Cereri. Decizia nr. 16/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 74900/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.16 R
Ședința publică de la 07.01.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
………………..
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București participă procuror D. B..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant G. P.,împotriva sentinței civile nr. 1383/05.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B., având ca obiect „pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant G. P. reprezentat de avocat V. T., lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentului reclamant G. P. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant G. P. solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării luată prin decizia penală nr. 3060/1950, pronunțată de Tribunalul Teleorman, măsura prin care s-au confiscat bunurile acestuia. Prin capătul doi de cerere a solicitat acordarea de despăgubiri pentru daunele morale reprezentând prejudiciul moral cauzat prin măsura condamnării cu caracter politic, iar prin capătul trei de cerere a solicitat, în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate. Consideră că instanța în mod netemeinic a respins acțiunea lor, iar cu privire la acordarea de daune morale instanța a apreciat că acțiunea este prescrisă.
Cu privire la primul capăt de cerere, consideră că în cauză constatarea caracterului politic al condamnării penale este întemeiată pentru că în virtutea Legii nr. 221/2009 instanța este investită să constate caracterul politic al măsurilor luate împotriva persoanei care a făcut obiect al acestei măsuri, iar acest drept al persoanei îndreptățite s-a născut în patrimoniul acesteia și interesul constatării caracterului politic este un interes actual, legitim, direct și personal, instanța neputând refuza persoanei îndreptățite constatarea caracterului politic al acestei măsuri. Chiar dacă este constatat prin lege acest caracter politic al condamnărilor penale, consideră că nu ar fi trebuit respins acest capăt de cerere, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 221/2009. Pentru aceste motive consideră că recursul lor este admisibil.
În ceea ce privește capătul doi de cerere, arată că au solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat moștenitorului, dar temeiul invocat a fost răspunderea civilă delictuală. Arată că au considerat, chiar și în condițiile în care art. 5 alin. 1 lit. a a fost declarat neconstituțional, dreptul descendenților la reparații pentru condamnarea politică a autorului are o natură mixtă și hibridă. Au considerat că acest drept este pe de o parte dreptul la o acțiune personală care ar fi aparținut autorului, dacă acesta ar fi fost în viață, dar și un drept personal recunoscut de lege în patrimoniul descendenților, care au fost afectați de condamnarea autorului. În privința descendenților au argumentat acest capăt de cerere. Declararea neconstituțională a art. 5 alin. 1 lit. a s-a făcut în considerarea faptul că există un dublu sistem reparator cu privire la persoana care a fost supusă acestei măsuri, dar cu privire la moștenitori aceste măsuri nu se justifică, pentru că în privința moștenitorilor aceștia nu au fost îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Decretului nr. 18. Chiar dacă acest articol a fost declarat neconstituțional, au considerat că cererea lor este îndreptățită și întemeiată.
În ceea ce privește capătul trei de cerere, arată că au solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate ca urmare a măsuri de condamnare. Prin decizia penală au fost confiscate bunuri imobile care fac atât obiectul Legii nr. 10/2001, cât și al Legii nr. 247/2005. consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu pot fi acordate despăgubiri decât pentru bunurile care fac strict obiect al Legii nr. 10/2001. Interpretarea logică a dispozițiilor Legii nr. 221/2009 prin Decizia RIL nr. 6/2013 face distincție între bunurile mobile și bunurile imobile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 247/2005. Consideră că bunurile care au fost confiscate din averea autorului lor fac obiect nu numai al Legii nr. 10/2001, cât și al Legii nr. 247/2005.
Să se constate că legea nu distinge dacă pentru aceste bunuri imobile s-a făcut sau nu cerere de restituire. Arată că Legea nr. 221/2009 prevede că singura condiție este ca aceste bunuri să nu fi fost restituite, iar condiția ca aceste bunuri să facă obiect al Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 247/2005 consideră că este îndeplinită. Să se constate că la instanța de fond au fost expertizate aceste bunuri care în mod neîntemeiat nu au fost acordate. Cu cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanței precizează că nu au fost restituite bunurile și nu s-au încasat despăgubiri.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat. Să se constate că în mod corect instanța a apreciat ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea caracterului politic, în cauză fiind vorba de mai multe condamnări prevăzute de art. 1 și 3 din Legea nr. 221/2009, ca având de drept caracter politic. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în mod corect instanța a constatat că acesta nu mai poate fi acordat, având în vedere decizia Curții Constituționale. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale, în mod corect instanța a constatat că bunurile reclamate ar putea face obiectul Legii nr. 18/1991 și nu sunt vizate de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, care face trimitere la bunurile imobile prevăzute de Legea nr. 10/2001, așadar bunurile solicitate nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009.
Apărătorul recurentului reclamant G. P. arată că prin Decizia RIL nr. 6/2013 s-a reținut că bunurile mobile nu pot face obiectul reparației în temeiul Legii nr. 221/2009 și că obiect al reparației pot fi doar imobilele care nu au fost restituite în baza legilor speciale.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30.11.2011, sub nr._, reclamantul G. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. In temeiul art. l alin 2 din Legea 221/2009 sa se constate caracterul politic al condamnării si al măsurii confiscării întregii averi mobile și imobile luate împotriva autorului său M. V G., prin sentința penala nr. 3060/09.08.1950 pronunțată de Tribunalul Județului Teleorman Secția Penala in dosarul nr. 3124/1950;
2. In temeiul art.5 alin. l, lit. a din Legea 221/2009 coroborat cu art. 5 alin 5, art. 6 din CEDO,art. 3, 8, si art. 29 din DUDO, art. 20 din Constituția României si art. 1375 codul civil sa fie obligat paratul la plata sumei de 125.000 euro cu titlu de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării abuzive si a masurilor complementare privind confiscarea întregii averi.
3. In temeiul art.5 alin 1, litera b din Legea 221/2009 coroborat cu art. 2 din legea 221/2009, dispuneți reabilitarea condamnatului politic si repunerea pârtilor in situația anterioara in ceea ce privește măsura confiscării, obligați paratul sa-i achite contravaloarea bunurilor confiscate ca efect al punerii in aplicare a sentinței penale nr. 3060/09.08.1950 pronunțata de Tribunalul Județului Teleorman Secția Penala în dosarul nr. 3124/1950, in situația in care restituirea in natura nu mai este posibila
4.Obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii formulate, reclamantul arată că este nepotul lui G. V. M., așa cum reiese din actele de stare civila pe care le anexează.
În data de 09 august 1950, bunicul său a fost condamnat prin sentința penala nr. 3060/09.08.1950 de către Tribunalul Teleorman - Secția Penala la « pedeapsa cea mai grava de 12 ani de zile închisoare corecționala si 100.000 de lei amenda corecționala si 5 ani de zile interdicție corecționala,
Totodată, prin aceeași hotărâre penala in « baza Decretului nr.312 din 25 iulie 1949 «s-a dispus confiscarea întregii averi mobile si imobile in folosul Statului.
Prin sentința civilă nr.1383/05.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, formulată de reclamantul G. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE; s-a respins ca prescris capătul de cerere privind daunele morale, întemeiat pe disp. art. 998 C. civil și 504 C.pr.civ.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penala nr.3060/09.08.1950 de către Tribunalul Teleorman - Secția Penala autorul său, G. M., a fost condamnat la pedeapsa cea mai grava de 12 ani de zile închisoare corecționala si 100.000 de lei amenda corecționala si 5 ani de zile interdicție corecționala, în baza Art. 24 din legea 143/1950; Art. 2 lit. a din legea 183/1949; Art. 209 pct. 11 lit. e si pct. 4 c. penal ; Art. 327 alin 2, 3, 4 din c.penal; Art. 101 c.penal. Totodată, prin aceeași hotărâre penala in baza Decretului nr.312 din 25 iulie 1949 s-a dispus confiscarea întregii averi mobile si imobile in folosul Statului.
Referitor la cererea de constatare a caracterului politic al condamnării sau al măsurii administrative, s-a constatat că aceasta poate fi primita doar in cazul in care privește alte fapte, respectiv alte masuri administrative decât cele considerate a avea de drept un caracter politic, după cum reiese din prevederile art. 1 al. 3 si 4 respectiv art. 4 al. 2 din Legea 221/2009.
Or, faptele pentru care a fost condamnat G. M. se regăsește printre cele considerate a avea de drept un caracter politic, după cum reiese din prevederile art. 1 al. 3 si 4 respectiv art. 4 al. 2 din Legea 221/2009, astfel încât tribunalul va respinge acest capăt de cerere.
Prin decizia în interesul legii nr.12 în dosarul nr. 14/2011, Înalta Curte de Justiție și Casație, stabilește că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Cat privește acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, din interpretarea articolului 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009 s-a constatat faptul ca aceste despăgubiri vizează doar bunurile imobile si, mai mult, doar imobilele ce fac obiectul Legii 10/2001, fapt desprins din condiționarea acordării despăgubirilor de nerestituirea bunurilor - in natura sau prin echivalent - in condițiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Având în vedere aceste considerente, s-a constatat că nu pot fi acordate despăgubiri in condițiile Legii 221/2009 pentru bunurile mobile; eventualele despăgubiri pentru bunurile mobile puteau fi solicitate in baza acțiunii in despăgubire întemeiata pe art. 998-999 Cod civil, in termenul legal de prescripție. O astfel de cerere de despăgubire pentru bunurile mobile întemeiata pe art. 998-999 cod civil este insa prescrisa in prezent, pentru considerentele ce vor fi expuse cu prilejul analizării cererii de acordare a daunelor morale întemeiata pe aceleași articole din Codul civil.
Revenind la cererea de acordare a daunelor morale, tribunalul a constatat ca, urmare a declarării neconstituționalității art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009, singurul temei al unei astfel de cereri l-ar putea constitui prevederile art. 998-999 C. civ.
Cu privire la acest temei de drept, tribunalul a reținut insa ca cererea de acordare a daunelor morale formulata in baza răspunderii civile delictuale este prescrisa.
Reclamantul G. P. a formulat recurs împotriva Deciziei Civile nr. 1383/05.07.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III a Civila, prin care s-a solicitat sa se admită recursul si sa se modifice Decizia recurata, în temeiul art. 304 pct. 7 si pct. 9 C., iar pe fond să se admită acțiunea, pentru urmatoarele motive:
Sentinta Civila este data cu aplicarea gresita a legii, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 teza a II a, si exista motive de contrarietate între dispozitiv si considerente, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C..
In conformitate cu dispozitiile legii 221/2009, art. 1 (4), "caracterul politic al condamnarilor prevazute la alin (3) al art. 1, se constata de catre instanta de judecata, cf. art. 4."
Interesul reclamantului consta în folosul practic al constatarii caracterului politic al condamnarii si al masurilor administrative, care este un drept subiectiv recunoscut de lege prin art. 2.
De altfel, exista si contrarietate între motivare a hotararii si dispozitiv. In motivare se arata ca pronuntarea unei hotarari judecatoresti care constata caracterul politic este lipsita de interes, dar prin dispozitiv actiunea este respinsa ca nefondata, inclusiv acest capat de cerere (ceea ce poate fi folosit împotriva reclamantului cu autoritate de lucru judecat.)
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care s-a solicitat acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat autorului său ca urmare a condamnarii cu caracter politic, se susține că Tribunalul a interpretat greșit legea.
Prin adoptarea legii 221/2009 statul recunoaste culpa sa pentru faptele regimului comunist si prejudiciul pe care l-a creat tuturor persoanelor care au fost victimele unor condamnari cu caracter politic. Prin deciziile Curtii Constitutionala mentionate mai sus, a fost declarat neconstitutional doar art. 5 alin 1 teza a 1 a din Legea 221/2009. Celelalte dispoziții ale legii sunt în vigoare.
Articolul 2 din Legea nr.221/2009 este în această situație. Acesta prevede că „toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare sunt înlăturate de drept”.
Art. 1357 (fost 998 ) cod civil dispune în sensul ca cel care cauzeaza altuia un prejudiciu este obligat sa-l repare, raspunderea fiind angajata si pentru cea mai usoara culpa. Dreptul material se naste de la data intrarii în vigoare a legii, si nu este prescrisa extinctiv.
Dreptul descendentilor la reparatii din partea Statului pentru condamnarea politica a autorului s-a apreciat ca are o natura mixta si hibrida: este, pe de o parte, dreptul la actiunea personala care ar fi apartinut autorului, daca ar fi fost in viata, drept personal transmis - prin exceptia legii - catre mostenitori, dar si drept personal recunoscut si nascut prin lege în patrimoniul descendentilor care au fost afectati direct de condamnarea autorului, prin suferintele resimtite de întreaga familie.
Cum în privinta descendentilor nu exista un alt cadru legal special pentru exercitarea dreptului recunoscut de legea 221/2009 si de normele internationale Decretul 118 nefiindu-Ie aplicabil, apreciem ca Decizia CCR nr. 1354/2010 nu-si produce efectele în privinta cererilor formulate de descendentii condamnatilor politic ( pentru ca aceasta a fost adoptata în consideratia unei duble reglementari în privinta unui domeniu, prin Decretul 118 si prin legea 221/2009, însa Decretul 118 se refera strict la condamnatii politic, nu si la descendențiilor).
Prin urmare s-a considerat ca si din aceasta perspectiva, hotararea pronuntata este data cu interpretarea gresita a dispozitiilor legale, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 cpc.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind acordarea de despagubiri reprezentand echivalentul bunurilor confiscate prin hotararea de condamnare sau ca efect al masurii administrative, Tribunalul a reținut ca, din interpretarea articolului 5 alin 1 lit. b din Legea 221/2009 se desprinde faptul ca aceste masuri de despagubire vizeaza doar bunurile imobile, si, mai mult, doar imobilele ce fac obiectul legii 10/2001, fapt desprins din conditionarea acordarii despagubirilor de nerestituire bunurilor - în natura sau în echivalent - în conditiile Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005, acte normative care reglementeaza situatia imobilelor preluate abuziv de catre stat.
Tribunalul mai arata ca niciunde în expunerea de motive, legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despagubiri pentru bunurile mobile confiscate si nici pentru alte imobile decat cele care fac obiectul legii 10/2001, si nici nu a prevazut astfel de dispozitii în corpul legii, prevederile legale neputand fi aplicate prin analogie.
Hotararea Tribunalului este data cu încalcarea legii, motiv prevazut de art. 304 pct. 9 teza a II a, precum si pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 7, deoarece hotararea atacata contine motive contradictorii.
Prin capatul 3 al cererii de chemare în judecata, s-a solicitat ca, prin hotararea ce se va pronunta, în temeiul art.5 alin 1, litera b din Legea 221/2009 coroborat cu art- 2 din legea 221/2009, sa dispuna reabilitarea condamnatului politic si repunerea partilor în situatia anterioara în ceea ce priveste masura confiscarii, si sa oblige paratul sa-i achite contravaloarea bunurilor confiscate ca efect al punerii în aplicare a sentintei penale nr. 3060/09.08.1950 pronuntata de Tribunalul Judetului Teleorman Sectia Penala în dosarul nr. 3124/1950.
In drept: art.304 pct.9, 3041 si 312 din Codul de procedura penala, Decizia nr. 6/2013 a ICCJ la RIL, Legea 221/2009.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constata următoarele :
Reclamantul a solicitat prin cerere să se constate caracterul politic al condamnării si al măsurii confiscării întregii averi mobile și imobile luate împotriva autorului său M. V G., prin sentința penala nr. 3060/09.08.1950 pronunțată de Tribunalul Județului Teleorman Secția Penala in dosarul nr. 3124/1950;să fie obligat paratul la plata sumei de 125.000 euro cu titlu de daune pentru prejudiciul suferit ca urmare a condamnării abuzive si a masurilor complementare privind confiscarea întregii averi ,reabilitarea condamnatului politic si repunerea pârtilor in situația anterioara in ceea ce privește măsura confiscării, obligarea paratului sa-i achite contravaloarea bunurilor confiscate ca efect al punerii in aplicare a sentinței penale nr. 3060/09.08.1950 pronunțata de Tribunalul Județului Teleorman Secția Penala în dosarul nr. 3124/1950, in situația in care restituirea in natura nu mai este posibilă.
Referitor la contrarietatea între motivare a hotararii si dispozitiv critica este fondată. Deși în motivare se arata ca pronuntarea unei hotarari judecatoresti care constata caracterul politic este lipsita de interes, instanța a respins actiunea ca nefondata, inclusiv acest capat de cerere . Or, respingerea cererii fiind motivată pe excepția lipsei de interes, excepție de altfel nepusă în discuția părților, și soluționată pe fond a încălcat principiul contradictorialității fiind incidente dispozitiile art304 pct. 9 c pr civ.
Referitor la criticile reclamantului cu privire la modalitatea în care prima instanță a soluționat petitul privitor la daunele morale pretinse, Curtea constată și acesta este fondat.
. prima instanță sesizează că problema juridică incidentă în prezentul litigiu este reprezentată de efectele pe care le produc deciziile pronunțate de Curtea Constituțională pe parcursul judecății cauzei, atât în ceea ce privește dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, cât și modificările ce au fost aduse acestei norme prin OUG nr. 62/2010.
Astfel, prin decizia civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României, din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională, își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Deciziile Curții Constituționale sunt opozabile „erga omnes”, sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești, ele având putere numai pentru viitor, după publicare, având efect și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
S-a constatat că, practic, nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate în cazul prezent – potrivit art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, putând fi acordate în continuare, doar despăgubirile la care se referă la art. 5 alin. 1 lit. b și c din lege
Pe de altă parte prima instanță a constatat că singurul temei de drept pe care reclamantul l-ar mai putea invoca, dreptul comun,sunt prevederile art. 998-999 cod civil, ceea ce a condus la respingerea cererii ca prescrisă în baza art. 3 alin 1 din Decretul nr 167/1958.
Or, invocarea a două temeiuri de drept, atât legea specială ,reprezentată de Legea nr 221/2009 ,precum și a dreptului comun reprezentat de art 998-999 c civ și analizarea cererii din ambele perspective ,fără a se lămuri temeiul real al cererii a condus la o soluție nelegală. Instanța nu era obligată să găsească un temei de drept ci să pună în discuția părților temeiul pe care partea dorește să îl valorifice.
În ceea ce privește soluția pronunțată pe capătul de cerere vizând despăgubiri pentru bunurile confiscate în baza art. 5 alin 1 litera b din Legea 221/2009 Curtea constată că în mod greșit a interpretat și aplicat aceste dispoziții ,considerând că acestea vizează doar imobilele ce fac obiectul Legii nr 10/2001.
Potrivit deciziei nr. 6 din 15 aprilie 2013 a ICCJ privind recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la bunurile confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurilor administrative cu caracter politic, ce pot fi restituite prin echivalent s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Trimiterile legiuitorului în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 la Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 au fost făcute cu scopul de a excepta acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, care au fost deja restituite sau pentru care s-au primit despăgubiri în baza Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005, pentru a evita o dublă despăgubire.
Prin urmare bunurile vizate de decizie nu se referă numai la cele prevăzute de Legea 10/2001 ci și cele la care se referă Legea nr 247/2001. Or, Legea 247 a modificat legea terenurilor agricole, respectiv legea 18/1991.
Neanalizând cererea reclamantului din această perspectivă prima instanță nu s-a preocupat de situația juridică a imobilelor ce fac obiectul cererii,dacă a fost restituit vreunul din imobilele conform legilor speciale sau dacă s-au primit despăgubiri. De asemenea era necesar obținerea unui istoric de rol fiscal privind imobilele în cauză .
Pentru considerentele arătate ,Curtea a admis recursul și casând sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul reclamant G. P.,împotriva sentinței civile nr. 1383/05.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.M.B.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. D. L. M. D. Z.
GREFIER
S. V.
RED.FC
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
14.01.2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 135/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1935/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
