Cereri. Decizia nr. 1743/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1743/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 24814/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1743R
Ședința publică de la 14 noiembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror B. A..
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant Jacob J. M. împotriva sentinței civile nr.708/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că părțile au fost citate pentru discutarea incidentului perimării cererii de recurs. Recurentul-reclamant a depus cerere prin care solicită respingerea excepției de perimare și judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită constatarea perimării cererii de recurs, având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Curtea, reține cauza spre soluționare pe excepția perimării cererii de recurs, în raport de dispozițiile art.248 și urm. C.pr.civ.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 708 din 29.03.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată în baza Legii nr. 221/2009 de către reclamantul Jacob J. M. împotriva pârâtului S. R..
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul.
La data de 28.06.2013 judecata cererii a fost suspendată în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă (1865) pentru lipsa nejustificată a părților de la proces.
La data de 14.11.2014 dosarul a fost repus pe rol, pentru discutarea perimării cererii de recurs.
Reclamantul s-a opus perimării cererii de recurs, susținând că nu a renunțat la acțiune, ci nu s-a prezentat, deoarece nu a mai primit nici o comunicare din partea instanței.
Cererea de recurs formulată de reclamant este perimată.
În fapt, reclamantul a fost citat la data de 03.05.2013 pentru a se prezenta la proces, la data de 28.06.2013 (vezi fila 7 dosar recurs), citația fiind primită de funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței - C. I. - de la sediul avocatului ales al reclamantului.
De la data de 28.06.2013, când reclamantul a lipsit nejustificat de la instanță și când s-a dispus suspendarea procesului și până la data de 31.10.2014 (vezi fila 12 dosar recurs) reclamantul nu a mai efectuat în dosar nici un act procesual în scopul soluționării cauzei, rezultând că procesul a rămas în nelucrare, din vina părții, pe o perioadă mai lungă de un an.
În drept, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă (1865) pentru pronunțarea perimării recursului, în baza art. 252 Cod procedură civilă (I1865).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimarea cererii de recurs formulată de recurentul Jacob J. M. împotriva sentinței civile nr.708/29.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. P. F. A. V.
GREFIER
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. GC 2 ex
12.12.2014
Jud. fond L. E. F.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 1411/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 556/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|