Revendicare imobiliară. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 135/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 7550/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 135A
Ședința publică de la 31 martie 2014
Curtea compusă din
PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții reclamanți K. F. A., K. N. A. ȘI K. STLIANOS D., toți cu domiciliul ales la Cav. F. Furtunescu în București, . nr.4, ..8, . împotriva sentinței civile nr. 1690/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant K. D. decedat pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii acestuia, respectiv apelanții din prezenta cauză și intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, având ca obiect: revendicare imobiliară.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 24.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 31.03.2014.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată la data de 15.03.2007, pe rolul Tribunalului București, reclamanții F.-A. K., N.-A. Kiriakopoulos, prin mandatar F.-A. K., S.-D. Kiriakopoulos și D. Kiriakopoulos, prin mandatar F.-A. K. l-au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului Statului de preluare prin naționalizare a imobilelor situate în București, Parcul Rahova, .-15, 17, 19, 21, sectorul 5 și în București, Parcul Rahova ., sectorul 5.
Totodată, solicită instanței să dispună obligarea pârâtei sa lase în deplina proprietate și liniștita posesie imobilele menționate mai sus, evaluând fiecare imobil la suma de 510.000 lei.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, pentru imobilele ce fac obiectul prezentei cereri în revendicare nu s-a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 motiv pentru care susțin acțiunea conform dispozițiilor dreptului comun.
S-a arătat că, deși la . Legii nr. 10/2001 au împuternicit o persoana din România pentru a depune notificările impuse de lege, au aflat destul de târziu că aceasta nu și-a onorat mandatul, neefectuând niciun act pentru restituirea imobilelor.
Astfel, reclamanții au susținut că sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilelor situate în București, sector 5, Parcul Rahova, .-15, 17,19, 21 și București, sector 5,Parcul Rahova ., Statul deținând acest imobile fără titlu valabil, iar în cazul comparării de titluri, titlul de proprietate al reclamanților este preferabil.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 481 și urm. Cod civil.
Prin Sentința civilă nr. 228 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca inadmisibilă, iar prin Decizia civilă nr. 482 din 4 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, sentința a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru soluționarea fondului.
Instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului Statului de preluare prin naționalizare a imobilelor situate în București, Parcul Rahova, .-15, 17, 19, 21, sectorul 5 și în București, Parcul Rahova ., sectorul 5, considerând că au fost preluate abuziv de către Statul Român, compararea titlurilor părților în temeiul art. 480 C. civil, astfel că, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei sa lase în deplina proprietate și liniștita posesie imobilele menționate, aceștia au sesizat instanța cu o acțiune în revendicare.
S-a reținut că respectând principiul disponibilității părților în procesul civil, tribunalul nu putea da nicio altă calificare cererii de chemare în judecată, decât cea conferită de părți și exprimată clar în conținutul cererii de chemare în judecată.
S-a apreciat că tribunalul a pronunțat o soluție nelegală atunci când a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 și nu cele ale dreptului comun.
Prin urmare, cauza a fost trimisă tribunalului în primă instanță pentru soluționarea acțiunii în revendicare pe fond.
Cu ocazia rejudecării cauzei după trimitere prin adresa nr._/7126 din 30 iunie 2010, Primăria Municipiului București, prin Direcția de Evidență Imobiliară și Cadastrală – Serviciul Evidența Proprietății, a comunicat instanței că în Anexa Decretului de naționalizare nr. 92/1950, la poziția nr. 4122, pe numele Kiriacopol Diogene, figurează înscrise imobilele cu adresele: . și ., nr. 13 și nr. 15.
Direcția nu deține actul normativ de demolare a imobilului de la adresa ..
În evidențele cadastrale ale Orașului București din 1986, figurează înscris imobilul cu adresa ., nr. 13, Sectorul 5, cu teren de 1214 mp și două construcții: Corpul A, de 113 mp și Corpul B, cu 2 nivele, în suprafață de 17 mp, ca proprietate de stat, categoria de folosință, curți-construcții, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor, INT ICRAL Cotroceni.
De asemenea, a comunicat că în aceleași evidențe cadastrale ale Orașului București din 1986, figurează înscris imobilul cu adresa ., nr. 15, Sectorul 5, cu teren de 364 mp, din care, construcții în suprafață de 146 mp, ca proprietate de stat, categoria de folosință curți-construcții, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor, INT ICRAL Cotroceni.
Prin sentința civilă nr. 1690/25.09.2013 Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare.
S-a reținut, în esență, că uzurpatorul drepturilor pretinse de către reclamanți, a fost Statul Român, care nu a fost chemat în judecată, iar în prezent, asupra imobilelor, au fost dobândite drepturi de proprietate prin acte juridice încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, de către foștii chiriași, care nu figurează ca pârâți în cauză, astfel că nu poate fi analizată situația în care aceștia dețin imobilele ce formează obiectul prezentului litigiu.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat apel în termen legal reclamanții K. F.-A. Kiriakopoulos, N.-A. și K., S.-D. criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține că este adevărat faptul că Statul R. a fost cel care a preluat imobilele ce au aparținut autorilor reclamanților insa M. București prin Primar General este cel care se pretinde proprietar si acționează in acest sens. Tot M. București prin Primar General a înstrăinat o parte din imobilele ce au aparținut autorilor reclamanților, prin intermediarul . urmare, nu Statul a înstrăinat imobilele ci paratul, iar statul si-a exercitat dreptul de proprietate asupra terenurilor prin intermediul unității administrativ teritoriale a Municipiului București, conform art. 21 si art. 62 din Lg.215/2001. Instanța a apreciat in mod eronat faptul ca paratul nu-si aroga niciun drept real cu privire la imobilele revendicate, în condițiile în care pârâtul nu a negat faptul ca are un drept real asupra imobilelor, in caz contrar, avea posibilitatea de a invoca excepția lipsei calității procesual pasive.
Mai mult decât atât, în condițiile în care s-a constatat prin expertiza efectuată în cauză că exista porțiuni de teren ce pot fi restituite in natura, instanța de fond in mod eronat, nu a dispus o soluție cu privire la acest aspect. Autorii reclamanților au fost deposedați in mod abuziv de însuși Statul R., care, la acest moment, prin organele sale, le îngrădește/limitează dreptul de a a-și putea revendica imobilele preluate de către acesta. Statul R., prin unitatea administrativ-teritoriala, respectiv paratul M. București prin primar General deține la acest moment o parte din imobilele preluate in mod abuziv, acest fapt putând fi reparat prin admiterea acțiunii in revendicare.
Conform Legii 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989) în art. 45 alin 2: „Contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora." Prin urmare, prin restituirea suprafețelor libere de teren si care nu au fost făcut obiectul unor înstrăinări, nu se creează nicio vătămare vreunei persoane, având in vedere faptul ca suprafețele libere de teren se afla in proprietatea paratei. Apelanții reclamanți au solicitat suprafețele de teren libere, astfel că, în opinia lor, respectă dreptul de proprietate dobândit de către foștii chiriași aceștia fiind considerați după apariția Legii nr. 1/2009 ca fiind cumpărători de buna credința.
In condițiile în care contractele de vânzare-cumpărare încheiate de către parata cu foștii chiriași nu au fost desființate, iar în aplicarea deciziei in interesul legii nr. 33/2008 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție, aceștia sunt protejați în fața unei acțiuni în revendicare întemeiata pe dreptul comun, admiterea acțiunii in revendicare pentru suprafețele libere, nu ii lipsește pe foștii chiriași de dreptul de proprietate. Prin decizia privind recursul in interesul legi, s-a stabilit că în condițiile concursului intre legea speciala si legea generala, este favorabila Legea speciala, conform principiului specialia generalibus derogant. Insa, decizia menționata permite o analizare a cauzei pe fondul ei, cu luarea in considerare a particularităților pe care le prezintă. Având in vedere ca prin restituirea suprafeței libere de teren ce nu a fost înstrăinata, nu se aduce atingere vreunui drept real al altei persoane, instanța de fond nu trebuia sa raporteze speța de fată la cazuistica generală.
Apelanții reclamanți au mai arătat că în decizia în interesul legii nr. 33/2008, aplicată în cauză se face referire la relevanța Hotărârii C.E.D.O în Cauza R. contra României în care s-a arătat că legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri.
Prin urmare, arată apelanții, instanța trebuia să analizeze în raport de decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe fond valabilitatea titlului statului și a legalității procedurii de naționalizare, ulterior urmând să verifice posibilitatea și oportunitatea cererii de retrocedare în natură.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate de apelanți, cât și de dispozițiile legale incidente, Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cererii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, formulată de reclamanți i se aplică într-adevăr decizia în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, teza ultimă, dar și jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia pronunțată în Cauza Pilot M. A. și alții împotriva României.
Astfel, conform deciziei nr. 33/2008, Curtea reține că în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și C.E.D.O, atunci Convenția are prioritate, iar această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate.
În cauză, reclamanții au arătat că nu au formulat notificare în baza legii speciale, Legea nr. 10/2001 și înțeleg să revendice numai părțile rămase în proprietatea Municipiului București, nu și partea din imobilele în litigiu înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.
Așadar, Curtea va analiza în ce măsură reclamanții, în prezent au în patrimoniul lor un „bun actual” în raport de statuările cu valoare de principiu cuprinse în Decizia C.E.D.O pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că existența „unui bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu, dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele de judecată i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii, acestea au dispus în mod expres restituirea bunului.
Numai în acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a alineatului art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție.
Însă, în privința acestui aspect, în aceiași cauză A.,Curtea Europeană reține că după . legilor nr.1/2000, 10/2001 și mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea de despăgubiri. Curtea Europeană a precizat că transformarea într-o „valoare patrimonială” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a nelegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
De asemenea,se arată că respectiva constatare judiciară a naționalizării abuzive a imobilului, de care se prevalează și reclamanții în cauză, nu atrage după sine,în mod automat un drept de restituire a bunului.
Rezultă cu suficiență că reclamanții nu beneficiază de un „bun actual” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 și ca urmare titlul de proprietate exhibat este mai puțin caracterizat față de cel prezentat de către pârâți, respectându-se în acest mod și principiul „justului echilibru” în exercitarea unui drept sau a unei libertăți recunoscute de Convenție.
În aceste condiții, împrejurarea că în prezent, părțile din imobilele aparținând autorilor reclamanților ce sunt revendicate, nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 nu poate constitui un argument pentru a da preferabilitate titlului de proprietate exhibat de către reclamanți, respectiv Ordonanța de Adjudecare nr. 1643/1924, cât și actul de vânzare-cumpărare din anul 1942, față de titlul Statului Român, întrucât până în prezent, reclamanții nu au făcut niciun demers judiciar pentru confirmarea și consolidarea titlului autorilor lor.
Față de aceste aspecte, Curtea, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți K. F. A., K. N. A. ȘI K. STLIANOS D., toți cu domiciliul ales la Cav. F. Furtunescu în București, . nr.4, ..8, . împotriva sentinței civile nr. 1690/25.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant K. D. decedat pe parcursul procesului, proces continuat de moștenitorii acestuia, respectiv apelanții din prezenta cauză și intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. F. B. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. TI/6 ex
09.04.2014
Jud. fond S. V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 290/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 16/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
