Conflict de competenţă. Sentința nr. 88/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 88/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 16108/299/2014
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 88 F
Camera de Consiliu din data de 17.09.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - S. M.
GREFIER - J. F.
Pe rol se află soluționarea, fără citarea părților, a conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 1 București și Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în cauza privind acțiunea formulată de reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM cu sediul în București. .. 15-17, sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. C. M. S.R.L. cu sediul în B., Cartier Micro III, ., județ B..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._/3/2013, reclamantul CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu ., obligarea pârâtei la plata sumei de 6780,72 lei, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea de către postul Radio C. a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în perioada 1.07._12, a sumei estimate de 200.000 lei, reprezentând remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de televiziune a fonogramelor de comerț și publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, în perioada 1.10._13, la plata penalităților de întârziere aferente, estimate la 50.000 lei și obligarea pârâtei să transmită reclamantului, conform art. 130 alin. 1 lit. h din Legea nr. 8/1996, o listă completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe în perioada 1.10._13, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2022/5.12.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
S-a reținut că litigiul este evaluabil în bani, valoarea reală a acestuia situându-se sub limita de 200.000 lei, chiar dacă reclamantul a indicat valoarea capetelor doi și trei de cerere ca fiind de 200.000 lei, respectiv 50.000 lei. Tribunalul a apreciat că, prin raportare la valoarea primului capăt de cerere, valoarea remunerației pentru postul TV și a penalităților de întârziere nu poate avea valoarea indicată de reclamant, aceasta fiind indicată numai pentru a atrage competența Tribunalului în soluționarea cererii.
Pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 8977/23.05.2014, Judecătoria sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a constatat ivit conflictul negativ de competență, dispunând sesizarea C. în vederea soluționării acestuia.
Judecătoria a reținut că valoarea prezentului litigiu a fost estimată la o sumă superioară valorii de 200.000 lei prevăzută de art. 94 lit. j din Noul cod de procedură civilă.
S-a mai reținut că prezentul litigiu este unul de proprietate intelectuală, astfel că instanța competentă să judece litigiul este Tribunalul București, prin completele specializate de proprietate intelectuală.
Analizând conflictul negativ de competență de față, Curtea reține următoarele:
Litigiul de față izvorăște din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală.
Cererile în această materie, chiar dacă sunt evaluabile în bani, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 94 lit. j din Noul Cod de procedură civilă, întrucât ele au regim juridic distinct.
Reclamant în prezenta cauză este un organism de gestiune colectivă a unora din drepturile reglementate de Legea nr. 8/1996.
Soluționarea prezentului litigiu presupune verificarea, în prealabil, a desemnării reclamantului ca organism colector pentru tipul de drepturi pe care le pretinde în prezenta cauză, desemnare care să subziste pentru perioada pentru care sunt pretinse drepturile din prezenta cauză, în condițiile în care reclamantul și-a întemeiat cererea pe mai multe decizii ORDA.
De asemenea, presupune, chiar dacă nu s-a solicitat expres aceasta prin capetele de cerere formulate, constatarea încălcării unor drepturi dintre cele prevăzute de Legea nr. 8/1996, precum și nerespectarea de către pârât a unor obligații legale sau, după caz, contractuale.
Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată implică constatări prealabile cu conținut complex, constatări care nu caracterizează nici unul dintre obiectele cererilor date în competența judecătoriei prin dispozițiile art. 94 din N.C.proc.civ.
În plus, în hotărârea nr. 1424 din 4 decembrie 2003 pentru aprobarea Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale (2003 - 2007), în anexa 1 la cap. 5 au fost prevăzute măsurile strategice privind armonizarea legislației naționale în domeniul proprietății intelectuale cu normele de drept comunitar și cu prevederile acordurilor internaționale la care România este parte, între aceste la lit. a pct. 9 fiind prevăzută ca măsură strategică ”înființarea de complete de judecată specializate în domeniul dreptului de proprietate intelectuală, conform reglementărilor comunitare;”.
Or, aceste complete au fost înființate la Tribunalul ca primă instanță.
Punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă a condus și la adoptarea de modificări ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, însă acestea nu au prevăzut înființarea în cadrul judecătoriilor de complete specializate în cauze de proprietate intelectuală.
Prin urmare, Curtea constată că în prezenta cauză competența de soluționare revine Tribunalului în temeiul art. 95 pct. 1 din N.C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.09.2014.
PreședinteGrefier
← Drept de autor şi drepturi conexe. Hotărâre din 08-10-2014,... | Marcă. Decizia nr. 1500/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|