Pretenţii. Decizia nr. 1668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1668/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-11-2014 în dosarul nr. 12216/303/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1668 R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 NOIEMBRIE 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: ANTONELA CĂTĂLINA BRĂTUIANU
JUDECATOR - D. L. M.
JUDECĂTOR - D. Z.
GREFIER - G. C. A.
**********
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți M. BUCUREȘTI prin Primarul General și M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.410A din 04.04.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. O., P. E. și intimatul chemat în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 23 octombrie 2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 28 octombrie 2014, apoi la 04 noiembrie 2014.
CURTEA
Prin cererea din data de 08.06.2011 înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București, sub nr._, reclamanții Pangulescu V. și Pangulescu E. au chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General solicitând instanței să îl oblige pe acesta la plata de despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 200.000 RON, ca urmare a evingerii reclamanților de imobilul situat în .. 3, ., sector 1, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1875/_/11.12.1996 încheiat cu Primăria Municipiului București reprezentată prin mandatar ..
Reclamanții au arătat că au fost evinși în urma admiterii acțiunii în revendicare formulată de către B. S. și B. (P.) A. M. care a făcut obiectul dosarului civil nr._/3/2007 și în care s-a pronunțat decizia irevocabilă nr. 32/R/20.01.2011 de către Curtea de Apel București.
La data de 24.11.2011, reclamanții și-au completat acțiunea introducând în cauză, în calitate de pârât pe Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice. Sub acest aspect, reclamanții au arătat că prețul vânzării a ajuns în fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 5180/11.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București prin Primarul General, a fost admisă în parte cererea precizată, formulată de reclamanții Pangulescu V. și Pangulescu E. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata către reclamanți a sumei de 568.400 lei, reprezentând valoarea de piață a apartamentului, cu titlu de despăgubiri, a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata către reclamanți a sumei de 12.800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisă cererea de chemare în garanție și a fost obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la plata către pârâtul M. București prin Primarul General a sumei de 568.400 lei cu titlu de despăgubiri.
Prin decizia civilă nr. 350/A/04.04.2012 pronunțată de către Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul Ministerul Finanțelor Publice, s-a admis apelul formulat de apelantul pârât M. București prin Primarul General, s-a schimbat în parte sentința civilă apelată și a fost obligat pârâtul M. București prin Primarul General la plata către reclamanți a sumei de 12.800 lei cheltuieli de judecată din care 3000 lei sunt datorați de către pârât în solidar cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligat apelantul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei.
Prin decizia civilă nr. 75R/16.01.2012, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis recursurile declarate de recurentul-pârât M. București prin Primarul General și recurentul-pârât chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 350A/04.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. V., P. E., a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Curtea de Apel a arătat că nu poate înlătura erorile de judecată deoarece în recursul declarat de către M. București, prin Primarul General, se critică doar faptul că instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă. Principiul potrivit cu care, în calea de atac, nu se poate judeca mai mult decât a criticat partea nemulțumită, împiedică instanța de recurs să caseze, respectiv să schimbe hotărârile instanțelor de fond pentru motivele arătate anterior.
În condițiile în care M. București prin Primarul General rămâne obligat la plata de despăgubiri către reclamanți, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Curtea a precizat că în recursul Ministerului Finanțelor Publice nu se putea reține calitatea procesuală pasivă a acestuia, deoarece această parte a susținut constant că nu are calitate procesuală în cauză, nici în cererea principală, nici în cererea de chemare în garanție.
În rejudecare, instanța de apel a discutat inclusiv solicitarea apelantului Ministerul Finanțelor Publice de refacere a raportului de expertiză, dispunând în consecință.
Curtea a constatat că are caracterul unei probleme de drept dezlegate chestiunea legată de dreptul reclamanților de a obține prețul de piață al imobilului, în sensul dispozițiilor art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece în decizia nr. 30/R/20.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă s-a reținut expres că actul de vânzare-cumpărare care a constituit titlul pârâtului se bucură de prezumția de legalitate, din moment ce acțiunea în anulare a fost perimată și nu se pune problema considerării acestui contract ca nevalabil (fila 29 din decizia civilă nr. 32/R/2011 regăsită la fila 17 din dosarul de fond).
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a civilă la data de 27.01.2014 sub nr. dosar_ .
În rejudecarea apelului nu s-au administrat probe noi.
Prindecizia civilă nr. 410A din 04.04.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilăa respins ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-pârâți M. București, prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 5180/11.06.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Pangulescu V. și Pangulescu E. și cu intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pe apelanți la plata către intimați a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de apel formulate, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata prețului de piață pentru imobilul situat în .. 3, ., sector 1, cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1875/_/11.12.1996 încheiat cu Primăria Municipiului București, reprezentată prin mandatar ..
În primul ciclu procesual au fost dezlegate o . probleme de drept de care tribunalul a ținut cont în aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Astfel, așa cum rezultă din decizia instanței de casare, chestiunea legată de dreptul reclamanților de a obține prețul de piață al imobilului, în sensul dispozițiilor art. 50 alin. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece în decizia nr. 30/R/20.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă s-a reținut expres că actul de vânzare-cumpărare care a constituit titlul pârâtului se bucură de prezumția de legalitate, din moment ce acțiunea în anulare a fost perimată și nu se pune problema considerării acestui contract ca nevalabil (fila 29 din decizia civilă nr. 32/R/2011 regăsită la fila 17 din dosarul de fond).
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților chemați în judecată, de asemenea, Curtea de Apel a reținut că în recursul declarat de către M. București prin Primarul General se critică doar faptul că instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că, într-adevăr prin motivele de apel, apelantul M. București a invocat lipsa calității procesuale pasive, însă nu a declarat recurs pe acest aspect. În aceste condiții, hotărârea a devenit irevocabilă în ceea ce privește obligarea pârâtului M. București la plata prețului de piață al imobilului.
A mai reținut instanța de control că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă pe cererea de chemare în garanție.
Tribunalul a reținut considerentele deciziei de casare în sensul că, în rejudecare, se va discuta inclusiv solicitarea apelantului Ministerul Finanțelor Publice de refacere a raportului de expertiză.
Pe acest aspect, tribunalul a reținut că în dosarul de fond s-a efectuat expertiza – specialitatea construcții, fiind depusă la dosar la data de 20.04.2012. Potrivit art. 212 alin. 2 părțile aveau posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză cel mai târziu la următorul termen de judecată, or, din actele dosarului rezultă că Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat obiecțiuni. Tribunalul a apreciat că în calea de atac nu se mai pot formula aceste obiecțiuni întrucât a intervenit sancțiunea decăderii prin nedepunerea lor în termenul procedural la instanța de fond, astfel că acest motiv de apel nu a fost reținut.
În ceea ce privește susținerea că în cauză ar opera îmbogățirea fără justă cauză a reclamanților, aceasta nu poate fi reținută întrucât legea specială prevede posibilitatea ca în anumite condiții M. Finanțelor să suporte valoarea de piață a imobilelor restituite foștilor proprietari, indiferent de prețul de achiziție.
În ceea ce privește apelul declarat de M. București, tribunalul a reținut că instanța de control a apreciat că, în condițiile în care M. București prin Primarul General rămâne obligat la plata de despăgubiri către reclamanți, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, această chestiune intrând astfel în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins ambele apeluri ca nefondate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat apelanții la plata către intimați a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei tribunaluluiau declarat recurs:
- pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând casarea hotărârii recurate, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă, s-au susținut în esență, următoarele:
1. Tribunalul București nu era competent material ca și instanță de fond, deoarece competența stabilită de legea specială aparține tribunalului doar în cazul special al acțiunilor ce au ca temei de drept Legea nr. 10/2001, iar competența instanței de fond trebuia stabilită prin raportare la valoarea bunului.
Or, raportat la faptul că obiectul cererii este evaluabil în bani, iar valoarea bunului litigios stabilită prin raportul de expertiză efectuat de către expert Basica A., respectiv 568.400 lei, hotărârea astfel pronunțata este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 și 2 Cod procedură civilă și a Deciziei nr. 32/2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție (care stabilește litigiile civile și comerciale ce sunt evaluabile în bani).
2. Recurentul-pârât este lipsit de calitate procesual pasivă pe capătul de cerere privind obligarea sa la restituirea valorii de piață a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 5/_/11.12.1996, iar în acest sens se prevalează de dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată și ale Legii nr. 1/2009; excepția fiind de ordine publică poate fi invocată oricând, chiar și din oficiu.
3. Pe fondul cauzei, este nefondat capătul al doilea de cerere. Reclamanții au dreptul la restituirea prețului achitat reactualizat, deoarece nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească care să anuleze actul de înstrăinare, iar la momentul vânzării imobilului statul era proprietar. Dacă actul de înstrăinare a fost întocmit cu respectarea/nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prețului plătit, reactualizat sau la restituirea prețului de piață, făcând aplicarea art. 1344 Cod civil. Atunci când cumpărătorul este evins prin fapta unui terț, obligația de garanție a vânzătorului există dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fi avut loc o tulburare de drept, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării și aceasta să nu fi fost cunoscută de vânzător.
4. În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurentul-pârât solicită respingerea acestuia având în vedere ca s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice urmând ca acesta să fie obligat la plata acestora, iar, în subsidiar, solicită aplicarea art. 274 alin.(3) Cod procedură civilă, întrucât prezentul litigiu nu comportă un grad de dificultate sporit ori cheltuielile de judecată sunt prea mari față de contribuția apărătorului ales, al cărui onorariu nu s-a justificat printr-o factură ori chitanță fiscală și este disproporțional și tendențios, în raport de criteriile conținute de art. 132 din Statutul profesiei de avocat.
- pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Bucureștisolicitând modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului și respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul M. București prin Primarul General, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, s-au susținut în esență, următoarele:
1. În mod greșit instanța de apel a menținut obligarea sa la plata valorii de piață.
Reclamanții nu au făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare, astfel că speța nu se circumscrie dispozițiilor imperative prevăzute de art. 50 din Legea nr. 10/2001. Obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune în nici un caz valoarea de piața a imobilului, cu atât mai mult în situația imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 112/1995, iar ea nu poate funcționa prin raportare la regimul pieței libere, ci prin raportare la criterii de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale.
În plus, reclamanții aveau obligația să dovedească faptul că au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție (abuz de putere).
Raportându-ne la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele R. c. României, cauza Brumărescu c. României, Velikovi c. Bulgariei, T. T. c. României, Pincova și Pinc c. Republicii Cehe ș.a.), recurentul a arătat că poate fi considerată suficientă și o despăgubire care nu se ridică la valoarea de circulație a bunului în cauză, iar indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de piață actuală a imobilelor constituie, în mod vădit, o îmbogățire fără justă cauză a acestora, care încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii.
Prin urmare, atâta timp cât în cauza de față nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 501 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, admițând cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, întrucât nu poate fi obligat la restituirea prețului la valoarea de piață, achitat de reclamanți în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
2. Dispoziția de obligare a pârâților, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, este nelegală, întrucât culpa procesuală aparține Primăriei Municipiului București, prin mandatar . – parte în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1875/_/11.12.1996, fiind necesar să se facă aplicabilitatea art. 1337 Cod civil, privind răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului.
În subsidiar, se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, deoarece cheltuielile de judecată pot fi acordate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real efectuate, în limita unui cuantum rezonabil. Trebuie cenzurat cuantumul onorariului avocațial precum și onorariu de expert, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitatea activității depuse cât și cu valoarea pricinii.
Mai mult, nu a dat dovadă de rea-credință, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare, nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor judecată. Neexistând culpă procesuală, principiu consacrat de procedura civilă, potrivit art. 274 Cod procedură civilă și neexistând temei legal, este neîntemeiată obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
3. Este eronată reținerea concluziilor din raportul de expertiză, care a stabilit o sumă exorbitantă la evaluarea imobilului.
În cadrul metodelor de evaluare cuprinse în raportul de expertiza efectuat în cauză, nu este menționată nicio corecție legată de blocajul actual al pieței imobiliare, iar suma stabilită în expertiză este exagerat de mare pentru imobilul în cauză, la nivelul anului 2014, reclamanții achiziționându-i în anul 1996 la un preț cu mult sub prețul pieții. Apreciază că se impune o diminuare a valorii cu cel puțin 30% din valoarea reală, deoarece evaluatorul nu a introdus în cadrul factorilor de individualizare și pe cel referitor la ponderea dintre cerere și oferta aferentă actualului blocaj al pieței imobiliare, apreciată la - 30%.
Astfel, în mod greșit s-a omologat raportul de expertiză, deoarece în speță operează îmbogățirea fără justă cauză, fiind aberant ca reclamanții să încaseze în 2014 o diferență de sumă exagerată față de suma achitată în contractul de vânzare-cumpărare, valoare care depășește cu mult însăși valoarea de circulație a imobilului pe piața imobiliară de la ora actuală.
Intimata-reclamantă P. E. a formulat întâmpinări la ambele recursuri prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:
Asupra recursului pârâtului M. București:
Este eronată susținerea recurentului referitoare la necompetența Tribunalului București ca instanță de fond. Pe de o parte, Tribunalul București nu a fost instanță de fond, ci de apel. Pe de altă parte, excepția de necompetență materială trebuie invocată nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, conform dispozițiilor exprese ale art. 1591 alin. 2 Cod pr. civilă, astfel încât, prin includerea acesteia între criticile recursului, excepția apare ca tardiv formulată.
Cât privește contestarea de către același recurent M. București a calității sale procesual pasive, trebuie menționat că în conformitate cu decizia instanței de casare, Tribunalul a reținut corect că hotărârea atacată a devenit irevocabilă în ceea ce privește obligarea pârâtului M. București la plata prețului de piață al imobilului. În aceste condiții calitatea procesuală activă a pârâtului M. București nu mai poate fi luată în dezbatere în rejudecare (al doilea ciclu procesual), deoarece s-ar încălca puterea obligatorie a dispozițiilor casării, rezultând din art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă.
Același raționament este aplicabil și criticii recurentului M. București referitoare la prețul care trebuie restituit reclamanților, chestiunea de drept fiind dezlegată cu putere obligatorie pentru instanța de rejudecare și excluzând astfel, reluarea oricărei dezbateri contradictorii.
Cât privește cheltuielile de judecată la care a fost obligat acest recurent în apel, trebuie observat că analiza nu poate fi efectuată decât în măsura analizării și celui de al doilea recurs, astfel:
Asupra recursului pârâtului Ministerul Finanțelor Publice:
Așa cum s-a reținut și cu privire la primul recurs, operează puterea obligatorie a dispozițiilor casării, rezultând din art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă, astfel că nu mai poate face obiect al dezbaterilor, problema de drept dezlegată în casare, referitoare la prețul care trebuie restituit reclamanților. Acesta a fost stabilit ca reprezentând valoarea de piață a imobilului ce a făcut obiectul vânzării-cumpărării.
Cât privește valoarea la care s-a stabilit obligația de restituire, Curtea găsește întemeiată ultima critică a recursului pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Fără a analiza în acest recurs, criteriile și aprecierile efectuate în acest sens de către recurent, se observă că instanța de apel în rejudecare, nu a respectat dispozițiile instanței de casare legate de dezbaterea efectivă a necesității de administrare a unui nou raport de expertiză. Repetând practic greșeala celei dintâi instanțe de apel, care a fost calificată cu ocazia casării, drept o încălcare a dreptului la apărare al apelantului recursului pârât Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel în rejudecare a respins solicitarea acestei părți pe considerente de ordin procedural și nu analizând în fond necesitatea administrării probei, astfel cum instanța de casare a stabilit că trebuia să procedeze.
În acest fel, s-a produs o încălcare a prevederilor obligatorii ale art. 315 alin. 1 Cod pr. civilă, ceea ce atrage incidența motivului de modificare conținut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă. Cum însă, modificarea hotărârii nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi, Curtea constată că se impune casarea prevăzută de art. 321 alin. 3 teza I Cod pr. civilă, pentru a fi dezbătută în fond necesitatea și eventual, administrată proba constând în refacerea raportului de expertiză evaluatoare a imobilului, la valoarea de piață a acestuia.
Critica acestui recurent privind cheltuielile de judecată rămâne astfel nesoluționată, urmând a fi avută în vedere alături de critica similară a celuilalt pârât, cu ocazia rejudecării.
Aceste considerente, precum și cele legate de necesitatea de efectuare a unei soluționări unitare, atrag admiterea ambelor recursuri în baza temeiului de drept deja indicat și casarea în întregime a hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-pârâți M. București prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 410A din 04.04.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. O. și P. E. și cu intimatul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. B. D. L. M. D. Z.
GREFIER,
G. C. A.
Red. ACB
Tehnored. ACB/PS 2 ex.
Jud. apel: L. C., T. S.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 370/2014. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 1752/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
