Legea 10/2001. Decizia nr. 556/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 25172/3/2013
Dosar nr._
(1976/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 556 A
Ședința publică de la 11.12.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 596 din 19.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. L. I., Z. A. I. V. și O. A. I..
P. are ca obiect: acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al apelantei pârâte Primăria M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimații reclamanți C. L. I., Z. A. I. V. și O. A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data 10.12.2014, a unor concluzi scrise formate de către intimații reclamanți.
Reprezentantul apelantei arată că nu mai are probe noi de administrat sau cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul apelantei pârâte solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate și a menținerii ca legală și temeinică a dispoziției nr._/25.06.2013 emisă de Primatul General.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții C. L. I., Z. A. I. V. și O. A. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria M. București, prin Primar General, anularea dispoziției nr._/2013 privind respingerea notificării de reconstituire a dreptului pentru terenul situat în București, Calea Floreasca, ..
În motivarea cererii, s-a arătat că autoarea reclamanților C. M. formulat notificarea nr. 3633/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului menționat, în suprafață de 664,36 mp, dobândit împreună cu soțul său C. I..
Reclamanții au precizat că sunt moștenitorii acestora și că prin dispoziția atacată s-a respins notificarea ca nedovedită deși chiar dacă nu ar exista actul de proprietate art.22 din Normele Metodologice dă posibilitatea probării dreptului de proprietate și prin alte înscrisuri care sunt depus la dosar
Din oficiu, s-au depus la dosar actele aferente notificării nr. 3633/2001.
Prin sentința civilă nr.596/19.05.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții C. L. I., Z. A. I. V. și O. A. I.; a anulat dispoziția_/25.06.2013 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamanților măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 664,36 mp situat în București, fost Hipodrom Floreasca, Calea Floreasca, sector 1, . măsuri compensatorii în condițiile Legii nr.165/2013 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 3633/2001, autoarea reclamanților, C. M., a solicitat acordarea de despăgubiri pentru terenul de 664,36 m.p., situat în București, Calea Floreasca, ..
Prin dispoziția nr._/2013 emisă de pârâtă s-a respins notificarea ca nedovedită.
Tribunalul a reținut incidența art.1, art.22 și art.25 din Legea nr.10/2001, constatând că imobilul situat în fostul Hipodrom Floreasca, . de 664,36 mp a aparținut autorilor reclamanților C. I. și M., care l-au dobândit la o dată necunoscută. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului-lege 54/1951 fiind preluat de la M. C., autoarea reclamanților, conform adresei nr._/2006 emisă de PMB, adresei nr._/4574/1999 emisă de PMB – Direcția Patrimoniu, tabelului anexă la Decretul nr. 54/1951, fără a se încasa despăgubiri.
Reclamanții sunt moștenitorii defuncților C. M. și C. I., foștii proprietari ai imobilului, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor depuse la dosarul cauzei, având deci calitatea de persoană îndreptățită la restituire în baza Legii nr.10/2001.
In concluzie, în raport de situația de fapt expusă în cele ce preced, tribunalul a apreciat că din actele depuse la dosarul cauzei și menționate în cele ce preced, s-a făcut dovada că autorii reclamantului au deținut în proprietate imobilul sus menționat, care a fost trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului-lege 54/1951.
La aprecierea acestei situații, tribunalul a avut în vedere HG nr.250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, dă posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului, nu numai prin titlul original, dar și prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective, înscrisuri care sunt depuse la dosarul cauzei.
Tribunalul a constatat că potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 3, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Dispozițiile art.10 alin.(3), (4), (5) și (6) se vor aplica în mod corespunzător.
În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Din conținutul notei de reconstituire a planșelor foto și din recunoașterea reclamanților, a rezultat că terenul în suprafață de 664,36 mp situat în fostul Hipodrom Floreasca, . aparținut autorilor reclamanților, este ocupat de o creșă și grădiniță de spațiu verde, trotuar, teren spot școala generală, carosabil.
Tribunalul a avut în vedere că imobilele expropriate sau naționalizate (construcții nedemolate și teren) sunt libere în sensul legii dacă nu există impedimente la restituirea lor în natură.
In consecință, în raport de considerentele arătate în cele ce preced, tribunalul a apreciat că suprapunerea totală a imobilului teren ce face obiectul notificării peste spațiul aferent școlii, grădiniței, trotuarului, carosabilului și spațiului verde constituie impedimente la restituirea în natură a imobilului, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 26 alin. 1 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că se impune acordarea de despăgubiri prin echivalent și nu restituirea în natură.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
Totodată, s-au avut în vedere prevederile art. 50 din Legea nr. 165/2013.
În consecință, în raport de dispozițiile art. 26, art. 9 alin. 2 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată, a anulat dispoziția_/25.06.2013 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamanților măsuri compensatorii pentru terenul in suprafață de 664,36 mp situat în București, fost Hipodrom Floreasca, Calea Floreasca, sector 1, . măsuri compensatorii în condițiile Legii nr.165/2013 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist în România.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta Primăria M. București, solicitând schimbarea hotărârii apelate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, apelanta pârâtă susține că în mod greșit instanța a admis acțiunea și a dispus anularea dispoziției de primar, prin care s-a respins notificarea ca nedovedită.
Aceasta a fost emisă în conformitate cu actele depuse de notificator, iar din înscrisurile existente la dosar nu se face dovada susținerii notificărilor, în sensul demonstrării dreptului de proprietate.
Așa cum rezultă din dispoz.art.21-23 din Legea nr.10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane – aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii.
În aplicarea acestor texte legale, art.21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.498/2003 prevede – în concordanță, de altfel cu dreptul comun în materia acțiunii în revendicare imobiliară (Legea nr.10/2001 nederogând sub acest aspect de la normele generale, respectiv normele cuprinse în Codul civil) – ca prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică”.
Același articol arată ce acte sunt considerate potrivit Legii nr.10/2001 că fac dovada calității de moștenitor, respectiv certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă filiația sau rudenia cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. C.proc.civ.
În apel, nu au fost administrate probe noi.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile apelate, în limitele stabilite prin cererea de apel, în conformitate cu prevederile înscrise în art. 477 alin. 1 și 2 din codul de procedură civilă și art. 488 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 în numerotarea inițiala, anterior republicării Legii nr. 10/2001): „actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.
Interpretând sistematic această normă, Curtea apreciază că art. 23 din Legea nr. 10/2001 vizează procedura administrativă, permițând părților interesate să poată completa probatoriul anexat notificării, până la momentul adoptării unei soluții, prin emiterea unei dispoziții, dovadă fiind tocmai instituirea dispozițiilor înscrise în art. 26 din Legea nr. 10/2001, prevederi legale care vizează procedura judiciară ulterioară finalizării procedurii administrative.
Astfel, potrivit art. 26 alin.4 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date de instanțele de judecată.
Din interpretarea logică și rațională a acestui ultim text de lege, rezultă că în cadrul contestației formulate împotriva soluției adoptate prin dispoziția administrativă, este posibilă administrarea de probatorii suplimentare, textul de lege făcând referire la probele de la dosar. Or, este evident că nu poate fi vorba decât de probe depuse după soluționarea notificării de către unitatea deținătoare, întrucât dovezile administrate anterior se presupune că au fost avute deja în vedere. Așadar, în temeiul acestei prevederi legale, contrar susținerilor apelantului pârât, nimic nu împiedică persoana îndreptățită să depună o parte din probe direct în instanță.
Curtea are în vedere, pe de altă parte, faptul că orice contestație prin care se urmărește valorificarea unui drept patrimonial - real sau de creanță - indiferent de modalitatea concretă de soluționare prescrisă de lege, trebuie să beneficieze de toate exigentele edictate de caracterul echitabil al procedurii. Or, din acest punct de vedere, exigențele dreptului de acces la un tribunal independent si imparțial, cu deplină jurisdicție, în fapt si în drept, recunoscut părților interesate, prin reglementarea căii de atac împotriva actului unității deținătoare, drept garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impun o atare conduită în sarcina instanțelor de judecată, în lipsa recunoașterii unei asemenea posibilități a acestora de a demonstra temeinicia pretențiilor lor, prin propunerea și administrarea de probatorii, un atare drept neputând fi configurat.
De altfel, aceasta este chiar interpretarea care rezultă cu evidență din conținutul deciziei nr.XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, care a statuat după cum urmează: „…în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului. O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire”.
Legea nr.10/2001 are caracterul unei legi speciale de reparație civila, ai cărei beneficiari sunt persoanele îndreptățite la restituire - art.3 din lege, or, pentru a se putea da eficiența acțiunii legii de reparație civilă și exercițiului efectiv al atributelor dreptului de proprietate și protecției acestui exercițiu, nu s-ar putea aprecia că în cadrul procedurii judiciare ulterioare soluționării notificării de către autoritățile administrative, contestatorul, care exercita căile de atac împotriva unor astfel de dispoziții, ar fi decăzut din dreptul de a administra probe suplimentare, o atare susținere fiind contrară atât obligațiilor care revin autorităților statului de a-si aduce contribuția la operațiunea de clarificare a situației juridice a imobilelor care constituie obiectul de reglementare al legii speciale, obligației instanței de judecată de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, cât și dreptului contestatorului la un proces echitabil.
De asemenea, Curtea are în vedere faptul că principiul care guvernează administrarea probatoriului este acela al nemijlocirii instanței (conform art. 169 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care administrarea dovezilor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel), ceea ce înseamnă că fundamentarea soluției instanței trebuie să se facă, în primul rând, pe probele administrate în fața acesteia.
În consecință, urmează să se constate că, încuviințând reclamanților administrarea probelor, pe aspecte care vizau calitatea de moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului preluat de stat în temeiul Decretului nr. 54/1951, respectiv, în dovedirea calității autorilor acestora, de foști proprietari ai imobilului în raport de care, prin notificare, s-au solicitat măsurile reparatorii stabilite de legea specială de restituire, instanța de fond a respectat normele procedurale care guvernează desfășurarea judecății, precum și dreptul tuturor părților la un proces echitabil, garantat de articolul 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, prin recunoașterea posibilității legale a acestora de a face dovada susținerilor lor, în procedura judiciară.
Pe de altă parte, deși apelantul susține că în materia legii speciale de restituire, operează același regim probatoriu ca și cel din dreptul comun în materia acțiunii în revendicare imobiliară, prevalându-se de dispoziția înscrisă în art. 21.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobate prin H.G. nr.498/2003, astfel că în opinia sa se impune a se avea în vedere că prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțeleg „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică”, Curtea nu poate primi o atare critică, câtă vreme, anterior emiterii dispoziției contestate, potrivit art. 3 din HG nr. 250/2007, actul normativ interpretativ invocat de apelant a fost abrogat expres. Or, apelantul nu se poate prevala de o normă care încetase a mai produce efecte, cu mult timp anterior emiterii dispoziției contestate.
Așa fiind, cum atât modificările aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, în această materie, cât și HG nr. 250/2007 au intrat în vigoare pe parcursul soluționării notificării în procedura administrativă, iar aceste acte normative sunt de imediată aplicare, întrucât reglementează un raport juridic în curs de desfășurare, fiind expresia voinței legiuitorului de a repara o anumită categorie de erori săvârșite în perioada regimului comunist, în mod judicios a reținut tribunalul că în cauză sunt incidente aceste ultime norme, iar nu cele invocate de apelant.
În acest sens, Curtea are în vedere că regulile probațiunii în materia restituirii proprietăților preluate abuziv de către stat cunosc derogări de la dreptul comun, prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în forma actuală, instituindu-se o prezumție de proprietate care vizează și întinderea dreptului în favoarea celor care apar menționați în „actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării".
În referire la această critică formulată de apelant, Curtea retine că potrivit art. 3 lit. a coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau moștenitorii acestora.
În cauză, autoarea reclamanților C. M. a formulat, potrivit legii speciale de reparație - Legea nr.10/2001, notificarea nr. 3633/13.11.2001, prin care a solicitat pârâtului, măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . C. aviator R. P., compus din teren în suprafața de 664,36 mp., preluat de stat în temeiul Decretului nr. 54/1951.
Contrar susținerii apelantului, în cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate și astfel, a îndreptățirii reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.
Curtea are în vedere faptul că nefiind contestată statuarea instanței de fond în sensul că Legea nr. 10/2001 este pe deplin aplicabilă raporturilor juridice create între stat și proprietar prin preluarea imobilului ce face obiectul notificării, nu se poate ignora modificarea adusă acestui act normativ prin Legea nr. 247/2005 în privința mijloacelor de probă a dreptului de proprietate de către persoana pretins îndreptățită la masuri reparatorii.
Astfel, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 modificată: „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.
Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparație, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite.
Legiuitorul recunoaște, totodată, valoarea mențiunilor din actul normativ de preluare a imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării. Prezumția de proprietate, în favoarea persoanei individualizate în acel act normativ, operează însă doar în absența unor probe contrare, după cum se menționează explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Or, în cauză, deși actul de vânzare cumpărare, pentru suprafața de 664,35 mp, nu a fost anexat în integralitate la dosarul administrativ, în mod judicios au fost avute în vedere de către instanța de fond, mențiunile efectuate de autoritățile statului în perioada regimului comunist în anexa cuprinzând tabelul nr. 1 la Decretul de expropriere nr. 54/1961 (conform căreia de la M. și I. C. a fost preluată suprafața de 664,36 mp teren reprezentat de . se coroborează cu cele existente în arhivele Mun. București, referitoare la regimul juridic al imobilului.
Or, coroborând această prezumție de proprietate, dedusă din mențiunile din actul normativ de preluare a imobilului cu înscrisul aflat la fila 12 dosar fond și constatând lipsa unor probe contrare acestora, administrate în condiții de contradictorialitate, instanța de fond a concluzionat corect că s-a făcut dovada îndreptățirii reclamanților la măsuri reparatorii pentru suprafața de teren solicitată prin notificarea sus menționată.
Pe de altă parte, contrar susținerilor din apel, legea specială de restituire nu impune obligația dovedirii calității de moștenitor prin anumite acte juridice ci, aceasta poate fi probată fie cu certificat de moștenitor, fie cu acte de stare civilă care atestă filiația sau rudenia cu titularul inițial al dreptului de proprietate, fie prin administrarea unor alte probatorii utile și concludente.
Or, în cauză, la dosarul de fond, a fost anexat certificatul de moștenitor nr. 374/24.03.1983 emis de notariatul de stat local sector 2 București, din care rezultă că au calitatea de moștenitori ai defunctului C. I., numiții C. M. și C. L. V., certificatul de moștenitor nr. 296/06.12.2006 emis de BNP D. D., din care rezultă că au calitatea de moștenitori ai defunctei C. M., numiții Simici L. V. și C. L. I., acte de stare civilă și declarații de notorietate din care rezultă identitatea dintre Simici L. V. și C. L. V., fiica defuncților - foști proprietari ai imobilului, preluat abuziv- respectiv certificatul de moștenitor nr. 2/2012 emis de BNP M. R., din care rezultă calitatea reclamanților O. A. I. și Z. A. I. V., de succesori ai defunctei Simici L. V..
Ca atare, criticile formulate în legătură cu nedovedirea calității de persoane îndreptățite a reclamanților, nu sunt fondate.
Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul declarat de apelanta pârâtă Primăria M. București, împotriva sentinței civile nr.596/19.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. L. I., Z. A. I. V. și O. A. I., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sectorul 6, împotriva sentinței civile nr.596/19.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. L. I., Z. A. I. V. și O. A. I., cu domiciliul ales la av.F. S., în București, ., ., etaj 1, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. D. M. I.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
6 ex/05.01.2015
--------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – I.Târțău
| ← Cereri. Decizia nr. 1743/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 370/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
