Pretenţii. Decizia nr. 265/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 10489/3/2012
Dosar nr._
(1615/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.265 A
Ședința publică de la 23 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant N. M., împotriva sentinței civile nr. 242 din 12.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul-reclamant N. M., personal și asistat de avocat Bobi C. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 18.09.2013, emisă de Baroul București, aflată la fila 120 din dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației aflată la fila 198 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează împrejurarea că apelantul-reclamant N. M. a depus la dosar, prin registratura instanței, înscrisurile obținute de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului-reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat și a se avea în vedere apelul depus la dosar la data de 26.07.2014 de la fila 44, notele scrise de la fila 121 la care se adaugă și deciziile de la fila 189.
La interpelarea instanței, dacă această completare la motivele de apel a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege, apărătorul apelantului-reclamant învederează că această completare a motivelor de apel a fost formulată în termen legal.
Curtea, va verifica acest aspect și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului-reclamant învederează că partea pe care o reprezintă nu a beneficiat de dreptul său de proprietate asupra cotei indivize, fiindu-i interzise și restrânse, posibilitățile de a se bucura de proprietatea sa, care i-a fost confiscată în mod abuziv acestuia și a fost pus în imposibilitatea de a beneficia de aceasta.
În fapt, arată că, pârâtul a fost lipsit de proprietate de la confiscarea din 1979, până în anul 2013, dar de la data de 01.02.2007 i-a fost restituită cota de ½ care a deținut-o și înainte de 1989 pe timpul regimului comunist. Din acest motiv a fost prejudiciat de pârâtul M. București de chiria pe care trebuia să o încaseze de la data menționată până la 2013.
Din probele administrate în cauză rezultă că o perioadă de 33 de ani apelantul-reclamant nu a beneficiat de dreptul său de proprietate asupra cotei indivize respective, fiindu-i interzise și apoi restrânse, posibilitățile de a se bucura de proprietatea sa, întrucât acesta i-a fost confiscat, iar apoi, deși potrivit prevederilor legale îndeplinea condițiile și se afla în posesia titlului de proprietate asupra cotei indivize ce îi revenea, a fost pus în imposibilitatea de a beneficia de aceasta.
Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate și obligarea intimatului-pârât, în baza prevederilor art.998 și art.999 din Codul civil, la achitarea cu titlu de daune morale pentru lipsa de folosință a cotei indivize din apartamentul nr.10 din litigiu, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
Menționează că din probatoriul administrat la instanța de fond nu rezultă vreun prejudiciu de care să fi suferit reclamantul datorită Municipiului București, având în vedere că în ianuarie 2007 s-a restituit în natură cota sa în indiviziune. În situația în care la acel moment în anul 2007 se considera că există un prejudiciu pe răspunderea civilă delictuală se putea solicita înlăuntrul celor 3 ani acest lucru, iar această acțiune de ieșire din indiviziune de care se face vorbire a fost finalizată și s-a pus în executare prin plata de către instituție a sultei respective.
În concluzie, apreciază că, din probatoriul administrat nu rezultă prejudiciul pe care reclamantul l-a suferit în această perioadă și care să-l îndreptățească la acordarea daunelor morale de către instituția pe care o reprezintă.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 02.04.2012, sub nr. de dosar_, reclamantul N. M. a chemat în judecată pârâtul M. București prin Primarul General solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata lipsei de folosință conform Dispoziției nr. 7339/_ ; obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale și morale, sociale și de sănătate în cuantum de_ lei lipsa de folosință din 1980 și până în prezent,_ lei chiria neplătită și_ pentru 65 de luni, penalizări.
Solicită de asemenea anularea contractului chiriașilor care a fost întocmit pe data de 12.V.2009 intre A.F.I. si chiriași, întrucât i-a adus grave prejudicii morale, materiale, sociale si i-a distrus sănătatea atât reclamantului cat si familiei sale.
In fapt a arătat că lipsa de folosința este de la data de 29.10.1980 când imobilul menționat a fost achitat de către proprietari: N. M. si N. A. și când a fost confiscat de regimul totalitar comunist.
Folosința întregului imobil a avut-o regimul comunist roman pana in 22decembrie 1989, iar de la aceasta data Statul R. prin M. București care l-a deținut în proprietate abuziv. Folosința, reprezintă posibilitatea pe care o are o persoana, in puterea unui drept, de a întrebuința un bun sau, de a-i culege fructele cum sunt cele naturale, dar si cele civile: chiria, renta, vătămarea proprietăți si a sa, violarea domiciliului si distrugerea sănătăți sale si a familiei sale etc, acest fapt, are ca si drept premise, condiția deținerii de către aceea persoana, in stăpânirea a bunului, pentru ca, numai astfel putem vorbi de posibilitatea concreta de a se folosi de un bun determinat.
Acest drept de folosința, de regula aparține proprietarului bunului, insa este posibil a aparține si unei alte persoane decât acestuia, respectiv comodatarului, uzufructuarului, etc, insa, cum arată, de regula caracterizează dreptul de proprietate, deoarece folosința, alături de posesie si dispoziție formează conținutul/substanța dreptului de proprietate, vorbind astfel de cele trei atribute ale proprietății, tocmai de aceea se va referi in continuare la folosința - ca si atribut al proprietății.
Pornind de la faptul ca folosința este un atribut al proprietății, si cum proprietatea este inviolabila, ea nefiind încălcata de nimeni, interdicție de protecție, impusa de aceeași forța, chiar si statut, o persoana nu poate fi lipsita de folosința bunului sau, deoarece in caz contrar ar însemna sa se încalce însăși dreptul sau de proprietate, in chiar substanța sa, întrucât, folosința este un atribut fundamental si poate cel mai "vizibil" al proprietății.
Cu toate acestea, in practica nu puține sunt situațiile in care, titularii dreptul (de proprietate sau, a unui alt drept) sunt lipsiți de folosința, stăpânirea efectiva a bunului lor (ori pe care au dreptul de a-l folosi), aceasta ca urmare a unor acte ilicite de deposedare, ori refuz de eliberare săvârșit de către o alta persoana.
A fost obligat de M. București prin Administrația Fondului Imobiliar, sa nu își folosească proprietatea sa de către A.F.I. prin puterea juridica si administrative deținuta din 1 februarie de când am devenit proprietar conform Dispoziției nr. 7339/_ prin care s-a soldat cu pagube grave de prejudicii morale materiale, de vătămare de violarea a proprietăți mele, de prejudicii sociale si de sănătate.
A.F.I. exploatând întregul imobil in litigiu inclusiv proprietatea sa in favoarea chiriașilor lor care locuiesc fara acte pe proprietatea sa protejat ilegal de o instituție care nu poseda titlu sau nu face parte ca coproprietar alături de reclamant chiar de la data emiteri Dispoziției menționate mai sus.
Evident, asemenea fapte sunt periculoase, si vătămătoare, nu doar pentru persoana titulara a dreptului, dar chiar pentru întreaga societate, de vreme ce, prin aceasta se aduce atingere unor valori sociale de ordin patrimonial, a căror normala desfășurare este condiționata de securitatea, menținerea si respectarea stării de fapt a posesiunii unui bun, mai precis, de asigurarea si ocrotirea pașnicei folosințe a unui bun imobil de către cel îndreptățit.
Tocmai din aceasta perspectiva, a pericolului social sporit, legiuitorul a înțeles sa interzică săvârșirea unor asemenea fapte, considerându-le infracțiuni, precum tulburarea de posesie si tulburarea folosinței unui bun.
Insa indiferent daca fapta, de a lipsi o persoana de folosința bunului sau, este ori nu calificata, drept infracțiune, cu alte cuvinte, indiferent daca aceea persoana va răspunde si in fata legii penale pentru fapta sa este cert ca acesta agentul tulburător va fi ținuta a răspunde din punct de vedere civil, mai precis, a despăgubi persoana îndreptățita la folosirea pentru prejudiciul cauzat.
Aceasta se explica prin aceea ca, fapta - de a lipsi o persoana de folosința bunului sau - se situează in afara ilicitului fiind fără echivoc un act nelegal, prin urmare, din perspectiva legii civile, ea este socotita drept o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii intrând in sfera ilicitului civil, ceea ce nun exclude ca, aceeași fapta, sa poate fi cuprinsa si in afara ilicitului penal, respectiv sa fie considerate drept infracțiune, caz in care va răspunde si din punct de vedere penal. De reținut insa, ca cele doua forme de răspundere nu se exclude, ci pot angajate împreuna .
Susține ca o asemenea fapta este ilicita, pornind de la regula, cu valoare de principiu, potrivit cu care: nimănui nu-i este permis sa aducă prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane, ori drepturilor acestuia.
Fapta, a lipsi o persoana îndreptățita, de folosința bunului sau, este direct vătămătoare acesteia, încălcându-se, prin urmare, un drept, respective acela in puterea căruia avea posibilitatea/facultatea de a se folosi de bunul respectiv.
Un element esențial in caracterizarea faptei ca fiind ilicita, este acela ca aceasta acțiune sa se fi săvârșit fara drept.
Așadar, reținând caracterul ilicit al faptei, ne situam in planul răspunderii civil delictuale, determinate tocmai de caracterul ilicit al faptei, in condițiile in care art. 999 din Codul civil stipulează in mod expres, aceea ca: orice fapta a persoanei care cauzează altuia prejudiciu, obliga pe cel din a cărui greșeala sa ocazionat, a-l repara.
Persoana vătămata prin aceasta fapta ilicita, respectiv cel ce a fost lipsit de folosința bunului sau, va putea solicita acoperirea prejudiciului cauzat prin acesta, mai precis, ca cel vătămat - o sa fie ținut a plați acestuia, contravaloarea, așa - numitei lipsei de folosința.
In acest caz se referă la acoperirea prejudiciului existent, cer, insa regulile răspunderii civil delictuale permit, a se putea acorda despăgubiri si pentru prejudiciul viitor, cu condiția ca, deși nu s-a produs, sa fie cert ca se va produce in viitor, putând fii si acesta evaluat.
De regula, lipsa de folosința se evaluează, ținând cont de prețul chiriilor căderii de folosința pentru imobile similare, caz in care, de cele mai multe ori, este necesara efectuarea unei expertize imobiliare, care sa determine valoarea acestei lipsa de folosința.
Toate aceste activități se desfășoară in cadrul unui proces, intentat de cel vătămat împotriva autorul faptei ilicite, in care pe baza probelor, se va putea stabili întinderea prejudiciului cauzat si in final, obligarea aparatului la acoperirea acestui prejudiciu.
In legătura cu întinderea obligației de acoperire a prejudiciului, trebuie subliniat ca aceasta se stabilește in așa maniera încât încât, intre prejudiciu si despăgubirile acordate, sa existe identitate, fără a se tine cont de starea materiala a autorul faptei, ori de posibilitatea acestuia de a acoperi acest prejudiciu.
In plus, regula acoperiri integrale a prejudiciului, impune concluzia ca se pot acorda despăgubiri nu numai pentru prejudiciul efectiv (lipsa de folosința) dar si pentru beneficiul nerealizat de victima, de pilda, pentru cazul in care acel spațiu avea o anumita destinație, ce aducea victimei un anumit beneficiu suplimentar, decât simpla folosința.
Pe lângă despăgubirile ce le va plăti pentru fapta sa, paratul sa fie ținut a acoperi si toate cheltuielile ocazionale de victima, ca, acel proces, precum taxa de timbru, onorariu avocat, precum si alte cheltuieli avansate de către acesta.
Apartamentul la achitare i-a costat pe reclamant si soție, 91.430 lei in 1980. Suma împărțita la 2 rezulta 45.715 lei in 1980 care ce cota trebuie calculata cu indicele inflației din 1980 pana la emiterea hotărâri judecătorești.
Solicită instanței sa ordone ca, calculul indicelui de inflație pentru suma de 45.715 lei din 1980 sa fie calculata de Institutul Național de S. al României, pentru lipsa de folosința a proprietăți mele daca 32 de ani de zile instanța considera ca, calculul care eu a stabilit aici este incorect.
Lipsa de folosința a proprietăți sale de la 1 februarie 2007 de când s-a emis Dispoziția nr.7339/_ pana la pronunțarea hotărâri judecătorești prejudiciul este comis de M. București care încurajează pe chiriași lor sa locuiască ilegal, abuziv, infracțional si fraudulos pe proprietatea sa odată cu emiterea a acestei dispoziții.
Din data emiteri Dispoziției nr. 7339/_ pana la pronunțarea hotărâri judecătorești chiriași nu i-au plătit chirie nici 1 leu sau 1 euro chirie pe nici o luna din cele 65 de luni de pana acum si pana in prezent.
Daca chiria lunara ar fi fost de 200 euro/luna sau mai mult sunt totalul este 12.000 euro sau mai mult inclusa si luna decembrie 2011.
Solicit chiria in euro pentru ca sunt persoana fizica si nu juridica si nu instituție a statului.
Chiria neplătita de chiriași pentru proprietatea sa este de la data de 1 februarie 2007 de când s-a emis dispoziția menționata incluși în fapt si de drept,
Răspunderea civila delictuala, rezultate din dispozițiile art. 998-999, C.civ. (vechi) reținându-se ca reclamantul a suferit un mare prejudiciu material, constând in contravaloarea lipsei de folosința a proprietăți.
Art. 480, 481, 482 cod civil (vechi), si 998 si 999 Cod civil vechi.
Proprietatea in litigiu a fost cumpărata in 1970 de soții: N. M. si N. A. conform cu actele menționate pe aceste înscrisuri iar achitarea imobilului a fost in 1980 dovedit cu probe conform adresei de la CEC Bank inclusa copie.
Lipsa de folosința a proprietăți i-a cauzat moral, material si social din 1980 pana in prezent si se continua pâna la pronunțarea definitiva a hotărâri judecătorești pentru cota de 1/2 pe care o posed ca proprietar conform Dispoziției Nr. 7339/_ .
Solicită instanței sa de-a o hotărâre definitiva si irevocabila prin care solicit pedepsirea vinovaților prejudiciilor cauzate morale materiale, sociale si de sănătate de lipsa de folosința, vătămarea sa si a proprietăți sale si distrugerea sănătăți sale si a familiei sale.
Art. 16. - Egalitatea in drepturi alin. (1) din Constituție am fost privilegiat si discriminat de proprietatea sa nefolosind-o de la achitare din 1980 pana in prezent 2012 de către M. București prin Administrația Fondului Imobiliar conform art. 52 alin. (1) si (3) din Constituție.
Arată instanței ca, chiriași nu i-au solicitat niciodată sa încheie un prim contract intre proprietar si chiriași, deci vina nu este a sa ci a M. B. - A.F.I. chiriași, care i-a încălcat dreptul său de proprietate conform cu dispozițiile legii nr. 554/2004, Constituția României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a Declarației Universale a Drepturilor Omului.
La dosar s-a atașat dosarul nr._/3/2012 înregistrat pe rolul Tribunalul București, Secția a V-a, constatându-se litispendența cu dosarul de față, dosarul având aceleași părți, obiect cauză juridică.
La data de 29.11.2012 reclamantul a precizat obiectul acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 7500 lei, încasată ilegal de stat de la defuncta sa soție precum și echivalentul lipsei de folosință pe perioada 01.07._12, ambele pentru cota sa de ½ din imobilul situat în București, .. 29-31, ., ., cotă ce a fost preluată ilegal prin Decizia nr. 1805/1979 în baza Decretului nr. 223/1974.
La data de 07.01.2013 și-a reprecizat valoarea obiectului litigiului, în sensul că suma totală solicitată este de 669.020 lei.
Tribunalul București secția a IV-a Civilă prin sentința civilă nr.242/12.02.2013 a respins ca neîntemeiată acțiunea.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin Dispoziția nr.7339/30.01.2007 s-a restituit în natură, în proprietatea reclamantului N. M., cota de ½ din apartamentul nr. 10, situat în București, .. 29-31, ., sector 4, respingându-se notificarea pentru cota de ½ din apartament.
Potrivit art. 25 alin 4 din Legea nr. 10/2001 Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. Prin urmare, după transcrierea în cartea funciară a deciziei sau dispoziției de restituire, aceasta devine titlu de proprietate, imobilul intrând în circuitul civil, iar proprietarul care a redobândit toate desmembrămintele dreptului de proprietate, va dispune de bun în mod exclusiv și absolut, conform art. 480 din Codul civil.
Astfel, data de la care reclamantul poate proba un drept de proprietate asupra cotei de ½ din apartament, este data emiteri dispoziției de restituire în natură, per a contrario, acesta nefăcând dovada unui drept de proprietate anterior emiteri acestei, urmare a abrogării prin Legea nr. 1/2009 a prevederilor art. 2 alin 2 din legea nr. 10/2001, care prevedeau că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării. Astfel, reține tribunalul că în aplicarea dispozițiilor art. 2 din legea nr. 10/2001 s-a restituit în natură imobilul, în considerarea unei preluări abuzive a acestuia, însă sfera preluării abuzive, astfel cum este reglementată de Legea nr. 10/2001 cuprinde atât imobile preluate de stat fără titlu valabil cât și imobile preluate cu titlu, ipoteză în care
Pornind de la faptul ca folosinta este un atribut al proprietatii, iar pentru perioada anterioară redobândirii acestui drept de proprietate în temeiul Legi nr. 10/2001, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, tribunalul va constata că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderi civile delictuale în sensul art. 998 c.civ. Astfel, fapta de a lipsi o persoana de folosinta bunului sau se situeaza in sfera ilicitului, fiind fara echivoc un act nelegal, find o faptă ilicita cauzatoare de prejudicii, doar în condițile în care cel care pretinde că a suferit un prejudiciu avea la acea dată folosința imobilului, ca atribut al dreptului de proprietate.
În ceea ce privește plata daunelor materiale și morale tribunalul reține că acestea sunt solicitate prin raportare la primul capăt de cerere, invocându-se faptul că lipsirea de folosința imobilului mai sus menționat i-a produs reclamantului prejudici materiale și morale, ori respingând în condițile art. 1169 c.civ capătul principal de cerere, tribunalul va respinge pentru aceste motive și capetele de cerere accesorii, constatându-se neîndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel N. M. apreciind că este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În esență, apelantul a susținut că dreptul de proprietate al reclamantului l-a reprezentat contractul de construire nr.10.995, prețul fiind plătit integral. Imobilul a trecut proprietate statului în mod nelegal prin decretul nr.223/1974 și decizia nr.1805/1079.
În anul 1980 s-a confiscat și cealaltă cotă de ½ aparținând soției reclamantului, prin decizia nr.1047/1980, preluarea imobilului fiind făcută cu violență și prin constrângere.
În toată această perioadă, folosința imobilului a avut-o statul comunist până în 1989 iar după această dată M. București prin Primarul General .
Folosința este atributul dreptului de proprietate, care permite să se întrebuințeze de bun, să îi culeagă fructele naturale și cele civile:chirie rentă etc., lipsirea de folosință echivalând cu privarea de proprietate, fiind încălcat însăși dreptul de proprietate.
Din 30.01. 2007 când i s-a dat dispoziția nr.733 a fost obligat indirect prin A.F.I. de către M. București să mențină chiriașii în imobilul proprietatea sa, deși a lipsit consimțământul său în acest sens.
De la aceea dată a fost vătămat, maltratat fizic și psihic, discriminat, producându-i-se prejudicii morale, materiale și de sănătate, cu toate că a notificat A.F.I. să nu mai închirieze bunul fără voia sa.
Apreciază că s-au încălcat și tratatele internaționale la care România este semnatară, iar atitudinea statului prin organele sale trebuie sancționată penal și civil.
Astfel, apreciază că rezultă caracterul ilicit al faptei în condițiile art.253,555,1349 din Noul Cod Civil, lipsa de folosință evaluându-se ținând cont de chiriile practicate pentru imobile similare, fiind necesară și o expertiză în acest sens, apreciind însă că valoarea prejudiciului este de 16.800 euro, și 315.970 lei prejudiciu moral, material și de sănătate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge apelul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 1.07.1987 – 22.12.1989, Curtea apreciază că această cerere este nefondată, deoarece, astfel cum s-a arătat în jurisprudența europeană, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului nu poate fi interpretat ca impunând statelor contractante o obligație generală de a restitui bunurile transmise lor înainte ca ele să fi ratificat Convenția, iar în speța dedusă judecății imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul statului în anul 1979 prin Decretul nr. 223/1974, deci anterior semnării Convenției de către statul român.
„Simpla speranță de restituire”, în absența îndeplinirii condițiilor legale esențiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului, în regimul politic anterior, inclusiv în ceea ce privește termenele impuse de lege pentru promovarea unei cereri în acest scop, nu reprezintă o „speranță legitimă”, privită ca „valoare patrimonială”, și, în consecință, ca „bun”, în înțelesul art.1 din Protocol. Aceasta, indiferent de cât de îndreptățită, din perspectiva fondului dreptului, ar fi speranța de restituire.
Pe de altă parte, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza P. contra României, de exemplu), Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifică de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte de a fi ratificat Convenția.
Statul român și-a propus să acorde măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist, anterior ratificării Convenției, iar una dintre condițiile acordării unei astfel de reparații a fost aceea ca persoana care se consideră îndreptățită să redobândească bunul preluat, să formuleze cerere/notificare conform legilor speciale în materie, Legea nr.10/2001 prevăzând un termen de un an de Ia data intrării sale în vigoare, prelungit până la 14 februarie 2002.
În cauza A. ,Curtea Europeană a interpretat Convenția și art.1 din Protocolul nr.1 în raport cu legislația internă reținând că de la . Legilor nr.1/2001 și 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism anterior pentru a se ajunge ,fie la restituirea bunului ,fie la acordarea unei despăgubiri .
În consecință, s-a apreciat că, transformarea într-o valoare patrimonială ,în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării(nevalabilitatea titlului statutului), se subordonează îndeplinirii de către partea interesată ,a cerințelor legale din cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și epuizării căilor de recurs prevăzute de aceste legi.
Din această perspectivă, reclamantul a formulat notificarea prevăzută de Legea nr.10/2001, iar prin dispoziția nr.7339/30.01.2007 s-a restituit în natură, în proprietatea reclamantului N. M., cota de ½ din apartamentul nr.10 situat în București, ..29-31, ., sector 4, respingându-se notificarea pentru cota de ½ din apartament, deoarece această cotă a trecut în proprietatea statului prin decizia nr.1047/1980, cu plată.
Această dispoziție nu a fost atacată de reclamant, ea intrând în circuitul civil.
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință din 1989 și până în 2007, Curtea constată că cererea este, de asemenea, nefondată, întrucât imobilul făcând obiectul unei legi speciale de reparație, nu se prevede și o altă formă de reparare a dreptului decât cea expres menționată de lege, respectiv restituirea în natură ori acordarea unor despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată.
Nici pentru perioada din 2007 până în prezent, nu este fondată cererea sub aspectul întrunirii cerințelor art.998 – 999 C.civ., deoarece apelantul reclamant avea posibilitatea punerii în executare a deciziei susmenționate într-una din formele prevăzute de lege.
Nici cererea pentru acordarea daunelor morale nu este întemeiată, având în vedere că nu s-a dovedit nici un prejudiciu moral, cuantificabil, perspectivă din care hotărârea instanței de fond este temeinică.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile Noului Cod civil, având în vedere raportul juridic dedus judecății, care este anterior normelor noi de drept substanțial.
Astfel fiind, în temeiul art.296 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant N. M., domiciliat în București, ..6, ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr. 242 din 12.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 23.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
4 ex/9.07.2014
------------------------------------
T.B-Secția a IV-a – S.E.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 347/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 346/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
