Partaj judiciar. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 115/2/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 228 A
Ședința publică din data de 22.05.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul pârât G. N. G., cu domiciliul procedural ales la Cabinetul Individual A.C. P., cu sediul în București, ., sector 2, împotriva încheierii de ședință din data de 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. A., cu domiciliul procesual ales la SCA I. și S., cu sediul în București, ., parter, sector 3, și intimatul pârât B. A., în calitate de moștenitor al defunctei A. V. M., domiciliat în București, ..2, sector 1, cauza având, ca obiect, „partaj judiciar”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă apelantul pârât G. N. G., prin avocat A. C., cu împuternicire avocațială la fila 13, și intimatul reclamant G. A., reprezentat de avocat T. A., cu împuternicire avocațială la fila 53, lipsind intimatul pârât B. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul intimatului reclamant depune la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar părții adverse.
Apărătorul apelantului pârât solicită lăsarea cauzei la ordine, pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării.
Față de faptul că nu se solicită acordarea unui termen, Curtea dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul pârât G. N. G., prin avocat A. C., cu împuternicire avocațială la fila 13, și intimatul reclamant G. A., reprezentat de avocați A. N. și T. A., cu împuternicire avocațială la fila 53, lipsind intimatul pârât B. A..
Apărătorul apelantului pârât, față de disp. art. 289 alin. 2 C.pr.civ. conform cărora întâmpinarea trebuia depusă cu 5 zile înaintea termenului de judecată și față de faptul că dosarul este la al treilea termen de judecată, respectiv, față de dispozițiile art.103 alin.1 C.pr.civ., invocă excepția tardivității depunerii întâmpinării și calificarea ei ca fiind note scrise, având în vedere faptul că nu s-au invocat excepții și nu s-au propus probe, decât înscrisuri, care nu au fost atașate.
Apărătorul intimatului reclamant G. A. învederează faptul că prin întâmpinare a precizat domiciliul procesual ale al părții, care până la acest termen a fost citat la o altă adresă. Apreciază că intimatul reclamant nu a fost legal citat până în prezent, dar nu se opune calificării întâmpinării ca și concluzii scrise, vând în vedere că nu invocă excepții.
Curtea, după deliberare, având în vedere susținerile părților, califică întâmpinarea depusă la acest termen de către intimatul reclamant ca fiind concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.
Apărătorul apelantului pârât G. N. G. solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea încheierii pronunțată de Tribunalul București la data de 17.12.2012, admiterea excepției tardivității cererii formulată de intimatul reclamant, de sistare a indiviziunii între părți prin vânzarea imobilului, cu consecința firească a atribuirii imobilului către acesta și obligarea sa la plata sultelor, astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiză. În subsidiar, în ipoteza respingerii excepției, arată că a depus la dosar dovada comodității partajării imobilului în natură, astfel încât solicită retrimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se pronunța expertul și cu privire la acest aspect.
În susținerea apelului, apărătorul apelantului pârât arată că intimatul reclamant nu este decât un continuator al activității reclamantului inițial C. N., deoarece este vorba despre un preț neserios al vânzării prin care acesta a dobândit 1/2 din imobilul situat în .. Astfel, reclamantul a dobândit jumătate din acest imobil cu suma de 50.000 euro, în condițiile în care valoarea a fost stabilită de expertize la 760.000 euro. Mai arată că reclamantul inițial i-a făcut apelantului o ofertă de vânzare, cu suma de 90.000 euro, deși în realitate, vânduse deja la data respectivă, iar ulterior intimatul G. a făcut o ofertă de vânzare pentru suma de 100.000 euro, pe care apoi a retras-o. Prin urmare, nu a fost posibilă o soluționare amiabilă a acestui litigiu și s-a impus continuarea judecății.
Apărătorul apelantului reclamant mai arată că la termenul de judecată din octombrie 2012 a solicitat amânarea judecății pentru a încerca din nou soluționarea amiabilă și întrucât nu s-a putut concretiza, la ultimul termen de judecată intimatul a precizat că nu mai dorește atribuirea în natură, ci vânzarea acestuia prin intermediul executorului judecătoresc. Față de aceasta, apelantul pârât a invocat excepția tardivității formulării unei asemenea cereri, deoarece încă prin acțiunea introductivă s-a solicitat ieșirea din indiviziune, atribuirea în totalitate a imobilului către reclamant și obligarea acestuia la plata sultelor cuvenite celorlalte părți. Instanța de fond a respins această excepție, reținând că sancțiunea care intervine în cazul modificării acțiunii în temeiul art.132 alin.1 C.pr.civ., este decăderea și nu tardivitatea. Mai arată că art. 132 alin.1 C.pr.civ. reglementează doar termenul până la care se poate face modificarea acțiunii și nu precizează în ce constă cererea de modificare, astfel încât el trebuie interpretat în strictă coroborare cu disp. art.132 alin.2 C.pr.civ., care arată care sunt cererile ce se socotesc nemodificatoare.
În speță, arată apărătorul apelantului pârât, prin cererea modificatoare, reclamantul modifică însuși temeiul juridic al acțiunii introductive de instanță, deoarece inițial s-a solicitat ca în temeiul art. 728 C.civ. și art. 6739 C.pr.civ., imobilul să-i fie atribuit în natură reclamantului, respectiv s-a solicitat atribuirea directă, nu o atribuire provizorie. Față de aceste aspecte, cererea este vădit una modificatoare, întrucât ea a fost întemeiată pe disp. art.67311 C.pr.civ., niciodată neadus în discuție.
Apărătorul apelantului pârât arată și faptul că în primul ciclu procesual, conformându-se deciziei de casare, instanța a încuviințat o expertiză, pe care însă, a ineficientizat-o prin soluția pronunțată, având în vedere că expertiza a avut ca obiectiv evaluarea imobilului și stabilirea sultelor. Apreciază că în mod greșit instanța a reținut că imobilul nu este comod partajabil în natură.
Pentru toate aceste motive, apărătorul apelantului pârât G. N. G. solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, precizând că aspectele invocate în motivele de apel nu exced cadrului procesual, așa cum se susține prin notele de ședință, și nu sunt simple presupuneri ale părții. Susține că intimatul reclamant nu și-a precizat cererea făcută de autorul său C., ci a modificat-o, deoarece reclamantul inițial a solicitat încă de la început atribuirea definitivă a imobilului. Mai arată faptul că din chiar contractul de vânzare-cumpărare a cotei de 1/2 din imobil, rezultă că intimatul reclamant știa de existența dosarului de față și a consimțit să cumpere în aceste condiții, astfel încât știa cu certitudine ce a solicitat reclamantul inițial prin acțiunea introductivă de instanță, pe care nu o mai putea modifica, având în vedere că se subrogă în drepturile reclamantului inițial. Totodată, precizează faptul că niciodată la termenul din 23.10.2012 nu s-a solicitat acordarea unui termen în vederea vânzării imobilului, ci în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.
Apărătorul intimatului reclamant G. A. solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea, ca legală și temeinică, a încheierii apelate, apreciind că modalitatea de partajare pe care a stabilit-o instanța de fond este cea conformă prevederilor legale aplicabile, dar și modului în care părțile au înțeles să-și exercite drepturile, raportat strict la aceste prevederi legale. Arată că apelul vizează exclusiv critici cu privire la modalitatea de partajare a imobilului între cei trei coproprietari, în care reclamantul are o cotă de 50%, iar pârâții câte 25%. Mai arată că prin primul motiv de apel, apelantul critică faptul că instanța de fond în mod nelegal ar fi dispus vânzarea imobilului prin bună învoială, iar prin cel de-al doilea motiv de apel se solicită ca imobilul să fie partajat în natură.
În combaterea primului motiv de apel, arată că în conformitate cu disp. art. 67310 și art. 67311 C.pr.civ., în lipsa cererii reclamantului de atribuire a bunului, instanța în mod corect a dispus ca acesta să fie vândut prin bună învoială, considerând că interesele tuturor părților din dosar ar fi astfel satisfăcute în mod legal. Cu privire la critica referitoare la exercitarea dreptului reclamantului de a nu i se atribui bunul la momentul procesual respectiv, în mod corect instanța de fond a apreciat că aceasta nu reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, față de prevederile art. 112 și ale art. 6732 C.pr.civ, deoarece cererea de partaj are, printre elementele esențiale, modalitatea în care părțile solicită instanței să se atribuie bunul. Or, în speță, în mod corect instanța de fond a apreciat că oricând pe parcursul procesului, la solicitarea instanței, părțile pot da lămuriri cu privire la modalitatea de atribuire, iar reclamantul, la termenele de judecată din 23.10.2012 și 20.11.2012, a precizat că nu dorește atribuirea. În aceste condiții, apreciază că reclamantul putea exercita dreptul prev. de art. 67310 și art. 67311 C.pr.civ. oricând în cursul procesului și cu atât mai mult la momentul la care instanța l-a interpelat dacă dorește sau nu atribuirea. Prin urmare, nu sunt aplicabile disp. art. 132 C.pr.civ. invocate de apelant.
Raportat la motivul al doilea al apelului, apărătorul intimatului reclamant arată că niciodată partea adversă nu a cerut atribuirea prin formare de loturi, ci este pentru prima oară, în fața instanței de apel, când se solicită acest lucru. Mai mult, la dosar sunt expertize care au concluzionat că nu este posibilă partajarea în natură, astfel încât în mod corect instanța a trecut la aplicarea disp. art.67310 C.pr.civ., întrebând părțile dacă doresc atribuirea imobilului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul apelantului pârât arată că la dosar există cerere de atribuire directă a imobilului, respectiv acțiunea introductivă de instanță, asumată de intimatul reclamant G.. De asemenea, arată că nu există la dosar o expertiză care să concluzioneze că imobilul nu este partajabil în natură, ci este exprimat un punct de vedere doar în ceea ce privește terenul liber.
În contrareplică, apărătorul intimatului reclamant arată că raportat la disp. art. 6734 C.pr.civ, care prevede că în tot cursul procesului instanța stăruie ca părțile să împartă bunurile prin bună învoială, părțile își pot expune propriile păreri asupra modului în care ar trebui împărțite bunurile pe tot parcursul procesului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.01.2002 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul C. N. a chemat în judecată pe pârâții A. Mirella V. și N. G. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului situat în București, ., sector 1, format din două corpuri de casă cu parter și dependințe, (corp A și corp B) și teren în suprafață de 300 mp, având număr cadastral nr. 4532/1;3 corpul A și 4532/4;1 corpul B înscris în cartea funciară nr. 7289 și atribuirea în proprietate a întregului imobil, cu obligarea reclamantului la plata sultelor cuvenite pârâților.
După un prim ciclu procesual, finalizat cu pronunțarea deciziei civile nr. 1058/2009 pronunțată de către Curtea de Apel București în recurs, s-a constatat că tribunalul și nu judecătoria era instanța competentă să judece cauza în primă instanță, astfel că dosarul a fost trimis la Tribunalul București unde, prin încheierea de la data de 07.12.2010, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea pricinii.
Prin decizia civilă nr. 642/26.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admis recursul formulat de recurentul pârât G. N. G. împotriva încheierii de la 07.12.2010, a fost casată încheierea recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București, unde dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin încheierea de la data de 26.06.2012, instanța a constatat intervenită transmiterea calității procesuale active în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 292/13.03.2012 intervenit între reclamantul C. N. și Gkotiss A..
La termenul din data de 23.10.2012, părțile au declarat că nu solicită atribuirea în natură a imobilului și au solicitat acordarea unui termen pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă.
La termenul din data de 20.11.2012, părțile au declarat în fața tribunalului că stingerea litigiului pe cale amiabilă nu a fost posibilă, deoarece reclamantul Gkotiss A. nu a acceptat prețul oferit de către pârâtul G. N. G..
Prin încheierea din data de 17.12.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosar nr._ (RJ 4._ ) s-a respins excepția tardivității cererii de sistare a stării de indiviziune prin vânzarea imobilului, iar în temeiul dispozițiilor art. 67311 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus vânzarea bunului de către părți prin bună învoială stabilindu-se un termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a încheierii și stipulându-se că la împlinirea termenului, părțile vor trebui să prezinte instanței dovada vânzării.
În motivarea încheierii, s-a reținut, în esență, că rapoartele de expertiză efectuate în cauză au demonstrat că imobilul nu este ușor partajabil în natură, că nici una dintre părți nu a solicitat atribuirea provizorie sau definitivă a întregului imobil și că singura modalitate de realizare a partajului imobilului, este aceea a vânzării prin bună învoială sau prin executor judecătoresc în condițiile art. 67311 Cod procedură civilă.
Tribunalul a precizat că reclamantul are posibilitatea să precizeze cerere introductivă în legătură cu modalitatea de sistare a indiviziunii agreată, deoarece această precizare nu are caracterul unei modificări a acțiunii, în sensul art. 132 Cod procedură civilă, atâta timp cât conținutul art. 6732 demonstrează că modalitatea în care se solicită sistarea indiviziunii nu figurează printre elementele esențiale ale cererii de chemare în judecată, având ca obiect partajul.
Împotriva încheierii din data de 17.12.2012 a declarat apel la data de 20.12.2012 pârâtul G. N. G..
Apelul a fost motivat la data de 19.02.2014, după comunicarea încheierii către pârât.
Curtea constată că atât declararea apelului, cât și motivarea cererii de apel au fost făcute în termen.
În motivarea apelului s-au arătat, în esență, următoarele:
Cererea de revenire asupra solicitării inițiale a reclamantului de a-i fi atribuit imobilul în natură și de solicitare a vânzării imobilului prin intermediul executorilor judecătorești este considerată de către apelant ca fiind o cerere modificatoare a acțiunii introductive care este tardivă față de dispozițiile art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă.
Dispozițiile art. 6732 Cod procedură civilă impun condițiile „de minimis” pe care trebuie să le cuprindă cererea de ieșire din indiviziune, iar modalitatea prin care se solicită sistarea indiviziunii reprezintă o chestiune care ține de temeiul juridic al acțiunii introductive care nu poate fi schimbat decât în condițiile art. 132 Cod procedură civilă.
Apelantul mai arată că probele efectuate în cauză până în prezent, au avut la bază principiul disponibilității și solicitarea reclamantului de a-i fi atribuit în natură întreg imobilul.
În subsidiar, apelantul arată că tribunalul a apreciat în mod greșit că nu ar fi posibilă împărțirea în natură a imobilului, în condițiile în care expertizele administrate în cauză, demonstrează contrariul.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 67311 alin. 4 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 282 și urm. Cod procedură civilă.
Intimatul Gkotiss A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece precizarea modalității de sistare a indiviziunii, poate fi arătată oricând de către părți.
Intimatul consideră că instanța nu a confundat tardivitatea cu decăderea și a subliniat diferența dintre sancțiune și excepție, în condițiile în care reclamantul nu formulase o cerere modificatoare.
Intimatul reiterează faptul că singura modalitate prin care poate fi partajat imobilul, este vânzarea acestuia prin bună învoială.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și în limita motivelor de apel, Curtea reține următoarele:
Încheierea pronunțată de către Tribunalul București la data de 17.12.2012 poate fi atacată separat cu apel, date fiind dispozițiile art. 67311 alin. 4 Cod procedură civilă.
În prezentul apel trebuie să se stabilească dacă este posibil ca instanța care soluționează o cerere de împărțeală judiciară, să dispună vânzarea bunului, prin învoială ori prin executor judecătoresc, în condițiile în care reclamantul a solicitat la momentul depunerii cererii de partaj să-i fie atribuit întreg bunul în natură, iar ulterior primei zile de înfățișare, revine asupra respectivei solicitări și se ajunge la situația din speță, în care niciuna dintre părți nu mai dorește să-i fie atribuit bunul imobil în natură.
Răspunsul la problema de drept menționată mai sus, rezultă cu evidență din interpretarea literală a dispozițiilor art. 67311 și art. 67314 alin. ultim Cod procedură civilă, din interpretarea sistematică a tuturor dispozițiilor Cap. VII din Cartea a VI-a Cod procedură civilă și din specificul procedurii partajului în care, dacă nu există dispută cu privire la cotele de proprietate, cum este cazul în speță, predomină chestiunile necontencioase de măsurare, evaluare și eventual formare, respectiv împărțire a loturilor, în conformitate cu solicitările părților de care instanța ține seama.
În sensul celor de mai sus Curtea constată în primul rând că pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 67311 Cod procedură civilă este necesar să fie îndeplinită doar o condiție, și anume aceea ca niciunul dintre coproprietari să nu ceară atribuirea bunului (în speță nu s-a ajuns la atribuirea provizorie pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 67311 C.pr.civ. pe motiv că partea căreia i s-a atribuit provizoriu bunului nu a depus în termenul stabilit sumele cuvenite celorlalți coproprietari).
În textul de lege menționat, care are caracterul unei norme speciale, nu se distinge după aspecte precum momentul la care se poate face aplicarea dispozițiilor art. 67311 Cod procedură civilă sau momentul până la care părțile pot susține că nu doresc să li se atribuire în natură întregul bun. Curtea consideră că aplicarea dispozițiilor art. 67311 Cod procedură civilă poate fi făcută chiar dacă prin cererea introductivă una dintre părți ar fi solicitat să-i fie atribuit în natură imobilul, iar ulterior își schimbă poziția procesuală și arată că nu mai dorește acest lucru.
Dacă s-ar accepta interpretarea apelantului și s-ar considera că instanța ar fi fost obligată să-i atribuie în natură întregul bun reclamantului conform manifestării de voință inițiale a acestuia, s-ar ajunge la stabilirea unei sulte și a unui termen de plată, în condițiile în care debitorul afirmă fără nici un dubiu că nu va achita sulta, deoarece nu mai dorește să-i fie atribuit întregul bun în natură. Or, un astfel de procedeu, ar duce la o pierdere inutilă de timp, în condițiile în care, dispozițiile art. 67311 sunt aplicabile, după cum s-a arătat anterior, și atunci când cel căruia i s-a atribuit provizoriu bunul, nu achită în termenul stabilit, suma cuvenită coproprietarului, cu titlu de sultă.
În speță, fiecare parte încearcă să profite de pe urma fluctuației prețului imobilelor din ultimii ani. Acesta este motivul pentru care opțiunea cu privire la sistarea indiviziunii s-a schimbat, dar o astfel de schimbare nu conține nimic nelegal (în sensul de neprocedural) cum susține apelantul care, invocând dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă și arătând, în subsidiar, că imobilul ar fi ușor partajabil în natură (dacă se vor administra pe viitor alte probe și se vor face alte demersuri de către părți într-un dosar de partaj aflat pe rolul instanțelor din anul 2002, adică de aproximativ 12 ani), solicită să-i fie atribuit reclamantului întregul bun și să fie obligat acesta la plata unei sulte conform raportului de expertiză efectuat. Chiar dacă chestiunile privitoare la posibilitatea partajării imobilului în natură sunt subsidiare, pentru a fi veridice, ele ar fi trebuit să conțină, printre altele, modalitatea în care se solicită împărțirea în natură prin raportare la probele administrate. Curtea nu reține raportul de expertiză extrajudiciar depus în apel de către apelant, în condițiile în care, pe tot parcursul judecării procesului, probele au fost administrate în sensul dovedirii unei alte teze probatorii, iar rapoartele de expertiză tehnică judiciare și răspunsurile la obiecțiunile efectuate de părți, au vizat doar prețul, sau altfel spus, evaluarea imobilului, și nu împărțirea în natură a acestuia. Practic, părțile au acceptat concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expertul tehnic I. I. (filele 68-71 din dosarul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă nr. 4._ ) prin care se stabilește, fără nici un dubiu, că „având în vedere configurația imobilului, gradul de ocupare cu construcții și accesul tuturor proprietarilor la locuințele proprii, imobilul în cauză nu este comod partajabil, din punct de vedere al terenului”. Ulterior, deși s-au făcut nenumărate obiecțiuni la rapoartele de expertiză și s-au efectuat noi rapoarte de expertiză, niciuna dintre părți nu a criticat concluzia menționată anterior.
Curtea constată că din perspectiva obiectului cauzei și al obiectului căii de atac este irelevantă transmiterea convențională a calității procesuale active, astfel că analizarea criticilor relative la prețul cu care s-a cesionat dreptul litigios de către reclamantul inițial, nu sunt relevante.
Cele arătate anterior demonstrează că tribunalul a procedat corect atunci când a dispus vânzarea bunului de către părți prin bună învoială, urmând ca, dacă acest lucru nu se va realiza să se procedeze la vânzarea bunului prin executor judecătoresc, iar în cazul în care din această din urmă procedură nu va putea duce la sistarea indiviziunii, să se dispună închiderea dosarului de partaj.
Curtea apreciază că susținerile apelantului relative la o așa zisă confuzie făcută de către prima instanță între tardivitate și decădere, sunt irelevante, din perspectiva dispozițiilor art. 67311 Cod procedură civilă care prevăd că instanța va dispune prin încheiere vânzarea bunului dacă niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea acestuia, fără a condiționa această posibilitate de existența solicitării ambilor coproprietari de scoatere a bunului la vânzare. Practic, chiar dacă prin absurd s-ar accepta că în speță ar fi incidente dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă, iar cererea de modificare a acțiunii ar fi formulată de către reclamant peste termen, acest lucru nu ar însemna că instanța nu ar mai putea dispune prin încheiere vânzarea bunului, în condițiile în care, niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea acestuia.
Având în vedere toate cele arătate, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât G. N. G., cu domiciliul procedural ales la Cabinetul Individual A.C. P., cu sediul în București, ., sector 2, împotriva încheierii de ședință din data de 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. A., cu domiciliul procesual ales la SCA I. și S., cu sediul în București, ., parter, sector 3, și intimatul pârât B. A., în calitate de moștenitor al defunctei A. V. M., domiciliat în București, ..2, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red. GDM
Tehnored. GC – 5 ex
28.05.2014
Jud. fond M. N.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1786/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1552/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
