statului român învestite cu puterea de a edicta norme juridice general obligatorii pentru toți destinatarii legii, nu poate fi adus la îndeplinire prin forța de constrângere a statului și nu are valoare obligatorie pentru niciuna dintre cele trei puteri care alcătuiesc statul democratic: puterea legislativă, executivă și judecătorească.
Prin decizia civilă nr.438 A/02.04.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți-reclamanți T. A. R. și C. S. P. și de apelanții-reclamanți-pârâți Cărcăleanu E. și P. O. Antonella, împotriva sentinței civile nr._/08.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de anulare a certificatului de moștenitor nr. 1559/1985 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 2 București, ca neîntemeiat, a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată efectuate de părți.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, urmare a faptului că autoarele reclamantelor nu s-au prevalat niciodată de actul de donație și nu au încheiat actul de concesiune pentru locurile de veci, Administrația Cimitirelor a încheiat act de concesiune pentru persoanele care au prezentat certificatul de moștenitor legal pentru Sinciliu A. și apoi testamentar pentru pârâți, astfel încât dreptul real de folosință asupra locurilor de veci ce fac obiectul litigiului, se află în patrimoniul recurenților-pârâți.
Tribunalul a reținut că prin stingerea dreptului de concesiune în patrimoniul apelantelor-reclamante-pârâte, acestea nu mai pot invoca faptul că la data emiterii certificatului de moștenitor nr. 1559 din 1985, bunul nu făcea parte din patrimoniul succesoral al defunctului Sinichiu Eliferii, ceea ce înseamnă că motivul de nulitate nu exista la data emiterii certificatului de moștenitor.
În consecință, certificatul de moștenitor nr. 1559 din 1985 este valabil, impunându-se așadar respingerea acțiunii principale prin raportare la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată.
Tribunalul a reținut că, în speță, se impune deopotrivă și respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat reducțiunea liberalităților excesive constând în donarea celor două locuri de veci.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele Cărcăleanu E. și P. O. A., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv niciuna din părțile în litigiu nu a solicitat instanței de judecată să se analizeze și să se pronunțe în ceea ce privește dreptul de concesiune pe care autoarele reclamantelor îl puteau dobândi de la administrația cimitirului, astfel că analiza făcută de instanță cu privire la regulamentul cimitirului și la modul în care se poate dobândi sau se poate pierde dreptul de concesiune asupra unui loc de veci sunt chestiuni străine de obiectul judecății, iar pronunțarea asupra stingerii dreptului de concesiune în patrimoniul petentelor reprezintă plus petita. Plecând de la această analiză instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății și a făcut o greșită aplicare a legii.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
În principal, se impune precizarea aspectelor legate de cadrul procesual de învestire din perspectiva cauzei cererii de recurs, deoarece recurentele prin cererea lor de recurs fac o descriere a situației de fapt.
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate."
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat și reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speță, apelul.
Pentru prezentul recurs, instanța a reținut drept cauză a cererilor formulate prevederile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă – ceea ce înseamnă că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Față de caracterul nondevolutiv al căii de atac a recursului, Curtea în prezenta cauză, va răspunde punctual motivelor de recurs ce pot fi susținute și analizate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă. Părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel, ambele judecăți de fond, situația de fapt fiind configurată prin pronunțarea unei hotărâri definitive în privința pretențiilor concrete formulate. Pentru că părțile au beneficiat concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, situația de fapt fiind pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare, în prezenta cauză nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanței de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurentele nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanță de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Curtea constată că recurentele prin motivele de recurs fac o reproducere a evoluției istoricului cauzei, a stării de fapt, a probațiunii administrate în cauză.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ..
În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Curtea nu a reținut critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, recurentele nerespectând obligația impusă de text de a arăta care a fost obiectul cererii de chemare în judecată cu care au învestit legal instanța și care a fost soluția pronunțată cu ocazia rejudecării fondului care a constat în plus petita sau ultra petita, tribunalul soluționând cererea în limitele art.315 Cod de procedură civilă, cu respectarea principiului disponibilității. Recurentele au ignorat prevederile art.315 Cod de procedură civilă, care obligau instanțele de fond să respecte dezlegările de drept făcute de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr.1129/2012, pronunțată în prezenta cauză și prin care instanțele au fost obligate să analizeze regimul juridic al concesiunii locurilor de veci, așa cum rezultă din regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor parohiale și mănăstirești din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru aceleași considerente, Curtea nu a putut reține nici critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, deoarece recurentele nu au indicat actul juridic folosit în proces pe care instanța l-a interpretat greșit și nu au precizat în ce constă denaturarea lui. Textul menționat vizează ipoteza în care actului juridic, în înțelesul său material, de negotium iuris, care sprijină pretențiile părții, i-ar fi fost denaturate clauzele clare, neechivoce, dându-i-se un alt sens, străin intenției, voinței părților.
Recurentele au pretins că niciuna dintre părțile în litigiu nu a solicitat instanței de judecată să analizeze dreptul de concesiune din perspectiva regulamentului cimitirului, omițând decizia de casare care a obligat instanțele fondului să facă această analiză
Curtea nu a putut reține critica întemeiată pe prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ., care vizează esențialmente nelegalitatea deciziei pronunțate, respectiv greșita interpretare sau aplicare a unei norme de drept material sau procedural, instanța de apel interpretând corect raportul juridic dedus judecății și calificând corect litigiul în raport de decizia de casare.
Instanțele aveau obligația, în condițiile art.315 alin.1 Cod de procedură civilă să respecte dezlegările de drept făcute prin decizia de casare.
Prin decizia civilă nr.1129/2012 a Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă a fost analizat dreptul real de concesiune și natura lui juridică, modul de dobândire, înstrăinare și pierdere a acestuia, în cauză fiind aplicabile prevederile art.11 din Regulamentul pentru organizarea și funcționarea cimitirelor și crematoriilor umane aprobat prin HCGMB nr.303/2003, care arată că locurile de înmormântare din cimitire pot fi concesionate pe bază de taxe în condițiile regulamentului. Actul de concesiune încheiat cu această ocazie conferă titularului numai dreptul de folosință, conform art.13 din regulament.
Regulamentul reglementează totodată și modalitatea de stingere a acestui drept, respectiv de anulare a actelor de concesiune.
În mod corect tribunalul a reținut că dreptul real de folosință conferit în baza concesiunii se naște numai după încheierea contractului de concesiune, în caz contrar, administrația cimitirelor având posibilitatea să procedeze la încheierea unor alte contracte, în favoarea altor persoane care au înțeles să-și valorifice dreptul de a solicita concesiunea locului de veci. Cum de principiu dreptul de folosință obținut în baza contractelor de concesiune este un drept temporar, în cazul locurilor de veci el se stinge prin neuz, astfel de administrația cimitirelor are atribuția ca, în caz de neuz, să realoce concesiunea unei alte persoane.
Autoarele reclamantelor erau beneficiarele unui contract de donație asupra locului de veci și cum nu au valorificat drepturile legal dobândite prin încheierea contractului de concesiune, în mod corect administrația cimitirelor a încheiat contractul de concesiune cu pârâții. În acest mod, s-a respectat securitatea circuitului civil, tribunalul reținând corect că pentru recurente s-a stins vocația de a solicita încheierea contractului de concesiune, prin neexercitarea acestui drept pe o perioadă mai mare de 7 ani și neîndeplinirea altor obligații prevăzute de regulamentul cimitirelor.
Este adevărat că dreptul de concesiune asupra locurilor atribuite în folosință veșnică se poate transmite prin donație și succesiune legală sau testamentară, dar noului titular trebuie să i se elibereze un nou act de concesiune la cererea acestuia sau a reprezentanților săi autorizați. Transmiterea dreptului de concesiune prin moștenire sau donație conferă dobânditorului vocația de a solicita încheierea actului de concesiune pe numele său, numai astfel devenind titularul dreptului de folosință asupra locului de veci. Neexercitarea dreptului de a încheia contractul de concesiune înlătură posibilitatea concretizării în patrimoniul dobânditorului al dreptului real de folosință, care poate fi conferit numai de mănăstire sau de parohie ca unitate cu personalitate juridică.
Trebuie subliniat că în toate actele de concesiune se menționează că dacă obligațiile stabilire de mănăstire – plata unei contribuții anuale și îngrijirea mormintelor – nu sunt îndeplinite timp de doi ani, terenul se consideră părăsit și va fi atribuit altei persoane.
Față de caracterul temporar al dreptului de concesiune și prin reglementarea modalității de stingere a acestuia, recurentele nu mai pot invoca împrejurarea că la data emiterii certificatului de moștenitor de legatar nr.50/2008, bunul nu făcea parte din patrimoniul succesoral al defunctului Sinicliu A., astfel că în mod corect tribunalul a respins cererea de anulare a certificatului de moștenitor.
Cum cimitirele sunt proprietatea parohiilor sau mănăstirilor ca unități locale de cult cu personalitate juridică, conform art.1 din regulamentul mai sus menționat, Curtea a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.315 Cod de procedură civilă, reținând că actul de concesiune nu a fost încheiat în favoarea autoarelor reclamantelor, un nou contract de concesiune s-a încheiat în favoarea pârâților, astfel că recurentele au pierdut vocația de a solicita încheierea unui contract de concesiune.
Pe cale de consecință, certificatul de moștenitor nr.1559/1985 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 2 este valabil, neexistând cauze de constatare a nulității acestuia, tribunalul făcând aplicarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea cimitirelor și crematoriilor umane conform deciziei de casare, astfel că recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți CĂRCĂLEANU E. și P. O. A., împotriva deciziei civile nr.438 A din 02.04.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. A. R. și C. S. P..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
N.-C. I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./17.12.2014
TB-S.4 – E.A.; I.Târțău
Jud.S.2 – Țari V.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 803/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
