Pretenţii. Decizia nr. 347/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 20916/3/2011
DOSAR NR._
(2372/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.347
Ședința publică de la 05.03.2014
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - I. A. H. P.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror I. E..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant A. M., împotriva sentinței civile nr.2255 din 13.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
P. are ca obiect – pretenții – despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă recurentul – reclamant A. M. și intimatul – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-reclamant A. M. a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 24.02.2014, cerere prin care solicită aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția tardivității formulării recursului, față de împrejurarea că hotărârea prin care se constată perimarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Astfel că, hotărârea atacată a fost pronunțată în data de 13.12.2012, iar recursul a fost înregistrat în luna noiembrie 2013, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.
Curtea reține pricina în pronunțare pe excepția tardivității, având în vedere că recurentul – reclamant a solicitat prin cererea de recurs (și prin cererea depusă la dosar la data de 24.02.2014) aplicarea dispozițiilor art.242 alin. 2 Cod procedură civilă privind judecata în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, sub nr._, reclamantul A. M. a solicitat, în baza Legii nr.221/2009, plata de despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit ca urmare a internării în lagărul nr.13 la mina de cărbuni Hanjunkowa, Buros și Jsinowka URSS, precum și la mina Lupeni, Petroșani în perioada noiembrie 1950 – iulie 1953.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că timpul în care a fost deținut în lagăr, inclusiv timpul de transport, cuprinde perioada 14.01.1945, plecarea din . până la data de 24.11.1948, s-a reîntors acasă la Vărd.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr.2255/13.12.2012 a constatat perimată cererea.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
P. a rămas în nelucrare din 06.10.2011, când a fost suspendată, conform art.1551 Cod de procedură civilă, pentru neîndeplinirea obligației de a-și indica domiciliul procesual ales.
La data de 05.11.2012 cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, acordându-se termen de judecată la data de 13.12.2012.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.10.2011, de când cauza a fost suspendată și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul.
Prin motivele de recurs se arată că perimarea a fost constatată nelegal.
La termenul din data de 05.03.2014, instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului.
Excepția este întemeiată.
Conform dispozițiilor art.253 alin.2 Cod procedură civilă, hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la data pronunțării hotărârii recurate.
Curtea constată că sentința civilă nr.2255 a fost pronunțată la data de 13.12.2012 - dosar nr._ al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă – iar recursul a fost înregistrat la 12.11.2013, peste termenul de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art.253 alin.2 Cod procedură civilă.
În această situație, rezultă că recursul declarat este tardiv, motiv pentru care în raport de textele de lege menționate mai sus, Curtea va dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant A. M., împotriva sentinței civile nr.2255/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. I.-A. H.-P. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehdact.R.L.
2 ex./28.04.2014
TB-S.3 – S.M.
← Pretenţii. Decizia nr. 1446/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 265/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|