Revendicare imobiliară. Decizia nr. 370/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 3544/2/2014
Dosar nr._
(1271/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.370 A
Ședința publică din 22.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - FĂNICA PENA
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - E. C.
- XX -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelanta reclamantă M. C. G. împotriva încheierii de ședință din 25.04.2014, respectiv de apelanții intervenienți N. G., N. D. împotriva sentinței civile nr.959 din 05.07.2007 și a încheierii din 24.11.2006, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București, prin Primarul General.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 08 septembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 15 septembrie, apoi la 22 septembrie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, s-au respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active
S-a admis acțiunea așa cum a fost precizată formulată de reclamanta M. C. G. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General.
A fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină posesie și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 1, constituit din teren 940 mp. și construcție, cu excepția apartamentului vândut în baza Legii nr.112/1995.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București reclamanta M. C. G. a chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul din ., sector 1, București, compus din teren și construcțiile edificate pe acesta.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este moștenitoarea fostului proprietar, lonescu B. C.,care a dobândit prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._/1922 imobilul din ..77 actual P. T. nr.59, compus din teren în suprafață de 1.482 mp. și casă de locuit. In acest teren era inclus și terenul revendicat, care ulterior a figurat ca imobil distinct pe ., pe care au fost edificate trei corpuri de clădire.
Imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, iar prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 587/1997 încheiat în baza Legii nr.112/1995 a fost înstrăinat unul dintre cele trei corpuri de clădire, împreună cu suprafața de teren aferentă.
Reclamanta, în calitate de moștenitoare a fostului proprietar, a solicitat restituirea în natură a imobilului, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001, însă nici până la data formulării acțiunii cererea nu a fost soluționată, fiind depășit termenul prevăzut de art.23 alin. 1 din Legea nr.10/2001.
În drept se invocă art. 480 cod civil și Legea nr. 10/2001 modificată.
În dovedire s-au depus la dosar următoarele înscrisuri, în copie certificată: contract de vânzare - cumpărare nr._/1922, proces - verbal din 18.07.1946, extras de carte funciară, adresa nr._/2005 emisă de P.M.B., planuri de situație, autorizație de construire, adresa privind situația juridică, certificat de calitate de moștenitor 135/1998.
În ședința publică de la 25.04.006 instanța a unit cu fondul excepția inadmisibilității cererii invocată de către pârât, care a susținut că în urma modificării Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 nu se prevede un termen în care persoana notificată poate fi obligată să răspundă.
La același termen de judecată, s-a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu expertiză specialitatea construcții și specialitatea topografie pentru reclamantă.
În dosar au fost depuse rapoartele de expertiză tehnice judiciare în specialitatea construcții, efectuată de expert B. P. și în specialitatea topografie, efectuat de expert M ir ce a S..
În fața Judecătoriei Sector 1 au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului terții N. G. și N. D..
Față de valoarea stabilită prin rapoartele tehnice de expertiză Judecătoria Sectorului l, prin sentința civilă nr._/05.09.2006 a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă în favoarea Tribunalului București - Secție Civilă, conform art.2 C.pr.civ.
Pe rolul Tribunalului București cauza a fost înregistrată sub nr._, instanță în fața căreia reclamanta și-a precizat câtimea obiectului cererii cu referire la compunerea imobilului revendicat în urma identificării acestuia prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
În ședința publică de la 24.11.2006 instanța a respins cererea de intervenție formulată de N. D. și N. G. ca lipsită de interes, pentru considerentele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.
În ședința publică de la 12.01.2007 pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție în raport de care reclamanta a completat proba cu înscrisuri, iar tribunalul din oficiu a apreciat necesitatea suplimentării raportului de expertiză topografică cu obiectivele menționate în încheierea de ședință din 01.06.2007.
Astfel, reclamanta a mai depus la dosar contractul de vânzare - cumpărare nr._ /1949 transcris sub nr.9169/20.12.1949, istoricul proprietății situat în ., actul de vânzare - cumpărare 8990/1914.
Pârâtul a depus la dosar adrese privind situația juridică a imobilului și istoricul înscrierilor imobilului .
De asemenea, la dosar au fost depuse hotărârile pronunțate într-un alt litigiu în care reclamanta a solicitat de asemenea revendicarea imobilului în litigiu, din proprietatea statului.
În ședința publică de la termenul din 29.06.2007 instanța a unit cu fondul excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, și față de sentința civilă nr.3121/2002 și decizia civilă nr.2179/2002 excepția autorității de lucru judecat cu privire la soluția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a rămas în pronunțare atât cu privire la soluționarea acestei excepții cât și cu privire la fondul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, față de dispozițiile art.137 C.pr.civ., asupra excepțiilor invocate tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primarul General să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București ., sector l, compus din teren în suprafață de 940 mp. și construcțiile edificate pe acesta, cu excepția apartamentului vândut în baza Legii nr.112/1995.
Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată arătând că în baza Legii nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 nu se mai prevede un termen pentru soluționarea notificării.
Contrar susținerilor pârâtului, conform art.25 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Reclamanta exercitându-și drepturile conferite de lege a notificat unitatea deținătoare, Primăria Municipiului București, solicitând restituirea în natură a imobilului în litigiu, încă din anul 2001, și nici până la data introducerii acțiunii - 21.03.2006 - notificarea formulată nu a fost soluționată.
Mai mult decât atât, față de refuzul evident al unității deținătoare de a soluționa notificarea, încălcând obligația legală menționată mai sus, reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr.975/10.01.2002 a solicitat obligarea statului să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr.3121/08.04.2002 acțiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă, față de . Legii nr. 10/2001, lege specială de imediată aplicare în domeniul imobilelor preluate abuziv de către stat, instanța la acea dată apreciind că reclamanta are la dispoziție procedura specială reglementată de această lege.
Prin decizia civilă nr.2171/A/21.10.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta reclamantă, instanța de apel reținând, de asemenea, că după . Legii nr.10/2001 fostul proprietar nu mai are deschisă calea acțiunii în retrocedare direct la instanțele judecătorești ci este obligat să urmeze procedura administrativă specială instituită de Legea nr.10/2001.
Prin decizia civilă nr.311/07,02.2003 pronunțată de Curtea de Apel București a fost respins ca nefondat și recursul declarat de către recurenta reclamantă, instanța de recurs reținând aceleași considerente ca cele menționate de către instanțele de fond și apel.
Prin urmare, tribunalul apreciază ca prin hotărârile menționate, față de împrejurarea că s-a reținut în favoarea reclamantei doar posibilitatea urmării procedurii speciale administrative prevăzute de Legea nr.10/2001, fără a mai avea deschisă calea dreptului comun, implicit s-a stabilit și obligația pârâtului de soluționare a notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, obligație pe care acesta a încălcat-o și după pronunțarea acestei hotărâri, și chiar ulterior, până la formularea prezentei acțiuni, deși s-a scurs un termen de 5 ani de la înregistrarea notificării și nu 60 de zile cum prevede Legea nr. 10/2001.
În aceste condiții, ne soluționare a notificării formulată către reclamantă în intervalul lung de timp scurs de la înregistrarea acesteia, și chiar după ce s-a reținut că reclamanta nu are la dispoziție decât procedura administrativă specială prevăzută de Legea nr.10/2001, este apreciată de către tribunal un refuz evident de restituire a imobilului în natură, împrejurare ce conferă reclamantei accesul direct în instanță, astfel cum a decis și instanța supremă în practica referitoare la astfel de acțiuni.
Prin urmare, tribunalul apreciază că nu se poate reține că acțiunea reclamantei este inadmisibilă și nici că soluția pronunțată prin hotărârile judecătorești menționare are autoritate de lucru judecat, acțiunea în revendicare formulată de reclamantă fiind remediul juridic și mijlocul procedural prin care aceasta poate cere în justiție să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului de care a fost deposedată, solicitând restituirea acestuia.
Tribunalul reține că, într-adevăr, refuzul unității deținătoare de a soluționa notificarea reclamantei reprezintă o încălcare a obligației legale, ce corespunde dreptului corelativ de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de către stat și față de faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație legală în această perioadă, nici măcar după ce instanțele de judecată au stabilit că reclamanta are la dispoziție procedura administrativă specială, reclamanta are la dispoziție exercitarea acestei cereri ca singură modalitate de a obține în mod legal restituirea imobilului în natură.
Îngrădirea exercițiului acestei acțiuni ar reprezenta o încălcare a însuși dreptului de proprietate și a principiului liberului acces la justiție, precum și al respectului pentru bunuri prevăzute de Constituție și de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active tribunalul reține că așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare nr._/1922 lonescu B. C. a dobândit imobilul situat în București, ..77 formal din teren cu toate construcțiile existente.
În procesul - verbal întocmit la 18.07.1946 pentru înființarea cărților funciare în M. București se arată că imobilul situat în București, ..59, proprietar lonescu C. B., domiciliat la aceeași adresă, se compune din teren în suprafață de 1482 mp. și o casă cu 8 camere, 2 antreuri, 4 bucătării, o prăvălie la stradă și anexe.
Din adresa nr._/2005 emisă de P.M.B. - Direcția Evidența Imobiliară și cadastru se reține că imobilul la care face referire procesul - verbal încheiat la 18.07.1946 era compus din imobilele ce au purtat următoarele adrese poștale, ..77 pană în anul 1925 și . menționându-se că în prezent figurează înscrise distinct, cu adresele poștale ..59 și . sector 1, imobile ce figurau înscrise și la nivelul anului 1948.
Tribunalul reține că ulterior autorul reclamantei (calitate ce rezultă din certificatul de moștenitor 135/27.05,1998), prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr._/20.12.1949 a vândut imobilul proprietatea lui situat în București, ..59, compus din teren în suprafață de 400 mp.
În acest act se menționează că vânzătorul, C. lonescu B., deține imobilul care face obiectul contractului în baza actului de vânzare - cumpărare_/ 1922, și că restul suprafeței cumpărate prin acest act rămâne proprietatea deplină a vânzătorului neintrând în vânzarea care face obiectul contractului nr._/1949.
În raport de faptul că pârâtul a susținut că imobilul revendicat de reclamantă situat în . nu este unul și același cu imobilul menționat în actul de vânzare - cumpărare_/1922, în cauză s-a efectuat un raport de expertiză topografică care, în urma analizei actelor depuse la dosar și a măsurătorilor efectuate la fața locului, a stabilit că terenul indicat în actul de vânzare - cumpărare al autorului reclamantei este unul și același cu terenul identificat prin expertiza și revendicat de reclamantă, cu mențiunea că în urma înstrăinării suprafeței de 400 mp. în anul 1949 care avea deschidere la . imobilului rămas în proprietatea vânzătorului lonescu B. C., care avea deschidere și la . a rămas înscris la această adresă poștală.
Prin urmare, tribunalul apreciază că prin probele administrate în cauză s-a dovedit existența dreptului de proprietate în patrimoniul autorului reclamantei asupra imobilului revendicat, iar diferența de adresă poștală a rezultat din succesiunea actelor încheiate de către fostul proprietar și din divizările întregului imobil din . 3 imobile distincte, cu înscrisurile în evidențele cadastrale corespunzătoare divizărilor.
Așa fiind, față de considerentele arătate, tribunalul va respinge excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active, cu mențiunea că pentru motivele arătate în aprecierea admisibilității prezentei cereri nu se poate reține în cauză autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești invocate mai sus pe aspectele invocate și în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul constată că imobilul a fost preluat de către stat prin Decizia 879/1959, emisă în baza Decretului nr.92/1950, iar potrivit art.2 alin.1 lit.a din Legea nr. 10/2001 republicată imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 sunt considerate ca fiind imobile preluate în mod abuziv de către stat.
De asemenea, tribunalul reține că naționalizarea imobilului revendicat în baza Decretului 92/1950 s-a făcut cu încălcarea Constituției României în vigoare la acel moment, astfel că preluarea imobilului în aceste condiții, nu constituie un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate de către stat.
Astfel, art.8 din Constituția din 1948 recunoștea și garanta în mod expres, cu rang de principiu, dreptul de proprietate particulară, iar textele ulterioare ale art. 10 și 11 prevedeau anumite excepții care derogau de la principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate particulară, în art. 10 se prevedea posibilitatea exproprierii pentru cauze de utilitate publică și cu o justă și dreaptă despăgubire, iar art. 11 prevedea că mijloacele de producție, băncile, societățile de asigurare, proprietate particulară, pot deveni proprietate de stat.
În aceste condiții, naționalizarea imobilelor cu destinație de locuință în baza art. I pct.1,2,4 și 5 din Decretul 92/1950 a încălcat ordinea constituțională a vremii, neputându-se încadra în niciuna din situațiile de excepțiile prev. de art. 10 și 11 din Constituția României.
Așadar, Decretul nr.92/1950 nu a constituit în sine un titlu legal de dobândire a proprietății de către stat, astfel că reținând că reclamanta a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin moștenire de la adevăratul proprietar, iar pârâtul a preluat imobilul revendicat în mod abuziv și fără un titlu valabil astfel că nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra acestui bun, tribunalul apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind întemeiată, astfel că în baza art.480 Cod civil va obliga pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 940 mp. și construcțiile edificate pe acesta, cu excepția apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum a solicitat reclamanta.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.”
Prin încheierea (anterioară) de ședință publică pronunțată în același dosar de Tribunalul București - Secția a III-a civilă la data de 24.11.2006, s-a respins cererea de intervenție formulată de N. D. și N. G., în interesul Municipiului București prin Primarul General - ca lipsită de interes, cu motivarea că admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie nu se impune, întrucât nu se justifică interesul legitim și actual și față de împrejurarea că cererea de chemare în judecată vizează, exclusiv doar partea de imobil care nu a fost restituită și nu partea din imobil deținută de chiriașii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995.
Prin încheierea de ședință în camera de consiliu din 25.04.2014 în același dosar - după pronunțarea sentinței civile nr. 959/05.07.2007 - potrivit art. 281 ind. 1 C.pr.civ. - Tribunalul București - Secția a III-a civilă, a admis cererea formulată de pârâtul M. București prin Primarul General, astfel cum a fost precizată.
A dispus lămurirea întinderii dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în sensul că, apartamentul vândut în baza Legii nr. 112/1995 a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._ este situat în București, ., parter, . și se compune din 3 camere, baie, culoar, marchiză, magazie zidită, în suprafață utilă de 54,26 mp și 59,69 mp teren situat sub construcție.
A dispus înlăturarea dispozițiilor potrivnice în sensul că suprafața de teren restituită reclamantei este de 880,31 mp.
A respins cererea formulată de petenții N. G. și N. D. ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitatea procesuală activă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată la data de 16.12.2013, prin Serviciul Registratură, petenții N. G. și N. D. au solicitat lămurire dispozitiv/înlăturare dispoziții potrivnice respectiv a dispozitivului sentinței civile nr. 959/5.07.2007, în sensul ca nu face obiectul restituirii suprafața de teren de 59,69 mp, înstrăinata petenților conform contractului_ (in baza Legii nr. 112/1995) si ca suprafața terenului ce compune imobilul restituit reclamantei este de 880,31 mp.
În motivarea cererii se arată că prin dispozitivul sentinței 959/2007 se menționează ca se restituie imobil compus din teren in suprafața de 940 m.p. cu excepția apartamentului vândut în baza Legii 112/1995.
Pe de o parte, aceste dispoziții sunt potrivnice deoarece exceptarea apartamentului vândut in baza Legii nr. 112/1995 presupune ca suprafața de teren nu este de 940 mp, ci de 880.31 mp, avându-se in vedere contractul de vânzare in baza Legii nr. 112/1995, astfel că nu se putea restitui și terenul de 940 mp și să fie în același timp exceptata suprafața de 59,69 m.p., parte din apartamentul înstrăinat in baza Legii 112/1995.
In concluzie, petenții au solicitat clarificarea dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor potrivnice, in sensul ca nu face obiectul restituirii suprafața de 59,69 mp.
În drept, s-au invocat disp. art. 2811 Cod procedura civila.
Prin cererea înregistrată la data de 3.02.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul M. București prin Primar General a formulat cerere de îndreptare eroare materiala a dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțata de Tribunalul București Secția a III – a Civilă în dosarul nr._ .
În motivare se arată că în dispozitivul sentinței sus menționate, instanța de judecată, deși a menționat că „se lasă în deplină posesie și liniștită posesie imobilul situat în București, sector 1, constituit din teren în suprafață de 940 mp și construcții, cu excepția apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995”, a omis a avea în vedere faptul că, odată cu apartamentul vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr._, exceptat de la restituire, s-a înstrăinat și suprafața de teren de 59,69 mp.
Exceptând de la restituire apartamentul vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, pârâtul consideră că instanța de judecată trebuia să excepteze de la restituire inclusiv terenul aferent în suprafață de 56,69 mp, iar suprafața de teren restituită urma să fie cea de 880,31 mp (940 mp – 59,69 mp).
În opinia pârâtului se apreciază ca soluția astfel pronunțata conține dispoziții potrivnice, deoarece exceptarea apartamentului vândut in baza Legii nr. 112/1995 prin contractul de vânzare-comparare nr. _, presupune ca suprafața de teren nu este de 940 mp, ci de 880,31 mp, având in vedere ca prin același contract s-a vândut si suprafața de teren aferenta de 59,69 mp. Deci nu se poate restitui si suprafața de 940 mp si sa fie in același timp exceptata si suprafața de 59,69 mp, parte integranta din apartamentul vândut in baza Legii nr. 112/1995.
Față de cele învederate si pentru înlăturarea oricăror contradicții, solicita sa se dispună îndreptarea dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007 în sensul de a se excepta de la restituire inclusiv suprafața de 59,69 mp vânduta in temeiul Legii nr. 112/1995 o data cu apartamentul, astfel incat suprafața de teren restituita urmează a fi de 880,31 mp, iar nu de 940 mp.
În drept, s-au invocat disp. art. 148 si art. 442 N Cod procedura civila (2811 C.pr.civ.).
Printr-o nouă cerere înregistrată la data de 18.02.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul M. București prin Primar General a precizat că solicită pe calea prezentei cereri îndreptarea erorii material a dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III – a Civilă în dosarul nr._, în sensul de a se excepta de la restituire suprafața de teren de 56,69 mp vândută în temeiul Legii nr. 112/1995, o data cu apartamentul, prin contractual de vânzare – cumpărare nr._, astfel încât suprafața de teren restituită urmează a fi de 880,31 mp, iar nu de 940 mp.
Ulterior, pârâtul M. București prin Primarul General a depus prin Serviciul Registratură, la data de 21.02.2014, o nouă cerere precizatoare prin care a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III – a Civilă în dosarul nr._ și înlăturarea dispozițiilor potrivnice, conform disp. art. 2811 C.pr.civ..
Reclamanta M. C. G. a depus la dosar cerere intitulată Note de susținere, solicitând respingerea cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III – a Civilă în dosarul nr._ și de înlăturare a dispozițiilor potrivnice formulată de pârâtul M. București prin Primarul General, apreciind că cererii nu îi sunt aplicabile nici disp. art. 2811 alin. 1 C.pr.civ. și nici cele ale art. 399 alin. 1 teza a II – a C.pr.civ., întrucât executarea silită era finalizată la momentul formulării cererii prin emiterea Dispoziției nr. 25/12.01.2009 de către pârâtul M. București prin Primarul General și prin punerea în posesie efectuată prin intermediul executorului judecătoresc la data de 23.06.2010.
Au fost depuse la dosar copii certificate ale Dispoziției nr. 25/12.01.2009 emisă de pârâtul M. București prin Primarul General și ale procesului – verbal de punere în posesie efectuată prin intermediul executorului judecătoresc P. C. G. la data de 23.06.2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.959/5.07.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III – a Civilă, a fost admisă acțiunea așa cum a fost precizată formulată de reclamanta M. C. G. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a fost obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 940 mp și construcții edificate pe acesta, cu excepția apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Din considerentele acestei sentințe, rezultă că reclamanta și-a precizat câtimea obiectului cererii cu referire la compunerea imobilului revendicat în urma identificării acestuia prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, solicitând obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 940 mp și construcții edificate pe acesta, cu excepția apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995, fără însă ca în considerente sau în dispozitiv să fie arătată compunerea apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995.
Tribunalul constată că nici în raportul de expertiză efectuat de expertul construcții P. B. în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București nr._, anterior declinării acestei instanțe, apartamentul nu a fost efectiv identificat și nu a fost indicată compunerea acestuia, expertul limitându-se la identificarea apartamentelor deținute cu contract de închiriere situate pe terenul identificat în cauză de expertul topograf M. S..
Prin urmare, tribunalul consideră că se impune lămurirea întinderii dispozitivului sentinței civile evocate mai sus, întrucât simpla exceptare de la restituirea în natură a apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995, fără a se indica efectiv compunerea acestuia a determinat dificultăți la intabularea dreptului de proprietate solicitată de deținătorii acestui apartament.
Acest aspect a rezultat din cererea inițială formulată de numiții N. G. și N. D., cumpărătorii apartamentului vândut în baza Legii 112/1995, prin care au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentința civilă în cauză, cerere respinsă de către tribunal prin încheierea pronunțată la data de 13.12.2013.
Aceștia au formulat cerere de intervenție în cauză, respinsă ca lipsită de interes prin încheierea pronunțată la data de 24.11.2006, avându-se în vedere că intervenienții nu depuseseră până la acel moment la dosar nici o probă pentru dovedirea interesului în promovarea cererii, iar reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată a vizat exclusiv doar partea din imobil care nu a fost restituită și nu partea din imobil deținută de chiriașii cumpărători în baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit art. 2811 alin. 1 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Procedând la lămurirea întinderii dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III – a Civilă în dosarul nr._, tribunalul constată că apartamentul vândut în baza Legii nr. 112/1995 a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._, este situat în București, ., parter, . și se compune din 3 camere, baie, culoar, marchiză, magazie zidită, în suprafață utilă de 54,26 mp și 59,69 mp teren situat sub construcție.
Tribunalul consideră că nu se poate face abstracție de compunerea în întregime a apartamentului vândut în baza Legii nr. 112/1995, câtă vreme chiar în contractul de vânzare – cumpărare se face mențiunea că odată cu locuința se dobândește și 59,69 mp, teren situat sub construcție, iar această clauză din contractul de vânzare – cumpărare este valabilă și produce efecte juridice, nefiind desființată printr-o hotărâre judecătorească.
Prin hotărârea pronunțată în cauză, instanța a dispus restituirea terenului în suprafață de 940 mp, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul topograf M. S., iar din schița amplasament scara 1:200, anexă la raportul de expertiză, se constată că suprafața terenului de 940 mp a fost delimitată de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 18A, 19 A, 19, 20 A, 20, 21, 22, 23, 24, teren pe care se află potrivit mențiunilor ambilor experți și apartamentul deținut de N. G. și N. D., acest aspect rezultând cu certitudine de pe schița amplasament a raportului de expertiză.
În aceste condiții, tribunalul consideră că încă de la momentul pronunțării sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III – a Civilă în dosarul nr._, nu se putea dispune restituirea întregii suprafețe de teren de 940 mp, atâta timp cât terenul în suprafață de 59,69 mp era situat chiar sub construcția deținută de petenții N. G. și N. D., iar potrivit contractului de vânzare – cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, compunerea apartamentului era cea constatată mai sus.
Prin urmare, se poate observa că prin lămurirea întinderii dispozitivului sentinței civile pronunțate în această cauză, aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, întrucât, de pe o parte s-a dispus restituirea terenului de 940 mp, iar pe de altă parte, apartamentul vândut în baza Legii nr. 112/1995 a fost exceptat de la restituire, astfel cum în mod expres a solicitat reclamanta, fără a se avea în vedere și suprafața de teren situată sub construcție ce intra în compunerea acestui apartament.
Așa fiind tribunalul consideră că se impune înlăturarea dispozițiilor potrivnice cuprinse de dispozitivul hotărârii, întrucât atâta vreme cât s-a dispus exceptarea de la restituire a apartamentului înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, suprafața de teren care se putea restitui efectiv reclamantei era de 880,31 mp.
În privința apărărilor reclamantei în sensul că cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III – a Civilă în dosarul nr._ și de înlăturare a dispozițiilor potrivnice formulată de pârâtul M. București prin Primarul General, nu îi sunt aplicabile nici disp. art. 2811 alin. 1 C.pr.civ. și nici cele ale art. 399 alin. 1 teza a II – a C.pr.civ., tribunalul consideră că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, tribunalul constată că dispozițiile 2811 alin. 1 C.pr.civ. nu conțin o restricție de ordin temporal până la care se poate formula cererea dedusă judecății, respectiv până la începerea executării silite, iar disp. art. 399 prevăd că doar dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281/1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, fără vreo altă condiție referitoare la momentul când se poate formula o astfel de cerere.
Este adevărat că în baza sentinței civile sentinței civile nr. 959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III – a Civilă în dosarul nr._ a fost emisă Dispoziția nr. 25/12.01.2009 și a fost încheiat procesul – verbal de punere în posesie efectuată prin intermediul executorului judecătoresc P. C. G. la data de 23.06.2010.
Aceste împrejurări, în opinia tribunalului, nu împiedică formularea cererii deduse judecății, considerând că se poate proceda la rectificarea dispoziției conform celor pronunțate prin această încheiere, iar procesul – verbal încheiat de executorul judecătoresc produce în continuare efectele urmărite la încheierea acestuia, acela de punere în posesie cu imobilul situat în București, ., sector 1, chiar dacă suprafața terenului a fost diminuată conform prezentei încheieri.
În privința cererii formulată de petenții N. G. și N. D., tribunalul constată că aceștia nu au avut calitatea de părți în cauză, iar disp. art. 2811 alin. 1 C.pr.civ., prevăd în mod expres că doar părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice conținute de acesta. Pe cale de consecință, va respinge cererea formulată de petenții N. G. și N. D. ambii cu domiciliul în București, ., parter, sector 1, ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă.
Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 2811 alin. 1 C.pr.civ., tribunalul va admite cererea formulată de pârâtul M. București prin Primarul General, astfel cum a fost precizată și va dispune lămurirea întinderii dispozitivului sentinței civile nr. 959/05.07.2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III – a Civilă în sensul că, apartamentul vândut în baza Legii nr. 112/1995 a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr._, este situat în București, ., parter, . și se compune din 3 camere, baie, culoar, marchiză, magazie zidită, în suprafață utilă de 54,26 mp și 59,69 mp teren situat sub construcție.
Totodată, va dispune înlăturarea dispozițiilor potrivnice în sensul că suprafața de teren restituită reclamantei M. C. G. este de 880,31 mp.”
A. Împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 25.04.2014 în temeiul art. 281 ind. 1 C.pr.civ. de către Tribunalul București – Secția a III – a Civilă în dosarul nr._, a formulat apel reclamanta M. C. G..
În motivarea apelului reclamantei, s-a arătat că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, prin admiterea cererii formulată de către pârâtul M. București prin Primarul General și lămurirea întinderii dispozitivului sentinței civile nr.959/05.07.2007 ce constituie titlu executoriu.
O astfel de lămurire a dispozitivului are în acest caz două căi procesuale, cu obiect identic, astfel:
- Cea prevăzută de art.2811 alin.1 Cod procedură civilă:
- Cea prevăzută de art.399 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă(în Noul Cod de procedură civilă – fiind art.711 alin.2).
Nu există însă o opțiune a părții între cele două căi procesuale, exercițiul dreptului la acțiune fiind subordonat unei restricții de ordin temporal, deduse din prevederile art.399 Cod procedură civilă (art.711 Noul Cod de procedură civilă)- și anume începerea executării silite.
Se poate așadar apela la procedura lămuririi hotărârii judecătorești oricând, până la momentul inițierii executării, dar după acest moment este posibilă doar contestația la titlu, fiind irelevantă finalizarea executării, până la soluționarea contestației, fiind suficient ca această contestație să fi fost formulată anterior finalizării.
În cauză, dispozitivul hotărârii judecătorești ce se cere a fi lămurit a fost adus la îndeplinire de către pârâtă prin Dispoziția nr.25/12.01.2009, iar punerea efectivă în posesie a fost făcută prin executorul judecătoresc la data de 23.06.2010.
M. București – pârâtul în cauză – nu a înțeles să facă obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză prin care s-a constatat că la adresa din ., sector 1, a fost identificată suprafața totală de 940 mp. teren, ce putea fi restituită.
Pe calea art.2811 Cod procedură civilă – după executarea hotărârii, astfel cum s-a arătat – s-au făcut aprecieri care țin de fondul cauzei, încălcându-se flagrant autoritatea de lucru judecat, de care se bucură sentința.
Lămurirea cerută în baza art.2811 Cod procedură civilă vizează doar aplicarea măsurilor dispuse de instanța de judecată, când acestea nu sunt suficient de clare, în scopul de a se proceda la executarea silită a hotărârii respective, or, în speță, s-a ignorat faptul că dispozitivul hotărârii s-a și executat încă din anul 2009, dar s-a și modificat hotărârea, aducându-se atingere principiului autorității de lucru judecat, printr-o reinterpretare a expertizei topo, a componenței apartamentului înstrăinat în baza Legii nr.112/1995, judecătorul transformând cererea de lămurire într-o adevărată cale de atac în condițiile în care, prin încheierea din 13.12.2013 a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de terții N. G. și N. D., cu motivarea că aceasta tinde la diminuarea suprafeței de 940 mp. restituiți reclamantei care ar echivala cu remedierea unor erori de judecată, apte de îndreptare, exclusiv prin promovarea căilor legale de atac.
B.1. Împotriva încheierii de ședință pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă,din data de 13.12.2013, au formulat apel intervenienții N. G. și N. D..
În motivare s-a susținut că în mod greșit s-a respins cererea de îndreptare a omisiunii, deoarece prin sentința pronunțată, instanța ar fi exceptat imobilul înstrăinat în baza Legii nr.112/1995.
Conform contractului de vânzare - cumpărare al intervenienților, apartamentul înstrăinat este format din teren și construcție.
Este evident astfel că detalierea apartamentului exceptat nu ducea la o schimbare a soluției pronunțate, ci doar explicita.
Pe de altă parte, instanța nu se putea pronunța asupra terenului proprietatea intervenienților, atâta timp cât ei nu au avut calitatea de pârâți, iar cererea de intervenție formulată a fost respinsă, ca lipsită de interes, tocmai pentru că nu se revendica imobilul proprietatea intervenienților.
S-a solicitat administrarea de probe cu înscrisuri, expertiză topografică, etc., urmând a-și completa ulterior motivele de apel.
2. Împotriva sentinței civile nr. 659/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, dar și a încheierii de ședință din 24.11.2006 pronunțată în același dosar, s-a declarat apel de către intervenienții N. G. și N. D., formulându-se mai multe critici de nelegalitate și netemeinicie, astfel:
- În mod greșit s-a dispus respingerea ca lipsită de interes a cererii de intervenție, atâta timp cât intervenienții aveau calitatea de proprietari ai terenului în suprafață de 59,69 mp.;
- În mod greșit s-a acceptat cererea de completare a acțiunii (de la 429 mp.) până la 940 mp., deși fusese depășit termenul prevăzut de art. 132 C.pr.civ.:
- În mod greșit s-a dispus restituirea și a suprafeței de 59,69 mp., în condițiile în care terenul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul nr._ și nu putea face obiectul Legii nr. 10/2001.
S-a menționat că nu le-a fost comunicată hotărârea, neexistând dovada de comunicare în acest sens la dosar, astfel că motivele de fapt și de drept vor fi depuse până la prima zi de înfățișare, potrivit art. 287 C.pr.civ.
În probațiune s-au solicitat înscrisuri, expertiză topografică și orice altă probă admisă de lege.
La termenul de judecată din 08.09.2014, la întrebarea instanței, apelanții – intervenienți au învederat că nu insistă în administrarea unei expertize în specialitatea topografie solicitată în apelul motivat, având în vedere că partea adversă nu contestă faptul că suprafața de teren de sub clădire, aferentă apartamentului cumpărat în baza Legii nr.112/1995, face parte din bunul cumpărat, conform mențiunilor ca atare din contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reprezentantul statului.
Apelurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
1. Mai întâi, Curtea constată că acțiunea privind restituirea imobilului pentru care reclamanta M. C. G. a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 – temei invocat alături de art.480 Cod civil -, s-a înregistrat pe rolul instanței în anul 2006 și s-a dat sentința civilă nr.959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă (apelată în cauză) – acțiunea având natura juridică a unei contestații la Legea nr.10/2001 pentru nesoluționarea pe fond a notificării de către M. București prin Primarul General.
Sentința pronunțată este una apelabilă, având în vedere că s-a dat anterior Legii nr.202/2010 („mica reformă”) care a suprimat calea de atac a apelului în contestațiile formulate în baza art.26 din Legea nr.10/2001.
2. Apelul reclamantei M. C. G. nu este fondat, în al doilea rând pentru următoarele considerente:
Nu se contestă existența celor două căi în instanță, aflate la îndemâna părților cauzei, pentru lămurirea întinderii dreptului statuat într-o hotărâre judecătorească: art.2811 alin.1 Cod procedură civilă – și art.399 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă.
Însă, calea care putea fi utilizată în mod limitat în timp ar fi fost cea a contestației la titlu prevăzută de art.399 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă – respectiv până la data încheierii executării silite – în speță, astfel cum susține reclamanta, până la data emiterii de către pârât a Dispoziției nr.25/12.01.2009 și punerea în posesia efectivă la data de 23.06.2010, prin executorul judecătoresc.
Aceasta – întrucât contestația la titlu este în fond o contestație la executare, fiind așadar în timp limitată ca utilizare, până la finalizarea executării – în speță, la 23.06.2010 astfel cum s-a arătat mai sus.
Susținerea apelantei – reclamante că nu există o opțiune a părții între calea contestației la titlu conform art.399 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă și calea privind lămurirea întinderii și explicitării dispozitivului unei hotărâri judecătorești, potrivit art.2811 Cod procedură civilă, nu poate fi primită, în condițiile în care, în chiar cuprinsul art.399 alin.2 Cod procedură civilă se prevede că „…dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu …”.
Scopul legiuitorului a fost așadar, acela de a se înlătura orice nelămuriri și a se obține toate explicitările privind dispozitivul hotărârii judecătorești, cât mai repede posibil, în raport de calea aleasă de partea interesată.
Iar susținerea în sensul că exercițiul dreptului la acțiune ar fi fost subordonat unei restricții de ordin temporal, și anume – începerea executării silite, care decurge din art.399 Cod procedură civilă – este nefondată, întrucât executarea unei hotărâri poate avea loc, nu doar în forma executării silite care are un moment de pornire într-o procedură specială, ci și în forma executării de bună – voie de către debitor.
Calea însă a prevederilor art.2811 Cod procedură civilă privind necesitatea lămuririlor cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului – nu are restricții de ordin temporal, legate strict de executarea hotărârii.
Aceasta, întrucât pe această cale se urmărește efectuarea acestor lămuriri, nu doar în scopul înlăturării ori prevenirii apariției unor impedimente la executarea hotărârii, ci și în scopul de a nu se aduce atingere, știrbire drepturilor unor terți.
Critica apelantei – reclamante, în sensul că s-ar fi prejudiciat fondul cauzei prin admiterea cererii în temeiul art.2811 Cod procedură civilă, aducându-se încălcări ale autorității de lucru judecat – este vădit nefondată, întrucât, s-a lămurit strict întinderea dreptului reclamantei cu privire la imobilul restituit în natură, în scopul de a nu prejudicia pe terții – intervenienți – apelanți N. G. și N. D. – care cumpăraseră în baza Legii nr.112/1995 un apartament cu terenul aferent, astfel cum este menționat în mod expres în contractul de vânzare-cumpărare, astfel că se impunea lămurirea întinderii dreptului asupra imobilului retrocedat – mai puțin partea ce a făcut obiectul vânzării – cumpărării, prin explicitarea acestei din urmă părți, prin descriere, suprafață etc.
Legiuitorul nu a prevăzut vreun impediment de utilizare a prevederilor art.2811 Cod procedură civilă raportat la finalizarea executării silite.
3. Apelul intervenienților N. G. și N. D. formulat împotriva încheierii de ședință din 24.11.2006 nu este fondat, în mod legal instanța respingând cererea de intervenție în sprijinul Municipiului București, pentru lipsă de interes personal, actual și direct, având în vedere cadrul contestației la Legea nr.10/2001 care privea notificatoarea și unitatea deținătoare în baza acestei legi, reclamanta urmărind restituirea imobilului ce nu a făcut obiectul înstrăinărilor conform Legii nr.112/1995.
- Apelul intervenienților accesorii împotriva încheierii de ședință din 13.12.2013 nu este, de asemenea, fondat, întrucât cererea de intervenție accesorie nefiind admisă în principiu, lipsa de legitimare procesuală activă a apelanților în îndreptarea omisiunilor privind soluționarea cererilor în sentința Tribunalului București – conducea la soluția clară de respingere pe excepția reținută.
- Pe cale de consecință și apelul intervenienților formulat împotriva sentinței însăși, este nefondat, dar și lipsit de interes, în condițiile în care, s-a admis în mod legal și temeinic cererea Municipiului București, cererea de lămurire a dispozitivului sentinței apelate, sub aspectul explicitării întinderii dispozitivului, prin descrierea imobilului proprietatea intervenienților N. G. și N. D. – clădire și teren aferent – ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.112/1995 – „exceptat” de la restituirea în natură a imobilului de la aceeași adresă către reclamanta M. C. G. – în dispozitivul hotărârii – sentința civilă nr.959/05.07.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosarul nr._ .
Pentru considerentele reținute, potrivit art.296 Cod procedură civilă, apelurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta reclamantă M. C. G. cu domiciliul ales la avocat S. M. în București, ., ., . împotriva încheierii de ședință din 25.04.2014, respectiv de apelanții intervenienți N. G. și N. D. ambii cu domiciliul ales la avocat Parota V., ..3, ., sector 2 împotriva sentinței civile nr.959 din 05.07.2007 și a încheierii din 24.11.2006, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291 – 293, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. C. M. T.
GREFIER
E. C.
Red. F.P.
Tehnored. G.I.A./CS
Ex.6/23.10.2014
T.B.Secția a III-a Civilă - I.L.M.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 556/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
